nelalocul lui este malul acesta de râu pe care cresc
fără ştire urzici şi petunii de-a valma. pândesc
în firide îmbâcsite de întuneric şopârle cu gura de aur
mirosind a otrăvuri florale. bifurcată, limba coseşte
bobocii de nufăr când scâncesc după lapte,
când se împiedică în lăbuţe, cand dorm cu luna în creştet
nelalocul lui e şi malul de la soare-răsare
dantelat de cicloane sângerand din palme răsucite la spate
viaţa, viaţa, clipocesc valuri izbind cu genunchii în zid
viaţa, nelalocul ei, înfăşurată ca delfinii în plase
cârpite artistic de pescari priceputi.

să nu mă iubeşti, să nu mă iubeşti, să nu mă iubeşti

nelalocul lui e proiectul de arcă plutind între coasta mea stângă
şi coasta ta dreaptă fracturate asimetric pe linii de fugă
nu se mai poartă de fel secrete cu botul pătrat, netraduse în iubiri
de circulaţie internaţională. nelalocul tău eşti tu zeu
al verilor diafane, în alt vis, de altă culoare, cad ploile tale,
aducatoare de înfloriri efemere. doar eu,
eu sunt unde mi-e locul, aici, în pleoapa îngreunată a vremii
ghemuită, cu picioarele goale, cu tâmpla încrustată-n grilaj
pe scara aceasta învinsă