Carneţelul roşu(1)- Tatăl.

- Oficial! Oficial!...cuvinte ce mi-au rămas în memorie împreună cu imaginea lui taică-meu, marunţel cu faţa veşnic încruntată, ce-şi făcea loc prin puhoiul de oameni de la coadă, fluturând cu carneţelul roşu, în drum spre casa de bilete.
Ma jena de mama focului scena şi mă lipeam de un perete să nu se ştie că-s fiul lui. Nimeni n-avea curajul să pună întrebări, iar el jubila cu un scurt zâmbet pe sub mustaţa, că a reuşit să-i păcălească. Nu ştiu dacă era un comunist convins, cert este că se simţea bine în sânul majoritaţii. Acestea erau puţinele clipe în care se simţea tare.
În timpul filmului îl priveam cu coada ochiului şi mă-ntrebam dacă ar trebui sa fiu mândru de el. Nu prea reuşeam... Mă chinuia gândul că se folosea de mici tertipuri pentru a-şi atinge scopurile. Mai era şi-acel titlu: "revizor contabil principal" care împreună cu micul carneţel roşu, formau o aureola cu care se fălea în societate şi-i alunga gândurile că ar fi putut să ajungă doctor şi că şi-a ratat viaţa.
Şi-aşa, se complăcu în rutina vremurilor fără orizont, an după an, cincinale după cincinale până în acea zi mohorâtă de toamnă când a sosit scrisoarea...
Era ca un duş rece ce-i amintea că e minoritar şi că dacă hotărăşte repede, îşi poate scoate familia în ţările calde..
.
-Nu, nu plec de-aici! Ce să fac în Israel la 53 de ani? O să murim cu toţii de foame.(Aşa era el optimist din fire şi dornic de schimbări în viaţă).

-Gandeşte-te la copii, măi omule! Uite ce frumos scrie aici în scrisoare: dacă acceptăm, în cinci săptămâni suntem acolo...se rugă maica-mea, cu dorul în suflet pentru soră-sa din Tel Aviv.
(de unde avea ea sa ştie că Ceaşcă era grăbit să încaseze acei 5000 de dolari pe cap de evreu trimis "pachet" la călduri).

Deci, au urmat tratative, plânsete, rugi, nervi, scandal, lozinci naţionaliste şi în final, hotărârea lui geniala de a se consfătui cu şeful, tovaraşul Constantinescu. Auzind că-i loc de ospăţ, acesta îl îndrumă spre Carul cu Bere şi-l aduse şi pe Mărăşoiu de la Partid...
Era peste bugetul lui taică-meu, care în cel mai bun caz ne trăgea cu el la "Mioriţa", restaurantul de cartier, când se-ntorcea lunar de pe teren, aşa că m-a trimis la d-na Constantinescu (tot Constantinescu dar din bloc), să-mprumut câteva sutare.
S-a întors pe la miezul nopţii vesel cum nu-l mai văzusem niciodată, de la şpriţ dar şi de uşurarea ce-o simţea după întâlnire.
- Mi-au spus să nu am teamă că mă vor ajuta...
Nu ştiu dacă la asta s-a referit ajutorul, dar a doua zi la 12.00 fu chemat în sala de şedinţe şi-acolo află ca e "trădător", "o lipitoare ce-a supt sângele poporului", "un măr putred ce poate strica şi pe celelalte din coş". Tot dintr-o rasuflare l-au anunţat că n-are sens să mai vină mâine la lucru…
I se ceru carneţelul roşu şi se văzu desparţindu-se "oficial" de-acest obiect mic cu influenţe mari...
Pe culoar, tovaraşul Constantinescu i-a strâns mâna şi i-a spus că i-ar place un pachet din Palestina, da' să cuprindă şi "ciungă" de aia "Bazooka" pentru copii, că-i de necomparat cu cea de la Steagu' Roşu care "rupe dinţii"...

(va continua)