-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Pensia de moarte ( 3 )


de Tot Areal la: 10/03/2010 14:56:06
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Şcoala Partidului
( 3/1 )
Nu ştia mai nimic despre tainele partidului. Dar învăţa de mică foarte uşor toate poeziile, era talentată, avea dicţie bună, vorbea uşor despre politica timpului. În liceu începea să scrie, era preocupată de filozofie, estetică, teatru. A ocupat prin concurs un post la Biroul de informatică din fabrică şi însuşirile ei au fost repede apreciate de superiori. A fost primită în partid şi promovată. După un an era secretar UTC la TESA. Ulterior a intrat la facultate spre stupefacţia multora. Au concurat patru pe loc. Mulţi dintre birocraţi se pregăteau pentru facultate sau îşi meditau copiii pentru asta. Din clasa ei, de la şcoala gimnazială, mai făceau doar trei fete studii de subinginer şi unul din băieţi era la agronomie. Din liceele de informatică, intrau toţi, foarte rar era cineva cu motive serioase care renunţa. Ascensiunea i-a fost destul de rapidă şi un concurs de împrejurări avea să devină hotărâtor pentru viitorul imediat.
Într-o zi a fost căutată de secretarul UTC pe fabrică:
- Caută-mi pe cineva care se pregăteşte pentru drept. Trebuie să-l trimit la un concurs de istorie. Să fie la număr. Îl trimiţi la mine.
După ce-a sondat prin birouri merse la secretar şi-i zise că nu are pe cine să trimită.
- Atunci, ai să mergi tu!...
Se întâmpla că ştia ceva istorie, participase la o olimpiadă naţională şi acum chiar avea curs la facultate de care colegii erau îngroziţi, cum aveau să fie de toate ştiinţele sociale, invadate de materialismul ştiinţific şi dialectic. După două etape, a fost selectată la un concurs organizat de televiziune. Prestaţia i-a adus mult succes şi deschiderea palatului împărăţiei de partid. A fost propusă pentru curs de instruire de trei luni, la care râvnea multă lume. Secretarul comitetului pe fabrică nu era încântat de ascensiunea ei, îşi vedea scaunul clătinat, dar nu-i putea sta împotrivă.
Cursurile au debutat cu un studiu pe grupe, la sală în clădirea Şcolii de Muzică astfel ca participanţii să se cunoască. Se aşeză lângă o fată şi începură să povestească.
La prima oră cu diriginta grupei au avut seminar de filozofie. Discuţia a fost deschisă inteligent de un băiat frumos şi înalt care i se părea că seamănă cu Elvis. Îi atrase atenţia. La sfârşit a vorbit şi ea. Nu ştia nimeni că e studentă. Şi era singura din grupă. Instructoarea a întrebat despre asta, dar a tăcut. A doua zi aveau studiu liber, fără instructor, pentru noua lege a acordului global- ca nou mod de salarizare şi un pretext de a reduce salariile. Băiatul acela frumos pe care l-a remarcat s-a mutat în faţa ei, în prima bancă unde cu o zi înainte se aşezase numai un coleg. Stătea cumva întins pe spate, lipit de masa ei, ciudat de aproape şi uneori bănuia că ar trage cu urechea. Mai bănuia pe cineva că ar trage cu urechea, la banca din spate. Aşa că vorbea încet cu fata de lângă ea. Vedea cum băiatul din faţă se întoarce uneori către ea se foieşte şi se apleacă sub bancă. Adică îi examina picioarele după cum avea să afle mai târziu. Nu era înaltă, nici cochetă şi nu purta rochii mai scurte de jumătatea genunchiului, dar ştia că picioarele ei stârnesc interesul bărbaţilor. După multe ore trecute în acest fel, când Mona îi împărtăşea colegei de bancă expierienţele fabuloase petrecute în culisele de la concursurile cu televiziunea, tânărul se întoarse brusc şi începu să discute cu ea de parcă s-ar fi cunoscut de când lumea:
- Am fost şi eu la concursul ăsta de la televiziune. Şi la noi a fost aranjat, unul dintre organizatori este din Suceava, a aranjat să câştige ei...
Înainte de a se ţine concursul, o echipă a televiziunii venea să pregătească emisiunea. Activiştii alergau pe la IAS-uri şi fabrici să facă rost de cadouri. Păstrăv de la Prejmer, flori de la Codlea, brânză în coajă de brad, ţuică, slănină, stofe de la Carpatex. A avut ocazia asfel să stea mai mult prin Bucureşti, să vadă muzee, personaje care apăreau pe ecranul televizorului şi să fie şi ea machiată în aceleaşi oglinzi şi scaune ca şi ele.
Au descoperit că aveau experienţe comune, vorbeau mult, şi o invita mereu la plimbare sau la dans. Nu se lăsa cucerită uşor şi deşi era curtată de mulţi băieţi avea la activ vreo două aventuri fără imprtanţă. Nu simţea nimic, dragostea i se părea o prostie inventată de oameni şi dezamăgirea primelor cuceriri o făceau să creadă că bărbaţii nu au ce căuta în viaţa ei. Nu ştia că iubirea era un dar pe care îl dă Dumnezeu. Câte un strop şi din când în când... Despre El ştia şi mai puţin decât despre Partid.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (8):


( 3/2 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 14:59:43
Colegii au început să facă haz mai ales pe seama lui George, apoi după vreo lună îl compătimeau toţi. Deşi nu o lăsa să-i scape din ochi şi era aproape tot timpul cu ea, totul părea zadarnic.
- Nu ştiu cum poţi să rezişti atât. Dacă mai aud multe declaraţii ca astea, mă îndrăgostesc eu de el, îi zise colega de bancă.
- De ce nu vrei să te împrieteneşti cu el dacă te iubeşte în halul ăsta! O întrebau altele.
Povestea începea să fie urmărită şi de cursanţii din celelalte grupe. Într-una din zile au avut o dezbatere de învăţământ politico –ideologic. La cursuri erau în jur de o sută de tineri din activul UTC, din judeţele de sud, motiv pentru care li se spunea „sudişti”. Erau împărţiţi în patru grupe conduse de câte un instructor cu titulatura de diriginte. Stăteau la un cămin special destinat acestui scop, unde trecerea de la bărbaţi la femei şi invers nu era deloc grea. Tot acolo locuiau şi cursanţii „bătrâni”, de la partid, unii la curs de un an. Cei din oraş, cum era şi ea, nu au fost obligaţi să stea la căminul partidului.
La primele ore de seminar când se striga catalogul în grupa lor, toţi profesorii se opreau la numele băiatului de la banca din spate, ce i se părea a trage cu urechea :
- Iată aici un nume de mare general! Spuse profesorul numindu-l. A fost un general mare care a reconstruit Bucureştiul.
- Bunicul meu, spuse cu mândrie cursantul.
- Mare om a fost, continuă profesorul. Erau în Bucureşti nişte străzi pline de magherniţe. Într-o noapte generalul le-a ras cu tancul de pe faţa pământului. S-au făcut în locul lor blocuri şi s-au dat locuinţe la oamenii muncii.
Marele nepot, avea să etaleze o extraordinară elocinţă cu ocazia dezbaterii. A venit cu nişte reviste interesante din care arăta cum se dovedeşte originea omului din maimuţă şi cum manipulează religia şi Vaticanul, politica înarmărilor. Avea o mare siguranţă a discursului. Mona i-a cerut să vadă acele reviste, nepotul însă s-a eschivat. Aşa cum s-a eschivat şi atunci când erau înnebuniţi de nenorocirea de la Cernobâl, despre care nu aveau voie să vorbească.
Avea de amânat medical anul de facultate. A refuzat să se interneze la neuropsihiatrie de teamă unor posibile consecinţe şi s-a tratat la Policlinica cu plată. Pentru operaţia de amigdale nu avea un număr suficient de zile de concediu medical, anul era total compromis. Era stresată şi acest lucru a fost observat de colegi. Unii obişnuiau să „chiulească” şi s-a gândit că dacă o să lipsească şi ea o zi, nu se face gaură în cer. Ceru ajutorul unei activiste de la Comitetul judeţean UTC să-i pună o „pilă” , să intervină la decanul facultăţii. Dotată cu un imens buchet de garoafe cum nu prea văzuse, ceva cărţi şi cafea, domnişoara din elita eşalonului secund al puterii, intră la decan. După câteva minute a fost chemată:
- Păi, nu văd nici o problemă... Pentru două chestiuni serioase de sănătate, mi se pare normal...
Nu-i venea să creadă că problema care o chinuia atât, a fost rezolvată aşa de simplu, în câteva minute. Reversul medaliei a fost că a doua zi la curs, a fost chemată la interogatoriu. I-a explicat dirigintei de ce a lipsit:
- Cum? Eşti studentă?! De ce nu ai spus?
Invocă motivele medicale.
#530345 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/3 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:00:28
- ...Oricum, meriţi apreciată...E un lucru cu adevărat valoros! Mă bucur că am aflat! Bine, am să găsesc eu o scuză...
Ceva asemănător i-a spus şi doamna secretară de partid pe TESA care nu avea nume românesc, atunci când intrase la facultate.
- Asta e cu adevărat valoros. Politica nu înseamnă nimic...
O lăuda uneori pentru felul în care ştia să redacteze materialele acesta fiind um motiv foarte serios de a fi promovată în ierarhia de tineret şi de partid.
- Vasăzică, eşti studentă! Exclamă George entuziast. Ştiam eu că eşti deşteaptă!
Printre cursanţi se afla şi un băiat voinic cu o alură sportivă, înalt din delegaţia capitalei, care a fost desemnat drept responsabil pentru tot cursul. Într-una din zile îi spuse:
- De ce nu ceri ajutor? Mama mea e secretară la Universitate...
Rămase surprinsă de întrebare. Auzise comentarii ciudate despre el, că stă cu „urechea la perete”.
Ea şi George erau consideraţi cei mai inteligenţi cursanţi, o pereche perfectă. Toate fetele îi înşirau calităţile parcă îl râvneau, ei nu-i păsa. Nu era vreun subiect mai dezbătut. Iar el furniza mereu un motiv.
Îşi sărbătorise ziua de naştere fără a-i spune ceva. După petrecerea avută cu colegele de la căminul fabricii şi prieteni, colegi, după ce a dansat toată noaptea se simţea obosită. În drum spre curs rupse o ramură mică de tei înflorit, cum obişnuia să facă în fiecare an, de ziua ei. Se născuse de Rusalii. George îi puse pe masă câteva versuri şi începu să-i cânte un refren cu „ce parfum di tei”din Chiriţa, lucru ce o amuză foarte tare.
Într-o zi, când s-a întors să se îndrepte spre bancă a dat peste faţa lui aplecată pe a ei, cu ochii lui în ochii ei.
- Eu o să te fac femeie! Spuse pe un ton apăsat, arzător, zâmbind. Tu nu ai iubit niciodată un bărbat!
Se simţea desigur stânjenită. Colegii care au putut urmări cum George îi pregătea scena, se uitau aproape la fel de uimiţi, surprinşi. Aproape toţi aveau pereche, din primele zile, chiar căsătoriţi fiind. Dar desigur, nu le-ar fi trecut prin minte să cucerească vreo fată în acest mod.
- Cu tine aş împlini politica demografică a partidului! Vedea-te-aş la maternitate!
O cascadă de râsete a umplut aerul sălii de curs şi comentariile au luat avânt.
- Am să te iau într-o zi cu forţa şi te duc în braţe până în centrul oraşului!
Fiecare gest al ei era urmărit şi raportat lui George. A început să se teamă de el, căuta acum tot felul de metode de a nu sta în calea lui, dar erau zadarnice. O căuta pauza întreagă până o găsea peste tot, afla totul despre ea.
Într-o pauză la sala mare de cursuri, era la o ţigară cu doi băieţi.
- Nu ştiu ce are colegul meu de cameră. E nebun. A slăbit ca un ogar! Nu mă lasă să dorm. Scrie poezii. E disperat!...
Nu sesiza săgeata aţintită a subiectului pus în discuţie.
- Cu cine stai? Întrebă celălalt băiat.
- Cu George!
Tresări. Era un mesaj pentru ea. Îşi stinse ţigara şi plecă. Se aşeză tăcută pe scaunul ei şi i se părea că orice vorbă ce i se spune are un conţinut disimulat.
.......................
#530346 (raspuns la: #530345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/4 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:01:37
Într-o pauză, ferindu-se de George, Mona căuta un loc mai puţin aglomerat şi urcă scările spre un mic spaţiu verde cu arbuşti şi flori aflat în curtea clădirii. Îl întâlni acolo pe secretarul de partid al fabricii care se afla la curs de un an la PCR. Aştepta de mult un moment prielnic să-l tragă de limbă. Succesele ei la concursuri şi faptul că era în anul al treilea la facultate i-au adus mult câştig de imagine în faţa conducerii şi a tovarăşului secretar. După ce discutară câteva minute despre viaţa la cursuri şi alte lucruri puţin importante, întinse arcul şi trimise săgeata:
- Domnule Purdea, de mult am vrut să ştiu cărui fapt s-a datorat acea sesizare de la judeţ despre comportarea mea imorală?
- Aa, fii liniştită...Ce-ţi mai pasă?...A fost treaba aia cu Ţugui, că te-a luat gura pe dinainte!...Nu te mai gândi la ea...
Ţugui?! Cum de nu şi-a dat seama?
Nu era încă intrată la facultate şi activa ca agent teatral, vânzând bilete pentru spectacole în fabrică. A primit recomandare de la secretarul UTC şi a încheiat un contract cu impresarul teatrului. Avea intrarea asigurată la orice spectacol şi căuta să profite din plin de acest lucru. Văzuse mai toţi marii actori din capitală jucând pe scena braşoveană, şi mai ales vedetele de operă şi operetă. Când era mică asculta la radio muzică simfonică şi concerte, opere şi îl adora pe Iosif Sava cu vocea lui de excepţie. Apoi la liceul din Iaşi avea abonament la operă şi la teatru. Acolo rămase uimită când s-a dus la primul spectacol, în clădirea aceea atât de fastuoasă unde erau doamne cu rochii lungi şi evantai, bărbaţi în frac, parcă era o altă lume, din cărţi. La Braşov s-a văzut puţin descumpănită şi dezamăgită. Nu mai erau rochii lungi, fracuri...ci blugi, tricouri. Dar pe scenă aceeaşi lume fascinantă şi mulţi dintre interpreţi, de cea mai înaltă clasă. Trecuse aproape un an de când se ocupa de acest lucru. O dată sau de două ori pe săptămână mergea cu prietenii în Poiană, la discotecă şi aducea câte un cartuş de ţigări BT pentru şeful de birou. Într-o zi a fost chemată la Comitetul UTC. Biroul era plin cu vreo cinsprezece tineri din comitet. A venit şi Purdea:
- Tovarăşi, am fost sesizat de la Comitetul Judeţean de partid că o tovarăşă dintre dumneavoastră, secretară de organizaţie UTC, membră de partid are un comportament imoral fiind văzută în anturaje imorale, la Teatrul Dramatic şi în Poiana Braşov. Vă rog să o puneţi în discuţie şi să fie sancţionată...
Colegii de comitet nu au spus nimic împotriva ei, dar în situaţia dată nu aveau de ales, i-au retras recomandarea de agent teatral. Mai multe persoane i-au sugerat că nu pentru ce-a făcut ci pentru că spune ce nu trebuie i s-a întâmplat acest lucru. Dar ea suferea cumplit şi se gândea la bancurile pe care nu le zicea numai ea sau poate a fost văzută în vreo postură nepotrivită cu vreun băiat? Dar cine putea să o reclame la judeţ? Cine să o cunoască acolo? Acum după patru ani de la acea întâmplare afla adevărul. Ţugui, şeful de cadre al fabricii şi preşedintele de sindicat! Cum de nu se gândise la asta?!
Venise în biroul lor o programatoare nouă, nepoată a şefului de cadre. Într-o zi se deschise ora de bârfă şi din întâmplare erau toţi adunaţi. Se dăduseră locuinţele:
- Soră-mea iar n-a primit apartament. I-a tăiat Toleanu de pe listă!
- Apăi, ăla aşa îi. Când era inginer şef parcă nu avea altă problemă decât să deschidă uşa de două-trei ori pe zi să vadă dacă lucrez, spuse dactilografa.
- Atât o fi învăţat şi el la facultatea muncitorească. Toată lumea zice c-a pus fabrica pe butuci, adăuga Mona.
- Ce vrei să spui? Că cei cu facultatea muncitorească sunt proşti? Întreba nepoata şefului de cadre.
#530347 (raspuns la: #530346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/5 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:02:29
După ce epuizară subiectul, la plecare dactilografa a ieşit după ea:
- Să vezi că dracu ne-o pus să dăm la moară! Toleanu se însoară cu o mătuşă de-a ei cu vilă în Poiană şi unchiu-său Ţugui are tot facultate muncitorească...
Mona pufni în râs. Se gândea că nepoata lui Ţugui n-ar fi atât de proastă să toarne discuţia, dar se înşela. După vreo două săptămâni, Toată lumea era chemată la secretarul de partid. Cineva i-a şoptit să nu recunoască nimic. A spus că nu-şi aminteşte ce s-a discutat. La fel au făcut ceilalţi afară de dactilografă care şi-a recunoscut vina şi de nepoată care după ce a terminat foaia pe faţă şi verso a mai cerut una. După anchetă Mona i-a zis:
- Îţi dai seama ce-ai făcut? Nici dracu n-o să mai schimbe o vorbă cu tine!
- Ştiu...spuse ea încet, pe un ton moale.
Povestea secretarului şi a preşedintelui de sindicat veniţi în fabrică în tenişi, copii săraci de la ţară şi urcând apoi treptele partidului era şuşotită de multe ori. Despre secretar aflase că îi plăceau fetele şi la schimbul doi, când pavilionul de birouri era aproape pustiu, la partid se trăgeau chefuri pe cinste. Fetele erau îmbătate bine şi supuse la toate orgiile posibile. Fiind şi maistru, nevetistele de la ţară aduceau la biroul secretarului sacoşe cu alimente şi zarzavaturi. Majoritatea maiştrilor aveau parte chiar dacă cartea era mai puţină. Şi Mona avea să se întrebe des care ar fi partea celor cu carte, după cum spune proverbul.
Noile succese, aveau să aştearnă uitarea peste acele întâmplări şi îşi continua ascensiunea. Toată lumea considera gestul nepoatei o gafă de proporţii. După vreun an, nepoata şi-a cerut scuze şi i-a dat cadou o carte – „Fausta” de Goethe şi nu după mult timp a plecat în Germania la o rudă, unde a şi rămas. O primise chiar încântată, ea cumpăra mereu cărţi când se aduceau în fabrică. Învăţase acum rostul reclamaţiilor la partid şi avea să-i folosească să se apere în câteva împrejurări importante. Devenise colegă şi prietenă cu nora lui Ţugui, o anticomunistă convinsă, o fată cu mult bun simţ şi educată. Peste ani, fiind însărcinată avea să primească trusoul fetiţei ei – nepoţica lui Ţugui. Erau lucruri deosebite, unele săseşti pe care Mona nu le-ar fi găsit chiar dacă se schimbase regimul; şi le-a dat şi ea unei colege când nu-le-a mai folosit.
.................
Într-una din zile îi spuse cumva în glumă lui George:
- Bine că mergeţi la bere toată ziua şi pe mine nu mă luaţi...
Mersul la bere cu colegii îl învăţase la facultate. Şi cei de la curs mergeau, dar ea, nefiind şi la cămin cu cursanţii nu mergea cu ei.
Când s-au terminat orele căuta să dispară cât mai repede ca nu cumva s-o urmărească. Ajungând la colţul clădirii s-a trezit faţă-n faţă cu el.
- Mi-ai reproşat că nu te-am luat şi pe tine la bere! Vreau să-mi corectez greşeala... îi spuse zâmbind, parcă biruitor. De data asta nu scapi! Chiar dacă voi sări prânzul...
O luă de mână. Atingerea lui o tulbura. Povestea cu haz în fiecare zi colegelor din căminul de nefamilişti al fabricii, ce declaraţii de dragoste i s-au mai făcut, şi acum se simţea încolţită precum o pradă. Vedea cum căuta mereu atingerea ei chiar cu un deget, cu umărul, parcă o mirosea, o adulmeca. Cultura, educaţia lui o fascina. Niciodată nu vorbise cu cineva la un nivel atât de spiritual. O purta fermecător de la o poveste la alta, putea aborda orice subiect şi chiar îi părea că o domină. Şi i se părea că pluteşte undeva în ţinuturi necunoscute, uită noţiunea timpului sau locul în care se află.
A doua zi a invitat-o la film:
#530348 (raspuns la: #530347) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/6 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:03:25
- Ştiu că vrei să vezi filmul ăsta. Am luat bilete.
Se ducea foarte rar la filme, prefera teatrul, dar acum o interesa pentru că se discuta destul de mult despre el. Îşi dădea seama că acest băiat o completează perfect. S-a făcut noapte şi simţea că se întâmplă ceva cu ea. Auzea respiraţia lui fierbinte. Îi era teamă de ce ar urma. A ajuns aproape de poarta căminului. George ar fi vrut să se apropie de ea, dar s-a desprins brusc şi a fugit! Intră în cameră şi s-a aruncat pe pat plângând. Nu înţelegea ce se petrece cu ea, îi era teamă de simţămintele neştiute ce puneau stăpânire pe viaţa ei.
Fetele râdeau. Până atunci o întrebau:
- Chiar n-ai de gând să te îndrăgosteşti odată?
Mona era în stare să fie oricând atracţia unei petreceri, băieţii roiau pe lângă ea, glumea, dansa cu ei, dar dispărea ca o pisică, cocheta puţin cu altcineva dacă i se părea că vreunul se apropie mai mult de ea. Şi uneori i se părea că, cu cât se fereşte mai mult de băieţi, cu atât parcă se îmbulzesc mai mult.
- Se îndrăgosteşte Mona noastră!
A doua zi s-au întâlnit seara, în oraş. Avea de data asta o ţinută puţin diferită, studiată poate fără să vrea, faţă de cea de la cursuri şi lui nu-i scăpa nimic:
- Ştiam că eşti frumoasă! i-a zis luând-o de mână şi pătrunzând-o prin lentilele groase ale ochelarilor, de parcă o vedea prima dată.
Cănd a condus-o, ar fi vrut iar să fugă, dar de data asta o strânse puternic în braţele lui:
- A mea eşti! îi şopti fierbinte la ureche făcând-o captivă în braţele lui puternice ce o strângeau ca un şarpe şi ea nu a mai fost în stare să opună nici o rezistenţă... Precum o lumânare la foc, se topi în căldura şoaptelor lui fierbinţi, fiorii trupului lui treceau într-al ei fără să se poată împotrivi cât de puţin şi îşi lăsa buzele strivite încet odată cu toată fiinţa.
Romanul lor de dragoste nu se încadra deloc în politica cursului. Pe măsură ce se umpleau filele, atrăgeau şi atenţia tuturor ochilor - atât a cursanţilor cât şi instructorilor. Şeful cursului, un tip cu o figură de proletar scăpătat, pusese ochii pe ei.
Habar n-avea că o bună parte din colegii de curs erau veniţi să-i urmărească pe ceilalţi. Dar simţea că nu e bine nici să iasă în evidenţă să nu atragă invidii, cum i se întâmpla de obicei– lucru imposibil pentru ea acum, nici să nu rămână la coadă şi să plece şi cu notă mare de la curs. La începutul cursului, la filozofie, un profesor ce părea să vină din alte ape decât ceilalţi le spuse pe un ton grav:
- Tovarăşi cursanţi, aseară la Paris, a încetat din viaţă filozoful şi scriitorul de origine română Mircea Eliade...
Mona scăpă instantaneu un suspin:
- Ooh!
Toţi ochii se îndreptară spre ea miraţi. Pasionată de filozofie, era unul din idolii ei şi se întreba dacă în afară de George mai ştia cineva despre Eliade.
Cărţile lui, erau greu de găsit, însă a apucat să citească câteva. A urmărit mult timp „Istoria Religiilor”, dar n-a găsit-o. Oricum, descoperise filozofia orientală şi se simţea fascintă de ea.
La cursul de istorie, tinerii erau încântaţi de modul de predare al profesorului şi uneori aplaudau.
- Dragii mei, v-aş ruga să nu mai aplaudaţi că atrag invidia colegilor. M-au întrebat ce vă spun de mă aplaudaţi şi am zis „îi gâdil la creier!”. Remarca a fost întâmpinată din nou cu aplauze şi sfârşitul orei la fel.
#530349 (raspuns la: #530348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/7 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:04:56
Au ajuns şi la colectivizarea agriculturii.
- Tovarăşi, să ştiţi că acest lucru nu s-a făcut uşor...
- Cu japca! a strigat cineva.
- Cu pumnul! se auzi un alt glas.
În câteva clipe strategia colectivizării era demascată spontan. „Cu lanţuri”, „la pârnaie” „cu biciul” „ cu puşca”. Profesorul speriat şi derutat, roşu ca un rac strigă disperat şi scurt:
- Tăcere!!!
După o clipa de linişte reveni:
- Cine a început?!... Să se ridice în picioare!
Nu s-a ridicat nimeni, dar Mona presimţea că e vorba de George. Avea 24 de ani şi ea nu auzise niciodată de astfel de lucruri. „Numai el poate fi!...” gândea ea uitându-se atent spre partea opusă a sălii. În tăcerea aceea grea privirile lor se întâlniră şi timpul se dilata copleşit de frică, disperare, iubire...
- S-au făcut şi greşeli... reluă profesorul pe un ton moale.
Monei i se părea cunoscută această propoziţie.
Profesorul a devenit mai circumspect, mai aspru şi nu s-a mai întâmplat vreun alt incident de acest fel.
După ce o cuceri precum o cetate, l-a întrebat pe George dacă el a fost la originea incidentului şi a confirmat.
- Cum de nu te-au demascat ceilalţi?
- Am spus că dacă ies de la răcoare, îi tai! Mă cam temeam de nepotul generalului, dar norocul meu a fost că m-am împrietenit cu el.
- Dar tu de unde ştii lucrurile astea?
Mona afla pentru prima dată multe din tainele PCR. Treptat avea să priceapă ce însemnau unele vorbe „din popor”, cum ar fi fost „puţini am fost, mulţi am rămas”, „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”, cele zece porunci proletare şi altele. La fel cum nu prea înţelegea de ce o colegă de birou nemţoaică purta corespondenţă codificată cu rudele din Germania spunând că pe maică-sa o doare burta ca să le trimită cafea.

Aveau seminar. Profesorul asculta o „sudistă” care încerca să înveţe pe dinafară, neavând capacitatea de a pricepe cum stau lucrurile şi făcea numai gafe. Noţiunile erau aproape abstracte, utopice. Nu era simplu să le pătrunzi. Profesorul plictisit şi enervat poate de nepriceperea ei îi puse întrebarea de genul:
- Era un câine mort pe trotuar şi nimeni nu voia să-l ia. De ce?
- Nu era eficient, a răspuns fata.
O cascadă de râsete a umplut atmosfera sălii. Termenul de „eficient” era în mare vogă, se dezbăteau ore în şir peste tot. Dar, la urmă a râs „sudista” care a avut grijă să se...”pună bine” cu profesorul şi să termine cu diplomă de onoare şi cu media zece. Şi nu a fost singura „tufă” premiată. Mona, bine pregătită şi ...atotştiutoare, primi nouă la acea disciplină şi a suferit cumplit simţindu-se nedreptăţită şi umilită. Diriginta, o femeie cu bun simţ îi spuse:
- Nu mai plânge pentru un fleac! Eşti studentă şi pe lângă facultate, asta e un rahat! Nu ştii cum se dau notele?
Desigur, aflase că o parte din instructori aveau şi ideologii... „intime” cu unele cursante. O fată frumuşică, puţin grăsuţă, cu un păr creţ, lung şi roşcat, cu ochiii mari şi o privire tâmpă era se zice partea „leului”, a instructorului şef de curs.
Nu prea ştia de ce se ia mereu de ea acel şef de curs. I se părea că ar căuta parcă să o umilească. I se părea că vede în ochii lui ură şi simţea din nou teamă.
#530351 (raspuns la: #530349) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/8 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:06:20
Cât despre George, era pur şi simplu în război. O dată i-a luat chiar caietul de curs, l-ar fi pus în dificultate pentru examen. Dar a avut noroc că i-au luat ceilalţi profesori apărarea, în special profesoarele şi i l-a dat înapoi. Nu era dată când şeful venea în sală, la studiu, să nu găsească un motiv de a se agăţa de el.
-Vă rog să mă scuzaţi, dar nu văd nimic grav, nu înţeleg ce vă supără...spuse George intr-un mod mai mult indiferent, dar foarte ferm.
-Inteligenţa pe care o observ la dumneata, nu-ţi va fi de ajutor!, i-a răspuns instructorul pe un ton ce suna ca o ameninţare.
Cam aşa stăteau lucrurile când s-a anunţat excursie de documentare în zona Făgăraş cu cazare la Sâmbăta de Sus. Tinerii au fost duşi să viziteze o fabrică, cetatea, o herghelie de cai şi mânăstirea. Ultima era chiar interesantă, nu a mai văzut alta în viaţa ei. Au văzut călugări lucrând, apoi s-au oprit la o mică biserică, cu pereţi murdari, despuiaţi, ctitorie a marelui domnitor. Spre seară şeful de curs era aproape beat, ochii îi străluceau, şi din când în când îşi săruta libidinos ispita. Marele nepot, bucureşteanul şi nu numai ei, nu lăsau să scape asemenea ocazii de a poza. Cina a fost servită foarte târziu spre miezul nopţii, după ce cursanţii au stat vreo trei ore cu ochii în farfuriile goale, salatele fiind mâncate de mult. S-a aflat că şeful şi încă un instructor a făcut o deplasare anterioară cu o săptămână înainte pentru a pregăti cazarea, dar şi atunci s-a îmbătat şi s-a întors la jumătatea drumului. Personalul popasului, habar nu avea că are de pregătit mâncare pentru o sută de persoane.
După ce au mâncat, într-un târziu, li s-a comunicat că fetele vor pleca să fie cazate la han. Huiduieli, strigăte, fluierături, înjurături...
- Ce bă! Dacă tu nu mai poţi, nu mai putem nici noi?
- Nu, asta nu se poate! Era ultima mea speranţă! exclamă disperat George.
- Eşti bărbat bă, sau ce naiba... şi alte strigăte se auzeau de la băieţi, iar unele într-un limbaj cu mult diferit de cel politic.
S-au spus multe dar în cele din urmă inevitabilul avea loc. Masculii trebuiau să-şi refuleze instinctele şi să se despartă de subiectul lor. George o strânse la piept aproape plângând. Un fond sonor de voci de „eei”, „oo” sau „aşa da” începu să-i acompanieze. Îşi săruta cu pasiune iubita abandonată în braţele lui şi colegii după atâta aşteptare a împlinirii romanului, cereau bis. Urcară toţi în maşină, dar ei stăteau încă lipiţi unul de altul. Până la urmă George acceptă cruda realitate. Mona se temea că visul se va sfârşi repede şi nu ştia încă ce e bine să se întâmple şi ce nu. Nu ştia dacă fericirea aceea este ceva real sau ceva închipuit. Pe drum, în autocar au început să apară de sub scaune „jumătăţile” – şmecheraşi, delaţionişti şi descurcăreţi – mult mai avizaţi în secretele de partid - în timp ce George dădea spectacol de îndrăgostit în faţa autocarului, se strecurau nevăzuţi în maşină. Fericirea carnală a şefului şi alte jumătăţi ispititoare şi dorite au rămas ascunse prin tufişurile popasului unde au rămas băieţii. Mona avu surpriza să mai fie cazată şi singură, ceea ce a dus la paroxism disperarea lui George şi scoase un adevărat urlet, când se trezi din visare la cruda realitate. Băieţii sosiră cu al doilea autocar la han.
- Nuu!... Nu se poate!...Ce idiot am putut să fiu! Striga furios. Ce prost! Ce dobitoc!
- Eşti blestemat bă!... Îl consola un coleg, iar tachinările uşor hazlii începură.
George nu voia să-şi umilească iubita ducând-o în cămin. Nu i-ar fi fost prea greu, poate mai greu să o convingă pe ea. Era iubit pentru rafinament şi un fel de aristocraţie disimulată. Ar fi dat la drept unde concurenţa era mare. Suferea de strabism accentuat şi nu putea învăţa pentru facultate.
#530352 (raspuns la: #530351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 3/9 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:07:22
Poate din acest motiv celelalte simţuri, mai ales auzul, le avea foarte dezvoltate. Faţa frumoasă, cu o frunte înaltă şi buze de Elvis... El anima, dădea importanţă, culoare, umplea spaţiul cu un farmec deosebit. El era prietenul tuturor. În prima săptămână de curs bătuse la şah pe toţi care au dorit să-şi măsoare meşteşugul jocului. Părinţii- mama artistă, tatăl inginer agronom îl susţineau să-şi găsească un rost şi aşa a ajuns ca o pată de culoare în atmosfera proletară a cursului. În cele din urmă cu puţin înainte de sfârşitul cursului, a petrecut o noapte cu Mona aşa cum visa, undeva în oraş, desăvârşindu-şi opera lui de cunoaştere în cele mai mici amănunte...
- Ce minunată eşti!... Ce perfectă.!..şoptea el îngropând-o cu sărutări şi frământându-i trupul de parcă ar fi vrut să o remodeleze din lut ca pe o statuie.
- Doamne, ce crudă ai fost cu mine! Cât timp mi-a trebuit! Cum de nu te-ai măritat tu? Ce bine că te-am întâlnit...Frumoasă eşti, deşteaptă, ai un trup minunat...
„...harnică şi dulce...” îi venea în minte amintindu-i parcă de una din poveştile cu Făt Frumos.
- Mare pacoste pe capul unui bărbat! Cine m-ar suporta? Răspunse ea fericită şi pierdută în braţele lui ca printre stele.
Pierdut era şi visul ce, odată cu zorii, avea să-şi destrame vraja pentru totdeauna. Din raţiune, sau pentru a se răzbuna de lunga sa luptă cuceritoare, sau pentru că nu voia ca fericirea aceea să se sfârşească vreodată, fără nici o explicaţie George a dispărut. Mona a suferit cumplit. A păstrat în inima ei câţiva ani flacăra aprinsă până când îl reîntâlni. Dar, nu mai era cel pe care îl ştia. Poate nici ea nu mai era ca atunci. Dragostea lor aparţinea altui timp. Nu ştia dacă trăise cu adevărat fericirea aceea sau o citise prin cărţi. Erau clipele acelea rupte din viaţa ei, sau din nişte spaţii stelare îndepărtate? Devenise poate puţin mai femeie?!... Speranţa pentru o jumătate ideală a murit pentru totdeauna. Orice declaraţii i-ar fi făcut un bărbat, oricât de înzestrat ar fi fost, nu mai putea să o cucerească. Cel mult să accepte o relaţie doar pentru a nu mai fi pândită şi curtată de ceilalţi. Nu vedea rostul bărbaţilor pe lume! Cu toată setea de a-şi aduna în cap tainele ei, sărise peste lecţiile începutului, a tainelor vieţii, a fructului oprit. Toate colegele surorile, prietenele sufereau cumplit, aveau o viaţă chinuită. Bărbaţilor le plăcea o viaţă cât mai uşoară, căutau de băut, se sustrăgeau de la muncă şi voiau doar să profite. Bietele femei erau nişte sclave.
Cursul a ajutat-o să treacă uşor examenele la mai multe discipline, să obţină o garsonieră confort II, în cel mai ordinar cartier şi ce era mai important, să afle adevărul despre marele partid. A căutat să se dea la fund şi a făcut-o uşor, superiorii nu se mai înghesuiau să-i ofere funcţii! Trei ani mai târziu, partidul avea să-şi schimbe blana lui de maimuţă. Nu şi năravul!...
#530353 (raspuns la: #530352) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...