-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Pensia de moarte ( 4 )


de Tot Areal la: 11/03/2010 13:40:05
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Zidurile strigau
( 4/1 )
Era în ultimul an de facultate la seral şi lucra într-o întreprindere ca tehnician la biroul Secţiei Mecanice. Avea câţiva colegi simpatici: trei ingineri tineri şi trăsniţi care o jumuleau de pene pe o colegă aflată şi ea la seral – o fată fără nimic special, dar cu un tată colonel pensionat, cu o vilă pe Valea Prahovei şi care nu reuşise la zi, ca ajutor de pontatoare. Tot ce făcea trebuia verificat... Băieţii, mai ales unul mai poznaş, fiu de vechi boiernaş cu moşie, educat şi celebru în aventuri mondene, ginere de avocat şi bun inginer, găseau mereu motive să cocheteze cu ea. Încercau să o asalteze şi pe Mona cu tot felul de drăgălăşii care nu erau pe gustul ei. Îşi aminti de o scenă dintr-o carte a lui Alberto Moravia. Aşa că a „copt” o lecţie acestui „tovarăş” cu sânge albastru.
Ca fată crescută printre băieţi se lăsă puţin mângâiată pe sâni de colegul ei şi când crezu că a venit momentul să acţioneze, ridică brusc un genunchi...
- Auuu!...ţipă el apucându-şi „fericirea” cu mâinile amândouă.
Bărbatul căzu în genunchi ghemuit, cu faţa transfigurată, schimonosită de durere, iar spectatorii au înmărmurit. După câteva clipe lungi de uimire şi aşteptare a început hazul şi distracţia specifică locului. De atunci nu mai aveau treabă cu ea. Dar, într-o zi de toamnă, a venit îmbrăcată cu o rochie cloş tricotată destul de lungă şi largă. Fără să fi observat ceva, colegul umilit, destul de dibaci prinse cu un gest iute poala rochiei ridicând-o şi cu cealaltă mână ajunse la ţinta ceva mai dezgolită a ruşinii pentru o clipă doar... Apoi tot cu o mişcare rapidă se îndepărtă în hazul general, pentru a nu fi prins de Mona. Ştia că ar fi în stare să bată un bărbat! Aşa îşi luase revanşa...
Îşi dorea de mult să lucreze în domeniul tehnic, să poată experimenta ceea ce învăţa la facultate. La biroul TESA nu i se mai dădea de lucru, de când a fost bolnavă mai mult timp. Oficiul de calcul era acaparat de alţii. Care mai de care din angajaţi şi mai ales angajate, erau trimişi la cursuri de informatică, dar ea nu. Era mereu scoasă din listă. Nu prea înţelegea cum se poate ca ea care a fost angajată pe un asemenea post prin concurs chiar la înfiinţarea biroului de informatică, la perforat cartele, nu avea acces la o perfecţionare. Colegele ei se chinuiau mult să priceapă noţiunile şi plăteau lucrările de examen. Apoi lucrau la fel ca înainte. Tot timpul se vorbea de restructurări şi până la urmă a cerut să fie dată la secţie ca muncitor. Pe postul ei era acum secretara directorului. I s-a oferit de lucru la biroul secţiei şi în trei luni ştia în cea mai mare parte problemele de acolo.
- Domnişoara e în stare să facă toate treburile biroului şi să-i mai rămână timp; zise Alex. Se ocupa de reparaţii la maşini şi documentele trebuiau vizate de Controlul Tehnic de Calitate, o chestiune absolut formală. Controlorul era un bătrânel cam sâsâit şi... poftea şi el ca toţi muritorii! Se aranjau fel de fel de farse şi se trezi că nu vrea să-i semneze hârtiile:
- Nu v*eau tsă tsemnez! Eu n-am văzut...
- Ce ...măsii, vrei să mă regulezi? N-ai decât să nu le semnezi! Îi strigă ea.
S-a plâns şefului şi a zis că ea nu mai merge la controlor să-i semneze. După vreo două ore, şeful intra hohotind în birou cu trupa de bărbaţi făcând mare haz. Mona nu le prea dădea atenţie, se obişnuise cu ei:
- L-ai înjurat pe Nea Fane?!
- Dacă şi-a căutat-o?!...
Alte hohote de râs. Era subiectul zilei, de care se amuzară până la terminarea serviciului. Când treceau prin birou, reeditau isprava ei: „ Ce... măsii! Vrei să mă...”.
Farsele la serviciu se făceau peste tot mai ales între bărbaţi, atât la birouri cât şi printre muncitori. Se spuneau multe bancuri. Când s-a trecut la orar de vară, circula o poezioară: „Ceauşescu ce-ai făcut? –Ne-ai luat ora de...” la care Elena răspundea: „Gura, că vă iau şi sula!”
Se bucura că aici putea să lucreze şi la planşetă. Începea să facă primul proiect. Îşi întreba uneori colegii cum se fac anumite lucruri.
- Draga mea, eu nu sunt student, am terminat facultatea; zise Raul.
- Sorry. Eu n-am făcut proiecte; a fost replica lui Alex, a cărui mamă era secretară la Universitate.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (9):


( 4/2 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:49:20
Aproape tot programul, bărbaţii îl petreceau într-un birou alăturat unde jucau cărţi sau se jucau la calculatorul primit de curând. Şef de secţie adjunct, era un inginer mai bătrân, ungur care a lucrat mult timp în proiectare. S-a trezit că vine lângă ea la planşetă.
- Ei, cum merge?
- Habar n-am!
- Ai apăsat cam tare creionul. Liniile se fac uşor, abia să le vezi. Pe măsură ce înaintezi, conturezi piesele.
După ce discută cu şefu şi-a dat seama că nu lucrase cum trebuie. Deşi avea viza profesorului, schimbă foaia şi a refăcut desenul. Şeful aviza acum, dar la cursuri o aştepta o altă surpriză.
Grupa era împărţită în două şi fiecare avea un profesor. Se întâmpla să mai lipsească, nu că ar fi voit. Ori avea închidere de lună la serviciu, ori trebuia să-şi cumpere de mâncare pe la cozi, sau vată şi detergent. Nu se mai găsea nimic în comerţ, totul era pe sub mână, chiar lenjeria intimă, ciorapii erau foarte greu de găsit. În plus mai medita matematică şi era şi administrator de bloc. Altfel nu i-ar fi ajuns banii de cheltuială. Orele de proiect se ţineau la două săptămâni.
Când îi văzu pe „profi” Mona rămase „gură-cască”. Al doilea profesor, Petrică, o cunoştea bine şi tocmai nu mai voia să-l mai salute. Noroc că nu e la semigrupa ei.
- Ce e Mona? Parfum, cârnaţi, bigudiuri? O întreba Petrică în timp ce se consulta cu colegii.
- O cunoşti pe domnişoara? Întrebă celălalt profesor titular pentru curs.
Trebuia să tacă. Nu era locul să-i spună ce ar fi vrut. Era singura atitudine pe care o putea adopta. Şi să-l ignore. I-a venit rândul pentru viză. Desfăcu cele două desene, şi sigur că aspectul îngrijit era în discordanţă cu lucrările colegilor. Petrică părea că-şi schimbă expresia feţei:
- Se descurcă bine copiii aştia... Pentru primul proiect e bine! O lăudă Petrică spre uimirea ei.
- De ce l-ai schimbat? Nu ţi-am dat voie; spune Juleanu. Liniile astea nu sunt făcute de tine, ci de o mână de proiectant! Nu l-ai făcut tu!
- Nu d-le profesor! E mâna mea! Vă jur! Şeful meu m-a ajutat...
- Aaa, văd că nu vii pe la şcoală! Ai colegi buni!
Fetele în general nu erau bine privite de profesori. Colegele ei au fost toate întoarse să refacă lucrarea. Îi verifică calculele şi simţea ceva ameninţător asupra ei. Bifa rezultatele. În cele din urmă se agăţă de două calcule şi o puse să schimbe doi coeficienţi. Practic valorile importante nu se schimbau şi înţelese că i-a dat de lucru din orgoliu. A aflat că are ciudă pe fete, avea o moacă disgraţioasă, se zicea că e homosexual şi faptul că învăţa singură, fără el, îl enervase de-a dreptul.
- La absenţele tale... nu poţi veni la examen!...
În pauză, stăteau aproape toţi la o ţigară schimbând o vorbă.Veni şi Petrică.
- Ce faci Mona, mai vii pe la noi? Credeam că eşti la Sorbona la Paris sau la Oxford!
Mona îşi stinse ţigara şi plecă scoţând limba discret şi dispreţuitor. Cărţile erau jucate şi acum ştia că avea de dus o muncă grea. Antipatia ţinea de la examenul din vară unde Petrică avea obligaţia să-i pună „pilă” la un profesor de la catedra lui. Culmea a fost că a ştiut destul de bine la examen şi totuşi a picat, fără explicaţie. Mai mult de-atât a ajutat doi colegi care au trecut examenul. Un singur subiect din patru nu a ştiut, nu-şi amintea nişte figuri cu vectori.
#530437 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 4/3 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:50:13
Credea că acesta de fapt i-a pus o contra-pilă şi i-a periclitat foarte grav trecerea anului. În anul II, şi-a pregătit colegii la programare acasă, la unii le-a făcut şi programele la examen, trecuse prin ea aproape toată grupa, cum se întâmplase şi în primul an la geometrie descriptivă. Ca şi la serviciu, şmecherii şi leneşii se strecurau şi se lasau duşi de cei viteji dar săraci. Se sudaseră destul de bine şi făceau câte un chef cu domnul Petrică, unchiul unui coleg. Nepotul lui nu venea şi nu a luat examenul. În vacanţă Petrică a rugat-o să-l pregătească cu promisiunea că o va ajuta în anul următor.
Anul III era piatra de încercare. Erau trei profesori la care li se spunea „Triunghiul Bermudelor” . S-a nimerit ca numărul zbirilor să crească la patru. Când a picat examenul i-a transmis lui Petrică printre altele că e „mârlan”. Rămâneai repetent foarte uşor şi nu se putea repeta mai mult de un an. La al doilea se pierdea facultatea. Nu era voie să termini anul cu mai mult de trei restanţe în care intrau şi proiecte şi colocvii, laboratoare. Dacă studentul acumula treizeci de ore absenţe primea MS – mustrarea scrisă, la încă zece era MSA adică cu avertisment care tăia dreptul la o reexaminare în sesiunea de toamnă. Zbirii erau renumiţi pentru modul în care picau grupe întregi. Folclorul studenţilor era plin de bancuri pe acastă temă. Era o fabrică excelentă pentru motivări şi concedii medicale cu care puteai amâna un examen fără să intre la categoria restanţe. Medicii erau foarte înţelegători cu necazurile studenţilor. O alta cale de a motiva absenţe erau activităţile UTC, argument beton, nu putea fi contestat de nimeni.
Răcea foarte uşor şi trei-patru zile făcea febră până peste 40 de grade, când avea chiar halucinaţii , o dureau rinchii şi spatele. Într-una din aceste crize, o fată din camera căminului de nefamilişti avea grijă de ea. Deşi era din oraş, Valerica era nevoită să stea la cămin pentru că nu se înţelegea cu mama ei vitregă. Era o foarte frumosă brunetă cu ochii verzi, fascinanţi, înaltă de o duioşie şi o căldură rară. Se împrieteniseră şi din când în când ieşeau împreună în oraş. Bărbaţii mai ales se uitau la ea lung.
- Cu asta să tot faci războiul!.. Zise un bărbat cărunt ce părea la vreo 60 de ani.
Fetele se amuzară grozav. Mona a fost avertizată de şeful Biroului de informatică şi de secretarul de partid pe TESA să nu mai umble cu ea. Era revoltată şi indignată.
Într-o seară de la începutul lui decembrie, învăţa ca de obicei în bucătăria căminului. Era aproape de miezul nopţii şi începeau a sosi fetele de la schimbul II.
- Vreau să-ţi dau o veste foarte proastă...; îi spuse una din ele. Vali... a avut un accident...
A suferit cumplit după moartea ei. Timp de o lună nu putea dormi.În cele din urmă intră într-o depresie puternică, dar nu-şi dădea seama. La primul examen se trezi cu un gol absolut în creier. Dădu subiectul înapoi:
- Nu ştiu ce am. Am învăţat mult şi nu-mi amintesc absolut nimic.

Medicul fabricii îi prescria destul de des ampicilină. Nu ştia că încalcă nişte restricţii în privinţa antibioticelor. Se cam îngrăşase. După examen, la o răceală amigdalele s-au făcut albe precum hârtia. La vederea lor medicul şi-a tras cu palma peste frunte îngrozit:
- Oo, Doamne! Asta e! De asta faci temperatură şi te doare spatele!
A fost nevoită să amâne anul. Îl reluă, dar urma iar operaţie de apendicită şi încă nişte concursuri. Nu stătea strălucit. Apelase la Petrică să fie sigură că va trece. Cu foarte mare greutate a reuşit să-şi salveze anul.
#530438 (raspuns la: #530437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 4/4 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:51:16
Acum lui Petrică nu-i ajungea că i-a periclitat situaţia o dată, avea să o repete şi în acest an.
S-a dus la un preot şi l-a rugat să-i facă rugăciuni. Nici un examen nu a fost atât de bine pregătit. Când văzu subiectul, dintr-o dată parcă s-a pierdut şi i se părea iar că nu ştie nimic. De frică! Dar, parcă o voce din creier a început să-i dicteze. Din greşeală, uitase iarăşi să scrie ceva... Dar nu avea cum să pice!
Când s-a dus pentru nota finală, îşi văzu foile înroşite de semne şi o cuprinse iar frica.
În dreptul numelui ei vedea un şir de litere A , mari, roşii.
- Ai scris de 7,75 şi ar trebui să-ţi dau opt. Dar îţi scad un punct pentru absenţe; îi zise profesorul pe un ton ofuscat.
Mona răsufla uşurată şi ar fi zburdat pe străzi de-ar fi putut. Încă un prag mare a fost trecut. Şi pentru proiect primise notă mică:
- Cum vi se pare, îşi întrebă şeful după terminarea proiectului.
- Eu îţi dau zece! Spuse zâmbind pe un ton mulţumit.
Desigur, la profesor lucrurile stăteau cu totul altfel. O hărţui cu mai multe întrebări:
- Dar astea ce-i cu ele?
- ...Capacele de rulmenţi, spuse ea.
- De ce le-ai făcut? Eu nu ţi-am cerut. Într-un proiect faci numai ce ţi se cere!
I-ar fi răspuns că de frică a căutat să se întreacă pe sine, dar n-a îndrăznit. În cele din urmă îi spuse:
- Proiectul e bun pentru că ai colegi buni. Îţi dau şapte!
În anul IV începeau nunţile. Cosmin se însură cu Dana studentă la Medicină în Bucureşti. Se cunoşteau din liceu. Se întâmpla destul de rar ca un coleg să-şi aducă mireasă din altă parte. De obicei erau fetele de la Mecanică Fină, Matematică, TCM. La ei la auto fetele erau excepţii, fie preocupate de maşini cum era Mona, fie că nu intrau la MF. Din 50, erau doar cinci fete. Faptul că Dana era la Medicină, când venea să-şi întâlnească soţul era un prilej foarte motivant pentru a se merge cu „gaşca” la bere.
- Asta da, meserie, cu bani..., zice o fată.
- Asta da şi facultate... cu 20 pe loc la admitere şi cu ce este de învăţat...
- E mai greu la voi, zice Dana. Când văd caietele lui Cosmin, mă ia groaza. Cum poţi face calculele alea de 4-5 pagini? Medicina e jucărie faţă de voi. Şi măcar e vorba de ceva uman, cap, mână picior, nu nişte molecule virtuale de fier sau mai ştiu eu ce închipuiri...
- Mama mă tot îndemna să mă duc la sanitar, zicea Mona, dar eram gata să leşin când vedeam sânge sau cum se face o injecţie. Am preferat informatică. Eu de la coada vacii m-am trezit printre odraslele de boşi. Când erau şedinţe cu părinţii, veneau maşinile ca la ambasada americană. Care mai de care şefi de comune şi judeţe, ingineri, profesori.
- O, vai bietele mele păpuşi, câte injecţii le-am împins cu acele de la mama...a zis Dana, a cărei mamă era asistentă.
- Eu am vrut să-l moştenesc pe taică-meu. E şofer de autobuz a zis Mona... Hai să vă spun o „şopârliţă”.
Era semnalul că încep să discute despre ce s-a mai vorbit la „Europa Liberă” poreclit „şopârla”. De fapt i-ar fi plăcut să facă drept sau matematică dar nu erau aceste profile la seral în Braşov. Mai auzise că la drept e multă politică şi era printre puţinii care reuşeau s-o înţeleagă şi să discute despre ea, dar nu de plăcere.
#530439 (raspuns la: #530438) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 4/5 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:52:10
Duminica era ziua în care îşi rezolva toate problemele administrative dacă nu mergea la serviciu. Trebuia să meargă la vot. Atmosfera era foarte încordată. S-a retras din funcţiile de la UTC dar mai era încă în comitetele pe fabrică. La votările anterioare, şeful ei de la biroul de informatică a fost desemnat să facă parte dintr-o comisie. Când a venit la serviciu era „negru” la faţă şi se vedea de la o poştă că e disperat. Până la urmă le-a şoptit că este îngrozit de ce era scris pe biletele de votare. Părea foarte înfricoşat. Peste mulţi ani Mona îi înţelegea diperarea. Probabil că a fost prelucrat de „băieţii buni”. Acum se afla la a doua falsă votare. A tăiat cele două nume de pe listă şi a scris „Regele”, apoi s-a întors acasă unde avea multe de făcut. Seara o sună la uşă Laura, vecina de garsonieră:
- Ai aflat?
- Ce?
- N-ai fost în oraş, n-ai vorbit cu nimeni?
- Am fost la votare şi m-am întors. Spune-mi!
- Mi-e frică...Tremur... A fost un scandal mare. Au ieşit „Steagu” şi „Tractoru”. Au intrat la Partid. Au aruncat cu conserve, cârnaţi, portocale, banane, măsline; au dat foc la tabloul lui Ceauşescu, la steaguri...
A doua zi, la fabrică, domnea liniştea, tăcerea, aleile dintre secţii păreau pustii. La prima oră au început a suna telefoanele. Şedinţă cu tot activul de partid.
Poznaşii din birou vorbeau codificat. Colegul de sânge albastru lucra la planşetă şi începu să imite un discurs pe un ton ce chipurile se voia discret:
- Stimaţi tovarăşi! În oraşul nostru s-a întâmplat ceva grav. Un grup de huligani şi răufăcători au tulburat ordinea şi liniştea în oraşul nostru!...
Mona se duse şi ea la şedinţă. Nimeni nu s-a înscris la cuvânt. În cele din urmă luă cuvântul un tehnician de proiectare care vorbea la toate şedinţele. Întoarsă în birou îl întrebă pe prezicător:
- De unde ai ştiut frazele astea?
Colegul zâmbi şi ocoli răspunsul, dar din ziua aceea Mona nu l-ar mai fi catalogat drept un uşuratic, un pezevenghi. Ceva se schimbase. Deşi acum ştia multe despre dedesupturile comuniste, credea că aproape toţi oamenii simt la fel apăsarea acea, acum i se părea că în spatele fiecăruia, ar putea fi altceva, ceva ce nu-şi putea închipui.
La facultate nu era ţipenie şi s-a anunţat suspendarea orelor. Geamurile erau inscripţionate cu lozinci scrise cu degetul, adică „grafică digitală!”: „Jos Ceauşescu!”, „Jos Elena”,„Solidaritate!”, „Unitate”. Probabil au fost scrise de cei de la zi. S-a aflat că doi studenţi de la „Memorandum” au încercat să provoace o mobilizare şi au fost imediat arestaţi. Oraşul era plin de miliţieni cu câini, veştile cele mai groaznice se şuşoteau. Se spunea că se dau pe cartelă doi „curcani” de căciulă la raţie, adică doi miliţieni pe cap de braşovean. Era o aluzie la raţia de carne de un kilogram la trei sărbători mari dintr-un an: de 23 August, 1 Mai şi Anul Nou. Şi că toţi braşovenii puteau vorbi direct cu Nicolae Ceauşescu la telefonul 15.11.87 . Dincolo de hazul tragi-comic ce înveselea viaţa absurdă de zi cu zi, oraşul era înspăimântat, oamenii îndureraţi, pădurile răscolite cu câini. După câteva zile, venind de la cursuri, seara, doi miliţieni o „arestaseră”, au dus-o la un birou de transport în comun. I-au răsturnat geanta, au căutat în toate buzunarele. Au făcut un proces verbal de contravenţie pentru trecere nepermisă. Mona a refuzat să semneze şi nu i-a mai redat buletinul. Tovarăşu „Gradu” a început să strige la ea. Îşi aminti formula magică:
- Cum vă permiteţi? Sunteţi membru de partid?
Tovarăşu Gradu se întunecă şi începu să strige mai tare, aruncându-i tot felul de ocări şi geanta pe jos.
#530440 (raspuns la: #530439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 4/6 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:53:02
- Ieşi afară jigodie de studentă! îi zise în cele din urmă.
Dimineaţa se duse la secretarul UTC i-a povestit ce s-a întâmplat şi a spus că reclamă abuz.
- Stai cuminte că vorbesc cu Cristian.
Îi dădu telefon. Era ofiţerul secretar UTC de la miliţie. Se întâlneau la instruiri. În jurul prânzului Jan îi aduse buletinul şi evenimentul a fost dat uitării cumva. Ţinea acasă un jurnal în care îi era frică să consemneze lucruri importante. Scandalurile politice erau tot mai multe. Pe frontispiciul stadionului într-o noapte a fost scrisă cu vopsea o lozincă ostilă foarte mare. De obicei se scria „Jos Nicu”, „Jos Elena”, „Jos dictatura”. A putut fi văzută la prima oră de mii de călători navetişti din trenurile ce veneau dinspre Făgăraş. Până spre orele amiezii au fost aduşi muncitori, care se urcau pe schele să vopsească peste inscripţie. Altă dată, dimineaţa când a mers la serviciu a văzut geamurile şi pereţii alimentarei din cartier, pictate cu lozinci. Revolta plutea în aer. Îşi făcu un carneţel mic cu coperte roz în care scria instruiri UTC şi chiar ceva fraze, date. În agenda de la serviciu printre paragrafe erau mici însemnări din evenimentele ostile partidului. După două săptămâni, studenţii seralişti din fabrică au fost chemaţi să dea test de protecţia muncii, la care tehnicianul responsabil nu s-a sfiit să spună că e test grafologic. Era terorizat că se apropie demolatul de casa făcută de el.
Într-o zi au fost chemaţi la Teatrul Dramatic să-l primească pe Nicu Ceauşescu. Mona era cunoscută de la concursurile televizate, de către majoritatea activiştilor.
- Să facem o probă de aplauze, ceru un instructor. Nemulţumit se cam răţoi la ei.
- Ce e măi!? N-aţi mâncat azi?!
Mona, cunoscută pentru replici de duh îşi dădu drumul la gură fără să vrea:
- N-avem ce!...
În timp ce prezenţii izbucniră în hohote de râs, aplaudând cu spor, Mona şi instructorul care o cunoştea rămaseră perplecşi uitându-se unul în ochii celuilalt.
Şopti printre dinţi către cele două fete cu care venise:
- Plecaţi! Să nu vă vadă nimeni, plecaţi!
Fără o vorbă activistul se îndepărtă şi nu l-a mai văzut până la sfârşit.
Aveau să-şi amintească de multe ori acest moment şi povesteau cum era să fie ridicate cu duba să joace dansuri populare -„bătuta” şi „sărita”. Câteva zile la rând a fost crispată şi încordată aşteptând să fie ridicată de oriunde sau să i se întâmple vreun accident. De Crăciun un grup de studenţi a cântat colinde pe un bulevard şi au fost împrăştiaţi la scurt timp.
Intrase în ultimul an. Într-una din zile a stat la coadă să-şi cumpere vată. Se terminase şi n-a apucat. Era disperată, trebuia să-şi facă tampoane din cârpe. Găsise la o femeie angajată la confecţii, un balot de lavete de bumbac. Tot ea i-a croit chiloţi şi i-a cusut la maşină. Şapte perechi, a costat-o o sută de lei şi se felicita în sinea ei de o aşa reuşită.
La serviciu nu mai ştia să potrivească tot felul de minciuni. Pe de o parte erau obligaţi să reducă consumurile pe de alta nu mai încetau cu lozincile. S-a dus la preşedintele sindicatului, i-a explicat cum stau lucrurile şi i-a cerut să găsească o cale de a scoate consumul de materiale. Mona nu se opri aici, ci abordă şi altele.
- E revoltător, e scandalos să nu găsim de cumpărat vată, chiloţi! Suntem femei!
#530441 (raspuns la: #530440) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 4/7 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:54:17
Se apropia şedinţa de sindicat. S-a înscris la cuvânt. Şeful de secţie o întreba ce vrea să spună. Mona nu i-a răspuns dar desigur se putea bănui uşor. Tot ea povestea „Şopârla” în birou. La şedinţă se aşeză alături şi o ţinea de mână:
- Să nu te pună dracu să spui ceva! Trebuie să termini facultatea! Atunci va fi ceva, acum nu! Mai ai un an! Să-ţi iei diploma! Ai răbdare!

Directorul o numise rsponsabilă pentru demolarea unei case, sarcină primită pentru UTC. Refuzase să fie secretară şi nu mai avea decât o funcţie minoră, de membru în comitetul pe fabrică. Era înntr-o zonă de la marginea oraşului. Ştia că oamenii suferă cumplit pentru asta. Erau chiar sinucideri. I s-a dat o echipă de băieţi din mai multe secţii şi doi ingineri tineri de la proiectare. Simţea o durere profundă în suflet că i se încredinţase această sarcină. Sentimentul acesta şi imaginea casei, scenele demolării, aveau să o urmărească toată viaţa. Era o casă frumoasă, destul de nouă, vreo 30 de ani, din cărămidă, acoperită cu ţiglă, şi o clădire mai veche cu câteva anexe. Un câine le dădea târcoale, umbla prin curte şi făcea multe drumuri spre poartă şi înapoi, probabil nedumerit de ce se întâmplă. Numărul câinilor vagabonzi, de la casele demolate era în creştere. Se adunau în haite, răscoleau ghenele de gunoi şi oamenii le ziceau „bibereţi”. A venit un maistru de la un şantier de construcţii şi le-a explicat ce au de făcut. Băieţii s-au înşirat de jos până pe acoperiş şi au început a decoperta casa. Veni o bătrână să-şi ia câteva lucruri.
- Eu şi cu sora mea am stat aici. Am primit un apartament şi bani, i-a zis ea.
Câinele se gudura la picioarele ei, şi a urmărit-o când a plecat. După un timp a revenit. A venit şi un bătrân şi asista la acea crimă.
- Am fost vecini, zicea el. Un alt câine se gudura la picioarele lui. Am venit să-i aduc ceva de mâncare...
Ani la rând şi după căderea regimului, vederea câinilor vagabonzi îi trezeau acele amintiri. Nu-şi dădea seama dacă era sau nu vinovată de crimă. Cu cât înţelegea mai mult ce înseamnă să ai şi să construieşti o casă, cu atât mai mare i se părea crima la care participase.
Stivuiră ţiglele. Unul din ingineri îi zise:
- Şefa, băieţii vor şi ei o legumă.
Avea la ea 50 de lei.
Îi dădu unui băiat care s-a dus şi a cumpărat o sticlă de vodcă. Nici băutura nu se găsea. O vecină care lucra la ICSAP îi aducea rachiu din vin, ulei, mălai şi trimetea uneori pachet acasă.
Demolarea casei a durat mai multe zile. Au stivuit materialele şi le-au predat maistrului. În zonă au apărut blocuri. I se întâmpla destul de rar să ajungă prin zonă şi căuta să identifice locul în care a fost cândva o casă cu tot sufletul ei.

Prin octombrie a fost trimisă la Timişoara în delegaţie. Secţia primise un calculator TIM S şi nu mergea tastatura. Şeful prim al secţiei îşi cumpărase o maşină Lăstun şi nu-i mergea cutia de viteze. Aşa că a trimis-o pentru tastatură ca să rezolve şi maşina. Încă de prin anul III de facultate, era trimisă la întrunirile inginerilor. Fiindcă se cerea un inginer de mecanică, cunoscută pentru talent oratoric, a prezentat o expoziţie tehnică. Organizatorul a prezentat-o drept economistă ştiind că e studentă şi temându-se că nu se va descurca. După prezentare a remarcat:
- Mulţumim tovarăşei economiste care a dovedit că stăpâneşte bine limbajul tehnic.
Altădată şeful îi zise:
#530442 (raspuns la: #530441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 4/8 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:55:28
- M-a întrebat directorul tehnic dacă mai lucrează cineva la biroul ăsta afară de tine. I-am zis că numai tu nu ai pile.
Ajunsă la Timişoara, vorbea cu cei doi electronişti.
- La ce vă uitaţi acolo. Prindeţi vreun post?
- Pe la bulgari. Oricum, eu n-aş avea nici timp.
- Noi avem antene, prindem sârbi, cehi, unguri, nemţi.
Colegele cu copii o rugară să caute ceva mezeluri, carne. Aşa făcea şi când mergea la Bucureşti, unde se dădea salam pe delegaţie. O surprinse că măcelăriile Timişoarei nu erau chiar goale şi cheltui toţi banii pe salam de vară, ficat de vită, şi ceva carne de porc, nu chiar de calitate, dar era o victorie. Din talcioc a cumpărat un ceas electronic pentru un maistru şi „vegeta”. Ei nu prea îi trebuia, mânca puţin, nu avea timp de gătit. Îşi lua ceva de la patiserie şi mai mânca la cantină. Însă colegele cu copii erau disperate că nu găseau de mâncare. Cumpărau cârnaţi cruzi care se găseau câteodată şi-i goleau ca să facă chiftele sau sarmale. Uneori erau „takimuri” – tacâmurile de pui, „adidaşi”-picioare de porc, „fraţii Petreuşi” – doi pui mici, de jumătate de kilogram, la o pungă. Erau şi multe bancuri:
- Care e cel mai sărac arab? Întreba cineva şi răspundea tot el:
- Ali Mentara!
În jurul blocurilor se construiau multe coteţe de găini şi de porci.
Atmosfera era tot mai încordată.
- A fost scandal la noi la pâine. A arestat-o pe vânzătoare că a dat două pâini, fără cartelă zice o femeie.
Veştile acestea cutremurătoare produceau groază. Unii plecau cu maşina după alimente pe la rude şi erau opriţi de miliţie pe drum, controlaţi.
Revenea la Timişoara cu o lună mai târziu. Întrebă o femeie de Piaţa 700.
- Acolo merg şi eu.
Se opriră într-o staţie. Femeia începu să vorbească revoltată că s-a pus carnea pe cartelă.
- Păi în Braşov e pe cartelă de zece ani. Şi restul – mezeluri- jumătate de kilogram, 5 ouă, unt 30 grame, jumătate de ulei pe lună.
- Nu e de mirare că au ieşit în stradă... Or să iasă şi aici!
Subiectul se dezbătea pe larg în tramvai, apoi în fabrică la Lăstun, oamenii parcă nu se mai temeau de nimic.
Era la mijlocul lui decembrie. Auzise la „şopârla” că la Timişoara vreo 200 de catolici s-au adunat să-l păzească pe un pastor pentru a nu fi ridicat de securitate. Dimineaţa Şeful o întreba ce s-a întâmplat la Timişoara.
- Ce să se întâmple? Vorbiţi de ungurii ăia, ce mare lucru?
- Mare-mare! A ieşit cu sânge! Pe Bega curg tablouri...
- Probabil că nu se ştie... zise Mona uimită.
Toată lumea era agitată. Studenţii care mai de care vorbeau. Probabil că „şopârla” e ascultată în toate casele. În 22 decembrie, şeful nu o lăsase să plece cu ceilalţi, a întors-o de pe scări. Cu o seară înainte a fost în piaţa din faţa sediului judeţean unde revoluţia începuse şi erau adunaţi mii de oameni.
Lucra şi i se păru că aude ceva ciudat în difuzor. Bărbaţii se aflau în biroul şefului:
- Deschideţi televizorul! a strigat cât putea de tare.
În birou şi-a făcut aparţia fostul secretar de partid. Avea de jucat destule cărţi. Arătă cu degetul pe ecran:
- El! Iliescu! El o să fie preşedinte!
#530443 (raspuns la: #530442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
areale - de rumm la: 11/03/2010 16:35:47
ai avut o treaba, nu gluma.

da' m-ai facut tare curios. finalul, bata-l vina.

hai salut!
#530459 (raspuns la: #530443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
rumm, - de Tot Areal la: 16/03/2010 14:31:40
daca ai rabdare citesti pana la 14 inclusiv, sper ca ultima sa placa tuturor!
#531330 (raspuns la: #530459) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: