-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Pensia de moarte ( 5 )


de Tot Areal la: 12/03/2010 08:45:32
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Douăzeci de ani
( 5/1 )
În fiecare zi la radio şi televizor se transmit emisiuni ce au ca generic un titlu consacrat al lui Dumas – „După douăzeci de ani”. Generaţia ei. Generaţia revoluţiei. Studenţii revoluţiei.
A fost ofiţer de serviciu pe fabrică. A ajuns cu greu printre gloanţe. Primea telefoane de la judeţ că apa e otrăvită şi alte bazaconii. Băiatul de serviciu la pompieri, de vreo douăzeci de ani înjura zdravăn!
- Lua-i-ar naiba de ticăloşi şi ordinari! De când eram în liceu mă chemau să le dau informaţii. Trăiam cu frica-n sân că mă împuşcă într-o bună zi.
Când a fost primul miting, Mona bănuia că nu e altceva decât o diversiune. Aduse la birou o carte cu istoria PCR. Acum o ştia destul de bine chiar şi pe cea nescrisă. Arătă colegilor un articol de pe la începutul anilor 50. Frazele erau parcă trase la indigo cu cele spuse acum prin ziare şi la televizor. Pentru ea era clar că revoluţia e confiscată. Unul dintre colegi îi spuse admirativ:
- Eşti culmea! Cum pot să-ţi treacă toate chestiile astea prin minte?
În scurt timp avea să-şi dea seama că era singura împotriva noii conduceri. Nimeni nu îndrăznea să o susţină, se uitau la ea într-un fel de neînţeles. Numai ea dăduse foc carnetului de partid. Evita discuţiile politice, dar căutau mereu să o provoace. Când mergea cu desenele în secţie, muncitorii intenţionat discutau politică să aibă motiv să se certe cu ea. Venise vara şi trebuia să-şi susţină examenul de stat. Profesorul ei era primar. Încercase să ajungă la el de două ori, dar nu putea. Era foarte multă lume. Renunţă la proiectul ei să-şi ajute iubitul. Îi plăcea mai mult băutura decât şcoala şi avea o situaţie disperată. Ea nu bănuia gravitatea comportamentului şi nici nu ştia că viciul lui era bine cunoscut între colegi. Umblau împreună la examene, la bibliotecă şi la acţiunile studenţeşti de protest.
Într-o dimineaţă, i se părea că atmosfera din birou e încordată. Şi că nu pricepe tâlcul unor expresii ale colegilor. Avea mult de lucru şi nu pierdea timpul cu pălăvrăgeală prea multă. Se duse să verifice nişte reparaţii la o secţie de producţie. Auzi fluierături. Se uita în jur, vedea că muncitorii întorc capul să-i ocolească privirea. Ajunse într-un atelier mic la o maşină de găurit.
- Cine răspunde de maşină?
Fluierau fără să o bage în seamă. În urma ei intrară mai mulţi muncitori.
- Au venit golanii! Jos golanii! Afară cu golanii!
În sfârşit, a înţeles că era huiduită pe unde trecea..
- Ce-aveţi cu mine îi înfruntă ea? De aia vă luaţi banii? Să faceţi galerie împotriva mea? Vocile scăzură.
- Ce, nu erai tu cu partidul şi te dădea la televizor? N-ai fost secretară?...Tu vorbeşti în Piaţa Sfatului?
- De aia aţi intrat în grevă? Eu în Piaţa Sfatului n-am vorbit, e drept că am fost pe acolo dar ce vă deranjează dacă aş avea chef să vorbesc?
În cele din urmă îi mai potoli şi merse la şeful secţiei să-i semneze documentele
- Măi Mona, ai vorbit tu în Piaţa Sfatului?
- Nu domnu inginer, n-am merite aşa de mari. Nu mi-ar fi nici frică şi nici ruşine să o fac. Dar habar n-am despre ce e vorba...
- Păi toată fabrica vorbeşte de asta. Ai grijă...
Întoarsă în birou, găsi doi ingineri de la proiectări. Spuse râzând:
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (6):


( 5/2 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 08:46:43
- Am ajuns şi eroină. Cică aş fi vorbit în Piaţa Sfatului.?
Se uitară unii la alţii:
- Şi n-ai vorbit? Întrebă unul din ei...
- Nu, am trecut pe-acolo cu nişte colegi. Băieţii le cam luau în râs pe nişte babe. S-a luat una de mine, dar nu i-am răspuns.
- În fabrica asta unul spune că ai tras o băşină şi dincolo se-aude că te-ai căcat pe tine.concluzionă unul dintre ei.
Mona credea că e un fleac ce nu merita atenţie. Tocmai pusese la punct un soft Basic pentru calculele la proiect şi altul Fox pentru a scoate documentele necesare biroului. Programatorii de la Oficiu de calcul scoteau o fişă cu manoperă tehnologică într-un sfert de oră. Ea în două- trei minute. Trebuia să se ţină operativa unde nu prea era de discutat ceva serios şi se învoi de la şef să nu participe. Când se termină şedinţa, unul din colegi îi spuse:
- Vezi că Guţu a cerut să te dea afară din fabrică!
Ştia că este informator, mai ştia şi pe alţii. Când intra în ateliere era fluierată şi huiduită.
Nu se temea pentru că ea făcea aproape toate treburile biroului. Cu toate năduşelile, proletariatul nu a reuşit s-o dea afară.
La o salarizare se iscă o grevă la o formaţie. Maistru acordase procente diferenţiate la sporuri şi făceau scandal. Venise directorul care avea aplecare pentru fotbal şi echipa era plătită pe statele secţiei. Ca să-l scoată din încurcătură, Mona le zise:
- Ce treabă aveţi voi cu fotbaliştii? Sunt plătiţi din regie!
Ea ştia că nici muncitorii, nici directorul nu prea aveau habar despre asta, dar directorul postdecembrist, instalat cu ajutorul fostului secretar de partid prinse „musca” din zbor:
- Vedeţi băi, ce faceţi scandal aiurea!. Sigur că-s plătiţi din regie!
Nu-i mulţumi că-l scoase din încurcătură. La puţin timp ieşi un alt scandal. Chemase toată şefimea, cei din salarizare şi câţiva muncitori.
- Domnişoară, de ce n-aţi dat mai mulţi bani la oamenii cu cizme care lucrează pe acoperiş, cita el demagogic revendicările muncitorilor insinuând că ea ar fi vinovată.
- Şeful meu direct este domnul Florescu.
Toată lumea încremeni. Fostul şef de secţie era acum unul din directori. Când auzi răspunsul Monei, se trase în spate şi râdea înfudat cu gura până la urechi. Zâmbete puţin ironice apărură pe celelalte feţe.
-...Bine domnişoară, spuse cu o jumătate de gură. N-am să te mai întreb nimic!
Şi-a dat examenul de stat după un an. Succesul i-a fost fulminant. După examen profesorul veni la ea pe hol şi o luă în braţe învârtind-o printre studenţi.
- Vezi că domnul Luncă e supărat că nu l-ai pupat zise profesorul râzând. Pentru că era din altă grupă, îşi prezentase proiectul ultima. După vreun sfert de oră de prezentare îndârjită, răspunzând prompt la întrebări, profesorul o luă protector de după umeri şi o conduse spre ieşire.
- E destul! Felicitări! Bravo domnişoară!
Mona râse şi ea. N-ar fi spus vreodată cuiva cum l-a fentat pe Luncă, atunci când era cât pe ce să piardă un an. Dar în hazul şi veselia membrilor comisiei, era lesne de înţeles că dăduse în vileag secretul lor.
S-a dus la el să-i amâne un examen. S-a apropiat de ea şi a început să o sărute. Mona simţea că îi îngheaţă sângele.
#530521 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 5/3 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 08:48:04
- Aşteaptă-mă mâine la patru... îi şopti el.
Nu ştia multe despre Dumnezeu, dar se ruga din răsputeri să scape cumva din strâmtoare. Erau o mulţime de poveşti cu studente şi profesori. Aşteptă vreo zece minute şi profesorul nu veni. Se duse la examen cu carnetul.
- Am fost... zise ea încet.
- Am întârzâiat puţin spuse profesorul uitându-se îndelung la carnet. În cele din urmă scrise nota de trecere. Nu spusese nimănui acest lucru. Acum la examenul de stat, i-a pus vreo trei sau patru întrebări – mai multe decât ceilalţi şi s-a oprit.
Intră în sala profesorilor unde a fost primită ca un erou:
- Colega noastră!...
- Bravo domnişoara inginer!
Îi oferi profesorului un pachet cu o sticlă de coniac Napoleon. El scoase sticla şi spuse bine dispus:
- Asta o beau cu Luncă!
O felicitară toţi şi desigur îl sărută „colegial” pe Luncă. O strânse ceva mai tare decât ceilalţi.
Trecuse şi pe post de inginer. Posturile de şefi erau ocupate prin dictatura proletară manipulată de acelaşi partid dar cu şefi mai impostori decât cei vechi şi mai puţin profesionişti. Începuse o politică turbată de premiere şi de trocuri cu alte fabrici. Erau mai mulţi directori, lideri de sindicat, se aduceau maşini în rate. Angajaţii aflau că datoriile fabricii către bănci erau tot mai mari şi că unii şefi şi-au făcut ateliere acasă, angajând pe cei mai buni muncitori. Despre Directorul tehnic se zicea că ar fi chiar cel mai prost inginer din fabrică. Făcea şedinţe cu personalul tehnic care nu aveau nici o noimă, nici un rost.
Era desemnată ca tehnolog la nişte produse de serie mică pentru export. Nu exista tehnologie adecvată şi timpul scurt de fabricaţie nu permitea să se realizeze un flux tehnologic. Fiind şi serii mici de produse, toată lumea considera că era adevărată sinucidere. Când i se încredinţase fabricaţia, tocmai se termina un lot. A avut ceva de rezolvat şi într-unul din ateliere intră o delegaţie importantă cu toţi marii fabricii. Nu o băgară în seamă, au discutat cu muncitorii şi maiştrii. La puţin timp după expedierea lotului comanda a fost suplimentată şi de data asta avea să se ocupe ea de fabricare. Descoperi o greşeală de proiectare. O piesă de fixare era greşită şi ea respinse proiectul. Au fost informaţi superiorii. Urma şedinţa.
- Domnişoară, de ce n-ai observat că e greşit?, se luă de ea şeful tehnic.
Cei prezenţi săriră să o apere.
- Ea a descoperit domnu director!
- E primul lot de care m-am ocupat eu, explică ea.
Mona vedea că pe zi ce trece, îşi face tot mai mulţi duşmani. Lipsise de la o şedinţă. Colegii i-au transmis că are de făcut un proiect de ventilare a unei secţii. Nu pricepea de ce i se cere ei aşa ceva. Făcu o documentare şi descoperi că nici nu era necesară. Hala era înaltă, avea ventilaţie, în plus chiar fabricau aparate de ventilat. Făcu o documentaţie sumară, câteva schiţe, calcul de manoperă, intervenţie, materiale şi la sfârşit concluzia: Investiţia era inutilă, puteau fi folosite două aparate de ventilat.
La următoarea şedinţă se aştepta să fie luată în şuturi. Şeful tehnic, ce nu mai avea mult până la pensie, dar avea spatele tare zise:
- Voi inginerii mă faceţi să prostesc! Mă faceţi să nu mai ştiu ce-i cu mine...
Până la urmă directorul îi comandase şefului de secţie să o dea afară.
#530522 (raspuns la: #530521) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 5/4 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 08:49:05
- Dacă vreţi dumneavoastră să o concediaţi, faceţi-o. Eu nu pot face lucru ăsta, nu am motive.
Oricum, avea să renunţe la serviciu pentru a merge după soţ. Dar afla încă după mulţi ani că multă lume s-a întrebat cum de a plecat ea, care era aşa bine văzută?
Se apucă să citească Biblia şi cărţi bisericeşti. I se părea că trăise degeaba. Rămase foarte mirată descoperind ce bine seamănă luptele vechi cu cele noi.
- Noi nu te putem ajuta să-ţi geseşti serviciu, ne-am făcut destule obligaţii pentru copii, îi zise soacra.
A fost angajată la un ziar judeţean. După trei luni era în vârful ierarhiei jurnaliştilor. Şi cumnata şi soacra primeau felicitări pentru articole.
- Mi-a spus Nasta că dacă mai ai treabă cu revoluţionarii, rămâi fără picioare, îi zise într-o zi soţul. I-a interzis să mai semneze cu numele lui.
Viaţa de familie se transforma tot mai mult în coşmar. Soţul ei, prea slab pentru a face faţă cerinţelor serviciului şi tertipurilor şoferilor, cădea pradă alcoolului. Fusese bătut de un subaltern şi înainte de a expira termenul de urmărire penală a fost somat de director să-şi retragă dosarul dacă nu vrea să rămână fără serviciu. Făcea crize de isterie, îşi rupea hainele şi se lovea voit cu capul de pereţi. O considera vinovată pe ea pentru toate necazurile lui şi de două ori era să o strângă de gât. Părinţii nu au voit să-i ajute şi nici să accepte că fiul lor e bolnav şi trebuie tratat. Divorţase. Activitatea din presă o dezamăgi ca şi cea din fabrică. Aceleaşi meschinării, aceiaşi ipocriţi, aceleaşi manevre de culise.
Lucra acum ca profesoară de informatică. Laboratorul a fost amenajat într-o sală de sport şi nu era căldură. Stătea cu mănuşile pe mâini şi cu palton. Devenise colegă cu majoritatea foştilor profesori din copilărie. Încă din primele zile, avea să constate că şi profesorii sunt la fel ca oamenii pe care îi cunoscuse înainte şi sforile se trăgeau în fel şi chip. A scos o revistă pentru elevi şi unii dintre ei, încercau să o confişte, să publice articolele lor. Ba mai descoperi că munca elevilor şi creaţia este destul de des însuşită de dascăli. Inginerii nu erau acceptaţi decât la licee tehnice. Erau câteva posturi vacante şi a încercat să ocupe unul. Dar şi acestea în realitate erau ocupate de...inspectori! Mai găsise un post de director în transporturi şi timp de doi ani a stat în aşteptarea fondurilor de la şomaj. Lucrase aproape voluntar şi absolvise şi nişte cursuri, dar fondurile nu veneau. Cum nu mai avea din ce trăi a renunţat.
Schimbările dese, apropierea de biserică îi aduceau experienţe noi. Devenea tot mai excentrică, tot mai inadaptabilă, mai ocolită de oameni sau mai curtată de cei cu interes.
Era mereu la limita supravieţuirii, aşa cum o şi avertizase un călugăr.
Revenise în presă. Noua colaborare debuta cu un eveniment marcant. Oraşul se voia notat în „Guiness Book” cu o colivă uriaşă dedicată dacilor. Când a aflat scenariu evenimentului ce avea să urmeze i se părea că e opera unor minţi demente. Merse la biserică şi a trimis preotului printr-un băiat de la strană programul manifestării. Preotul, revoltat ieşi din altar furios şi aproape strigă:
- Ăştia şi-au pierdut simţul ridicolului!?
După ce mai schimbară câteva păreri, zise:
- Chiar de mă vor sancţiona, n-am să particip la aşa ceva!
Sarcina căzu pe colegul său. Mona scrisese un articol în numărul ce precedea evenimentul şi contrazicea teoriile unei istorii recent „fătate” de tot felul de personaje exotice. Aflase că sunt interesate de fapt de ce ascundea istoria prin munţii din jur, adică aurul dacic traficat prin cele mai îndepărtate zări şi ţări şi îl intitulase „Suntem urmaşi ai Romei”.
#530523 (raspuns la: #530522) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 5/5 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 08:50:04
Unul din organizatori era localnic, un fost fotograf ce învârtea lumea pe deget. Era convinsă că şi acesta participase cu ani în urmă la complotul cu vrăjitori orchestrat împotriva ei ce-i periclitase chiar viaţa. Intrase în conflict publicistic imediat după debut, la moartea unei traseiste. Nu numai că avea vocaţie, cum spunea toată lumea, dar probabil că cineva de sus îi oferea prilejul să ajungă prima la subiecte fierbinţi. Aşa descoperi că un procuror acoperea o crimă morală, probabil tot prin vrăji, în care un contabil de primărie a fost trimis de o vânzătoare să se spânzure pentru a-l scoate vinovat de o delapidare însemnată. Vânzătoarea falsificase facturile şi cu martori mincinoşi, cu relaţii a reuşit să-l facă pe mort vinovat rămânând basma curată. Altădată întâlni în parcul din oraş un profesor din Cluj care era un fruntaş al asociaţiei ortodoxe interzisă de comunişti, „Oastea Domnului”fiind chiar frate al unuia dintre primii conducători ai acestei mişcări. Aşa se întâmplase şi atunci. Urcând cu încă o doamnă într-o maşină de ocazie află de un accident groaznic în care îşi pierduse viaţa protagonista unui reportaj TV premiat recent. Proaspăt venită în judeţ, nu cunoştea multe din tainele acelor locuri. Intitulase articolul „Ultimul traseu”. La culegerea textului s-au strecurat vreo trei greşeli, în care şi „autobuz” în loc de „automobil”. Fiind vorba de o staţiune, sigur greşeala a bulversat oarecum cititorii. Articolul a fost criticat dur de autorul reportajului premiat într-o publicaţie mai mult ocazionlă cu o viaţă extrem de efemeră. Ea nu cunoştea ziariştii din zonă. A aflat câte ceva despre persoana în cauză şi a considerat că nu merită nici o replică. Timpul însă avea să-i ofere multe prilejuri de răfuială. Fără studii, puţin cunoscător al limbii şi scrisului se erija mereu în profesor şi lider de opinie. Şi nu puţini erau cei ce i se ploconeau pentru te miri ce laude belicoase din partea impostorului, sau avantaje imorale într-un mod demn de piesele lui Nenea Iancu. Terfelise în mocirla lui chiar pe puţinii ziarişti respectabili, care în general făceau abstracţie de fenomen. Acest personaj cu un nume de vădită sorginte poloneză deţinea acum portofolii de şef peste daci şi toată istoria locului. Mona nu voia să-l supere, ci să arate că istoria nu poate fi mistificată peste noapte. Nu se aştepta ca acel articol pe care ea îl credea foarte cuminte şi puţin incendiar, să pună pe jar floarea cea vestită a personajelor zilei.
Cum în program nu găsi nici conferinţă de presă, nici centru de informare îl abordă în felul cel mai firesc pe cel mai consacrat dac şi organizator, crezând că s-a omis.
- Nu avem conferinţă, zise el. Avem mape pentru ziariştii acreditaţi. Voi nu aţi cerut acreditare...
Manifestarea începu cu depuneri de coroane şi cuvântări ale oficialilor.
Era amuzată de neglijenţa şefului ei. Îi despărţeu o sută de metri între redacţii, organizatorul fiind patronul unui post de radio ce agoniza ca toată media. Făcând împreună câţiva paşi se trezi într-un grup de doamne elegante.
- Doamna este autorea articolului! Zise el.
Prezentarea provocă reacţii extrem de ostile oprindu-se chiar la pălăria ei de soare cu model de epocă. Observă că apariţia ei provoacă gesturi şi comentarii din cele mai neaşteptate din partea multor persoane. O cunoştea toată lumea!...Se întâlni cu o fostă colegă.
- Am scris un articol că suntem urmaşii Romei şi toată lumea se uită la mine ca la urs! Nu mă gândeam c-o să am aşa succes!
Domnişoara rămase ca la fotograf, cu un zâmbet îngheţat pe buze.
- Nu-mi aduci şi mie ziarul?
După puţine cuvinte, fosta colegă îi mărturiseşte:
#530524 (raspuns la: #530523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 5/6 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 08:51:23
- Te rog scuză-mă, noi am venit pe bani, n-aş vrea să fiu văzută cu tine...O să am necazuri...
Întâlni un alt coleg cu care se cunoştea de mult.
- Alexandru e nume de dac?
Îi întâmpină întrebarea cu un zâmbet, fără cuvinte. A înţeles că nu e cazul să mai discute cu alţi ziarişti.
În sala Casei de Cultură se organiza un concurs despre istoria dacilor. Erau de faţă şefii mari ai manifestării. Preşedintele juriului era ungur cu funcţie imprtanta în istoria daco-romană. Mona nu scăpă prilejul să-i ceară părerea despre rostul manifestării şi se edifică asupra dorinţelor de schimbare în materie de istorie. Se aşeză în primul rând şi nimeri lângă domnul Alex, un actor de revistă cu priză la public.
- Mă bucur că am ocazia să vă întâlnesc, zise jovial Mona cu intenţia să culeagă o replică de duh din partea domnului actor. Suntem conjudeţeni...
- Doamnă, eu cu dumneavoastră, nu am ce discuta! Spuse tăios actorul.
Rămase puţin surprinsă, dar cu ceva vechime în meserie nu se lăsa.
- Ce părere aveţi de numele dumneavoastră? E dac sau roman? continuă ea.
- Doamnă sunteţi obraznică! zise el furios cu faţa roşie.
Alt domn, ce împăreţea peste organizatori precum tizul al cărui nume purta, pe meleaguri franceze în gloria unor veacuri trecute, interveni ferm:
- Doamnă, vă rog să plecaţi de aici! Sunt locuri rezervate ( lucru nemarcat în vreun fel) şi noi suntem bărbaţi însuraţi! Vom fi filmaţi şi nu vrem să apărem în compania doamnelor!
Nu se mai putu abţine şi pufni în râs. Sponsorul nu se lăsă mai prejos!
- Aa, şi dumnevoastră aveţi tot nume de dac! Zise ironic către cel al cărui nume evoca poetul de la Pontul Euxin şi era se pare şeful unei reţele de restaurante din Braşov..
- Doamnă, şi eu sunt însurat şi nu vreau să fiu filmat în compania dumitale! Hai, ia-o din loc! Dacă voiai să scrii, trebuia să mă cauţi să stăm de vorbă!
Asta chiar o revolta. Cum îşi permitea asemenea mojicie?... Nu el era de vină. Ci, colegii! Breasla din care făcea parte şi ea...
- Cum adică, să scriu ce vor muşchii dumitale?
- Hai, spală putina că te iau de o aripă şi te dau afară!
Nu-i era frică, mai trecuse prin asemenea momente dar plecă să nu provoace un scandal. Avea ce să scrie, mai mult decât ar fi dorit! Oricum ea nu stătea într-un singur loc. Căuta mereu să obesrve ce se întâmplă.
Descoperi că era o logistică uriaşă antrenată în eveniment. Coliva se afla într-un cort al armatei. Dădu o raită pe-acolo şi încercă să stea de vorbă cu bucătăresele care o păzeau, dar şi acelea refuzau să vorbească cu ea şi sesiză uitătura lor piezişă, plină de ură. Doamnele pe care le văzuse la început erau se pare scriitoare. Una din ele avea să o audă vorbind la radio după mai mult timp, debitând nişte prostii monumentale şi i-ar fi zis: „Dacă tăceai, scriitor rămâneai!”.
Lângă catedrală se amenajase scena. Era ziua de pomenire a lui Ştefan cel Mare şi sfânt şi aici se sărbătorea Decebal, nu în spiritul lui Zalmoxe, ci o amestecătură de satanism şi creştinism cu care nu avea nimic în comun. Cântece de toate felurile, în toate stilurile, sonorul la nivel ridicat, să fie auzit şi în împrejurimile oraşului. Folclorul era la mare preţ în ultimii ani.
#530525 (raspuns la: #530524) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
( 5/7 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 08:52:34
De unde atâta energie pentru atâtea distracţii ? Se adunară unsprezece preoţi din oraş şi din satele învecinate care să sfinţească pseudo-coliva făcută dintr-o compoziţie aiurită, ce nu avea nimic cu tradiţia şi canoanele ortodoxe. Venise şi un trimis din partea Episcopiei. Când începu slujba, staţia amuţi, lucru ce avea să fie pomenit în predicile de a doua zi.
Întâlni un preot din împrejurimi:
- Săru mâna părinte. Doamne-ajută daco-mania!
Un zâmbet dulce-amar se ivi pe chipul preotului. Umilinţă, revoltă, neputinţă...
- Într-adevăr, daco-manie este...
Vechile personaje reveneau în alte ipostaze. Într-una din zile şeful o trimise să facă o anchetă într-un scandal. Apăruse deja o notă în ziar şi Mona avea să afle că este o dezinformare dată probabil cu girul poliţiei. După o documentare de jumătate de zi descoperi aceeaşi reţea de crimă organizată care o scotea din presă în urmă cu mai mulţi ani. Apăruse un protagonist nou. Fiul capului de reţea şi nepotul lui Moţoc, despre care ştia că duce o viaţă destrăbălată, de mafiot. Nu avea nici mijloace tehnice, nici de protecţie să poată face o asemenea anchetă, fiind împotriva celor ce o comandaseră. Regizaseră un scenariu în care au bătut trei patroni şi tot ei erau acuzatorii. Un concurs de împrejurări le dădea acum scenariu la iveală.
Se afla în faţa capului reţelei. Un fost ofiţer de securitate, acum la pensie. Avea ochii albaştri. Părea un bărbat încă frumos. Crimele lui din vremea partidului erau cunoscute în zonă. Era acum patronul unor baruri şi restaurante.
- Îmi pare rău, dar nu mă pot ocupa de cazul dumneavoastră...
Tăcea şi după un schimb de câteva cuvinte Mona dădea să plece.
- Dumneavoastră sunteţi Mona Tristan? Întreba gânditor.
Mona îl privi drept în ochi. O cunoştea...De fapt ştia că o cunoaşte:
- Da, eu sunt.
Nu ştia ce ar fi vrut să spună privirea aceea albastră ca cerul în trupul unui criminal odios, după cum ştia că este. O lăsă în jos ca un gest de resemnare. Poate că era momentul unui bilanţ... Mâna lui dreaptă, cumnatul pe care îl făcuse din strungar colonel, Moţoc, putrezea de câţiva ani în mormânt. Iar altul îşi îngropase fiul la 30 de ani. Cumnata văduvă şi primăriţă, pierdea totul la jocuri de noapte. Şi doi nepoţi cu leucemie....

Îşi amintea adesea şi îi dădea dreptate unei unguroaice bătrâne pe care o cunoscuse la angajarea ei în fabrică, când abia devenise majoră:
- Nu doreşte schimbare! Cure schimbe, scaune nu schimbe!

#530526 (raspuns la: #530525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...