Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Pensia de moarte ( 11 )


de Tot Areal la: 15/03/2010 05:49:03
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Service pentru jucării stricate
( 11/1 )
- Ştii ceva, pe mine iar mă dor picioarele şi spatele, spuse Măriuca agăţându-şi braţele de gâtul ei.
„Jucării stricate” îşi amintea Mona strângând-o în braţe. Scrisese un articol la începutu carierei în presă, „Dureri, minuni, nelinişti la Păclişa”. Era un spital de recuperare pentru copii. Directorul spitalului zicea că copiii care vin acolo sunt ca jucăriile stricate.
- O, fetiţa mea, lasă că mergem noi la un nene doctor şi la o tanti doctoriţă să ne facă bine. Dar să nu plângi, că ne facem de ruşine!
- Şi să mănânci ce zice mătuşa că de-aia te doare, că nu mănânci.
Măriuca era un chin pentru Mona dar şi o sursă inepuizabilă de bucurie şi dragoste. Acceptase să o ţină o vreme că-i era dragă şi pentru că fratele ei a promis că-i va plăti. Nu ştia că va fi atât de greu. De fapt, mama ei vitregă voia să o lase la un frate la Bucureşti, dar după o săptămână i-a chemat să o ia în primul rând că nu mânca. Mai era şi foarte poznaşă.
Încă din prima zi, spre seară când voia să-şi deschidă laptopul, văzu pe tastatură nişte urme proaspete de apă. Era şi o cană de apă în apropiere .
- Măriuca, ai umblat la calculator?
- Nu, zise ea.
Îl deschise şi văzu că mege aiurea. Avea să descopere că sub tastatură era umed şi abia după mai multe zile Măriuca a recunoacut că a vărsat cana cu apă.
- Eu nu am dat apă pe calcultor, dar ea s-a dus pe el.
În timp ce a ieşit puţin afară şi a lăsat-o să se joace când s-a întors a găsit-o tot jucându-se. A lipsit doar câteva minute şi fetiţa trebuia să coboare de după sobă unde îi făcuse locul de joacă, mai ferit şi la cald şi să meargă până în cealaltă parte a camerei unde ţinea calculatorul. Dar operaţiunea era făcută! Ştiind că făcuse o poznă, îşi reluă locul şi parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!...
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (9):


(11/2 ) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:50:14
Avea numai trei ani şi jumătate şi era foarte perspicace. O sună pe maică- sa. O învăţase în urmă cu un an să umble la calculator, să deseneze, să se joace şi să-i arate unele litere. Din experienţa avută cu copiii i se părea că Măriuca nu prea are darul învăţăturii, dar poate îi va plăcea cel puţin să deseneze. Dar măcar sănătoasă de-ar fi.
- Ce-i cu fata, de ce-o doare spatele şi o dor picioarele? Vomită în fiecare zi, îmi murdăreşte tot. Nu mai ştie să vorbească, e toată lumea uimită! Ce-aţi făcut cu ea?
- N-are nimic, la noi n-o durea nimic. Ce vrei să-mi reproşezi?!
- Dar, voi aveaţi de dus fata la ortoped, ştiaţi foarte bine asta. V-aţi lăudat că mergeţi cu ea la Bucureşti!
- Păi cu ce bani? Taică-su s-a umplut de datorii! Drept să-ţi spun m-am săturat! Nici nu dă telefon, nici pe calculator nu intră, eu am terminat-o cu el!
- Când îmi trimiţi hainele? N-am cu ce s-o îmbrac...
- Păi nu prea mai are haine. O parte au rămas la Bucureşti, nu le-a mai adus.
Rămase fără cuvinte. I-a dus o grămadă de haine, unele trimise prin poştă. Câteva treninguri noi. Cum pot fi atât de iresponsabili? O sună pe o verişoară care avea fetiţa ceva mai mare şi astfel a rezolvat şi problema hainelor.
Cu cumnată-sa nu prea mai avea ce discuta. Pe lângă faptul că era aproape infirmă se procopsi cu un copil bolnav, infirm la rândul lui.
Nu mai aveau bani şi s-au săturat unul de altul. Iniţial n-ar fi voit să primească fata. Abia reuşise să se ridice din pat. Dar vedea că se află la strâmtoare şi a acceptat să mai facă un sacrificiu, cu orice risc să-şi salveze fratele şi nepoţica încă o dată. Îl convinse pe Moşneag şi pe surori să-i ajute. Cu banii cu care trebuia plătit contractul de asigurări medicale să se interneze în spital se duse să o aducă pe Măriuca. Nu se putea ţine bine pe picioare. Mânca multă carne şi ouă, a luat multe medicamente să-şi refacă ţesuturile conjuctive. Spera să reziste câteva luni şi să primească bani să se pensioneze. Ajunse cu greu.
- El a plecat în Cehia, dar n-a trimis bani. Eu aştept să-mi vină un contract pentru Spania. Mă tot trezesc cu câte unul la uşă să-i dau banii împrumutaţi de el. Oricum sunt hotărâtă să divorţez. I-am zis că dacă nu vii după ea o dau la mamă-sa.
Atmosfera între copil şi mamă era rece şi încordată. Fetiţa veselă şi volubilă care spunea poezii şi cânta când o aduse în urmă cu jumătate de an, acum era tăcută, nu vorbea aproape o zi întreagă, îşi rodea unghiile. Îi porunea să se culce singură, şi se uita la televizor. Până să plece taică-su, fetiţa dormea singură. Vedea că mamă-sa era ca un jandarm, curăţenia, ordinea şi confortul fiind mai presus de nevoile afective ale fetiţei. Bucuroasă de venirea mătuşii, fetiţa căuta prilej de cuibăreală.
- De ce vorbeşte aşa rău?
- Se prosteşte ea..
Mânca foarte puţin uitându-se la televizor.
- Mănâncă puţin dar e grăsuţă. Asimilează.
Monei fetiţa îi părea slabă şi palidă, dar nu voia să pună paie pe foc făcând obsrvaţii. Mai bine să nu o irite. Se gândea că o să se ocupe de fată în timpul ce va urma.
După ce analiză situaţia, Mona îi zise:
- Pe mine nu mă interesează cu cine se culcă ticălosul de frate-miu. Fata trebuie crescută, mi-i nepoată, voi face cum voi putea. Două luni sper să mă descurc, să găsesc bani de împrumut. Dacă nu trimiteţi bani în timpul ăsta, o cer în plasament. Eu am fost pe moarte, abia mă târăsc, nu am cu ce s-o ţin, nu mă pot duce la muncă. Ce-am putut face pentru ea, am făcut. Ştiu că e mincinos şi nu se ţine de cuvânt. Să vă fie clar! Am să-mi rezolv şi eu problemele medicale...
#531025 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(11/3 ) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:51:05
- Hai măi Mona că doar a promis că-ţi plăteşte! Dacă nu trimite el o să trimit eu.
Era al treilea an când îl găsea pe frate-său, acum familia lui de nu aveau nici bani de pâine. Fetiţa suferea din lipsa lui de responsabilitate, iar noua mamă nu părea mai bună. Spera că va avea grijă de fată, dar a observat că nu avea înclinaţie de mamă. Îi murise fetiţa probabil din aceeaşi cauză şi încerca să o înlocuiască cu Măriuca ca pe un bibelou din vitrină.
Ajunsă acasă, toţi întrebau ce s-a întâmplat cu Măriuca. Era alta decât cea plecată în urmă cu şase luni. A înscris-o la grădiniţă a doua zi după sosire. A răcit cu laptele băut la grădiniţă. I-a zis doamnei să nu o lase să mănânce ce primeşte. Pachetul de lapte îl aducea acasă şi făcea scandal dacă nu voia să i-l dea. Brânza topită o mânca. Mona încerca să-i schimbe obiceiurile, să o facă să mănânce mai mult şi să-i ofere mâncare de calitate. Era un chin. Cam cinci, şase ore se străduia să-i dea de mâncare. O ţinea în braţe, o alinta, lucru de care Măriuca era încântată şi în felul ăsta reuşea să o facă să mănâne o porţie de mâncare în mai mult de o oră. Înghiţea greu. Mătuşa nu observa că ultima cuminecătură o ţinea în gură mult timp şi uneori voma. I-a făcut un costum frumos de serbare şi o lua la repetiţiile pentru o scenetă de „Buna Vestire”.
Repetiţiile se făceau în şcoala veche unde învăţase şi ea timp de şapte ani şi unde funcţiona şi grădiniţa. Mai era un local mai nou dar amândouă erau mai mult goale. Era ultimul an când funcţiona o clasă simultan de gimnaziu. Majoritatea copiilor mergeau la şcoala din oraş. La repetiţii aveau mai mult chef de joacă şi se lucra destul de greu cu ei. Dar după câteva întâlniri, împărţirea rolurilor s-au pus pe treabă şi ar fi repetat mai mult decât putea ea să ducă. Piesa era despre soţii martiri Montanus şi Maxima, în preambul fiind evocată vestirea Pruncului divin de către Arhanghelul Gavril către Fecioara Maria. Aceeaşi piesă o pregătea cu ajutorul unei învăţătoare la şcoala din oraş.
Măriuca învăţase repede poezioare şi cântece. Era în largul ei printre copiii mai mari, care o şi botezară aşa pentru a fi deosebită de alte două fete ceva mai mari. Vocea ei se auzea cel mai bine, cânta frumos, lucru ce Mona îl observase şi cu un an în urmă. Surpriza a fost că şi la biserică gasul ei aproape acoperea pe al celorlalţi copii. Primi şi ea pachetul cu dulciuri.
- Cum să nu-i dăm şi ei zise preoteasa. Ea a cântat cel mai frumos...
Piesa a fost un succes. Încercă să pună în scenă o montare cu texte de a sfântului Ioan Iacob Hozvitul. I se părea că sunt texte foarte teatrale şi potrivite pentru copii despre simţuri şi organele lor- nas, urechi, ochi, gură, mâini, picioare, dar copiii n-au mai avut acelaşi chef. Voiau numai roluri de sfinţi şi îngeri. În plus primăvara timpurie le dădea ghes la alergătură şi joacă.
Sună la sora din Braşov:
- Te rog ajută-mă cu nişte bani, spuse ea plângând. Trebuie să duc numaidecât fata la doctori E într-o stare gravă..
- Nu ştiu ce ţi-a trebuit să te încurci cu ea! Nu aveai tu destule?
- Ce să fac ? Dacă tac-su e ticălos, ce vină are ea? E a noastră, trebuie crescută. Măcar să nu moară la mine!
O duse la medicul de familie. La vederea doctoriţei şi asistentelor a început să urle şi să se zbată. Făcuse injecţii şi n-a uitat. Cu mare greutate a reuşit să-i vadă gâtul. A cerut trimitere la ortopedie.
#531026 (raspuns la: #531025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(11/4) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:51:53
Avea de cumpărat ceva medicamente.
- Picăturile sunt pentru mine, zise ea farmacistei.
- Daa?... Ai răcit? Răspunse ea şi intră în conversaţie cu Măriuca.
- Ea e mătuşa mea. O cheamă Mona. Şi când eram mică îi spuneam mami...
Măriuca era şi cochetă. Îi cumpăra mereu clame. La început le tot scotea din păr şi a dus ceva muncă de lămurire cu ea până a convins-o să le ţină. Acum le punea la păpuşi şi voia moaţe şi clamele lipseau. Până la urmă cumpără vreo sută de bucăţi, tot felul de floricele şi îi umplu capul de moaţe. Merse şi atunci la farmacie şi fetiţa culese laudele care o încântau.
Se îndreptau spre casă. Măriuca începu să cânte, întâi încet, apoi tot mai tare. Totă lumea se uita la ea. Şi fostul ei profesor de muzică, bătrân, pensionar o studia şi spuse cu părere de cunoscător:
- Măi, tu să te duci să dai spectacole la Bucureşti! Îi spuse el.
Fetiţa a cântat până la ieşirea din oraş.
Pentru a pleca de acasă, mai ales cu fata, îi trebuia multe ore de pregătire. Noul ei trup, mai mare cu jumătate din greutatea celui vechi îi făcea viaţa un chin. Şi să se spele îi era greu. Şi să se îmbrace... Avea noroc că printre haine, avea unele cu model larg şi aşa s-a întâmplat să aibă câte ceva de îmbrăcat. Cu mare greu reuşi să ajungă pe la zece la cabinet, dar prinse bon numai după-masă. Şi aşa era foarte aglomerat.
- Are platfus, merge pe vârfuri, se împiedică. O dor picioarele şi spatele.
Printre ţipete şi zbateri reuşi să o dezbrace.
- Ei, hai stai cuminte să mă pot uita la tine să te trimit la dansuri şi la balet, îi zise doctoriţa alintând-o.
- Da, este un picior valg bilateral. A cui e fetiţa?
- A fratelui meu. A fost abandonată de mamă şi de atunci tot la mine ajunge.
- Măcar bine că a încăput pe mâini bune. Aţi venit totuşi la timp. Bani vă dă?
- Până acum nu.
- De ce nu o cereţi în plasament? Dacă tot o creşteţi... spunea ea în timp ce dicta asistentei să completeze documentele.
- Mă bate gândul să o fac...
- Sigur, tot e ceva, un ajutor...
- Care e cauza? întrebă Mona
- Nu ştiu să vă spun, cel puţin deocamdată. Chiar aşa deşteaptă, nu sunt! completă pe un ton destins, ce o făcea pe Mona să zâmbească. Cu experienţa de reporter se bizuia mult pe intuiţia ce i-o provoca începutul unei conversaţii.
- Mergeţi cu acest bilet la radiologie.
Era şi acolo aglomerat dar mergea relativ repede.
Fetiţa făcu iar ceva spectacol cu ţipete şi destul de greu o convinse să stea.
- Uite, hai să te vezi la televizor, îi zise bărbatul care manipula aparatele fixându-i poziţia.
- Aşa să o ţineţi, îi spuse.
Mona o strânse iar cu căldură şi îi şopti la ureche:
- Îţi face poză la păsărică îi şopti ea ştiind că-i place să-şi vadă pozele şi să fie pozată.
#531027 (raspuns la: #531026) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(11/5) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:53:00
Mona se obosi urcând şi coborând scările.
- Trebuie să veniţi mâine dimineaţă, zise doctoriţa privind puţin radiografia. Am nevoie de un rezultat de la medicul radiolog.
- Nu pot veni, răspunse Mona gândindu-se că nu va mai putea face un efort atât de mare a doua zi.
- Ei, atunci las-o aşa! Zise ea pe un ton ceva mai aspru.
Mona sesiza ceva grav în spatele vorbelor ei.
- ...Nu, nu o las aşa!... Am zis asta pentru că şi eu mă aflu într-o situaţie grea. Sunt după un puseu acut de poliartrită reumatoidă. M-am îngrăşat foarte tare şi mă mişc greu, abia mă ţin în picioare..Voi încerca să vin...
O duse şi la oftalmologie pentru că avea strabism, uneori îi fugea un ochi.
Bănuia că radiografia a scos la iveală ceva grav. Era îngrozită. Ce-o să facă? Însă oricât de greu i-ar fi ştie că are un resort cu care va depăşi noua încercare: credinţa în Dumnezeu. Asta era busola ei. Axa tuturor lucrurilor. Trimise cererea de plasament on-line. O va creşte cumva până la şcoală şi în acest timp poate taică-su va ajunge în stare să o crească mai departe.
Nu prinse bon nici a doua zi, deşi a făcut tot posibilul să ajungă înainte de nouă. Dar doctoriţa o primi la consultaţie. O trimise după rezultat. Citi buletinul, dar nu pricepea ce scrie. Erau noţiuni noi, deşi nu prea i se întâmpla în ultimul timp să descopere lucruri absolut noi.
- Stuctură neregulară, fragmentară la nivelul marelui trohanter. Dacă nu era ceva serios, nu vă chemam şi astăzi, spuse doamna medic uitându-se drept în ochii ei.
- Bănuiam...răspunse Mona.
- Eşti deşteaptă după cum văd. Are noroc cu dumneata.
Sună la un alt medic.
- Îţi trimit o radiografie să-ţi dai cu părerea. Vino spre noi şi eu o trimit înaintea ta pe Lili.
Asistenta ieşi şi doamna doctor invită o adolescentă de vreo cincisprezece ani pe care mama o ducea în braţe şi cu care se întâlnise de mai multe ori pe holuri.
- Ceea ce vă spun dumneavoastră trebuie să audă şi doamna, spuse medicul arătând către Mona. Nu sărituri, nu patine, nu rotile...
Uşa se deschise şi intră asistenta cu radiografia Măriucăi.
- Sechele de rahitism!.
Mona simţi că leşină şi că întuneric se face în jurul ei.
- Ooh, zise ea disperată! Şi am văzut asta de la început şi nu m-au ascultat!
................................
În urmă cu doi ani Mona era căutată la redacţie de fratele ei. După aproape o lună s-a dus să ia fetiţa abandonată de mamă. O luă în braţe cu o sacoşă în care avea o sticlă de lapte şi o pungă de pufuleţi. Ajunse cu ea la gazda unde stătea. Nu avea lemne. Era început de martie şi venea primăvara, nu ar mai fi cumpărat lemne. Avea câteva haine de la sacond hand pe care voia să le dea pe la copiii săraci. O împachetă bine într-o salopetă de fâş matlasat. O ţinu sub plapumă pe braţul ei. A doua zi a umblat pe la cunoştinţe pentru haine şi a împrumutat bani pentru lemne. S-a dus cu ea la şedinţa de consiliu şi a fost destul de cuminte, nu i-a creat probleme.
- A cui e copilul? O întrebă vicele.
#531028 (raspuns la: #531027) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(11/6) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:54:04
- Al meu. Dacă n-am fost bună să-l cresc pe cel pe care mi l-aţi luat, mi-a dat Dumnezeu altul.
Cam la fel i-a răspuns şi primarului. Cu doi ani în urmă Autoritatea Tutelară îi oferea soţului ei alcoolic şi bine cunoscut de toată lumea, recomandare pentru procesul de reîncredinţare a copilului. Tragedia i-a distrus sănătatea şi doar credinţa a făcut-o să nu-şi piardă minţile. Revenise la ziar şi toţi cei ce i-au produs această traumă erau acum în condeiul ei. Avea mult de luptat pentru a-şi înfrâna pornirile de răzbunare. Apariţia acestei fetiţe cu o soartă atât de dramatică, era acum un balsam pentru inima ei sângerândă.
Răspunderea era imensă. Descoperise că fetiţa nu ştia să mănânce şi avea apucături sălbatice. O lovi de câteva ori cu capul. Singurul lucru bun era că avea un cap de păpuşă şi semăna foarte bine cu ea. Nu voia nimeni să creadă că nu e a ei şi Mona se întreba dacă a fost şi ea un copil atât de frumos.
Tatăl ei veni abia după vreo trei săptămâni să-i aducă haine şi nu a fost de acord să o înscrie la medic de familie. După vreo lună a răcit şi a ajuns cu ea la Pediatrie. Doctoriţa de gardă era chiar şefa secţiei cu care se cunoştea destul de bine.
- Este dezhidratată? Întrebă doctoriţa.
- Nu cred, zise Mona.
Dar privind-o de departe parcă simţi un apel de alarmă: „Copiii tranziţiei” îşi aminti ea. Un articol despre sănătatea copiilor în care era şi un interviu cu această doamnă. I se părea că trupul fetiţei nu ar fi cum trebuie. Ceva, şi nu ştia ce o făcea să se gândească la copiii malnutriţi din ţările subdezvoltate.
- Eu am impresia că fata e rahitică, îi zise fratelui ei.
- Nuuu, nu există! zise tatăl fetei. Nu i-a lipsit nimic. A fost vaccinată, a văzut-o medicul de familie!...
...............
Doctoriţa o consultă din nou şi îi dădu alte explicaţii. Conformaţia toracelui, mătăniile...
- Bine că ajuns pe mâini bune. Blăniţa elegantă, clămiţele frumoase...Doamna renunţă la ea şi se ocupă de nepoţică. Frumos.
O trimise la un alt cabinet pentru a fi consultată la plămâni. Se făcuse târziu.
Alte ţipete, alte văicăreli. Doctoriţa dădu telefon la medicul de la recuperare.
- Nu pleca. Mai stai că-ţi trimit o frumuseţe!..
Fetiţa începu iar să cânte. Veni în cabinet un alt medic.
- Observi ce am eu aici? Zicea ea scriind.
Ajunse la recuperare.
Noul medic, un domn înalt şi cam colorat la piele începu să se împrietenească cu ea:
- Ia uite ce am eu aici. Ştii ce e ăsta?
- Un castel, şi conversaţia începu.
- Măi, da tu eşti o frumuseţe! Remarcă doctorul.
Mona observă mai multe icoane, deşi cabinetul era mic. Citi cu glas tare:
- Structură osoasă neregulată, fragmentară la nivelul marelui trohanter. Rar vei întâlni o astfel de situaţie, zise el către asistentă.
- Cum o tratăm? Întrebă el.
- Nu ştiu... Spuneţi dumneavoastră...
#531029 (raspuns la: #531028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(11/7) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:54:50
- Va trebui să vă internaţi...Nenea doctorul o să facă tot ce ştie să crească frumoasă spuse el cu gesturi jucăuşe către fetiţă.
Căuta pe net articole despre rahitism. Află că procentul copiilor cu sechele de rahitism din primul an de viaţă, e foarte mare.
Se întreba ce fac medicii de familie? Cum se poate una ca asta?
Părinţii s-au scandalizat când au aflat de cererea de plasament. Au început să o batjocorească în fel şi chip pe calculator şi la telefon şi să conteste că fetiţa ar fi bolnavă. Cu chiu cu vai în după-amiaza zilei de Înviere primi 150 de euro. Plăti datoriile şi cu o jumătate din bani se duse la spital. Era destul de îngrozită de situaţie. Dacă ar fi fost ceva mai sănătoasă, ceva mai puternică. Moşneagul dăduse şi el o sută de lei şi îşi luă medicamente să poată rezista. A retras cererea.
În spital Măriuca se împrieteni repede cu o fetiţă de seama ei ce se născuse cu mâinile răsucite, cu un păr blond şi buclat. Amândouă cam răsfăţate, cum sunt mulţi dintre copii făceau mult tărăboi. Au făcut schimb cu periuţele de dinţi. Mona reuşi să o convingă pe Măriuca să renunţe la periuţa fetiţei, dar partenera ei nu ceda. După ce o exasperă pe mama cu tânguieli şi lacrimi adevărate, într-un târziu s-au culcat. După vreun sfert de oră de şoapte între copii şi mămici, se auzi un suspin îndurerat, înecat de plâns.
- Mami, mâine îi spui lu Măriuca să-mi dea periuţa ei?
Mămicile pufniră în râs. Mona o ţinea ca de obicei pe braţ şi acum îi spunea povestea în şoaptă, apoi cânta încet să o poată adormi. În cameră erau cinci femei cu copii. Spre dimineaţă atmosfera devenea sufocantă.
Fiecare copil era o poveste nefericită.
Două dintre fetiţe erau nedeplasabile. Una fusese forţată la naştere. Cealaltă primise un tratament greşit când avea un an. Aveau şapte şi opt ani şi mamele le purtau în braţe să le spele la chiuvetă şi pe la cabinetele de tratament. O alta venise cu o fetiţă de câteva luni deformată. Născuse la zece luni. Medicul a apreciat după ecograf vârsta mai mică şi i s-a făcut tratament pentru menţinerea sarcinii.
Aproape toate mamele nu aveau soţi. Au plecat la muncă pentru bani de nuntă şi au uitat să se întoarcă. Nu primeau pensie alimentară pentru că preferau să nu deschidă procese decât să mai aibă de-a face cu ei. Primeau salariu de însoţitor.
Dimineaţa, la baie era coadă. Mămicile cu băieţi veneau să se schimbe. Era un singur WC la care veneau şi internaţii de la ORL, cam o sută de persoane în total. Femeile îşi făceau şi toaleta, se schimbau. Întreba de duş şi i s-a spus că nu este. Avea să descopere la a doua internare că totuşi exista un duş. Fiind şi obeză se îngrijea greu şi se molipsi de un microb. S-a tratat cu ovule intravaginale şi avea să se molipsească iar peste câteva luni la spitalul judeţean. Îi era teamă şi pentru fetiţă. Unele din infirmiere şi asistente se purtau aspru. O făceau pe jandarmii. Măriuca era cuceritoare. Când voia să fie băgată în seamă, cânta.
La sala de kinetoterapie, asistenta observă cum trece în revistă tot ce se întâmplă acolo.
- Măriuca! Îţi umblă căpuşorul în toate părţile. Să nu-ţi scape nimic.
La început a fost greu. Nu se concentra să facă exerciţiile. După câteva zile începu să mănânce mai bine. După două săptămâni făcea binişor exerciţiile.
Într-una din zile a început a cânta la masaj şi bineînţeles îşi culegea laurii. Mona i-a zis de câteva ori să-i cânte şi la doamna de la kinetoterapie. Nu voia. Stăteau pe un scaun în hol.
- De ce nu vrei să-i cânţi şi la doamna de la gimnastică?
- Nu vreau, nu-mi place doamna Ela.
#531030 (raspuns la: #531029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(11/8) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:55:45
Doamna tocmai intrase pe uşă şi probabil a auzit. Mona încremeni. Ea s-a făcut că nu aude.
- Nu ştiu cum faci, dar dacă nu-ţi ceri iertare de la doamna Ela, te las singură şi plec. A fost drăguţă cu tine, te- alintat, tea-ţinut în braţe, ţi-a dat cireşe şi tu ai zis că nu-ţi place şi te-a auzit.
Nu zicea nimic. Intră în sală cu inima cât un purice. „Ce prost s-o fi simţit doamna”, se gândea Mona. Fetiţa se duse încet spre doamna spunând „Te iubesc!” şi întinse mâinile spre ea. Mona rămase şi de data asta uluită de perspicacitatea Măriucăi. Nici nu i-ar fi trecut prin cap că va face aşa ceva.
- Şi eu te iubesc, zise asistenta strângând-o la piept.
Nenea doctorul o cucerise, ca pe toţi copiii. Răcise şi doctorul o trimetea la un cabinet la care a mai fost, pronunţând numele doctoriţei. Fetiţa urla, nu voia acolo. Doctorul o văzu şi se jucă puţin cu ea. O făcu să râdă.
Infirmiera de serviciu anunţa vizita. Când intră doctorul Mona o chemă pe Măriuca la pat, să nu încalce disciplina.
- Lasă mămică copilul în pace! Îi zise el.
Se jucă cu cele două fetiţe prietene şi le-a ameninţat că le mănâncă. Pe mămici le atingea cu un gest prietenos.
Venise şi un băieţel cu care fetele împărtăşiră din experienţă. La următoarea vizită săreau pe pat voioase, ţinându-se de mână:
- Nenea doctoru! Ne mănâncă! Ne mănâncă!
Veni medicul şi băieţelul îl interpelă ca între bărbaţi:
- Fetele alea au spus că le.. mănâânci!
- Da! Zise el cu o figură de clawn. Dar dacă nu mă satur cu ele, vin să te mănânc şi pe tineee! după care ieşi în chiotele de voioşie ale copiilor.
Veni şi onomastica lui nenea doctor. Copiii primiră tort la prânz. Mona a încercat să o convingă pe Măriuca să-i cânte mulţi ani. Acum era cu soţia, nimeni alta decât doamna care o consultase la început. Nu a vrut să cânte, oricât a insistat.
Seara copiii au primit îngheţată. Măriuca începu să cânte cât putea de tare fără să o roage nimeni. Numai că în gălăgia copiilor, nenea probabil nu a mai auzit-o. Până la urmă mătuşa a înţeles că cine nu-i pica ei bine... nu merita să-i cânte!
La cea de a doua internare, află multe lucruri cu totul admirabile despre nenea doctor. Mai ales povestea unei mame cu doi copiii pe care o ajutase să-şi vindece copilul de infirmitate, să-şi păstreze soţul, şi în final a sprijinit familia să-şi facă o casă...
La o sărbătoare l-a văzut venind la capelă la slujbă. Intră în strană şi a cântat vreo jumătate de oră, după care s-a întors la cealată slujbă: să aline durerile trupurilor schilodite de alţii şi sufletele îndurerate de păcat ale părinţilor lor.

#531031 (raspuns la: #531030) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
DG - de Baby Mititelu la: 15/03/2010 08:19:31
E lunga cat o zi de post...Tu publici, dar nu stiu pentru cine! :)
#531042 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Baby, - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:16:32
pentru cine va avea chef, dispozitie si timp sa o citeasca!
#531065 (raspuns la: #531042) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...