-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Pensia de moarte ( 13 )


de Tot Areal la: 15/03/2010 14:27:30
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Secţia pensii
(13/1)
Ajunse cu greu la Cabinetul de Expertiză. Câteva persoane se aflau pe scări iar holul dintre cele două cabinete era plin. Cei mai mulţi stăteau în picioare. Deşi programul începea cu două ore înainte, consultaţiile nu erau începute. Cineva i-a spus să ducă dosarul. Intră în cabinet:
- Am venit pentru un certificat de incapacitate de muncă. Sunt în curs de investigaţii pentru pensionare.
- Aveţi internare recentă?
- Da, din octombrie.
- Nu e bună. Trebuie mai recentă!
Vorbele asistentei o şocau.
- Cum să nu fie bună, doamnă?! Zise ea simţind că-i vin lacrimile. O internare la o clinică universitară nu e valabilă nici trei luni? Ajutorul social nu l-am primit în acest timp. Şi mai am şi scrisoare de la reumatologie eliberată azi...
- Nu cred că o să vă dea... Eu vă primesc dosarul dar să ştiţi că a mai fost o doamnă care nu a primit...
Ieşi cu lacrimi în ochi. Cineva i-a oferit un loc.
- Ce v-a zis? De ce plângeţi?
- Umblu de jumătate de an să fac investigaţii pentru pensionare, am internare la clinică în octombrie şi mi-a zis asistenta că nu-mi dă certificat pentru ajutorul social. Că nu am internare recentă. Cine s-a putut interna în perioada asta cu pandemie de gripă porcină şi cum să te duci la spital fără bani? Oamenii din sat care au fost duşi cu salvarea i-a trimis acasă, nu au fost ţinuţi în spital. Chiar în halul ăsta am ajuns?
Era înainte de Sfântul Dumitru. O bătrână din sat, vecină, nu era de găsit dimineaţa. O căutase multă lume. A sunat la copii să întrebe dacă este cumva la ei şi nu era. S-au alarmat mai mulţi vecini. Credeau că e moartă. Au spart un geam şi au găsit-o căzută. A fost dusă la spital şi cu câteva investigaţii trimisă acasă. Nu erau locuri. La fel s-a întâmplat cu un bărbat fără serviciu. Primele decese de gripă porcină erau bolnavi cu bolile care le avea şi ea. Iar ştirile ajunse în presă despre spitalul judeţean erau cele mai „negre” cu putinţă.
- Vai doamnă, de cinci ani mă freacă! Aici te faci mai bolnav decât eşti! Cine-o satură pe asta?
- Cealaltă e mai indulgentă, se poartă mai frumos, dar asta Teodoriu e urâcioasă rău!
Se vorpea şuşotit.
- Să nu ne vadă că vorbim! zise una din femei. Se enervează şi-i vai de noi!
„Doamne, unde eşti?” gândea revoltată. Erau aici cei mai nenorociţi oameni. Bolnavi şi infirmi. Hărţuiţi ca şi ea. Aduşi acum în plină iarnă de legile câineşti pe care ei, cei ce le fac şi le desfac nu le vor respecta niciodată. Sigur, decât să fii trimis la plimbare, să rămâi muritor de foame, să-ţi cauţi dreptatea mai bine închizi ochii... Te supui. Pui ceva bani la bătaie şi pleci liniştit.
Oare e chiar ca la aprozar? E vorba de oameni sau de cartofi? Medici sau vânzători?
Îşi aminti instantaneu ce-i spunea mama unei fetiţe infirme „un salariu îl sacrifici...”. Pe nenorociţii aceştia îşi clădesc bunăstarea...Zeci, sute, mii de funcţionari, asistente şi o parte din aşa-zişii medici, ce n-au nimic comun cu meseria lăsată de Hipocrat. Un aparat birocratic stufos trăieşte pe spinarea lor. Timpii mari de aşteptare, timpii morţi, un haos care mănâncă bani nejustificat. Transportul, comerţul, laboratoarele şi cabinetele private, toată lumea câştigă de pe spinarea lor.
„Durere – numele tău e handicapat” scria atunci cu ani în urmă. Infirmi târâţi pe la cabinete de rude, să-şi primească „atestatul”. Nu-şi primeau pensia de trei luni. „Homer era orb. Bethowen surd. Luchian...”. Mame ducând copii schilodiţi de medici... Ciungi şi şchiopi...
Veni în sfârşit doctoriţa şi consultaţiile au început. Două doamne elegante, una cu un buchet mare de flori, vesele şi bine dispuse trecură printre nenorociţii cu feţe crispate, aşteptând în picioare şi intrară în cabinet. Îşi aminti de bărbaţii zdraveni de la sanatoriu ce veneau „să semneze condica” cum remarcau bolnavii. De fapt, în toate satele erau femei pensionate de boală ce lucrau la oraş ca bone sau însoţitoare la bătrâni, sau chiar la ferma din familie cu bărbaţii. În timp ce fără pensie, o femeie era adusă în sicriu din Spania, alta a murit de ciroză, altele se chinuie pe lângă familii şi nu au bani să se ducă la spital. Dacă au ceva în proprietate, nu au nici drept de ajutor social. Ea tocmai vânduse pământul pentru a inveesti în acel minunat hoby care spera să-l transforme în serviciu. La fel se întâmplă şi cu bărbaţii daţi afară care nu-şi găsesc de lucru şi nu au destui bani sau relaţii când sunt bolnavi. Se îngroapă în alcool, îşi pierd familiile, cheltuie tot ce au şi pe timp de ger sunt culeşi îngheţaţi ca ciorile. Şirul gândurilor i-au fost oprite:
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


(13/2) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:28:09
- Daţi-mi şi mie un bănuţ. M-a trimis să fac o radiografie...
Avea o voce sugrumată. Hainele erau ca nişte zdrenţe, slab şi neîngrijit şi ţinea un dosar în mână. Veni şi unul fără picior. Se ridică să-i facă loc. Mirosea groaznic. Era la celălalt cabinet.
- A, da te cunosc. Stai acolo, nu e nevoie să vii! a zis doctoriţa.
Se ştie că cel mai uşor se obţin pensii la nebuni. Din vechime se vorbeşte de „nebunul satului”. Are şi el rostul lui lăsat de Dumnezeu. Numai că acum sunt mulţi nebuni. Se întâmplă să fie zece-douăzeci într-un sat.
A încercat şi ea să ajute un băiat epileptic ce crescuse în Casa de Copiii. Îi era vecin şi de multe ori o tapa de ultimul ban. Mai era cu doi colegi. Copilăria lor a fost un coşmar. Erau sclavi la cheremul oricui. Avea căderi cu pierderea cunoştinţei şi se interesă pentru el. Criteriile erau prea aspre să poată fi pensionat. Sclavilor, robilor nu li se cuvine nimic.
Şi pensiile erau tot pentru ei. Celor ce o viaţă au călcat peste cadavre. Ei şi-au făcut legi... Majoritatea celor până la 50 de ani primiseră pensii în anii de după revoluţie. Maşina de vot. De douăzeci de ani auzi oriunde „Iliescu ne-a dat pensii”. Magistraţii corupţi, majoritatea formaţi de comunişti, ce au jonglat procese şi au îngropat crime şi drepturile de proprietate douăzeci de ani, primeau pensii uriaşe cât pentru un sat întreg sau cât un oraş de provincie. La fel şi foştii securişti. Ei au invadat partidele, ei au făcut legile, ei şi-au făcut firme, au ocupat instituţiile cu fiii şi nepoţii lor, învăţământul, finanţările, ei îşi împart tot- şi resursele şi dreptatea.
..............
Acum asistenta o punea în alertă. Deci şi pentru un lucru de nimic trebuia să dea şpagă... Aproape infirmă, cu o jumătate de an de investigaţii făcute cu bani împrumutaţi! Cu o coloană răsucită ce nu-i permite să stea în nici o poziţie. Cu mai multe boli cronice şi o obezitate recentă...
Ea cel puţin are ştiinţa luptei. O învăţase în şcoala cărţilor şi în şcoala vieţii. Se străduia să supravieţuiască. Faţă de ceilalţi, trimişi la moarte în tăcere.
Chiar nimic? Nimic pentru muritorii de rând? Un singur lucru – moartea! Să moară toţi muritorii! Muribunzii!...
Dar poate totuşi nu e chiar atât de rău... Va vedea!

După vreo cinci ore de aşteptare îi veni rândul. Era ultima.
- Am să vă trimit la reumatologie, zise experta.
„Asta-i culmea!”.
- De ce să merg la reumatologie? Am la dosar scrisoare de la reumatologie primită azi...
- E la mine scrisoarea de la reumatologie, zise asistenta...
- De ce mi-aţi desfăcut dosarul? De ce nu sunt toate hârtiile în dosar?
Asistenta se fâstici şi până la urmă îngăimă un răspuns tardiv.
- Am copiat asta, arătă ea.
- Atunci să faceţi EKG, zise doctoriţa.
- Am şi EKG, nu e cazul, la inimă deocamdată n-am nimic.
Începu să caute cu insistenţă EKG-ul de parcă atât ar fi aşteptat. Sigur, poliartrita reumatoidă atacă ţesuturi conjuctive, oase, nu inima.
- Vă trimit la...
- Nu mă trimiteţi nicăieri, o întrerupse Mona. La nivelul bunului simţ am suficiente hârtii.
- Nu am pe ce să vă dau!
- Nu aveţi, nu daţi. Am să cer de la ministrul sănătăţii...
#531072 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(13/3) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:29:51
- De ce nu v-a trecut astmul bronşic la clinică?
- Trebuia să mai merg o dată să stau o săptămână să-mi facă explorări...
- Trebuia să mergi! ţipă ea.
- Nu am avut bani... Nici ajutorul social nu l-am luat de trei luni. De unde să iau zece milioane să mă duc?
- Nu mă interesează pe mine câţi bani îţi trebuie! De ce să-ţi trebuiască bani?
Tonul doamnei era dispreţuitor şi discuţia căpătă un aspect mitocănesc.
- Doamnă, nu ştiţi ce înseamnă să te internezi în spital?
- Nu ştiu! Eu n-am fost internată la alergologie!
- Dar în altă parte aţi fost?
- Nu e treaba ta!
- Am astmul diagnosticat recent...
- Nu e astm, e bronşită asmatiformă! Dacă aveai şcoală şi ştiai să citeşti, vedeai că e bronşită asmatiformă!
Ştia sigur că are trecut astm bronşic pe o exetrnare cu şase luni înainte şi oricum delimitarea nu e importantă. Erau mai multe boli cronice între care o mare deformare a coloanei. Vedea că nu are nici un rost să continue discuţia.
Hârtia, completată probabil de asistentă nici nu conţinea bolile diagnosticate la clinică, ci câteva mai puţin invalidante.
Îşi aminti de articolul scris în urmă cu cinsprezece ani– „Ieşiţi la pensie madam” ...
.................
Doctoriţa de la dispensar nu mai ştia ce să-i recomande. Avea o reputaţie bună. Braşoveancă la origine, venise după soţ repartizat într-o comună din apropiere. Când a spus cine este, o femeie care o întâmpinase era cât pe ce să leşine. Medicul prezentase de soţie o altă doamnă care stătea cu el. Au urmat şi alte aventuri. A divorţat. Mona l-a cunoscut ca reporter şi chiar i-a oferit o temă fabuloasă – cerea elicopter pentru satele de munte, unde copiii se nasc încă cu moaşa, ca pe vremuri. Avea de soţie o basarabeancă înaltă şi frumoasă. Trecură ani şi odată cu revenirea la ziar, îl întâlni din nou.
- Să mergeţi să faceţi o ancheta cu cabinetul medical din comună. Este o neînţelegere între consilieri şi medic, zise redactorul şef.
Întrebând într-o parte şi-n alta, află că medicul era bine văzut profesional. „Viaţa privată a unei persoane, nu e subiect de ziar ci de spovedit la popă”, se gândea Mona. Medicul voia să cumpere cabinetul medical. Nu încălcase legea, dacă era strâmbă nu era el de vină. Articolul i- fost favorabil. Şi tocmai află că era iar în divorţ şi se încurcase cu diva şoferilor păruită în faţa firmei... Se gândea că poate doctoriţei, fost soţie a medicului articolul nu-i va fi pe plac.
Umblase şi atunci mai bine de jumătate de an. Avea deja trei luni de concediu medical. Se îngrăşase cu treizeci de kilograme şi continua să se îngraşe cu două kilograme pe lună. Avea stări de slăbiciune accentuată, o dureau picioarele, mâinile. Redactorul şef i-a spus că nu mai poate conta pe ea, chiar dacă are succes. A acceptat să intre în şomaj şi umbla pentru investigaţii. Trecuse o iarnă foarte grea. Făcea navetă la redacţie şi deplasări în judeţ pentru documentare. Adesea i se întâmpla să umble multe ceasuri prin frig.
- Poate e ceva infecţios. Să încercăm cu doamna Iliescu.
O sună şi o trimise în clădirea din faţa dispensarului. Avea un teanc de analize. I s-a făcut biopsie la polipi şi s-a găsit o infecţie, dar ORL-iştii de la judeţean nu voiau să o opereze, analizele fiind foarte proaste.
- Veniţi mâine dimineaţă pentru internare zise ea.
A doua zi cu bagajul se prezentă să se interneze.
#531073 (raspuns la: #531072) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(13/4) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:30:36
- M-am răzgândit, nu vă internez! După ce aţi colindat toate spitalele, cu atâţia medici şi nu au avut ce vă face, veniţi pe capul meu, să muriţi la mine?
Rămase ca trăsnită. Plecă plângând şi merse iar la doctoriţa de la dispensar.
- Ce s-a-ntâmplat? a întrebat mirată.
Sugrumată de lacrimi i-a povestit incidentul. Căuta să o liniştească. Îl sună pe Silvescu. Era un internist din partea locului, foarte căutat.
Timp de două săptămâni, uneori venind cu colegul şi prietenul lui Turianu, îi făcură tot felul de investigaţii. La sfârşit îi spuse că e un debut de poliartrită reumatoidă. Infecţia afectase glanda tiroidă. I-a descris mecanismul bolii şi ce are de făcut mai departe.
- Te ţii de capul lui Toncescu să te opereze. Te tratează cu ampicilină şi garantez eu pentru operaţie.
Era perioada în care se aniversa un deceniu de la înfiinţarea spitalului, fusese invitată ca pacientă. Silvescu şi Turianu au prezentat un studiu despre obezitate făcut pe pacienţii din zonă. O vedea pe madam Iliescu cum îşi flutura pălăria dând aprobator din cap şi lucrul ăsta o revolta. Aflase că toată viaţa s-a purtat urât cu pacienţii şi colegii. Plecase în Franţa cu soţul ei după revoluţie şi au venit înapoi. S-a făcut o şedinţă cu medicii şi deşi nu le erau simpatici, medicii au acceptat să fie reprimiţi. Asta nu a adus nici o schimbare de atitudine în comportarea doctoriţei.
A scris articolul făcând o paralelă cu medicul care o operase la Braşov de apendicită. Era un medic aproape de pensionare. Se scoteau firele de chirurgie de import şi se înlocuiau cu fire de producţie românească, de proastă calitate. Făcuse un abces şi medicul înfuriat, un domn forte elevat şi elegant de obicei, începu a înjura ca un birjar că s-au înlocuit firele. Articolul, a avut un succes neaşteptat de mare. Tot oraşul discuta despre el. Socrul îi zise într-o zi:
- Mi-a zis un prieten să-ţi spun că madam Iliescu a ieşit la pensie...
După vreo lună s-a dus la control. Medicii povesteau cum a fost primit articolul.
- Doamnă, am citit un articol trăsnet! Cel mai bun articol de medicină pe care l-am citit în presa civilă! L-am citit în faţa colegilor şi l-am comentat toţi.
- Articolul ăsta mi-a adus aminte de ceva urât, zicea Turianu. Venisem ca stagiar de la clinică unde lucrasem cu profesori universitari şi căutau să ne insufle un sentiment de devotament faţă de bolnav. Eram de gardă. A venit un bărbat seara la zece cu o pneumonie gravă. Cum garda se făcea acolo, l-am internat în secţia dumneaei şi am prescris tratament. Mă trezesc cu ea la cabinet, noaptea pe la două. Cu o falcă-n cer şi alta-n pământ de faţă cu bolnavul mă batjocorea că i-am adus muribunzi în secţie! Am avut un sentiment de mare ruşine, de revoltă...
După trei luni Mona se întâlni cu Silvescu la circ, cu copiii. Se uita la ea foarte mirat.
- Dumneata eşti, sau vă confund? zicea medicul.
- Eu sunt...zise ea zâmbind de surpriza ce i-o făcuse medicului.
- Ce-aţi făcut, cum aţi slăbit?
- Cum mi-aţi spus! M-am operat, am ţinut regim drastic cu o mie de calorii pe zi, am tratat tiroida...
- Doamnă, toţi obezii care vin la mine vi-i trimit să le daţi reţetă!
La următorul control îi zise:
- Gata, nu mai slăbiţi şi nu mai luaţi medicamente. Sunt riscuri mari. Arătaţi destul de bine. Să aveţi grijă la infecţii...
#531074 (raspuns la: #531073) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
(13/5) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:31:39
Spitalul avea medici buni. Îl vizita o dată sau de două ori pe lună pe director pentru informaţii. Îi spunea cum a adus medici în spital
- Am căutat studenţii din zonă şi mai ales copiii de medici. În colaborare cu primăria le-am oferit casă, apoi i-am trimis să facă specializări.
Spunea că e spitalul cu cele mai multe familii de medici. În ultimii ani şi-au folosit relaţiile cu prietenii şi colegii din copilărie sau de mai târziu- unii ajunşi directori de firme, patroni- şi au făcut utilări foarte importante prin sponsorizări. O secţie modernă de urgenţe, şi aparatură, un endoscop cu tehnică digitală comandat în Japonia, al treilea din ţară.
Ea ştia că un medic bun nu ridică tonul, nu jigneşte, nu-i întoarce spatele pacientului! Nu-i îngrădeşte drepturile pentru bacşiş. Nu-şi trimite pacientul la moarte. Nu e călău!
El luptă alături de pacient până la sfârşit, ca o soţie bună şi credincioasă... Chiar de e obosit de gărzi, chiar dacă banii nu-i ajung...
Se întâlnesc la pragul dintre viaţă şi moarte.
Uneori se despart pentru o vreme...
............
Deplasarea la judeţ o costase aproape toţi banii primiţi, plus cei daţi de Moşneagu. Medicamentele fără de care nu se putea deplasa, o pereche de pantaloni de fâş matlasat, transportul. Investigaţiile cu bani împrumutaţi. A pierdut un an în care s-ar fi putut trata dacă avea măcar pensie. Şi culmea , fiind aproape infirmă i se ia şi ultimul drept. E trimisă la muncă! Adică, la moarte!
Sclavii nu au drepturi! Ei trebuie doar să muncească şi să crape când nu mai sunt în stare s-o facă. Drepturile, legile, fondurile sunt zice un banc pentru dulăii ce ştiu să le sară gardul şi căţeii ce se strecoară. Lor li se cuvine totul. Robilor nimic afară de moarte. Ei sunt proştii ce se opresc în faţa gardului, aşteptând cuminţi să se deschidă o uşă... A Împărăţiei cereşti...
I se părea că după cinsprezece ani o întâlnise din nou pe madam Iliescu.
O sosie cu numele Teodoriu...



#531075 (raspuns la: #531074) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...