Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Yo Yo, inca unul - I


de esteu iar shi iar la: 26/04/2010 14:48:13
modificat la: 27/04/2010 12:19:15 arata originalul
rezumat: copilarie
taguri: Salonul Proza_scurta 
voteaza:
Yo Yo, inca unul I

Discreţia produce discrepanţă — să pornim de-aici, pentru că ce facem noi cu copiii la Atelierul de creativitate e în primul rînd discret şi în al doilea rînd minunat sau viceversa. Schimbarea celor două constante ar fi o catastrofă. Ne ştie lumea, dar nu toată lumea. Să vină peste noi hoarde de copii ar însemna un înec, pe luciul ştirilor despre atelierul nostru foarte repede ni s-ar putea vedea ultimele rînjete. Dar nu puteam spune aşa ceva la interviul pe care trebuia să-l dau în studioul televiziunii. Adunasem imagini ale întîlnirilor noastre vreme de nouă ani, cîteva publicaţii, dar nu prea ştian ce se cuvenea să spun într-un studio care într-un fel arată acolo, sub reflectoare, şi cu totul altfel pe ecran — asta-i discrepanţa. Să zic tot ce-mi trece prin cap; să fiu convenţional; să fiu timorat; să fac o criză de nervi; să exersez cîteva cuvinte pentru a comite iarăşi un act ratat — acum un an plecasem spre o papetărie să cumpăr un caiet cu foaie velină şi tot drumul, un kilometru şi ceva, repetesem în gînd mnemotehnic: foaie velină, foaie velină, foaie velină, foaie velină, foaie velină, foaie velină, încît ajuns în faţa vînzătoarei, pe care o ştiam de mic, pe atunci vindea într-un magazin de muzică, o priveam prin geam deodată cu ghitara care mă obseda şi pe care n-aveam s-o cumpăr vreodată, înconjurată de alte instrumente pe altarul cărora aş fi acceptat să mă sacrific de dragul muzicii, în lipsa unei ghitare, dar de data asta nicidecum purtînd ghiozdanul de ciutan, ci nişte ireali pantaloni oranj cu carouri şi buzunare laterale, cărora li se adăugau barba şi prestigioşii mei ochelari cu ramă neagră de artist, am întrebat cu perfecţiunea alegerii unicului moment în care un actor profesionist ar trebui să-şi plaseze replica: Aveţi coaie? Dar bineînţeles că nu puteam înfunda un muzeu naţional într-o ratare de moment, răsunătoare deşi omenească, în tot cazul acceptabilă, cu atît mai mult cu cît interviul era înregistrat — dar mai degrabă să meditez asupra celor ce le voi spune. Treburile zilnice m-au îndepărtat fireşte de buna intenţie şi cu doar o oră înainte am realizat că, în plus, în acea zi consumasem şi vreo două pahare cu vin roşu. Adevărul vinului, pe care aproape că zilnic îl bem la clubul muzeului unde lucrăm ne e a doua piele, aduce vioiciune, spontaneitate, de ce să dezarmăm? Lui Călin tocmai ce îi fusese anulată o întîlnire şi devenise liber, asta putea însemna şi că era posibil să mă însoţească, l-am privit cu înţeles, iar el a prins ideea din zbor — într-adevăr, nu era rău să am insoţitor. Dar Călin ar fi putut şi vorbi, întîlnirile lui cu copiii despre sunete şi muzici se numesc Poveşti cu urechi — Pip ne-a tot bodogănit pe drum, pînă la una dintre intersecţii, pentru elanul cu care pornisem spre sediul televiziunii: Vă mănîncă-n cur să ieşiţi în spaţiul public, o să vă mănînce viermii de vii!, a zis şi a traversat intersecţia pînă la staţia lui 300 de unde ne-a făcut tai-tai. Ajunşi, jandarmul de la poarta studioului TVR Info ne-a îndrumat spre o anume uşă, apoi am intrat pe un coridor şi o altă uşă s-a deschis: Domnul Manolache? În faţa ei eram doi domni, noi, iar unul dintre ăştia era cel cu care vorbise ea la telefon de cîteva ori, eu. I-am înlăturat deruta pentru că nu era timp de joacă — o blondă înaltă, cocoţată pe nişte tocuri din vîrful cărora s-ar fi putut sinucide dacă i-ar fi trecut prin minte aşa ceva, dar m-am îndoit ferm şi instantaneu că realmente s-ar fi putut gîndi la o asemenea gogomănie. Părea o femeie de succes, semăna bine cu ministra turismului, abia se ridicase de pe scaunul pe care fusese machiată pentru ca obrazul, fruntea, bărbia, nasul să înghită fără efecte nefaste lumina reflectoarelor şi mi-a făcut semn să-i urmez pe scaunul pe care abia îl încălzise cu posteriorul ei. Intrasem într-o cameră goală, sinistrissimă, scenografia potrivită pentru o anchetă criminalistică, din care se putea intra în micuţa încăpere a celor două machieuze. Am fost machiat, în cîteva secunde fusesem gata fictivizat, cele două pahare de vin nu mi le mai regăseam în sînge în timp ce mă fixam pe luciul oglinzii, de altfel nici nu durase mult, barba mea reducea consistent aria de acţiune a machieuzei, fleoşc, fleoşc din pămătuf, apoi blonda: Să mergem în studio! — a zis. Călin se uita un pic ameţit la mişcările mele şi ale blondei căţărate pe piscul său imaginar. Era o agitaţie pe care oricine o putea explica prin simpla învecinare a unei femei cu doi bărbaţi necunoscuţi. Sau a doi bărbaţi cu o necunoscută. E drept că mai erau două necunoscute, machiuzele, dar acelea n-ar fi ridicat în vecii vecilor mingea la fileul atenţiei. Tulburat de agitaţia blondei, m-am pomenit încercînd s-o lămuresc, aveam cu mine nişte publicaţii, publicaţiile conţineau munca (selectată) a copiilor la atelierul nostru despre care urma să vorbim, prin urmare ar fi trebuit să decidă fulger dacă le luăm cu noi în studio, cum ne fusese vorba la telefon, ori la loc comanda! Siguranţa blondei n-a putut fi zdruncinată, gîndurile ei erau antrenate pe alt teren de joc, în altă ligă, şi habar n-am ce-a înţeles din bălmăjeala mea, dar, pentru a-mi potoli tulburarea, a spus: Daţi-le doamnei!, şi a arătat spre machieuza care tocmai făcuse din mine un altul. Călin i-a înmînat doamnei cu pămătuf pachetul de cultură infantilă, iar răspunsul doamnei a fost: Mulţumim! N-am mai avut timp de alte lămuriri, că, vedeţi dumneavoastră, nu este vorba de un cadou, o şpagă, o atenţie, pentru că, ne dăm şi noi foarte bine seama, serviciul este reciproc, noi căpătam publicitate, iar voi vă umpleţi timpul de emisie. Ecoul tocurilor blondei răsunau din ce în ce mai stins pe un alt coridor şi ar fi fost un dezastru dacă m-aş fi rătăcit ca Alice în Ţara Televiziunii — am renunţat la explicaţii. Am dat de ea în anticamera studioului unde m-a invitat să ne-am aşezat pe canapelele de piele neagră. Erau moi. Predispuneau la masaj. Studioul era ocupat, deci trebuia să mai aşteptăm şi să conversăm. Să punem puţin la punct derularea interviului. N-am mai simţit moliciunea canapelei, ci răceala bucăţilor de piele neagră pe care mă aşezasem: Deci, de cînd vă ocupaţi cu copiii? Am explicat totul, dar totul pe care-l ştiam se regrupa emoţional într-o poveste un pic cam încîlcită, iar lămuririle deveau absolut necesare. Cîteva din grimasele blondei m-au făcut să cred că-şi cam pierduse încrederea pe care şi-o pusese în mine în urma discuţiile telefonice. Propteaua mea, Călin, rămăsese izolată în camera vecină cu cea a machiuzelor, aşa cum izolezi un element de realitate obiectivă pentru o experiment de laborator, şi am început să vorbesc, să aduc lămuririle necesare în vreme ce privirea mea încerca să mai lustruiască pantofii atît cît se mai putea. Nu arătau grozav. Başca marginea de jos a pantalonilor mei, vizibil mai lungi decît picioarele, pe care talpa pantofilor şi continuumul asfaltat pe care obişnuiam să merg zilnic o tocisereă. Starea era serios agravată, o zdrenţuială compromiţătoare. Sigur, privit din unghiul ăsta de vedere nu aveam ce căuta acolo, şi privind spre picioarele ei, în vreme ce ea întreba despre o banalitate profesională pe un tehnician oarecare aflat în anticameră, mi s-a făcut frică. Ce căutam acolo? Mă mîncase în fund, Pip avea dreptate. Am mai regrupat o dată, ca pe nişte cărţi de joc, detaliile pe care eu le ştiam foarte bine, tocmai pentru ca blonda să-şi pună ordine în întrebări, şi am păşit în studio. Nişte faruri. Reflectoarele. Mă simţeam vînat, urma să fiu pus la proţap. Indivizi fără faţă acţionau în spatele luminilor, apăsau, schimbau unghiuri, iar pe cele două monitoare de control se arătase deja, inefabil, chipul meu. Blonda se plimba ţanţoş peste cablurile tolănite pe toată suprafaţa studioului şi fredona un şlagăr, un hit, putea fi Celine Dion ori o altă specie cu o voce la fel de umflată în pene, o priveam ţintuit, ştiam că fiecare invitat pe care-l aşezase pe scaunul pe care stăteam eu fusese la fel de stingher şi mi s-a adus un pahar cu apă. Am fost fericit, urma să comunic cu un pahar pînă una alta, e minunat să ai de ce să te agăţi cînd astrele şi reflectoarele îţi revelează cum nu se poate mai limpede singurătatea. Eram atît de. Simţeam boldul care mă ţintuia în scaunul high-tech, străpungîndu-mi tot, organe interioare, gînduri, necesităţi fiziologice. Am luat paharul cu apă şi-am început să dialogăm. Blonda îşi tot îngîna melodia de platou şi se fredona în continuare în aşteptarea colegilor şi a ok-ului pentru RECORD. Paharul, obişnuit. Lunguieţ. Am tot privit apa din el, radial, în vreme ce de sus îi vedeam secţiunea octogonală, un ochi de apă precum o fîntînă. L-am apucat şi l-am privit mai atent, am observat urmele spălăturii. Nu fusese făcută cu simţ de răspundere. Zoaiele se uscaseră, aşa cum se usucă geamurile maşinii spălate de ploaie sau de aurolacii care profită de intersecţii şi ambuteiaje. Aş putea fi otrăvit, mi-am zis, dar nu posed nici un secret, doar am venit să povestesc cum lucrăm noi cu copiii, aşa că să fac bine să nu devin paranoic taman acum, cînd nu e cazul. Şi am băut. O gură de apă face bine, m-am răcorit un pic, dar blonda a sosit şi inima a început din nou să facă tumbe, contorsiuni, să se agaţe de trapez şi să zboare de nebună pe deasupra operatorilor: Păi, să începem! Nu? — a zis ea, iar eu am dat din cap ca un exemplar bovin care nu deţine decît un vocabular gestual, şi ăla minim.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...