te provoaca sa gandesti
aș putea să cobor și eu la Mizil
asemenea lui Geo Bogza și să scriu despre cele 175 de minute din viața mea petrecute pentru împlinirea unui vis dar eu vreau să cobor sau să urc treptele realului să ajung în locul în care mă văd din exterior un om care înnoadă niște stări cu noduri gordiene și apoi le desface ca pe-o ceapă cu pumnul Mizilul e călduț pentru mine am nevoie de ceva mult mai rece un balans din imagine în imagine se desface în creier asemenea liniștii starea de ecstasy amplificată la maxim în senzația că pierzi timp nu mai poți recupera nimic doar o amărăciune care crește ca o dorință mixez tăcerile mai bine decît un dj profesionist și sîngele curge mut o mînă străină ieșită din umăr îmi întinde pilula două guri de tărie alte mîini calde care plutesc în aerul înfiorat de o briză imaginară în fotoliu ca un mort în piscină secunda 3 în care nimic rău nu se prevestește doar o ușoară senzație de amețeală și un dans înghesuit al stărilor minții secunda 5 în care aerul are pereți verticali simt cum mă trage în sus ca un tun și amețeala e un vis frumos în care descoperi jucării pierdute în copilărie secunda 7 e doar o continuare a stării anterioare dar două fire electrice se leagă sub piele secunda 9 curenți electrici mă gîdilă starea de amețeală se estompează cineva mixează în creier accentul pe căderi repetate secunda 11 mă înșurubez cu capul în jos polii ființei s-au inversat e primul cutremur primul semn că în secunda 012 se va intîmpla ceva secunda 13 nu există doar mă pierd în culori o stare din copilărie în care îmi apăs puternic ochii și în întunericul acela mă pîndesc nenumărate varietăți de culoare și între ele ascuns clownul cu dinți uriași secunda 15 alerg printre tufișuri din carton mintea mea o scenă imensă cu decoruri artificiale secunda 17 respirația tot mai subțire o bruscă senzație că aerul s-a terminat și în minte celulele explodează ca niște pustule secunda 19 cea mai lungă din viața mea în care trăiești toate viețile alternative în care firul destinului se împarte la infinit și eu odată cu el și mintea mea e o minte colectivă a miliardelor de eu-ri ale mele și peste toate plenar o senzație de fericire ca atunci cînd ai termina în același moment în toate femeile din lume și lumea e doar o mascotă pe care le-o lași amintire fiindcă ești fericit și poți merge mai departe în întunericul care crește în fața ta ca un univers dintr-un cub pe care la început l-ai fi putut ține în palmă dar acum e infinit și capetele lui se pierd în originea tuturor lucrurilor și nu am decît un cuțit mic de hîrtie să tai o intrare și dincolo e frica se abate asupra mea ca un strigăt al mamei strigătul continuu cînd m-a găsit plin de sînge apoi continuă greu tot mai greu pînă la cea mai mare frică dintre toate cînd ești întins pe o masă tăiat bucățele viu și anesteziat știi cum ai ajuns acolo cum ai fost ciopîrțit dar n-ai simțit încă durerea doar groaza și acum urmează să simți durerea numai în creier fiindcă ești dezmembrat și ai vrea să dai cu disperare din mîini sau măcar să țipi ca să te trezești înainte dar nu poți nu poți nu poți și senzația asta e frica absolută apoi cad secunda 21 într-o respirație atît de profundă încît pieptul ar putea să-mi plesnească și convulsiile nu se mai opresc apoi somnul profund ca o mascotă gonflabilă care se desumflă ușor undeva în cameră cineva mixează pustiuri
subiecte similare: Camera 21 Elogiul lui Leopold von Ranke tu stii ca ti se pregateste ceva Scrisoare comentarii (37):
***
- de
Cri Cri
la: 22/05/2010 00:07:37
mda, de ceva timp parca vad mormane de maculatura colorata compactate, retopite; alta pasta de hartie, mucava, hartie igienica, chestii utile, fara indoiala
#543561
comenteaza . modifica .
semnaleaza adminului
.
blocheaza userul
7 secunde si unde i mizilul?
- de
modigliani
la: 22/05/2010 11:28:16
Modificat la: 22/05/2010 11:30:17
as putea sa merg mai departe
sa trec de mizil si sa ajung la dracu n praznic ori sa cobor inainte hamletiana dilema ori ce o fi exact nu pot sa stiu sint scurt circuitat de ginduri care ma excita inca din secunda 2 a existentei mele circumflexe in secunda 4 am decis voi fi poetul dar am stiut inca de atunci imi vor trebui cuvinte a naibii de multe cuvinte pentru ca n secunda 4 am stiut o sa spun totul as putea sa cobor la mizil sa mi aprind o tigara sa ma fut in gara cu poezia care ma urmareste peste tot nesatula aroganta atoatecuprinzatoare e secunda 7 deja urc cobor iar urc iar cobor sa urc iar dracu sa mai stie ce i in capul meu ar fi trebuit sa nu am unde pleca
modi
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 15:06:25
mai intai am impresia ca n-ai citit atent titlul. apoi ca n-ai inteles nici restul.
cri
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 15:07:55
io cred ca lucrurile te depasesc si mai bine taci mergi mai departe nu spune nimic.
STIE CINEVA CINE E GEO BOGZA?
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 15:10:30
?????
batranutragator
- de
amari
la: 22/05/2010 15:19:00
intrebi la modul setrios??
amari
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 15:38:03
am scris cu majuscule intrebarea.
stie cineva
- de
modigliani
la: 22/05/2010 16:25:20
cine e geo bogza?
cine mai este acum, nush a fost un tip care daca a scris un anumit tip de literatura, si a asumat o chiar daca pentru asta a facut umpic de puscarie ciudat sa puna intrebarea asta cineva care nu si asuma in public, la radio de ex. exact ceea ce l defineste stupida ti e aroganta uneori, buei leo
batrane
- de
PROUDFRECKLED
la: 22/05/2010 16:27:55
la ce-ti foloseste sa sti ca eu, de ex, l-am avut in scoala in programa, nici nu mai stiu cind?:)
daca e sa revad una alta, ori sa aflu lucruri noi pe care nu le-am cunoscut merg aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Geo_Bogza acuma spune de fapt, ce te doare?
batranutragator
- de
amari
la: 22/05/2010 17:18:26
chiar daca ai scris-o cu majuscule asta nu inseamna ca e si serioasa intrebarea.Se pare ca esti destul de tinerel daca nu l-ai studiat in scoala.Dar netul face minuni si poate acoperi anumite goluri...asta daca nu-ti e lene ca sa cauti macar.De exemplu aici ai cate ceva:
http://personalitati.infoportal.ro/biografie~nume-geo-bogza.html
amari, proud
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 18:27:51
eh, de-asta mi-era teama.
pe langa faptul ca n-ati inteles ce-am intrebat, era clar ca nici nu stiati, plus ca raspunsul il cautati pe wiki. nici nu ati merita mai mult, decat sa va las prada futilei voastre ignorante. Semne Geo Bogza Cu genunchii la gura, cu pumnii strânsi, Dorm pruncii în pântecul mumelor, Gingase semne de intrebare. Cu trupul drept, cu fata în sus, Dorm mortii în adâncul pamântului, Rigide semne de exclamare. Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt! Cum îmi bate ceasul Geo Bogza Dacă îl ascult cu urechea dreaptă Ceasul meu bate clipele vieţii mele. Dacă îl ascult cu urechea stângă Ceasul meu bate clipele vieţii tale. Dacă îl ascult cu osul frunţii Ceasul meu măsoară durata universului. Dacă îl arunc în apă Dau înapoi cu un regn şi devin copac. Dacă îl arunc în foc Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră. Dacă îl arunc în neant Şi îl ascult cu memoria morţilor Dau înapoi cu trei regnuri Şi devin Cuvânt. Aş vrea să fiu cinci minute poet… Geo Bogza As vre sa fiu cinci minute, numai cinci minute, poet: Unul dintre acei oameni extraordinari pe care zeii ii inaripeaza Cand vor sa exprime in vesuri o suferinta sau o bucurie -si-n acele versuri se recunosc apoi milioane de oameni, iar generatii intregi le stiu pe de rost si de cate ori le aud sunt cuprinse de aceeasi adanca emotie. As vrea sa fiu, numai cinci minute, un astfel de om privilegiat, Pentru a tese-, si nimeni sa nu-l gaseasca injosit- vesmantul poeziei In jurul celei mai banale intamplari cu putinta, Intamplare ce pe mine m-a emotionat la culme, Si as vrea ca emotia aceasta sa nu se piarda, sa o-ncerce - o, de s-ar putea !- cat mai multi oameni. Haideti, degete ale mele, indrazniti, incercati sa teseti Vesmantul de aur al poeziei Pe umerii rapanosi ai acelei atat de prozaice intamplari, Cand dimineata unei urate zile de toama m-a prins intr-un tren apropae pustiu, Si intr-o mica gara de munte, pierduta in ploaie si ceata, Un alt calator, un ins cam antipatic, a intrat tocmai in compartimentul meu. Ma simteam atat de bine singur, in trenul care strabatea negura muntilor, Si iata-l acum pe asta morocanos si mirosind a caine ud Iar pe deasupra- animalul- se si apuca sa manance. Era evident un ins antipatic, cu nasul lui borcanat, Cu ochii bulbucati si umezi de broscoi, Cu putin par in crestetul foarte tuguiat De parca l-ar fi strans prea tare poarta prin care venise in lume. Am vazut cu sila cum dintr-un petec sois de ziar Scoate o bucata de peste prajit, o ceapa si un colt de paine, Si ca sa nu-l mai am in fata ochilor, m-am intors spre fereastra. Dar apoi l-am privit iarasi, cel putin ca sa ma infurii de-a binelea. Ghemuit in coltul lui ca intr-o vizuina, intrusul a inceput sa infulece, Miscand capul in sus si in jos, si facand apoi efortul suprem In urma caruia imbucatura ii aluneca in sfarsit pe beregata Si iar intindea mana spre hartia slinoasa, Fara nici o lumina in priviri, ca si cum ar fi implinit o osanda. Si deodata mi-am dat seama ca n-avea nimic de baut Nici apa, nici vin, si ca in lipsa lor, masa era o osanda. Din acea clipa, miscarea capului sau plina de efort si suferinta, mi-a aparut sfasietor de umana. Atunci am simtit painea si ceapa ca de piatra, zgariindu-mi gatlejul, Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele meu, Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele umanitatii. Cum curgeau afara paraiele de munte dupa trei zile de ploaie, Asa a inceput sa curga prin mine torentialul fluviu al compasiunii. Palid, sedeam in coltul meu, prada unei puternice emotii. Atat de fierbinte si necontrolat e valul dragostei de oameni Care imi ineaca uneori, in cele mai banale imprejurari, Inima vesnic nepotolita si flamanda. Palid sedeam in coltul meu, cuprins de o singura, mistuitoare dorinta, Ca, desfacandu-mi arterele, sangele sa mi se prefaca in vin. O, cum le-as fi desfacut atunci, lasandu-l sa curga, umpland cu el o cana, o carafa, Pe care le-as fi intins acestui am atat de antipatic si totusi Atat de uman, acelui frate necunoscut al meu. Aceasta e intamplarea banala pe care as fi vrut sa o imbrac in vesmantul poeziei, Daca as fi putut sa fiu cinci minute, numai cinci minute, un mare poet.
batrane
- de
Cri Cri
la: 22/05/2010 18:37:13
ma bucura vestea
intotdeauna m-au depasit ineptiile cu pretentii si sper sa nu ma schimb curand
modi
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 18:37:26
aroganta mea e justificata pentru ca cele o suta saptezeci si cinci de minute la mizil, scrisa de geo bogza in 1938 reprezinta temelia acestui pem. el este subtextul tecstului meu si fara e mai greu de penetrat. si chiar daca fac pe intelectualul, nu mi-e rusine, cel putin eu am cu ce.
cri
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 18:47:59
Modificat la: 22/05/2010 18:49:06
nu vreau sa fac ma fac deloc placut. incultura si stupiditatea ma fac sa ma port ca un monstru.
batrine
- de
modigliani
la: 22/05/2010 18:58:35
acum serios, daca l ai citit pe bogza inseamna ca esti cult?
daca esti cult, inseamna ca esti intelectual? daca esti intelectual, este suficient sa fii si poet? daca esti toate astea la un loc este necesar sa le afirmi? abordarea asta i suficient de puerila incit sa ofere certitudinea imposturii si frecventarea periferiilor or fi destui care s furati de peisaj la fel cum multi trec de aparente si acolo se cam duce si luciul ce se vede, nu spun, dincolo de aroganta si superficial, imi place impetuozitatea ti si suvoiul acolo i si punctul tau slab orice fluviu duce cu el si mult mil
batranutragator
- de
amari
la: 22/05/2010 18:59:24
"pe langa faptul ca n-ati inteles ce-am intrebat, era clar ca nici nu stiati, plus ca raspunsul il cautati pe wiki.
nici nu ati merita mai mult, decat sa va las prada futilei voastre ignorante." Nu-mi amintesc sa te fi catalogat in vreun fel pana acum. Si eu te-am intrebat daca pui o intrebare serioasa.Adica,vrei sa spui ca tot ceea ce ai citat din G. Bogza a fost din vasta-ti memorie?? Am ajuns la concluzia ca tu nu ai nevoie de dialog si comentarii ci doar de perierea orgoliului.Imi pare rau ca nu ma mai pot aseza la masa ta. Toate cele bune si frumoase!
amari
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 19:11:14
stai linistita.
am constatat in ultima vreme ca lume care intra in subsolul meu vine doar sa-si arate frustrarea. stiu ca tu ai fost destul de ok si ai comentat din suflet, dar din pacate eu merit mai mult. deja m-am hotarat ca acesta este ultimul meu post aici pentru o perioada nedeterminata. nu de alta dar m-am saturat de ignoranta. sunt cativa si pentru care ar merita sa raman dar din pacate nici pe ei nu i-am mai vazut prea des in ultima vreme. nu vreau sa supar pe nimeni, cafeneaua a fost un prilej de a vedea si alte fatete ale realitatii, din pacate mai sarace decat ma asteptam.
modi
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 19:13:30
se pare ca suficienta care te caracterizeaza nu te lasa sa vezi mai mult. oare crezi ce spui? lasa frustrarea la o parte, aroganta mea e justificata de mult mai mult decat iti inchipui.
batranutragator
- de
amari
la: 22/05/2010 19:22:58
nu-s frustata si nici n-am fost,am incercat sa inteleg pe fiecare.
De data asta insa am voit sa dau o mana de ajutor crezand ca ai nevoie de un raspuns cat mi exact si complet la intrebarea ce o "strigase-si" cu litere aldine. Realitatea are mute fatete si nu uita ca omul fara prea multa carte/diplome si simplu este un izvor de intelepciune totusi. Iti doresc sa gasesti mereu ceea ce cauti!:)
tragator
- de
modigliani
la: 22/05/2010 19:24:18
iti poti inchipui daca un tip suficient ca mine vede parada ieftina, ce vede unul cu adevarat perceptiv si cult?
unul care ti seamana in ceea ce priveste cultura, inteligenta si superioritatea, de ex desi, daca citesc partea a doua a comm ului, trebuie sa ma repozitionez un individ care nu cunoaste rolul frustarilor, cineva care nu stie potentialul frustrarii si foloseste termenul la modul peiorativ imi pare atit suspect cit si usor defazat lucru bun pentru un poet dar deloc potrivit unui intelectual ti as mai spune una alta despre raportul frustrare - aroganta, justificata au ba, dar este atit elementar, deci ar trebui sa stii ce vreau sa zic, cit si inutil
be.te
- de
Bucu
la: 22/05/2010 21:43:29
si chiar daca fac pe intelectualul, nu mi-e rusine, cel putin eu am cu ce.
ejti caraghioz ...
bucu
- de
batranutragator
la: 22/05/2010 23:12:01
situatia in care ma aflu e caraghioasa, ma simt ca unu care vrea sa predea pictura unor orbi. am asteptat feedback aici, si am fost rautacios gratuit pt ca imi doresc feedback gratuit. dar sa fie argumentat. lipsa de argument este tocmai motivul pentru care o sa lipsesc o vreme de aici, mai lunga, poate un an doi, nu stiu. in functie de evolutia celor care isi dau cu parerea pe aici. n-as vrea sa minimalizez pe toata lumea, am avut cate ceva de invatat, chiar si de la unii de la care nu ma asteptam. dar insuficient fata de asteptarile mele, mai ales ca am investit multa munca si timp.
so, priveste-te pe tine si spune, caraghios sunt eu care imi pierd timpul incercand sa daruiesc, sau tu care doar primesti si functie de starea de moment ma judeci a fi caraghios?
batrane
- de
PROUDFRECKLED
la: 22/05/2010 23:56:49
Modificat la: 23/05/2010 00:52:51
esti indreptatit sa crezi ce-ti 'inspira' raspunsurile noastre.
Parerea despre un om trebuie sa sti sa ti-o faci, cu alte cuvinte si asta se invata. Eu nu pierd nimic ca tu ai acesta parere despre mine... meri sanatos si cauta alti cititori. so, priveste-te pe tine si spune, caraghios sunt eu care imi pierd timpul incercand sa daruiesc, sau tu care doar primesti si functie de starea de moment ma judeci a fi caraghios? spui nonsensuri, observi? si nu sunt primele. Apoi, ia uite in jurul tau, suntem ingropati in daruri :) eh dar mai bine sa nu-ti iau speranta batrane. E bine sa pleci optimist! era clar ca nici nu stiati n-ai vazut ca l-am invatat si-n scoala?! c-a fost pornire la 'tecstul' tau o spui chiar tu, in rindul doi...asa ca inca astept sa-mi spui care-i oful!:)
batranutragator
- de
latu
la: 23/05/2010 00:01:21
Candva, de undeva n-o sa mai poti fugi. Atunci o sa trebuiasca sa te confrunti cu tine.
Pentru acea confruntare iti doresc toate cele bune. S-auzim de bine.
tragator
- de
munteanu rodica
la: 23/05/2010 10:27:28
nicio aroganta nu este justificată.
şi niciodată. pentru ca însemnă neputinta de a vedea mai mult decît patrăţelul tău. poate însemna si extremism. extremismul este întotdeauna nejustificat iar acceptarea lui din diferite motive întotdeauna are consecinţe grave. mai zici tu: "situatia in care ma aflu e caraghioasa, ma simt ca unu care vrea sa predea pictura unor orb" da ,situaţia in care te gaseşti e caraghioasă pentru ca ţi-ai fabricat-o. pentru ca adevărata valoare ,cultura,sensibilitate şi pregatire nu se striga în gura mare,ea este simtita in mod sigur pentru ca razbate fara trîmbiţe. condiţia este una doar. cel care cauta acea valore să o poată simţi sî întelege. acuzi lipsa de argumente în comentariile si aprecierile cafegiilor fara a argumenta TU ceva, sau fara a demonstra. şi apoi... te pui la fugă:))facînd pe neînţelesul:( în asta consta măreţia?nu stiu zau, dar cred ca mai de preferat este o discutie putin mai dura in care fiecare-şi spune oful.
batrane
- de
Cri Cri
la: 23/05/2010 19:00:48
nu vreau sa fac ma fac deloc placut. incultura si stupiditatea ma fac sa ma port ca un monstru
pesupun c-ar trebui sa ma sperii, dar din nefericire, gandesc ca monstrii de tipul descris apar, parafrazandu-l pe Goya, in limitarile ratiunii de fapt eu chiar vroiam sa ma fac placuta, dar mi-a trecut Poate gresesc, dar cultura pentru mine inseamna mai putin capacitate de stocare si mai mult de procesare a celor citite; daca-mi reciti pe de rost Pagini Aurii poate fi impresionant, dar nu se cheama ca esti cult, asa cum daca pui texte intr-un "poetry maker" software, nu se cheama ca esti poet chiar daca, accidental, mai apare cate o metafora in produsul final stiu ca e placut gandul ca aceia care te critica sufera de incultura, stupiditate si alte tare intelectuale, dar eu as spune ca e bine sa te feresti de dependentza asta... daca n-ar fi prea tarziu incultura in sensul de la care pornesti tu (cutare n-a citit exact ce-am citit eu), pentru mine e perfect acceptabila, opacitatea insa, nu iar fondul de aplauze care pare sa-ti sune automat in minte de cate ori emiti ceva imi pare lejer patologic, n-am alte sentimente vis-a-vis, decat un fel de mila apropo, argumentul "n-ai inteles nimic, taci si pleaca de-aici!" e de o inteligentza suprema, trebuie sa recunosc; se vede ca esti intelectual si cult, imi vine sa-mi cer scuze ca-ti vorbesc mie
Deja...devii...
- de
monte_oro
la: 24/05/2010 09:56:59
...simpatic, pana la o hilaritate dragalasa...;) Io nu te mai pot baga in seama...pe bune... decat ca un caz patologic aproape...al unei posteritati pe care, deocamdata, n-o stie niciunul. Vezi ce generos sunt... pomenesc, nu_sh de ce, chiar si de posteritate. Well...batranu Geo fu o persoana mai complexa, par exemple, decat i-a ramas ”afisul” in literatura... Ca si Zaharia Stancu... De Ion Lancranjan, nici nu mai zic... ca el oricum intra deja la categoria... who the fuck is? So... go for it, batrane... Iar ceilalti... ar trebui sa se relaxeze si sa vada pe ce rand au biletu... nu sa stea in picioare... inghesuiti...orisicat...:))
Cri Cri
- de
PROUDFRECKLED
la: 24/05/2010 13:40:46
Modificat la: 24/05/2010 13:52:57
incultura in sensul de la care pornesti tu (cutare n-a citit exact ce-am citit eu)
este o gresala a tineretii, pe care o comitem fiecare la rind ...şi ne iartă nouă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri...asa ca, vom fi iertati la gramada!:) Poate gresesc, dar cultura pentru mine inseamna mai putin capacitate de stocare si mai mult de procesare a celor citite pentru mine este cit se poate de evident ca nu gresesti. Tatal meu exclama la ananghie, ca'r fi benefic sa-si poata sterge din memorie lucruri inutile sa faca rost de spatiu pentru stocaj.:) Cind memoria este atit de limitata, sa dai cu piciorul la google mi se pare o prostie incomensurabila! Dar zic si eu ca si tine, poate gresesc!
cri cri
- de
om
la: 24/05/2010 13:55:31
de ce vrei tu sa reproduci dialogurile batranului cu cei...three stooges?
Ei se merita, dar tuuu.... tu "nu stii ce zici" si mai bine ia mai bine un loc de spectator..voila de te amuza: http://www.youtube.com/watch?v=XfGWPpPy0uw
Cartarescu...din '92...
- de
monte_oro
la: 25/05/2010 07:38:19
...Tot un fel de poezie...desi, nu...dupa gustul meu...da' ma gandeam sa te-ajut, batrane...;)
Sábato ar fi luat-o ca prevestire dimineaţă rece dar luminoasă de aprilie suntem în anul Domnului 1992 troleibuzul 66 abia se târăşte prin mijlocul circulaţiei eu, pe banchetă, citesc „Păianjenul negru“ mă uit din când în când pe geam la lumea colorată şi enervarea în mine creşte: o să fac jumătate de oră până la Kogălniceanu. Mă duc să-mi văd coperta la cartea de proză şi mi-o închipui în fel şi chip. statuia lui C. A. Rosetti stă şi ea pe banchetă citeşte şi ea ceva circulă şi ea cu pământul odată-n „eternitate“… şi-atunci am văzut acea fiinţă – o fată ca toate fetele ai fi zis nici prea frumoasă, nici prea urâtă îmbrăcată normal într-o rochie ecosez şi în ciorapi cu model se plimba agale în direcţia opusă mersului lui 66. era gravidă, cam în luna a şaptea poate de-aceea era cam palidă, dar n-avea pete pe faţă. melodrama vine la urmă, dar poate fi melodramatic ceea ce e adevărat, ceea ce vezi cu ochii tăi? una e viaţa şi alta e literatura şi cu toate acestea fata nu avea braţe, ci doar două pălmiţe ca de copil chircite, ieşite direct din umeri ca două aripioare de carne roşcată. poate în adolescenţă asta m-ar fi întors pe dos dar în ticăloşita mea maturitate m-am apucat să mă gândesc iar la copertă la apariţia cărţii şi să văd cine mai expune la sala Teatrului Foarte Mic.
PROUD
- de
Cri Cri
la: 26/05/2010 12:58:04
este o gresala a tineretii, pe care o comitem fiecare la rind ...
nu-mi amintesc s-o fi facut, dar deh, mintea e selectiva :) in schimb imi amintesc de vremuri cand percutam la asa argumente, si ma tot scuzam ca lecturile mele n-au ajuns in cutare zona pana mi-a spus latu ca n-am de ce; am timp si bine fac daca-l folosesc citind, dar pe langa asta, e putin probabil sa fie vrun om care sa fi citit tot ce s-a scris vreodata si cu atat mai putin sa fi retinut tot si n-am nimic impotriva lui google, mai ales ca, daca-ti doresti excelentza in nustiuce problema, poti gasi inclusiv bibliografie; nu te obliga nimeni sa te opresti la o singura sursa oricum, imi pare nitel deplasat sa pretinzi cititorului de literatura in acelasi mod ca unuia care ti-ar critica acceleratorul de particule sau studiul asupra civilizatiilor extraterestre
om
- de
Cri Cri
la: 26/05/2010 13:02:41
multzam fain :))
Cri
- de
PROUDFRECKLED
la: 26/05/2010 13:10:27
Modificat la: 26/05/2010 13:11:11
si ma tot scuzam ca lecturile mele n-au ajuns in cutare zona
pai si la asta m-am referit, ca doar este cu dus intors cind gindesti asa. vorbeam despre google in raspunsul pentru tine ca se potrivea, dar nicio clipa n-am crezut ca 'tu' ai avea ceva inpotriva lui. :)
***
- de
picky
la: 26/05/2010 13:19:15
Pe cum se trece timpu' devii tot mai gol, tot mai labil şi mai penibil. Păcat!?
***
- de
picky
la: 26/05/2010 13:21:33
incultura si stupiditatea ma fac sa ma port ca un monstru.
Aham! Asta explică, cu prisosinţă, reacţiile lu' matale... Bine, măcar, că eşti conştient de.
Cri Cri
- de
latu
la: 26/05/2010 13:54:45
pana mi-a spus latu ca n-am de ce
Ma magulesti...:-) Da' orgoliu-mi zice: Multam:-)
cri cri
- de
om
la: 28/05/2010 15:45:55
pt tine orice, oricand si cu placere :)
Mizez pe caracterul tau ca nu o sa-mi folosesti cec-ul in alb :)))))))))))
|
![]() |