-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

poem fără cătălin


de batranutragator la: 04/07/2010 22:51:48
modificat la: 05/07/2010 16:46:34 arata originalul
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
în prima zi nu s-a întîmplat nimic deosebit fulgerele pe cer erau ca niște vene umflate
probabil că bărbosu era supărat, plus că ploaia n-a durat mult dar eram cu toții uzi
și într-un fel anume ne bucuram de aversă pentru că ne puteam ascunde obrajii în ea

i-au pus poza la chioșc, acolo unde ne strîngeam seara la o bere și-au adus și lumînări
flăcările jucau în bătaia vîntului într-un fel straniu, părea că sunt un fel de crăpături
în pielea nopții, ne intrau în ochi și simțeam cum pleznim și noi pe interior

venise toată lumea să bea ceva și să spună cîteva vorbe, însă o liniște mare și grasă
cuprinsese totul împrejur și ne apăsa pe piept, cumva toate inimile celor prezenți sufereau
de claustrofobie iar țigările ardeau întunericul și mirosul unui cîine bolnav ne intra pe nări

se spunea despre ai lui că o luaseră puțin razna, dar noi ne gîndeam la chestiile mai vechi
și unul dintre noi spunea că sărăcia e de vină – nu știam cum să-i spun că noi eram averea
lui și tocmai pentru că suntem atît de săraci nu i-am putut da nici măcar o secundă în plus

și toată noaptea el a stat pe buzele noastre ca un sărut angelic al morții, o promisiune
că ne vom vedea mai tîrziu, aerul avea o respirație în plus și din piepturi zbura cîte o pasăre
neagră care se pierdea în ochii celorlalți, iar el nu era acolo să spună nu-i bai, nu-i bai

o spuneam noi, ca și cum fiecare ar fi vrut să-i țină locul pentru o clipă însă chestiile astea
nu-s de nici un ajutor, ne-am îmbătat fiecare și ne-am dus să ne pișăm la garaje, unul cîte unul,
ca să nu ne vadă nimeni cum ochii se umplu de lacrimi de parcă am fi fost făcuți din ele

și cînd au venit zorii ne-am dat seama că a trecut o zi și vor mai trece atîtea și nici un bărbos
nu are suficientă putere să umple acel nod, acea înghițitură de aer cînd ne gîndim la el
și brusc mi se face teamă cînd văd orizontul, tot mai sigur că nu mai e nimic după
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (17):


*** - de Baby Mititelu la: 05/07/2010 08:43:25
Comentariul meu e un oftat, Leo! :(
#555985 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
batrane - de alex andra la: 05/07/2010 09:07:42
asta da.
frumoase versete, cu durere bine temperata.
#555991 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
baby - de batranutragator la: 05/07/2010 12:22:24
e suficient si atat
#556014 (raspuns la: #555985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 05/07/2010 13:26:40
citind, m-am gandit la Charlie Chaplin.
in sfarsit, ai intrat in matca ta. :)
#556016 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
batranutragator - de latu la: 05/07/2010 13:34:20
N-am fost sigur - nu puteam - dar am banuit ca stii sa scrii si asa.
Fain, batrane!
#556021 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
deci - de batranutragator la: 05/07/2010 15:02:25
asta da,ziceti ca-i ok, poate pt ca e vorba de o moarte, desi sunt convins ca majoritatea sunt bune, chiar daca au in vedere chestii mai nuantate, sau exprimate cu alta delicatete, sunt convins ca si acele tecste vor fi bune la o a doua trecere peste. e drept ca gusturile nu se discuta, dar gusturile nu inseamna ca sunt echivalente unei critici specializate.
accept totusi ideea ca un poet bun poate da gres, dar cred in constanta valorii, cand esista.
#556058 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
deci - de alex andra la: 05/07/2010 15:05:57
n-are legatura cu tema in sine, ci cu felul in care o tratezi.
#556060 (raspuns la: #556058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de mazariche la: 05/07/2010 15:34:56
Foarte acord cu alex andra:)
#556071 (raspuns la: #556060) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de PROUDFRECKLED la: 05/07/2010 15:38:47
poate pt ca e vorba de o moarte

nu prea, ba chiar de loc nu-i agreat subiectul in aceasta cafenea!
#556074 (raspuns la: #556058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de maan la: 05/07/2010 16:31:51
literatura-i viata vie care iese din cutia cu litere si-ajunge-n inima omului, dandu-i curaj catre maine.
#556088 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud - de batranutragator la: 05/07/2010 16:43:37
atunci ar fi bine sa nu afli in situatia mea!
#556090 (raspuns la: #556074) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maan - de batranutragator la: 05/07/2010 16:44:56
e si o exorcizare a demonilor, cant vin si ataca asa cum au facut-o acum
#556091 (raspuns la: #556088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de lafemme la: 05/07/2010 17:54:46
te invidiez ca poti sa scrii asa.

;)
#556093 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
batranutragator - de latu la: 05/07/2010 18:07:50 Modificat la: 05/07/2010 19:37:13
e drept ca gusturile nu se discuta,
Daca te-opreai aici ai fi rostiti un adevar banal.

...dar gusturile nu inseamna ca sunt echivalente unei critici specializate.
Adaugand asta, "ti-ai revenit". Si inca ceva: Ceea ce am facut eu, n-a fost critica literara. In sensul asta, raspunsul tau trece paralel si cu viteza pe langa comentariul meu.

Concluzia mea e una care n-o sa te-mbucure, dar asta mi-e cam tot atat de important cum am vazut ca ti-e tie, ceea ce cred eu despre ce scrii tu:
Cand e vorba de durerea altora - filtrata sau nu prin experiente proprii - stii sa fii retinut. Stii sa respecti si sa te rezumi. Stii sa fii chiar delicat, subtil si nici stilul nu-i mai prejos.
Cand e vorba de momentele tale - nu. Atunci dai drumul la masina de balarii, parca anume iti cauti drept tinta pe cei care dau impresia ca te-au citit necitind doar silabe alaturate in scriitura-ti.

Tactica e buna, dar cu o conditie: Sa-nveti sa diferentiezi.
Nu stiu daca esti sau te vezi prea tanar - sau prea invederat - pentru asta, insa fata de riscul pe care-l infrunti - si care, crede-ma, e fara rost - investitia de a invata sa diferentiezi, merita, indiferent de varsta. Riscul n-am sa ti-l spun. Odata pentru ca e individual si a doua pentru ca fiecare trebuie sa-l (re)cunoasca el insusi. De preferinta inainte de "potop".

O sa-mi spui - probabil - ca nu tre' sa-mi fac eu griji pentru insingurarile sau aglomerarile tale. De-ai face-o, ti-as raspunde: Ai dreptate si nici nu-mi fac. Iti dau doar o mica bataie pe umar. Pentru cazul in care ti-ai dat deja seama de cate ceva din astea de mai sus, ea are sensul de "Da-i bataie!". Pentru cazul contrar n-are rost sa-mi pierd vremea cu batai pe umar: Nu poti incuraja pe cineva spunandu-i: "Pierdut esti tu, batrane!".
#556094 (raspuns la: #556058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
eu... - de Lady Allia la: 05/07/2010 19:16:28
ce să spun leo?
Sper că e doar poezie. E frumoasă...
#556105 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de TeodoraPA la: 07/07/2010 14:44:47
Frumoasa poezia.
#556394 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
lady allia - de batranutragator la: 07/07/2010 14:50:55
e o poezie care consemneaza moartea unui prieten. asta e...
#556400 (raspuns la: #556105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: