-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

EVIDENT, E UN PEŞTE DE AUR


de alex porc la: 25/10/2004 12:19:00
modificat la: 28/10/2004 21:38:36
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Căldura e mare şi atotcuprinzătoare. Setea din gâtlejurile oamenilor de asemenea, sau chiar mai mult. Sorin şi Gusti simt şi ei asta cu ţesuturile lor, aşa că se cantonează cu nonşalanţă pe terasă la „Corso", tocmai în miezul zilei, când căldura este la apogeu, odată cu soarele, care la ora douăsprezece (ziua) este chiar deasupra capului meu (aşa m-a învăţat Duda Iaroslav, profesorul meu de geografie din ciclul gimnazial; cred că mi-a spus şi „Zâna", cum era, sau este numită profesoara mea de geografie din liceu; în facultate n-am făcut geografie, să mi se mai spună că la amiază soarele planează ca un uliu asupra mea). E binevenită o bere. Sau mai multe. De gustibus. Sorin merge până la bar şi comandă:
SORIN: Două beri la halbă, vă rog.
GUSTI: Hai să băgăm nişte bani la poker. Vrei?
SORIN: Cât?
GUSTI: Păi, pentru început, două sute de puncte.
Sorin ia halbele pline, vine cu ele până afară pe terasă şi spune:
SORIN: Gusti, hai înăuntru, la aparat. Ca de obicei, un risc tu, un risc eu.
GUSTI: Nu, invers, un risc tu, un risc eu.
SORIN: Cum vrei tu.
GUSTI: Nu, cum vrei tu.
SORIN: Ţi-am spus cum vreau eu şi tu ai zis nu, că mai bine invers. Iar acum vii şi te contrazici.
GUSTI: Nu, tu ai zis „un risc tu, un risc eu", iar eu am venit şi am zis acelaşi lucru, „un risc tu, un risc eu", aşa că tu te contrazici, nu eu.
SORIN: N-am chef să vorbim în contradictoriu în legătură cu un mizilic, aşa că hai să jucăm.
GUSTI: Uite primul risc. Tu eşti la rând?
SORIN: Nu ştiu, nu cumva eşti tu?
GUSTI: Hai să dăm cu banul. Eu aleg coroana.
SORIN: Iar eu banul. Două din trei.
GUSTI: Nu, trei din cinci.
SORIN: Bine. (Gusti aruncă moneda.)
GUSTI: Coroană. Unu-zero pentru mine. (Aruncă din nou moneda.) Coroană. Doi-zero pentru mine. (Aruncă moneda.) Coroană. Trei-zero pentru mine. Eu încep.
SORIN: Ai trişat. Hai să repetăm.
GUSTI: De ce să repetăm? Începe tu.
SORIN: Nu vreau să încep. Vreau să jucăm cinstit.
GUSTI: Bine, aruncă tu moneda. (Sorin aruncă moneda.)
SORIN: Ban. Unu-zero pentru mine. (Aruncă moneda.) Ban. Doi-zero pentru mine. (Aruncă moneda.) Ban. Trei-zero pentru mine. Eu încep.
GUSTI: Acum ai trişat tu. Parcă ziceai că vrei să jucăm cinstit, nu să începi, iar acum te-am văzut cu ochii mei cum ai întors moneda când mă prefăceam că mă uit în altă parte. Sau când mă uitam la tine?
SORIN: Ştii ce? M-am plictisit! (Apasă pe butonul roşu, dar iese negru.) Primul risc l-am ratat. Acum în mod sigur urmezi tu.
GUSTI: Da, urmez eu. Să zicem că ai rezolvat problema. Deşi nu a fost deloc cinstit. Totdeauna trişezi. (În acest timp ei continuă să joace, dar aparatul nu le mai dă nici un risc.)
SORIN: Totdeauna mă acuzi că trişez, iar eu sunt nevinovat, în viaţa mea nu am trişat pe nimeni.
GUSTI: Hai să mai luăm două beri.
SORIN: Bine, du-te şi ia.
Gusti merge la bar şi comandă două beri. Fata de la bar, o brunetă tinerică nu tocmai rebutată de natură, cu doi sâni imenşi şi o aluniţă sub ochiul drept, îi aduce berile şi îi surâde galeş, ceea ce face să iasă la iveală lipsurile la inventar existente în gura ei. Gusti ia berile, se îndreaptă spre Sorin, vrea să deschidă gura (probabil pentru a-şi folosi limbajul articulat), dar Sorin îl întrerupe, evident cu intenţie:
SORIN: Ştii la ce mă gândeam? Tot îmi promiţi de cinci ani, de când suntem colegi de facultate, că o să vii cu mine la pescuit. Uite, mâine dimineaţă merg la Lăpuş să pescuiesc. Vrei să vii cu mine?
GUSTI: Mai întâi vreau să te întreb de ce nu m-ai lăsat să spun ce aveam de spus, văzând că am deschis gura, şi nu spre a-mi intra o muscă înăuntru? Musca, bineînţeles, tot mi-a intrat, dar de spus nu am reusit să spun nimic.
SORIN: Scuză-mă. Hai, spune acum ce voiai să spui.
GUSTI: Ăăăă.... am uitat.
SORIN: Înseamnă că nu era ceva important.
GUSTI: Ba eu cred că era ceva foarte important, altfel nu m-aş fi enervat aşa de tare.
SORIN: Nu văd pe tine că ai fi nervos.
GUSTI: Ştii bine că nu se văd pe mine niciodată stările prin care trec. Am, cum se zice, o mare capacitate de disimulare.
SORIN: Dar atunci nu înţeleg cum vrei să te faci actor. Cum o să transmiţi pe scenă ce vei avea de transmis?
GUSTI: Eh, asta e altă poveste. Întrebarea mea era: de ce m-ai întrerupt, şi încă înainte chiar de a începe să spun ceva?
SORIN: Hai, nu te prosti! Doar n-o să te enervezi din atâta lucru?
GUSTI: De ce nu? Dacă tot am ocazia, cred că merită să o folosesc, altfel de ce mi s-ar mai fi oferit?
SORIN: Mai bine lasă-te de chestii slabe şi spune-mi dacă vrei sau nu vrei să vii mâine cu mine.
GUSTI: Să zicem că vreau. Ce implicaţii are asta în ceea ce mă priveşte?
SORIN: Tu trebuie numai să vii. De rest mă ocup eu: eu aduc ustensilele de pescuit, mâncare şi nişte ţuică. Plus bani de autobuz, tot eu. Tu adu bună dispozitie, poante şi vreme bună.
GUSTI: Dar ce crezi, sau cine crezi că sunt eu? Poseidon, să liniştesc apele sau să le învolburez după bunul meu plac?
SORIN: Se pare că azi nu eşti deloc bine dispus. Sau nu ai băut destul. Du-te, te rog, şi mai ia două beri.
La închiderea barului, în miez de noapte, cei doi prieteni (nu sunt chiar 100% sigur că asta e relaţia dintre ei) sunt încă acolo, la bere, şi au ajuns să poarte discuţii de oameni băuţi, ca de exemplu (ultima frântură de discuţie înainte de a fi scoşi din bar):
GUSTI: Amalia e femeie faină.
SORIN: Şi mie îmi place. N-ai văzut cum se dădea la mine? Şi eu, ca boul, mă făceam că nu observ nimic.
GUSTI: Şi când mă gândesc că am fost coleg cu ea cinci ani de zile şi nu am încercat nimic! Nu-s sigur, dar cred că îmi pare rău.
În acest moment, bruneta tinerică de la bar vine la masa lor (singura care mai era ocupată) cu o falcă în cer şi cu alta în podeaua proaspăt măturată şi le spune, fără a le mai zâmbi galeş:
B.T. (bruneta tinerică): Hai, gata, afară cu voi! De o jumătate de oră vă tot spun să vă terminaţi consumaţia şi să plecaţi, dar voi vă faceţi că nu auziţi.
GUSTI: Stai, femeie, lasă-mă să termin ce am de vorbit cu omul ăsta, nu mă tot bate la cap.
B.T. (strigând înspre bar): Nelu, hai scoate-i afară pe ăştia doi!
Din păcate pentru Gusti şi Sorin, Nelu, care este un fel de om de ordine la „Corso", apare foarte repede de la bar, aproape instantaneu, ceea ce îi face pe cei doi să-şi ia picioarele la spinare, e drept, în mai multe direcţii. Reuşesc totuşi să găsească uşa şi fără ajutorul îndatoritor al lui Nelu (care, fie vorba între noi, ţine în mână o lopată) şi, odată ajunşi în afara oricărui pericol, îşi reîncep discuţia:
SORIN: Cred că Nelu ăsta are ceva cu noi. Nu vii să vorbeşti cu doi ingineri stagiari, cu lopata în mână.
GUSTI: Lasă, nu-ţi bate capul cu toţi idioţii. Mai bine spune-mi la ce oră ne întâlnim dimineaţă.
SORIN: Ce dimineaţă? Acum mergem, de fapt e deja dimineaţă. Hai la mine, să luăm lucrurile de care avem nevoie.
GUSTI: Ai văzut cum a venit tipa de la bar ca o vijelie? Şi când te gândeşti ca în general n-o poţi aduce la masă nici cu contorul Geiger.
SORIN: Ţi-am mai spus să nu-ţi baţi capul cu toţi oamenii pe care-i întâlneşti şi toate lucrurile care ţi se întâmplă. Până la urmă din asta o să ţi se tragă şi moartea. Mergem, sau nu mai stăm?
GUSTI: "Hang on to me, I'm going down!"
SORIN: Hei, Gusti, ce-ai păţit?
GUSTI: Nimc, cântam doar.
SORIN: Ce era?
GUSTI: Tom Waits - The Piano Has Been Drinkin'. Nu ai ascultat tu Tom Waits; păcat că nu ai ascultat, merită.
SORIN: Da, e adevărat, nu am ascultat. Hai să mergem.
GUSTI: Bine, hai. Dar de dormit nu dormim deloc?
SORIN: O să dormim după ce ajungem şi ne plasăm undiţele, dacă e neapărată nevoie.
GUSTI: Tu faci ce vrei, dar eu trebuie să dorm, sunt foarte obosit. Am băut şi berile astea... A propos, câte beri au fost?
SORIN: Nu ştiu, nu le-am numărat. Are vreo importanţă?
GUSTI: Nu, am întrebat doar aşa.
Sorin şi Gusti ajung în faţa blocului de locuinţe în care se află apartamentul lui Sorin (de fapt al părinţilor lui, dar m-a luat stiloul pe dinainte), intră în casa scărilor, urcă două etaje neapărat necesare (chiar şi suficiente) şi se opresc în fata uşii pe care scrie „Stoicescu Marin, apartamentul nr.8". Marin este numele tatălui lui Sorin, după cum bine putea să vă treacă prin căpşoare. Sorin se scotoceşte prin buzunare, găseşte în cele din urmă cheia, o introduce în broască, broasca moare, răsuceşte cheia de două ori în broască, apasă pe clanţă şi deschide uşa. Apoi:
SORIN: După tine.
GUSTI: Nu, intră tu, că suntem la tine acasă. Poate că e maică-ta cu mătura după uşă şi mă doare oricum capul.
SORIN: Îţi garantez că nu păţeşti nimic dacă intri.
GUSTI: Hai să intrăm amândoi deodată.
SORIN: Putem încerca.
Sorin şi Gusti încearcă să intre deodată pe uşă şi în cele din urmă reuşesc.
GUSTI: Măi Sorine, mi se pare mie sau eşti cam gras?
SORIN: Eh, am ceva burtă, dar nu sunt gras, ci bine făcut.
GUSTI: Eu sunt bine făcut, tu eşti gras.
SORIN: Bine, fie cum zici tu. Sunt gras.
GUSTI: Înseamnă că îţi merge bine.
SORIN: Da, foarte bine, ştii şi tu ce bine îmi merge.
GUSTI: Glumeam, vezi bine. Sau nu?
SORIN: Hai să mâncăm ceva.
GUSTI: Chiar că mi-e foame. Ce ai de mâncare?
SORIN: Habar n-am. O să mă uit în frigider.
GUSTI: Uită-te în frigider, iar eu în acest timp mă aşez la masă, lângă geam.
SORIN: Stai unde vrei.
Sorin deschide frigiderul, ridică vreo două-trei capace de pe vreo două-trei cratiţe, le studiază conţinuturile cu mare atenţie, apoi pune capacele la loc, bineînţeles pe rând, nu toate deodată. Pare să se hotărască, fiindcă:
SORIN: Nu este nimic bun de mâncare. Îţi convin nişte ochiuri cu cârnaţi prăjiţi, cu rosii şi cu ceapă?
GUSTI: Desigur, dar grăbeşte-te, te rog, crap de foame.
SORIN: Nu crăpa, că imediat e gata masa.
Sorin scoate din frigider patru ouă, un cârnat măricel, sau poate mare, trei roşii şi o legătură de ceapă verde. Ceapa verde îi place foarte mult lui Gusti, parţial fiindcă e gustoasă, parţial fiindcă face bine la sănătate şi parţial fiindcă îi miroase gura după ce o mănâncă. Şi mie îmi miroase gura după ce mănânc ceapă, dar eu nu sunt foarte încântat de acest aspect. Sorin scoate nu-se-ştie-de-unde o tavă cu coadă, toarnă ulei în ea dintr-o sticlă de plastic, aprinde un ochi al aragazului cu patru ochiuri, marca „Gina", pune tava pe foc şi lasă să se încingă uleiul. După o vreme ia pe rând ouale, le sparge cu grijă şi le depune în tavă. Apoi ia bucata de cârnat, o taie în două bucăţi mai mici, pe care le crestează în mai multe locuri şi deasemenea le depune în tavă. Uleiul sfârâie, ouăle şi bucăţile de cârnat se prăjesc văzând cu ochii. Sorin scoate dintr-un fel de dulăpior o pâine, taie din ea cu repeziciune câteva felii pe care le pune, n-o să vă vină să credeţi, într-un coş de pâine făcut din material plastic! Urmează operaţia de luare a tăvii de pe foc, operaţie ce trebuie făcută cu mare grijă, utilizând o cârpă de bucătărie pe post de mănuşă de protecţie a epidermei umane de radiaţiile termice ale cozii tăvii încălzite la foc mijlociu. Sorin scoate două farfurii plate de porţelan, le pune pe masă şi împarte ochiurile şi cârnatul frăţeşte (deşi nu e frate cu Gusti, nici măcar de cruce): două ochiuri şi o bucată de cârnat într-o farfurie, pe când celelalte două ochiuri şi cealaltă bucată de cârnat sunt puse de Sorin în cealaltă farfurie.
SORIN: Vrei o gură de pălincă înainte, ca stimulent?
GUSTI: Da, dar una mică, mică de tot.
Sorin aduce o sticlă cu ţuică, toarnă în două păhărele-degetar, ia unul dintre ele, ciocneşte cu Gusti, care a luat celălalt păhărel („Sănătate!", etc.), apoi cei doi mănâncă, trag fiecare câte o râgâitură, culeg de prin casă ustensilele pentru pescuit, pleacă, neuitând să închidă uşa cu cheia, ajung în staţia de autobuz, aşteaptă autobuzul, autobuzul vine, ei se urcă în el, cumpără bilete, se aşează pe două scaune, autobuzul ajunge în staţia în care ei trebuie să coboare, ei coboară. Au băut şi câte un pahar cu apă după ce au mâncat, iar lui Gusti i-a intrat o musculiţă în ochi. Aşadar, cei doi au ajuns în staţie, de unde au mers vreo zece minute pe jos până în locul stabilit de Sorin cu ani în urmă pentru a pescui şi unde merge, de atunci încoace, de fiecare dată la pescuit. Pe acest scurt drum cei doi fumează câte o ţigară „Bran" (ţigări româneşti fabricate sub licenţă americană, cu tutun englezesc), fără a scoate vreun cuvânt. Un lucru important e că Sorin a luat de acasă şi un litru de ţuică, pentru atmosferă.
Odată ajunşi la locul cu pricina, Gusti se întinde pe iarbă şi adoarme instantaneu, iar Sorin scoate undiţa, o pregăteşte cum se cuvine şi azvârle cârligul în apă, cel mai departe posibil, după părerea lui. După aproximativ două ore, când se trezeşte Gusti, Sorin a băut aproape jumătate din ţuică şi a fumat jumătate de pachet de „Bran", dar de prins nu a prins nimic. Ei mai au încă un pachet de „Bran", aşa că Sorin nu a greşit cu nimic fumând atât de mult într-un timp atât de scurt, dacă facem abstracţie de sănătatea lui. Gusti se freacă la ochi. Gusti se întinde. Gusti cască. Gusti se apropie de Sorin.
GUSTI (spune): Ai prins ceva?
SORIN: Da, am prins răsăritul soarelui. Am vrut să te trezesc, dar dormeai ca un copil.
GUSTI: Şi peşte deloc?
SORIN: Exact cum spui tu, deloc.
GUSTI: Să vezi ce am visat. Cică veniseră nişte, nu ştiu cum să le zic, să zicem muncitori la gaz, care m-au întrebat dacă sunt de acord să mi se contorizeze gazul, iar eu am dat un răspuns evazivo-negativ. Adică evaziv la început şi negativ la sfârşit, şi deci şi per total. Peste zece minute sună cineva la uşă, eu, ca de obicei, deschid fără să mă uit pe vizor, iar un individ înalt de doi metri şi ceva, bine făcut (nu în sensul de „beat") şi complet îmbrăcat în negru, cu faţa acoperită tot în negru, de i se mai vedeau doar ochii, tot negri, puţin mai negri decât cureaua neagră pe care atunci o aveam la pantaloni, m-a luat pe sus, de parcă aş fi fost un sac cu cartofi, sau o femeie din populaţia cucerită, şi m-a dus într-o încăpere întunecoasă, unde un alt individ, care părea a fi capul acţiunii, căci individul în negru m-a pus în mijlocul încăperii şi apoi s-a retras într-un colţ, s-a uitat la mine zâmbind, chiar puţin a admiraţie, şi mi-a spus: „Deci tu eşti curajosul care refuză contorizarea gazului. Eşti de admirat. De douăzeci de ani, de când mă ocup de contorizare, eşti primul care ne refuză serviciile. Din păcate, noi nu acceptăm refuzuri, aşa că, în caz că nu te răzgândeşti, voi fi silit să te condamn la moarte, iar apoi să asist la executarea ta. Mi-ar părea rău să se ajungă până acolo, căci îmi eşti foarte simpatic, şi în plus eşti chiar un fel de curiozitate, fiind singurul bărbat adevărat pe care l-am întâlnit. Îţi dau cinci minute să te mai gândeşti: accepţi sau nu accepţi să-ţi contorizăm gazul?” Eu nu am spus nimic, dar peste cinci minute am auzit din nou glasul „şefului": „Ei, care ţi-e răspunsul?" Răspunsul meu a venit repede şi a fost tot negativ, ca la început. Ştii că eu îmi respect cuvântul dat. „Duce-ţi-l în camera de tortură!", a fost replica lui. Individul în negru m-a luat iar pe sus, m-a dus şi m-a băgat într-o cameră cu pereţi de sticlă, cameră care era plină de muşte, dar cu adevărat plină. După ce am intrat în cameră, nu am mai văzut decât muşte, muşte care îmi intrau în nas, în gură, şi se plimbau pe pielea trupului meu, provocându-mi o îngrozitoare senzaţie de greaţă. Am uitat să-ţi spun că înainte de a mă introduce în camera cu muşte, individul în negru m-a dezbrăcat până la piele. Greaţa pe care muştele mi-o provocau era atât de devastatoare încât imediat am început să vărs, ceea ce a făcut ca muştele să mă năpădească în număr şi mai mare, deşi nu cred că mai aveau loc unde să se aşeze. În plus mă şi gâdilau. Nu doresc nici celui mai mare duşman al meu aşa ceva. Dupa două-trei ore, cred, deşi în vis nu prea pot să-mi dau seama cum trece timpul, am auzit glasul „şefului" spunând: „Tot nu te-ai razgândit?”, i-am răspuns cu un „Nu” scurt şi foarte slab (nu e greu să-ţi dai seama de ce), şi mi-am pierdut cunoştinţa. E curios că nu m-am trezit din somn în momentul leşinului. Când mi-am revenit, tocmai mă scoteau din camera de tortură, mai mult mort decât viu. „Şeful” a venit şi mi-a spus: „Îmi pare rău că trebuie să îţi spun, dar vei fi executat îndată”. „Cum?”, am întrebat, cu glas stins. „Prin ghilotinare”, veni răspunsul. Mie personal mi se pare un mod acceptabil de a fi executat, căci mori pe loc. Am mai apucat, în vis, să văd ghilotina în faţa mea, şi apoi m-am trezit. E clar că, în cazul acestui vis cel puţin, există o legatură clară între vis şi realitate, spun asta fiindcă tocmai ieri au început să lucreze pe scara mea la contorizarea gazului; pe mine mă scot din sărite lucrările astea, fiindcă sunt foarte zgomotoase. Ce faci, Sorin, dormi? Sorin!
Sorin într-adevăr dormea. S-a trezit tocmai acum, dar e încă buimac de somn.
SORIN: Ce-i? Ce s-a întâmplat?
GUSTI (imitându-l batjocoritor): Ce-i? Ce s-a întâmplat? Tu dormi şi mie îmi contorizează gazul! De fapt, nu asta mă deranjează cel mai mult, ci faptul că m-ai lăsat atâta vreme să vorbesc singur (încheie fraza urlând)!
SORIN: Linişteşte-te, te rog să te linişteşti.
GUSTI: Da, mă liniştesc. Dar oricum nu pot înţelege la ce le trebuie vecinilor mei să contorizeze gazul. Şi îmi cer şi bani pentru asta! Cică nu vor să plătească mai mult decât consumă. Asta nu e o prostie, dar nu cred că e mare diferenţa dacă ai contor la gaz faţă de situaţia actuală. În curând o să-şi contorizeze şi nevestele, ca să nu plătească mai mult decât consumă.
SORIN: Iar exagerezi, Gusti.
GUSTI: Cum exagerez? Asta am învăţat de la americani, aşa-zisul spirit practic. Parcă văd că peste câteva zeci de ani nu se vor mai naşte copii, ca să nu plătească oamenii mai mult decât consumă. Sau, dacă se vor naşte, vor fi înecaţi de proprii părinţi, şi lucrurile nu se vor opri....
SORIN: Uite! Se mişcă pluta! Prindem ceva!
GUSTI: Se mişcă foarte slab, precis e un peşte mic.
SORIN: Să vedem. Hop! Într-adevăr, e un peşte foarte mic.
GUSTI: Ce culoare frumoasă are, parcă ar fi de aur!
PEŞTIŞORUL DE AUR: Păi chiar sunt de aur, eu sunt peştişorul de aur şi vă îndeplinesc trei dorinţe, dacă îmi daţi drumul înapoi în apă.
Gusti face infarct şi moare. Sorin se enervează.
SORIN (Peştişorului de aur): Uite ce-ai făcut! Mi-ai ucis cel mai bun prieten. Acum am să te omor. Blood for blood without remorse!
PEŞTIŞORUL DE AUR: Stai, nu mă omorî, gândeşte-te puţin, dacă îmi dai drumul, îţi îndeplinesc trei dorinţe.
SORIN: Bine, să zicem. Prima mea dorinţă e să învie prietenul meu Gusti.
PEŞTIŞORUL DE AUR: Dar ce, Gusti e Isus Hristos? Şi, oricum, de abia au trecut cinci minute de când a murit. Stai, nu te enerva. Adevărul e că nu am puterea de a însufleţi morţii. Pot să-ţi îndeplinesc orice dorinţă ţine de domeniul material, dar în ceea ce priveşte spiritualul, e treaba ta, dragă Sorin.
SORIN: De unde îmi ştii numele? De fapt, nu are importanţă. Tu în momentul ăsta eşti un om mort, pardon, un peşte mort. Am să te omor! Ar trebui să duc trupul tău mort acasă, ca dovadă că am fost într-adevăr la pescuit.
PEŞTIŞORUL DE AUR: De ce, altfel nu te crede nevastă-ta?
SORIN: Aha, te-am prins! Nu eşti atotştiutor, cum voiai să-mi dovedeşti. N-am nevastă. Am găsit soluţia cea mai potrivită: am să te strivesc cu călcâiul adidasului şi astfel nici tu nu rămâi întreg după moarte şi am şi dovada pe călcâi.
Zis şi făcut. Sorin pune peştişorul de aur pe un bolovan cu o suprafaţă plată de circa un decimetru pătrat, adecvată operaţiei puse la cale, şi îl striveşte cu călcâiul adidasului. Dar, surpriză: după două-trei secunde, rămăşiţele pământeşti ale peştişorului dispar şi de pe bolovan şi de pe călcâiul adidasului lui Sorin, iar din apă apare o încântătoare tânăra îmbrăcată în veştminte diafane şi cu o coroniţă de flori pe cap. Sorin rămâne înmărmurit.
TÂNĂRA CU CORONIŢĂ: Tot eu sunt, peştişorul de aur, dar sub o altă înfăţişare, căci pe cea veche ai distrus-o. Vreau să-ţi îndeplinesc cele trei dorinţe.
SORIN: Acum am una singură.
TÂNĂRA CU CORONIŢĂ: Care e aceea?
Sorin nu-i răspunde cu vorba, ci cu fapta. Adică îi rupe frumoasele veştminte diafane şi o violează scoţând icnete animalice. Tânăra cu coroniţă, alias peştişorul de aur, are zugrăvită pe faţă o expresie disperată, dar nu scoate nici un sunet. După ce-şi satisface instinctele aşa-zise „animalice", Sorin şi le satisface (din nou) şi pe cele criminale, strangulând-o pe încântătoarea tânăra pe care tocmai o violase, apoi aruncă leşul în apă.
Sorin îşi strânge ustensilele de pescuit, apoi orbeşte, face infarct şi moare. De ce oare e viaţa atât de fragilă?
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...