Sens topit, crud. Alb de nor, vis înzecit, iubire la mal. Urcuş prin ceaţă, ploaie zglobie, sărutul ochilor ... Asta e poezia, versurile, stihurile. Curaj absurd pentru dezvelirea sufletului, alunecuş apos, iubire fără răsplată. Cine minte ?

Cred că toţi oamenii sunt nişte poeţi. Toţi, trebuie că simt geamătul ierbii, sorb zilnic ghiaţa din cer, toţi dor. Toţi oamenii cârd zâmbetul, ard miercurile, mor. Toţi suntem muritori.

Nu vă mai ascundeţi de refren, nu mai fugiţi de substrat, ideea vă ajunge din urmă, vă domină palmele minţii, miezure gând tentat de dragoste, mângâiere cerută. Toţi oamenii scriu poezii în fiecare zi ! Iubesc poezii în fiecare zi ! Iubesc în fiecare zi ! ... Poezia e concentraţia noastră, a voastră, e un extras din transpiraţia gândului bun, suflet nevoielnic de pernă. Minciuna ustură, ustură amiezile terne.

Noi toţi, de fapt, suntem nişte scriitori în mers. Fiecare pas e o strofă a fiecărui copac jind de grindină, fiecare zâmbet un imn.
Sunt ca oricare, ca oricine, o picătură din torenţială. Dar, ... o picătură bună. Tu ce eşti ? Ştiu, eşti poet, ca şi mine, ca el, ca ea, ca noi ... ca toţi. Toţi oamenii sunt poeţi. Cei albi, cei gri ... toţi ... toţi scriu versuri, toţi gem când miere seara, toţi vis. Toţi.
Diferenţa între oameni e doar una :

Unii au curaj să plângă.