Cum si in ce fel definiti lasitatea?

Important e sa fim oameni. Las e sa ranesti un copil, sa-ti lovesti sotia, sa omori o furnica, sa strivesti o floare, sa taci atunci cind ar trebui sa vorbesti....

Din punctul meu de vedere exista doua tipuri de lasi: cei care, asa cum tu insuti ai sugerat, din instinct de conservare, se feresc sa ia atitudine de teama repercursiunilor sau a incidentelor (de multe ori de natura agresiva) si cei care ii ranesc pe cei din jur pentru ca le e teama sa recunoasca faptul ca ei sint problema...

Primul tip e cit de cit scuzabil din punctul meu de vedere... singura scuza pe care o are al doilea caz este natura sa patologica, altfel e de neiertat.

Cred ca sint si eu lasa: pentru ca n-am fost in stare sa-mi iau viata in miini cu mult mai devreme, ca n-am stiut si n-am putut niciodata sa spun "te iubesc" atunci cind am simtit asta, ca prefer sa resping decit sa cunosc...

Dorinta de confort, lenea, frica de nou, instinctul de conservare si constiinta vietii limitate temporal sunt de multe ori motive ale lasitatii...si de ce nu, frica ca nu cumva altii, copiii sau partenerul de viata sa nu sufere. Alte ori, rusinea de a nu fi "conform" cu majoritatea imprima o oarecare tenta de lasitate. Spre pilda pe acest forum majoritatea ii sprijina pe liberalii americani, este trendy, Europa mare este pro democrats, totul converge spre asta si atunci de ce se mai incapataneaza o infima minoritate (care totusi a dat tonul in US) sa sustina niste idei revolute...cine este curajosul si cine este lasul? Ridiculizati, aratati cu degetul ca inculti si primitivi...imi aduc aminte ca si pe vremea lui Ceasca o colega de facultate care era crestina a fost "pusa in discutia" organizatiei UTC a anului, "infierata cu manie proletara"...de lingaii partidului si securitatii, la fel hipiotii rockeri...ce solidaritate mai era pe atunci... Vedeti brothers, de aceea lumea si sistemul democratic fondat de parintii americani este intr-adevar superior. Pentru ca omul nu este nevoit sa simta sentimentul lasitatii in momentul exprimarii opiniilor, indiferent ca este conservator sau liberal, ba chiar comunist sau KKK, daca pastreaza o limita a decentei si nu incalca legile statului.
Curajul, dupa parerea mea apare in situatii limita, la oameni cu adevarat tari si mai ales buni. Dragostea fata de semenul tau, cum zice si Biblia, poate face minuni adevarate...care pentru ceilalti pot fi numite bravura, curaj...Fiti buni brothers si curajul se va adauga de la sine si la cel mai las individ!


Mario

eu cunosc un raspuns ...mic:)
:iubeste si fa ce vrei!

apoi mi-a venit in minte o intrebare:
indemnul biblic- "daca primesti o palma intoarce si celalalt obraz"-
este aici vorba de lasitate?




...fa ce vrei,dar cu bun simt:)

A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.

"Lasul se sperie si renunta, eroul se sperie si merge inainte".Cred ca Euripide a spus asta, 400 de ani I.C.

PROBABIL insa ca lasitatea depinde foarte mult si de context.Si,cu siguranta, toti oamenii sunt atat lasi cat si eroi, numai ca unii manifesta cea dintai calitate mai des decat pe cealalta...iarasi depinde de context.De asemenea uneori este nevoie de mare curaj sa fii las...Pentru mine, cei mai mari lasi dintre noi, sunt aceia ce se lasa paralizati de teama de a nu esua si renunta la a actiona, a lua decizii, a-si schimba vietile din frica de esec.Si prefera sa vegeteze, intr-o stare de semi-somnambulism si adormire, decat sa faca ceva, altceva decat ceea ce deja fac.Pentru ca le e teama de necunoscut.Mai bine la caldurica, sub carapacea iluzorie a multumirii de sine,decat afara, in aerul liber, supus vanturilor reci ale infinitelor posibilitati si optiuni.De aceea un las, moare de mii de ori inainte de muri cu adevarat, asa cum a zis cineva, unul, numai stiu cine...Pentru
ca nu indrazneste sa se cunoasca pe sine si sa constientizeze starea in care se afla dar mai ales sa schimbe ceva.Pentru ca schimbarea insemna miscare, iar miscarea incertitudine.Poate sa fie bine dar poa' sa fie rau...si decat sa fie Rau mai bine sa nu fie Bine..Frica ,bat-o vina, frica...

Life shrinks or expands in proportion to one's courage-anais nin-

Ca un laş ce sunt, voi da vina pe alţii, bineinţeles. Mie mi se pare ca spre asta tinde educaţia moderna, sa ne transforme in nişte laşi, nişte fricoşi. Să luăm, de exemplu, filmele: de ce în majoritatea filmelor, eroul "bun" o încasează constant până la sfârşit, când, în mod miraculos, se ridică şi îl zdrobeşte pe "ăla rău" ? Părerea mea: cel "bun" trebuie sa câştige în final, ca să vadă lumea că "binele câştigă intotdeauna", dar pe parcursul filmului, trebuie sa te saturi de cât de tare este "ăla rău", de nu poate nimeni sa-i facă nimic, ca să înţelegi, că nu are rost să te împotriveşti "răilor", că, dacă Van Damme abia-abia a putut să facă ceva, tu ce şansă ai?
Şi cred că metoda aceasta a dat roade, ajungându-se la situaţia din ziua de azi, când poţi să fii bătut măr în plină stradă şi să nu se amestece nimeni, sau să fii furat în autobuz şi toţi cei care au observat să se uite în altă parte, de frică...
Asta e... în definitiv, dacă Van Damme abia a reuşit, eu ce şansă aş avea?

... cand doresti si nu intinzi mâna pentru a lua;
... cand visezi si nu deschizi ochii pentru a-ti duce visul spre implinire;
... cand incetezi sa mai speri;
... cand te ascunzi in spatele celor cinci degete de la mana;
... cand iubesti si taci, lasand sa treaca pe langa tine obiectul iubirii tale!

... cand iubesti si taci, lasand sa treaca pe langa tine obiectul iubirii tale!

Da, e adevarat dar totusi si daca spui si cealalta persoana te ironizeaza?
Eu m-as simti groaznic .


buburuza

-cand iubesti si taci, lasand sa treaca pe langa tine obiectul iubirii tale!
-Eu m-as simti groaznic .

Eu in locul vostru i-as lua baterii :)

Nu cred, ca si acelea se descarca la un moment dat.
Eu m-am referit la o persoana nu la obiect sau subiect.