-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Nopţile lui Prometeu (III)


de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 14:49:03
taguri: Salonul 
voteaza:
ALTĂ NOAPTE CU PLOAIE. Trăim în paralel, eu şi muncitorul acela, o cutezătoare dramă: eu – condamnarea, el – absenţa femeii lui, o fiinţă mică şi bună. Nu ştie că l-am remarcat, că îl ţin sub observaţie, n-a învăţat că Cerul este sus şi omul este jos, nu ştie că fulgerele şi ploile torenţiale sunt creaţiile naturii şi se teme de frumuseţea lor. Păcat, dacă ar exista mai mulţi ca el s-ar putea, ipotetic vorbind, curma războiul omului cu omul.
Din înălţimi, admir dezlănţuirea naturii, avertismentele pe care ea le dă muncitorilor tot mai insistenţi. Chiar şi protejatul meu credea că izolarea de aici nu va dura prea mult dar acum zilele fără jumătatea lui îi redimensionează viaţa. Scrisorile pe care i le scrie în limba omenească nu pleacă nicăieri, rămân în patrimoniul muntelui fără cutii poştale. Încet-încet, degetele lui primesc orientarea spre alte semne, diferite de literele general acceptate, pierd rutina caligrafiei umane. Omul acesta va sucomba alfabetic şi asta nu poate decât să-mi aducă o fărâmă de bucurie înainte de vizita călăului meu.

NOAPTE CU NORI. Dacă ar fi să-mi evaluez corect viaţa de până acum aş spune că mi-e milă şi ruşine de modestele sancţiuni primite. N-o fac, am fost pedepsit prea rar pentru înfumurarea de-a aduce în lume focul. Sunt la discreţia Ultimului Judecător iar acesta a considerat că o pedeapsă mai mare decât a fi dat pe mâna oamenilor nu există. Un fel de masă rotundă a erorilor la care sunt chemat să particip şi, cum nu mă pot nicicum scuza, sunt obligat să iau cuvântul şi să mă auto-demasc.

NOAPTE CU PLOAIE. Cum aş putea să-mi refuz calvarul când el este chiar piatra de hotar între cele două direcţii existenţiale care mă atrag, ambele cu aceeaşi putere? Cum aş putea avea impertinenţa de-a cere lui Dumnezeu să aplice regula lui “Dă Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu” dacă sunt doar o creatură bătrână şi alungată de oameni, dacă nu am valori cu care să plătesc o astfel de indulgenţă? Cum aş reuşi eu, înlănţuitul, să rup zalele fierului şi să cobor cu biciul în templu? Eu, acest bătrân şi slăbit eveniment, acest cocoşat şi tremurător cerşetor montan?

NOAPTE LUNGĂ. În zadar strig Cerului: “De unde, Dumnezeule, atâta singurătate pentru un Prometeu a cărui unică vină este cea de a Te ruga să ierţi pământul acesta minunat şi pe cei câţiva singuratici care Te-au descoperit – enorm de greu – dar Te-au găsit, totuşi?
Voi putea vreodată scăpa de prizonieratul în trupul acestui Prometeu sau voi sfârşi nereuşind să eliberez curata lumină? Cât voi mai locui pe munte, împărţit şi sfâşiat noapte de noapte?”
Mă gândesc, de-a lungul grelelor ore de întuneric, la micimea întrebărilor pe care le pun şi îmi dau seama că penitenţa nu s-a terminat nicidecum; se va termina numai în clipa în care voi pune întrebări cărora merită să li se răspundă.

NOAPTE SINGULARĂ. Cu tot refuzul de-a mă sustrage ospăţului oferit de Cer, conştientizez faptul că am fost închis între nişte limite inferioare. În zadar voi încerca să fac din om o creatură folositoare Înaltului, în zadar voi ajuta câteva zeci de oameni aflaţi la necaz, ei vor urmări în continuare etalonul numit de Biblie “Pilda robului nemilostiv”.
Astăzi, o fetiţă s-a oprit în faţa adăpostului meu. Mi-a adus un buchet de flori simple, de munte.
- Eu, când am venit aici, te-am văzut. Aveai o coroniţă pe cap şi stăteai pe băncuţa asta.
- Coroniţă? Ce fel de coroniţă? am întrebat-o.
- Aveai coroniţă, nu te mai preface.
- Bine, ce culoare avea?
- Avea… era neagră!
- Coroniţă neagră? Eu am crezut că era din flori.
- Nuuu, era neagră… poate erau flori negre, a spus gânditoare.
Am înţeles de ce copiii sunt atât de aproape de Rai, de ce văd ei ceea ce omul ignoră. Era fetiţa de trei ani a unei familii ce lucra la o staţie meteo apropiată. Aproape zilnic, îmi aduce flori de munte.

ÎNCĂ O NOAPTE. Al cui fiu a fost Isus, al lui Dumnezeu sau al Omului? Pe vremea când trăiam în lume, recomandam celor ce mi se plângeau că au necazuri:
- Rugaţi-vă lui Dumnezeu, El vă va ajuta.
- Da, dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, răspundeau aceia cu năduf, gândindu-se că n-au bani pentru taxe la bloc, la maşină, la telefon sau pur şi simplu pentru o bere în oraş.
Nu insistam în detalii, dar afirm: cine se roagă sfinţilor, va fi ascultat de sfinţi iar cine apelează la Dumnezeu va fi ascultat de Dumnezeu; între El şi Om nu trebuie să existe intermediari. A fost unul iar omenirea a găsit de cuviinţă să-L ucidă. Sfinţii sunt doar exemple de conduită, e o greşeală să li se atribuie puteri pe care nu le-au avut niciodată. Amintiţi-vă că preoţii – voind să fie ei intermediarii – au pus la cale răstignirea celui mai excepţional mesager al lui Dumnezeu şi unicul pe care El L-a împărţit cu omenirea, L-a făcut Fiul Omului. Completez ceea ce s-a scris până acum pe această temă cu frica omenească de durere a lui Isus, apropiindu-ni-L şi prezentându-ni-L ca pe un om cu o uluitoare capacitate spirituală dar totuşi un Om care, de teama stăpânirii, porunceşte tuturor celor pe care-i ajută vindecându-i, să nu povestească nimănui despre minunile Sale: aştepta, cu spaimă, tortura finală. Ea a venit şi a lăsat în istoria pământului şi în cărţile noastre povara acelui: “Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, o cutremurătoare şi incontestabilă dovadă că Mântuitorul a fost, trupeşte, unul din fraţii noştri.
Pentru ce şi-a supus Dumnezeu propriul Fiu acestei umilinţe? se mai întreabă şi azi cărturarii. Pentru a ne mântui pe noi, ar răspunde preoţii, răspuns intrat deja în rutina slujbelor de duminica dar nu este decât parţial adevărat. Moartea lui Isus, aşa cum este descrisă de Biblie, nu trebuie privită ca un schimb ordinar, adică: Îl dau pe Fiul Meu pentru voi, ci ca o demonstraţie de forţă a megawaţilor răbdării divine. Ce au înţeles, însă, oamenii? Că sunt mai importanţi decât chiar Fiul lui Dumnezeu, că Dumnezeu ţine la ei mai mult decât la orice în univers.
Au trecut de atunci 2000 de ani. Răbdarea Tatălui s-a sfârşit. E vremea să se aleagă grâul de neghină. Iar eu, inconştient, mă rugam noapte de noapte să nu vină ploaia de foc peste pământ, peste mama noastră – lutul din care suntem alcătuiţi! Acum ştiu şi vă spun şi vouă că pământul nu va arde: la vremea secerişului, El va smulge neghina din lan, chiar dacă se va alege cu numai câteva spice de grâu.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (64):


toma - de latu la: 14/10/2010 22:05:05
eu chiar am crezut ca esti un pierdut ca si mine ce , spre deosebire , insa , se crede un profet
Uneori am senzatia ca esti un pic exaltat. Altadata te cred doar aiurit.
Dar cred ca tu esti cel din citatul asta si cel dintr-un citat pe care l-am remarcat mai demult.
Si-atunci ce-i cu ceilalti tomi? (E doar retoric).

P.S. Sorry, domnu' Dancus.
#574481 (raspuns la: #574478) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stefan Doru Dancus - de amari la: 14/10/2010 22:12:11
doar un semn de trecere si de stima pentru scriitor. :)
#574489 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 14/10/2010 22:16:08
am citit dar am avut senzatia ca pe alocuri "te scap din mana".
...si inca nu-mi dau seama daca "noptile" sunt ale autorului (desi e scrisa la pers.I-a) sau ale lui Prometeu sau ale altcuiva, dintr-un plan foarte indepartat.
nu te-ntreb nimic, precum vezi. :))
#574492 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
toma - de latu la: 14/10/2010 23:03:19
Tu , latu , cu tot respectul , dar nu esti un scriitor , de aceea sa nu te miri ca exista multe lucruri pe care nu le intelegi
Ca tot ai adus vorba: Nici tu nu esti scriitor, poet sau cum iti mai place tie sa te zugravesti in cuvinte al caror sens nici macar nu-l stapanesti.

De-aceea mesajul comentariului tau e nonverbal: Acum stiu care ti-e hramul si mi-ar parea rau pentru tine, daca m-ai interesa cat de cat.
Adio si-un praz verde...
#574517 (raspuns la: #574510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:04:19
...venit romania toata stima, ţara frumoasa găsit, plăcut, iubeşte la tine, când şi când iubeşte pe alta fata formosa, tot cautat profet aici, negasit, pardon, neinventat, acesta popor lipsa la profet duce, dar noi avem multe profeţi, aducem cu vaporul de la patria de la noi.

Mulţumesc de intervenţie, să ai pace,
Dăncuş
#574518 (raspuns la: #574478) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
latu... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:05:36
...aşa cum spuneam, e greu să ai dreptate 100%, ceea ce e bine. Mulţam.
#574520 (raspuns la: #574481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:08:59
...aceeaşi problemă, dacă nu este citit întregul, e firesc să-mi pierd cititorii. Poate nici n-ar mai trebui să postez doar fragmente din cartea asta care a adus până acum numai nedumerire. Da, nu seamănă cu nimic din ceea ce am scris până acum. Mă voi mai gândi.
Cele bune, Dăncuş
#574523 (raspuns la: #574492) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
..să ai - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:10:01
...o noapte de aur, amari.
#574525 (raspuns la: #574489) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stefan Doru Dancus - de latu la: 14/10/2010 23:10:03
Sunt sigur ca am avut 100% dreptate, scuzandu-ma pentru comentariul la adresa altcuiva, pe confa ta.
Deci nu te poti fi referit decat la tine, ceea ce e bine. Si eu multam.
#574526 (raspuns la: #574520) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Dancus - de Intruder la: 14/10/2010 23:13:18
poate ar trebui sa postezi fragmente foarte scurte si putine, atat cat sa sara cititorii din papuci - in librarie. :)
#574528 (raspuns la: #574523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
latu... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:14:18
...acuma "mă râd". Apreciez cum poţi face asta şi nu glumesc, vezi că mie uneori nu-mi reuşeşte aşa bine. Cele bune!
#574529 (raspuns la: #574526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stefan Doru Dancus - de latu la: 14/10/2010 23:16:44 Modificat la: 14/10/2010 23:17:20
Cu placere te fac si altadata sa "te razi", desi sigur poti si tu cel putin la fel de bine...
S-auzim de bine!
#574533 (raspuns la: #574529) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:17:57
...cine mai intră-n librării? Am bătut tot oraşul cu soţia mea căutând o "bibliotecă" şi tot ce am găsit au fost nişte dulapuri cu vitrine unde să pui bibelouri. Aşa arată în concepţia designerilor contemporani "biblioteca".
Până la urmă ne-am lăsat păgubaşi, am apelat la un tâmplar căruia i-am desenat refturile şi i-am spus că pe ele vor sta cărţi. Ne-a cam ars la bani, dar cel puţin vom avea, în sfârşit, BIBLIOTECĂ, nu suport pentru macrame-uri.
#574534 (raspuns la: #574528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 14/10/2010 23:18:00
ce sa vezi? regele nu e gol. :D
#574535 (raspuns la: #574531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:19:36
...şi cum e? Soare sau umbră?
#574539 (raspuns la: #574531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:21:20
...să vedem partea plină a paharului.
#574541 (raspuns la: #574535) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:)) - de Intruder la: 14/10/2010 23:26:23
ok, sa. :)
#574546 (raspuns la: #574541) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:30:24
...ce ştii tu despre acela?
#574549 (raspuns la: #574544) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:32:31
:) că mai departe uite:
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2770:nopile-lui-prometeu-iii&catid=56:altele&Itemid=105
#574551 (raspuns la: #574546) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
e... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:39:37
...prematur să-ţi vorbesc despre el, ehg amot.
#574556 (raspuns la: #574552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ei, da. - de Intruder la: 14/10/2010 23:46:22
parca si cititorii de-acolo sunt bulversati, desi s-ar parea ca te cunosc foarte bine. :)
#574559 (raspuns la: #574551) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aşa e... - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:49:41
...Intruder. Nimeni nu se aştepta de la scriitorul Dăncuş să apară cu scrieri de acest fel. Dar îmi asum scrierile acestea, oricât de dureros ar fi pentru "cariera mea literară".
#574560 (raspuns la: #574559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
...care - de Stefan Doru Dancus la: 14/10/2010 23:50:42
...ei? Vorbeam de Eccleziast.
#574561 (raspuns la: #574558) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sunt... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 00:20:43
...mai mulţi?
#574567 (raspuns la: #574562) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stefan Doru Dancus - de amari la: 15/10/2010 01:06:50
multumesc.Asemenea!
#574570 (raspuns la: #574525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Baby Mititelu la: 15/10/2010 07:22:06
Da si zic din nou "continua drumul asta si nu-l schimba pe altul mai usor!".
#574580 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stefan Doru Dancus, - de Astoniu la: 15/10/2010 10:51:07
Ideea memorialisticii nocturne a lui Prometeu e o idee foarte bună în sine. De aceea mi-a plăcut de la început. Dar stilul şi unele cuvinte de prisos mai reduc din ceea ce ar fi putut ieşi. În fine, fiecare cu stilul lui... (comentez cu riscul de a fi greşit înţeles).
Per total, e de verde. Adică de bine.
#574599 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 15:03:27
...în acest caz, trebuie să credem că şi Isus are peste 5 miliarde de fraţi, respectiv cât o fi numărând populaţia planetei acum.
#574728 (raspuns la: #574597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Astoniu... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 15:06:22
...supun textele mele pe site-uri tocmai pentru a mi se atrage atenţia asupra scăderilor. Înainte de a tipări o carte, vreau să fiu convins că nu o fac de dragul de-a mă da mare. Am observat şi eu că trebuie să mai trec o dată cu grebla peste volumul acesta. Îţi mulţumesc pentru pertinenţa opiniei.
#574729 (raspuns la: #574599) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Baby... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 15:07:11
...nu dau înapoi.
#574730 (raspuns la: #574580) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 15/10/2010 15:16:33 Modificat la: 15/10/2010 15:39:48
draga latu,

am citit prima ta interventie catre toma, si am inteles chiar si complimentul indirect pe care i-l faceai printre randuri.

ca ti-a raspuns ca un mojic, nu ma mir.
ma mir ca n-a-nteles.
dar vorba ta: daca m-ar fi interesat ...

nimic nu ai pierdut.
ceea ce nu pot sa spun despre el.
#574735 (raspuns la: #574510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 15/10/2010 15:39:11
n-a învăţat că Cerul este sus şi omul este jos,

nu. dar are o Biblie cu el. ca orice om, isi duce Cartea la lucru.

Chiar şi protejatul meu

a observa pe careva cu atentie inseamna a-l proteja?
curioasa chestie.

Omul acesta va sucomba alfabetic

asta are efect de gaz ilariant, mosule!

mi-e milă şi ruşine de modestele sancţiuni primite.

cand nu ai o idee noua, sochezi omul cu lipsa de logica?
cum ii aia sa-ti fie mila de o pedeapsa?

enorm de greu

no shit! iar o s-auz o scuza de aia despre scriitorii care sfideaza romana, fiindca ... asa is ei, cu tupeu!

Cu tot refuzul de-a mă sustrage ospăţului oferit de Cer, conştientizez faptul că am fost închis între nişte limite inferioare.

ha?

În zadar voi încerca să fac din om o creatură folositoare Înaltului

de ce i-ar fi de folos Inaltului asta al dumitale, omul?
sau cand i-a fost omul de folos cerului? sau cum i-ar putea fi?

- Eu, când am venit aici, te-am văzut. Aveai o coroniţă pe cap şi stăteai pe băncuţa asta.
- Coroniţă? Ce fel de coroniţă? am întrebat-o.
- Aveai coroniţă, nu te mai preface.
- Bine, ce culoare avea?
- Avea… era neagră!
- Coroniţă neagră? Eu am crezut că era din flori.
- Nuuu, era neagră… poate erau flori negre, a spus gânditoare.


atatea replici ca sa-nchida in ele o amarata de idee, o banalitate, un loc comun.
fetita aia avea trei ani si ... s-a oprit sa-ti aduca tie flori?
si, mai rau, emitea judecati incepand cu "poate"? un mic geniu, plodul ala, copil de munteni.

Sfinţii sunt doar exemple de conduită, e o greşeală să li se atribuie puteri pe care nu le-au avut niciodată. Amintiţi-vă că preoţii – voind să fie ei intermediarii – au pus la cale răstignirea celui mai excepţional mesager al lui Dumnezeu şi unicul pe care El L-a împărţit cu omenirea, L-a făcut Fiul Omului.

ma, invata o data pt totdeauna ca unele adejctive nu au grad de comparatie.
chiar daca i le atribui fiului lui dumnezo.

altfel, ce-i cu banalitatile astea unele peste altele?
vorba lui toma: tu realizezi ca nu ai nimic de spus?
dar chiar nimic??

faptul ca incerci zadarnic sa-ti disimulezi identitatea sub numele personajului, e singura chestie autentica din ce ai scris.
nu ca-i si reusita.


pământul nu va arde: la vremea secerişului, El va smulge neghina din lan, chiar dacă se va alege cu numai câteva spice de grâu.

la vremea secerisului, va smulge intai negina si va baga secera in ce-a ramas.
intelegi de ce metafora cu secersiul e o bazaconie?
fireste, dar pass de-o recunoaste.

#574748 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de latu la: 15/10/2010 18:09:01
Draga nyx,

am citit comentariul tau la interventia mea catre toma si faptul ca n-a-nteles ca-i facusem un compliment, a fost mesajul nonverbal de care i-am scris, de data asta fara gand ca-ntelege sau nu.

Nu. Intr-adevar, nimic n-am pierdut. In schimb am castigat mult: Placerea unui dialog cu tine...
El asta n-a pierdut. Pentru ca nu poti pierde ce n-ai avut nicicand. Adica o placere in a dialoga...
#574760 (raspuns la: #574735) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nyx - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 18:38:19
1. Aşa e.
2. De ce nu? Ai argumente contrarii?
3. Interpretarea ta este superbă, băbuţo sau bătrânelule, după caz.
4. Cum ar fi să moară cineva şi toţi să plângă numai tu nu.
5. Se poate folosi şi "colosal de greu", la o adică.
6. Aşa o fi, "ha"!
7. Eu cred că cine se trage din maimuţă, apoi din maimuţă se trage. Iar cine crede că se trage din Dumnezeu, din El se trage.
8. Te poţi opri în stand by-ul de masă populară o vreme. Tu cred că ţi-ai ales ca ţintă existenţială să zăboveşti la nesfârşit acolo. Până la moarte, ca să fiu mai limpede.
9. "ma, invata o data pt totdeauna " - iată o reuşită sintactică de excepţie. Mai ales acel "mă" care te descalifică şi d.p.d.v. al "civilizaţionării". Bre!
10. Mai lento cu "va baga secera in ce-a ramas" că nu tu ai creat pământul.
#574761 (raspuns la: #574748) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
PS, nyxe: - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 18:42:22
N-ai vopsit tu cerul cu albastru şi nu ai pus tu cozi în cireşe. Acum chiar "mă râd", măi nyxe, măi!
#574762 (raspuns la: #574748) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 18:53:20
Dacă ştii tu aşa bine, sau mai bine decât decât mine cum stă lumea asta pe un elefant, spune-mi ce-i de făcut.
#574764 (raspuns la: #574763) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:05:50
Nu ştiu ce să-ţi răspund. Bănuiesc că va fi vai de capul meu dacă omul mă denunţă. Nu mi-ar plăcea să intru iar la închisoare. Om trăi şi om vedea. ori om muri şi iarăşi om vedea, cum ziceam mai demult.
#574766 (raspuns la: #574765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
se exista - de modigliani la: 15/10/2010 19:10:36
o metoda infailibila de a se (auto)denunta impostorii, hahalerele, trepadusii si agaricii din cultura in general, in cazul de fata din "cimpul literaturii" - le comentezi la obiect textul si ei scot cutitul la tine

dancusule, da-ti doo-n freza
bine, dupa ce termini cu profetiile si impartasitul luminii la muritorii de rind

rusine sa-ti fie la obrazul tau de prometeu
bine ti-au facut vulturii aia de ti-au mincat ficatii, iti dai seama cum ar fi dat un prometeu mincat de ciroza
du-te acum la sfintul parinte sa te spovedeasca, fiule, du-te fiule, du-te
amin

p.s ejti agramat dom'le, ca-ti place ca nu
si scrii prost

p.s 1 p.s primu'-i pentru ca, pare-se, asta-i metoda ta de a interactiona cu cititorii si astfel de comentarii meriti

p.s 2 - sa nu uiti sa pui partea patru din prometeu asta a lu' pejte

#574767 (raspuns la: #574761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
modigliani - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:20:21
nu trebe să-mi dai o aşa mare atenţie, dacă nu-ţi place cum scriu. Du-te, fiica mea (sau fiul meu, după caz) du-te la televizor că deja îi 20.20 şi o început telenovela aia faină, nu-ţi mânca timpul cu Dăncuş, că dimineaţă iar tre să te gândeşti cum să-ţi drămuieşti banii de pâne, ah, mama ei de ţară şi de guvern!
#574770 (raspuns la: #574767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 15/10/2010 19:23:38
2. De ce nu? Ai argumente contrarii?

am. da-n momentu asta n-ai bani pentru ele.

3. Interpretarea ta este superbă, băbuţo sau bătrânelule, după caz.

mersi, flacau. se zice ca daca nu ai batrani, sa-ti cumperi.
in cazu tau, vezi punctul 1.

5. Se poate folosi şi "colosal de greu", la o adică.

desigur.
din moment ce putem scrie aberatii ce cele pe care deja le-am citat, eu sunt de vina ca-mi inchipui ca te cramponezi tu intr-o chestie asa de neimportanta ca gramatica limbii romane.
sau ca logica, de buna seama.

sa ma ierti ca nu te pot urmari mai departe.
ie fuoarte neinteresant si vad ca ma (crezi tu) taxezi ca-ti spun amicaliceste, "ma".
incercam sa te fac sa nu te simti prost, de fiecre data cand iti dau cu linia peste dejte.
fireste, daca te deranjeaza, si vaz ca, o sa-ti spun de-aici 'nainte "Ba, Fane".

#574771 (raspuns la: #574761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da' de unde - de modigliani la: 15/10/2010 19:33:27
jtii tu ca ieczact la si 20 incepe telenovela aia faina?
avem un fan in peisaj, perhaps?

nu trebe să-mi dai o aşa mare atenţie

gindesti precum scrii, adica prost
nu iti dau atentie ci reactionez la un comentariu

că dimineaţă iar tre să te gândeşti cum să-ţi drămuieşti banii de pâne

da' nu pot sa vin pa poala muntelui tau sa ma luminezi tu cum sa cijtig o pita?
hai, zi ca pot, ejti iertatoriu si bun la suflet ca orice mare sfint, pardon semizeu
scuze, colosal de sfint

#574773 (raspuns la: #574770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
tomo - de modigliani la: 15/10/2010 19:38:58 Modificat la: 15/10/2010 19:39:34
ai grija, sa nu-i zici cumva 'ma' la domnu' profet, ca se supara, te spurca si te afurisejte de nu mai jtii cum te cheama
mai rau, face din noptile astea, nesfirsita noapte
ori, 1001 de nopti ale prometeului

scapa-ne doamne si de asta, cum ne-ai scapat de comunijti

#574775 (raspuns la: #574774) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:39:18
Nu pot să mă opresc din a gândi, cu nimeni nu poate. Faptul că scriu este o reflexie. Poate scriu prost, cum spun unii, dar asta e tot ce pot. Şi până la urmă, dacă aş scrie aşa de prost, de ce mi se cer colaborări la reviste şi de ce vin editurile să-mi "arvunească" viitoarele cărţi? Pentru că şi eu am fost ca oricare, prima dată am plătit eu la edituri să-mi tipăresc debutul. Orice ar zice oricine, nu sunt chiar de aruncat. În ceea ce priveşte bunăstarea, n-aş vrea să fie nimeni în locul meu, indiferent cine.
#574776 (raspuns la: #574768) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Mulţam... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:46:13
...nyxe de liniarul acela. Eu nu mă ascund după nume fictive. Tu şi alţii - da.
#574778 (raspuns la: #574771) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
modigliani - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:47:56
Chestia cu "reactionez la un comentariu " e o tâmpenie, dar ştii şi tu asta.
#574779 (raspuns la: #574773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:50:35
...nu aparţin nici unui cult religios. Am fost botezat greco-catolic, dar nu mai cred nici în ei. Mai ţii minte vorba aceea înţeleaptă a lui Eminescu: "Religia - o frază de dânşii inventată"(...)?
#574780 (raspuns la: #574774) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aham - de modigliani la: 15/10/2010 19:55:01
de fapt is enfidios pe faima-ti si talentu-ti, cunoajtem
ori s'tem rai si obtuzi si nu putem patrunde profunzimi de geniu
ori subtilitati de vizionar

mai, va publicati citeo cartulie, vai mama ei de carte, si nu va mai poate ajunge nimeni la nas, tot ce scrieti tre' sa fie litera de lege, iar aia de va spun o parere care nu va convine, mai mult, o si argumenteaza, is rai, invidiosi si prosti

#574783 (raspuns la: #574779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nu te scapă "doamne", - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:55:47
Modigliani. Văd că te interesez. Fă-mi un bine şi fă un fan club antiDăncuş, că tot se poartă "anti". Mulţumesc anticipat.
#574784 (raspuns la: #574775) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
St.DD - de Bucu la: 15/10/2010 19:56:40
Eu nu mă ascund după nume fictive. Tu şi alţii - da

daca nu vroiai sa ai de-a face cu nume fictive, nu publicai pe forumuri, o faceai oral, în piatz', dupa ce ai fi luat în prealabil cartela de idantität a fiecarui pietzar, ca sa-i tzii sub control pä totzi.
gompri?
#574785 (raspuns la: #574778) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 19:59:37
...nu am spus că e la pământ. Am şi eu greutăţile mele. Dacă tot vrei să faci o donaţie, fă pentru revista SINGUR, nu-mi trimite mie bani. Ori cui crezi că merită, dacă îţi prisosesc.
#574786 (raspuns la: #574781) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
de ce - de modigliani la: 15/10/2010 19:59:40
nu?

baga banu'
daca ai suficienti pot sa-ti si corectez textele
sau sa ti le rescriu, cum doresti
#574787 (raspuns la: #574784) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
hm - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 20:07:43
E interesant, Modigliani, cum am ajuns până aici. Adică eu să scriu şi voi să citiţi. Ce nu înţeleg: de când eu, autorul, sunt cel care trebe să dea explicaţii? De asemenea, remarc un paradox - dacă nu aş vrea să fac asta, n-aş face-o. Atunci de ce o fac? E, aici mă împotmolesc în "profunzimi de geniu" care, de altfel, îmi sunt proprii mie, profetului, precum "râul, ramul" nu-i aşa?
Merci, Modi!
#574795 (raspuns la: #574783) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bucu - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 20:09:37
Nu vorbi aiurea. De ce crezi că postez pe site-uri?
#574797 (raspuns la: #574785) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Prima dată, - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 20:11:40
Modigliani, trebe să meri la Cozia vreo 4 luni de zile. Apoi n-o să mai ai timp de mine, că o să spui tu ce ai de spus. Corect gramatical, evident.
#574800 (raspuns la: #574787) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aiurea? - de Bucu la: 15/10/2010 20:14:22
pai tocmai ce te vaitai pe pagina ailalta ca-s nume...fictive. sau ai sters?


De ce crezi că postez pe site-uri?

habar n-am. tu înca n-ai aflat?
#574803 (raspuns la: #574797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu - de modigliani la: 15/10/2010 20:17:11
ti-a cerut nimeni explicatii, ti s-a criticat textul iar tu ai reactionat absolut penibil
amendamentele pe text au fost pertinente si te-ar fi ajutat sa-ti ameliorezi stilul, deficitar, indiferent ce iti spun cei din cercul de amici, ori prietenii la o bere, daca nu ai fi atit de plin de tine

enfin, nu este prima data cind ai aceasta reactie in raport cu oameni care fac exact ce, implicit, le ceri atunci cind postezi un text: sa te citeasca si sa-si exprime parerea
din punctul meu de vedere tu esti cel descalificat, nu cei care incearca sa te ajute

si cam atita ca m-am plictisit
#574806 (raspuns la: #574795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ehg amot - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 20:22:36
Am stat sub Ceauşescu la reeducare în Motru. Chiar de-aş fi avut oarece tentative de aripioare de care zici, ele s-au transformat în neşte mâini de om. Da' cine mai are nevoie de mineri?
#574810 (raspuns la: #574801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
văitare... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 20:25:30
...ţi s-o fi părut ţie, Bucu. Vorbeam de curajul de a posta o creaţie sub numele propriu pe site.
Dar vine imediat pretenu Nyx ori pretenu Modi şi se ia de cuvântul "creaţie", stai să vezi!
#574812 (raspuns la: #574803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
De unde... - de Stefan Doru Dancus la: 15/10/2010 20:29:32
...ştii tu, Modigliani, că nu ţin cont de ce îmi spuneţi voi? Sunt la discreţia Dvs. atunci când postez câte un text. Nu vă pot decât mulţumi pentru că mă băgaţi în seamă. Decât să stau la o bere, mai bine cu voi.
#574814 (raspuns la: #574806) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de latu la: 15/10/2010 20:36:30 Modificat la: 15/10/2010 20:37:27
E interesant, Modigliani, cum am ajuns până aici.
Corect. O premisa cu cap si coada. Citesc curios mai departe:
Ce nu înţeleg: de când eu, autorul, sunt cel care trebe să dea explicaţii?
Nu citesc mai departe. Ma-ntreb: Oare la un text scris ca lumea, sunt necesare explicatii?
Nu gasesc un raspuns multumitor, altul decat "Nu". De-aceea continui sa citesc, in asteptarea deznodamantului:
De asemenea, remarc un paradox - dacă nu aş vrea să fac asta, n-aş face-o.
Nah! Care-i paradoxu'? Sau... Aaaaa inteleg!!! Scriitorul nu e obligat sa remarce paradoxuri! Asta era sensul... Sau de fapt paradoxul!! Wow! Ce indemanatic e omul de litere Dancus alias Prometeu III!

Atunci de ce o fac?
Deznodamantul e aproape!! Intrebarea asta e pragul de sus de care eu, cititorul tre' sa dau cu fruntea, pentru a-mi apleca ochii acolo unde niciodata in trufia mea, nu m-am gandit ca s-ar putea afla raspunsul...

Hai! Mai departe, imi zic si citesc:
E, aici mă împotmolesc în "profunzimi de geniu" care, de altfel, îmi sunt proprii mie, profetului, precum "râul, ramul" nu-i aşa?
Pai e clar... Nu?
Sau poate... Ce-au raurile si ramul cu geniul lui Dancus? "Nimic" imi vine raspunsul in minte, dar cu un deznodamant atat de plat nu ma pot multumi daca vine din partea unui autor solicitat, cautat si nefardat.
Deci mai caut. Febril, cu credinta nestramutata, ca-mi scapa ceva.
Si intr-un tarziu, imi cade fisa: Cheia e in "ma impotmolesc"!! Caci: Unde te poti impotmoli? In mocirla.
De aceea pregatirea apoteozei prin artificiul cu pragul. De aceea toata risipa de cuvinte de dinainte. Doar pentru a ne pregati pentru crezul in menirea proprie, venind din subconstientul chinuit de calcaturi pe cap si mersul pe burta intelectuala.
Menirea de a usca mocirla cu aer fierbinte intr-atat incat sa devina colb, inspre care tinde orice credincios fanatic...
#574816 (raspuns la: #574795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...