Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Cele mai frumoase poezii


de Ingrid la: 13/10/2003 10:25:35
modificat la: 15/10/2003 06:36:55
taguri:
voteaza:
Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (491):


Un strop de mine - de amoore la: 21/03/2004 12:01:58
Sa lasi...

Oamenilor sa nu le dai iubiri cu miinile curate
Sa nu le spui
Ca undeva e lumea ta
De lacrima albastra.

Sa nu-i lasi nicidata
Sa te calce,sa te stiveasca
In noroiul aripilor arse.

Sa nu-ti faci vise
Cu oameni fericiti.
Sa nu te-mbeti cu clipe
Ce demult s-au stins.


Si cind cuvintele-ti vor fi straine
Si-n tine zborul s-ar opri
Cind stii ca nu mai ai
De indurat o vina

Sa lasi un om sa-ti spuna
Ce a gresit


**********************************

Transcendenta

Era un timp
Pe care l-am iubit...
Dar am cazut!
Caci toamna mea
Venea intotdeauna dimineata.
Am incercat sa ma opresc
Undeva intre cer si pamint

Dar universul meu trecuse
Demult intr-o
Alta galaxie.
***********************************

Lacrima

Ochiul,
care privise mut lumina
A gasit modalitatea
De a-se exprima
Lacrima
Cuvint despre Dumnezue
Soptit in durere.

Junie 1995

**********************************

"Nu sunt ca zeii. Cit de dureros o simt
Un vierme sunt, ce-n pulbere traieste
A carui foame de pamint
Cu talpa, calatorul o stiveste"
Dante
#12501 (raspuns la: #12383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
O poezie favorita de-a mea... - de ikoflexer la: 25/03/2004 13:55:16
O poezie favorita de-a mea... si puteti si sa o auziti recitata de autor la
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/fatfrumos.html

Fãt-Frumos -- de Adrian Paunescu

Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spãlat de superstitii,
De demoni si dumnezei.

Insã-i nu-i destul folos
Dacã peste tot ce este
V-ati spãlat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fãt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângerã ca rana,
Unde este Consânzeana,
In ce bolti, pe ce pãmânt?

Mã ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vã e basmul, oameni.
Ce-ati fãcut cu Fãt-Frumos?

Fãt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimãnui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist bãiat.

Mai visati de vreti sã fiti
Fericiti cu capu-n pernã,
Feriti epoca modernã
De rigizi si scofâlciti.

Din prea mult entuziasm
Sã nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai râvniti la basm.

Voi, care aveti copii,
Nu-i lãsati sub gând satanic,
Sã respire sterp, mecanic,
Ca si când nu ar fi.

Doborâti himera jos,
Oameni, reveniti în lume,
Pe umana noastra culme
Regãsiti pe Fãt-Frumos.

Fãt-Frumos si toti ai lui,
Fiincã unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Si ni l-au rãpit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fãt-Frumos.

Dati-i viata înapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fãt-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
#12820 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
E post-modernista - de (anonim) la: 30/03/2004 05:57:01
nu e chiar ca ORGASMUL RIMEI sau TESTICOLUL STING MA INDEAMNA LA FEMEI SI EU II DAU ASCULTARE dar e bine oricum .Starea ta de spirit coincide cu a mea .Mi-a placut.
Dory :))))))
#13027 (raspuns la: #7637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
diana - de (anonim) la: 01/04/2004 09:20:08
simt uneori ca eu mor pe zi ce trece si ca reinvii cu aceasi speranta si pofta de viata dupa o apriga cearta cu mine insumi.sper sa ma intelegi caci poezia ta ma intelege....
#13133 (raspuns la: #5384) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
sper ca stii ca este a lui minulescu!!!!!!!!!!!!! - de (anonim) la: 03/04/2004 17:30:43
daca sti ca este a lui minulescu eu nu mai comentez nimic.
#13258 (raspuns la: #7067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
pt anonimul #13133 - de eamd la: 04/04/2004 05:15:02
Cine este Diana?
#13275 (raspuns la: #13133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
continuati/felicitari. - de (anonim) la: 04/04/2004 06:08:32
continuati/felicitari.
#13276 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
DESPRE LIMBA ROMANA - de Ingrid la: 09/04/2004 13:01:15
DESPRE LIMBA ROMANA

A vorbi despre limba romana in care gandesti, a gandi-gandirea nu se poate face decat numai intr-o limba - in cazul nostru a vorbi despre limba romana este ca o duminica. Frumusetea lucrurilor concrete nu poate fi exprimata decat in limba romana.Pentru mine iarba se numeste iarba, pentru mine arborele se numeste arbore, malul se numeste mal, iar norul se numeste nor.Ce patrie minunata este aceasta limba. Ce nuanta aparte, imi dau seama ca ea o are!
Aceasta observatie, aceasta revelatie am avut-o abia atunci cand am invatat o alta limba.Nu spun ca alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate si frumoase. Dar atat de proprie, atat de familiara, atat de intima imi este limba in care m-am nascut, incat aproape nu o pot considera altfel decat iarba. Noi, de fapt avem doua patrii coincidente; o data este patria de pamant si de piatra si inca o data este numele patriei de pamant si de piatra.. Numele patriei este tot patrie. O patrie fara nume nu este o patrie. Limba romana este patria mea.De aceea, pentru mine muntele munte se zice,de aceea, pentru mine iarba iarba se spune, de aceea pentru mine izvorul izvoraste, de aceea pentru mine, viata se traieste.

Nichita Stanescu
#13613 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Poezie, numele tau este Nichita! - de Ingrid la: 09/04/2004 13:10:41
TESTAMENT
Cand vezi soarele rasarindu-ti in fata, intoarce-te brusc, pentru ca el iti rasare de fapt in spate.Cand ti-e frig, dezbraca-te pentru ca altfel risti sa arzi!Nu da importanta si timp de auz strigatului. Apropie-te alergand de cel care strigaOnoarea nu e de sange ci de inima. Dragostea nu e de femeie ci de nasterea pe care ea o poate indura.Nu se face niciodata seara, decat pentru prosti! Rasaritul stelelor e cu mult mai maret decat rasaritul soarelui.Daca este pacat ca suntem oameni nu este o ispasire faptul ca murim
Adevarul, care oricum ne este refuzat, e mai putin important decat dragostea, pe care urmeaza abia s-o pierdem. Globul pamantesc este mult prea mic si mult prea neicapator ca sa ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca sa poti gresi intre doua stele, unde e loc liber si imens, si intelegere pe masura.Lumina soarelui este orbitoate, dar atat. Adevarata lumina nu este nici macar cea a stelelor, care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-si mai aduce aminte de sursa ei.N-ai cum sa te feresti de ea.Trupul in care locuiesti e cu mult mai departe decat ti-ai inchipuit departarea.Faptul ca el te doare sau faptul ca el iti da placere, nu are nici o rubedenie cu tine.Afla ca mai apropiat este trupul pietrii de piatra, desi distanta dintre el si ea e infinita, decat clipa pe care o strabati de strabaterea ta in clipa.Fiule, sufletul meu este bucuros ca stii sa citesti. Daca si intelesul celor citite te va dori, te va fii, fiindu-te. Daca nu, nu!Adio.

Nichita Stanescu
#13616 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
tot blaga - de adriouko la: 13/04/2004 09:16:08
MOARTEA LUI PAN
I
PAN CÃTRE NIMFÃ

Cu strai de broascã'n pãr rãsai din papurã,
o undã
vrea sã te cuprindã si nisipuri prind sã fiarbã.
Ca dintr'o nevãzutã amforã rotundã
îti versi mlãdie trupul gol în iarbã.

Si vâna de la tâmple îmi zvâcneste
ca gusa unei lenese sopârle
ce se prãjeste'n soare,
miscarea ta mi-adie murmur de izvoare.

Ca pânea caldã eu te-as frânge,
miscarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.

Nisipuri prind sã fiarbã.

Varã,
soare,
iarbã!

II
ZEUL ASTEAPTÃ

Prin miriste se joacã
soareci si vitei,
iar vitele de vie
tin în palme
brotãcei.
C'o pãpãdie
între buze
o astept
sã vie.
Nu vreau decât
sã-mi port curate
degetele rãsfirate
prin pãrul ei,
prin pãrul ei
si-apoi prin nori
s'adun din ei
ca dintr'un caier
fulgerele-asa cum toamna
strângi din aer
funigei.

[http://pages.prodigy.net/nnita/pan.html]
#13770 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"Darul" de Ana Blandiana - de LMC la: 27/04/2004 18:02:12
Darul
Ana Blandiana

Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi.
Ce stramos mi-a gresit ca sa-i port – lauri – vina?
Tot ce ating se preface-n cuvinte
Ca-n legenda regelui Midas.

Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul
Ca mina lui sa prefaca in aur orice,
Sa moara flamind pentru ca piinea uscata in aur
Nu mai putea s-o manince, nici apa s-o roada.

Cerul nu pot sa-l privesc – se innoreaza de vorbe,
Merele cum sa le musc impachetate-n culori?
Dragostea chiar, de-o ating, se modeleaza in fraze,
Vai mie, vai celei pedepsite cu laude.

Vai mie, vai, arborii nu scutura frunze,
Numai cuvinte cad toamna batrine si galbene,
Muntii inalti ii iubesc, dar se clatina muntii
Sub povara imperecheatelor sunete.

As vrea sa adun vorbele toate-ntr-un loc,
Sa le aprind, sa dezbrac lumea de ele,
Dar s-ar scoroji trupul lumii asemeni
Frumosului print cu piele de porc in poveste.

***

Aceasta poezie am citit-o pentru prima data in biblioteca Universitatii de aici din California, unde am terminat Arta si Istoria Artei. In timp ce citeam am inceput sa pling in hohote de parca mi-ar fi murit tot neamul, toata lumea care trecea pe linga mine se uita ca la televizor, dar eu nu ma puteam opri. Realizasem atunci in '96 pentru prima data in 11 ani de cind venisem in America, ca tot Romanca am ramas, iar cuvintele poeziei imi oglindea intr-un fel si "darul" meu, care de multe ori parca-i blestem. Din momentul acela poezia aceasta mi-a ramas in inima si-n suflet, este cea mai frumoasa poezie pentru mine. Este povestea vietii mele in cuvintele lui Ana Blandiana.
#14620 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
o poeta pe care o iubesc- K.Rohini - de arhonte carol la: 28/05/2004 06:41:23
*
Semnul infinitului din inima
isi leapada crusta
sta sa se preschimbe-n cuvant

Mi-s umerii slabi
si mainile pline de vant.

**
Du-te,te du,
intarziatul meu Domn
eu am sa vin dupa tine
pe drumul din somn
ia cu tine comorile
si-nchide toate cararile
mai este un tarm pe
care vreau sa-l ajung
mai este-un amurg
pe care vreau sa-l inund
eu mai raman sa ma cern
cu smeritele frunze
pe fruntea adormita
a mumelor lumii
du-te, te du,
intarziatul meu Domn,
n-ai grija
te voi ajunge-ntr-o noapte
pe drumul din somn.
***
Asa cum stai
cu fruntea lipita de cer
rasuflarea ta abureste cu nouri albi
vazduhul
ce s-or fi mirand cei de pe lumea cealalta
de cuvantul Dumnezeu
scrijelit de degetul tau,
cititndu-l invers,
neintelegendu-i sensul.
****
Iubeste-ma ametitor ca vantul
si rupe-mi zagazurile
sa cad din nou in cer
din leaganul tandru
al bratelor tale
si daca lovindu-ma cu tampla
de o stea abia nascanda
eu ma voi pierde de tine-n milenii
cu lacrima-nghetata
in ochiul meu stelar
tot voi mai trece
prin fata ferestrei tale luminate
ca o cometa
odata la un milion de ani.
*****
Asa cum iti reversi in mine
nefiinta
purtandu-ma ca pe-o corabie
in vesnicie
si-mi infloresti pe trup
manunchiuri mari de lotusi
pe frunte
aurore
asa cum treci din tine
in mine
parca ai fi Dumnezeu
generos scufundat
in creatie.

Iar cea mai iubita poezie cu adevarat este Luceafarul de Eminescu. Nu cred ca poate fi o alta mai frumosa si mai profunda decat aceasta.
Am invata-o cand eram in scoala primara. Este singura poezie pe care mi-o amintesc perfect.
redau un fragment:
"Porni Luceafarul
cresteau in cer a lui aripe
si cai de mii de ani treceau
in tot atatea clipe
un cer de stele dedesubt
deasupra cer de stele
parea un fulger ne-ntrerupt
ratacitor prin ele."

Absolut perfect.
Marturisesc ca am citit multi alti poeti mari, Rilke,Goethe,Milton, Elitis, Elias Canetti, Puskin, Esenin, Beaudelaire, s.a., insa nimeni nu mi s-a parut a fi perfect ca Eminescu. Un alt poet pe care-l iubesc este Lucian Blaga.
#15976 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Toparceanu... - de (anonim) la: 08/07/2004 03:33:13
La Pasti - (George Topârceanu)

Astãzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necãjite si mânjite,
Zece ouã înrosite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
-- Ce vã este, frãtioare,
-- Ce vã doare?
Nu vã ninge, nu vã plouã,
Stati gãtite-n hainã nouã,
Parcã, Dumnezeu mã ierte,
N-ati fi ouã...
-- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
-- Pân'la urmã tot nu scap!
-- Ne gãteste de paradã.
-- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradã...
-- Ce rusine!
-- Ce dezastru!
-- Preferam sã fiu omletã!
-- Eu, de m-ar fi dat la closcã,
As fi scos un pui albastru...
-- Si eu unul violet...
-- Eu, mai bine-ar fi sã tac:
Asa galben sunt, cã-mi vine
Sã-mi închipui cã pe mine
M-a ouat un cozonac!...

Mada.
#17487 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Scrisa in Inchisoarea Aiud - de (anonim) la: 08/07/2004 03:44:15
Isus în celulã - (Radu Gyr)

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L, facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui, pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
-De unde vii Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S'a asezat langa mine pe rogojina:
-Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina dar zabrelele groase,
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Cand m'am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...

-Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M'am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

#17488 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Nu sunt ce par a fi - de sanjuro la: 08/07/2004 12:42:28

Nu sunt ce par a fi --
Nu sunt
Nimic din ce-as fi vrut sã fiu!
Dar fiindca m-am nãscut fãrã sã stiu,
Sau prea curând
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun crestin,
Si n-am rãmas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urma strop de vin
Din rustica ulcica de pãmânt
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generatii de olteni --
Cei mai de seama podgoreni,
Dintre mosneni
Si oraseni --
Stramosii mei, care au murit cântind:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii asa turburat?"
Dar Oltul i-a platit la fel
Cum l-au cântat si ei pe el...
Si cum -- mi-e martor Dumnezeu --
Astazi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, insa --
Ce pacat
Ca vinul vechi, de Dragasani,
M-a intinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De cite ori le-am sarutat,
M-au blestemat
Sã-mi pierd cu mintile
Si datina,
Sã nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevarat,
Si ca sã fiu pe placul lor,
Sã le sarut doar la... culesul viilor,
In zvonul glumelor zvirlite-n vint
Pe care Oltul, când le prinde --
Oricit ar fi de turbure --
Se limpezeste
Si se-ntinde
Cu ele pânã-n Dunare!...

La fel si eu, ca orice bun crestin,
Pe malul Oltului cindva,
Mã voi intinde tot asa,
Când cel din urma strop de vin
Il voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia --
Pahar strain!...

Si-abia atunci voi fi cu-adevarat
Cel care-am fost --
Un nou crucificat --
In vecii vecilor... Amin!...


#17495 (raspuns la: #15976) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Poem - de Sheherezada1001 la: 08/07/2004 19:01:20
Poem

Spune-mi, daca ti-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?...

~Nichita Stanescu
#17512 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ma poate ajuta cineva? - de (anonim) la: 10/07/2004 02:04:56
Coasteti un site pe care se pot citi poezii ale lui Saadi traduse in limba romana?
#17591 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Stelute în genele ei - Mircea Cartarescu - de sanjuro la: 13/07/2004 14:33:16

Ningea pe Colentina si erau stelute in genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
si erau stelute, stelute, stelute in genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii mosului, erau...
erau stelute in genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustata mea si pe gagica in rosu de alaturi
tramvaiele aveau stergatoare de parbriz si erau... hai, toti in cor:
erau stelute in genele ei.

Eram student, era studenta
eram eminent, era iminenta
si erau stelute in genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia infiintate
mergeau toate pe patru roate
si erau stelute in genele ei.

Ningea usurel, cu fulgi catifelati peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii inzapeziti...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
asa ca nu mai stiu ce spunea.
Ea ma tinea de mina si tramvaiul patru trecea
si ningea si erau... da... da, dragii mosului...

Eu eram copil, ea era o copila
eu stateam la bloc, ea statea la vila
si erau stelute in genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e in "Poeme de-amor", precum stii

dar lasati-o balta, copii:
erau stelute in genele ei.
CORUL: Erau stelute, erau stelute, erau stelu-u-ute
In ge...eeneee...leeeee... nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui sa se incheie
dar nu inainte de-a va da o cheie
a-ntregii intimplari:
Ea e o fata de peste blocuri si mari
acum e maritata, gravida, n-are nici o importanta.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sint stelute in genele ei.
Acum nu mai e nici o steluta in genele ei.
Asa, ca sa stiti, dragii mosului.

#17756 (raspuns la: #17591) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Colentina lui Cartarescu - de Serban la: 24/07/2004 00:53:11
sanjuro, spre rusinea mea e pentru prima data cand citesc aceasta poezie a lui Cartarescu. Vreau doar sa iti multumesc pentru ocazia oferita. Colentina inseamna pentru mine copilarie, bunici stravezii de ceata timpului, colegi de scoala, invatatoarea Marin Maria, prima poezie scrisa, plopii desfunzindu-se timpuriu spre mirarea unor ochi mari si atenti de pionier ce eram, caini maidanezi adusi pe furis in casa spre disperarea familiei, indianul vinetu din paduricea din spatele Spitalului Fundeni, intr-un cuvant tot ce a fost si inca mai este.
Colentina este prin definitie mahalaua cu tot ce reprezinta ea. Muncitori, pensionari, caini la gard, gaini, gratare de duminica, masa de lemn sub bolta, carciuma, umbra, si un altfel de aer: un aer irespirabil in metropola, irespirabil la sat. Un aer special al mahalagiilor si mahalagioaicelor cuvinte perimate intre timp. Mahalaua Colentinei mi-a fost casa si imi este aducere aminte; asta pentru ca prezentul prea putin exista intre un birou din centru si un pat prea anost pentru a-l considera acasa.

Destul insa despre Colentina mea.

Voi continua prin cuvintele lui Francois Villon

-------------------------------------------------

BALADA LUI VILLON SI A ROTOFEIEI DE MARGOT

Daca iubesc si-i port mandrei credinta
se cade ca sa-mi ziceti prostanac?
Atatea ispiteli are-n fiinta
ca-ncing si spada ca sa-i fiu pe plac.
Cand are musterii o oala-nsfac
si fara zarva le-aduc bauturi,
paini, branza, poame si-alte-mbucaturi.
"Intr-un ceas bun!" le zic, de scot pitacul
si "Mai poftiti, cand veti mai fi-n calduri,
In crasma asta-n care ni-i ogeacul!"

Dar mai tarziu ce hai e cu putinta
cand fara bani Margot intra-n iatac!
Nu pot s-o vaz si ros de suferinta
Ii iau bulendrele si-n ciuda-i fac
ca i le tin zalog, sa-i vin de hac.
Cu mana-n sold ma ia la-njuraturi,
si jura pe Hristos cel din scripturi
ca nu le da. Atunci inhat tesacul
si-i fac sub nas vreo doua belituri,
in crasma asta-n care ni-i ogeacul.

Pe urma ne-mpacam si, drept cainta,
trosneste-un part de nu stiu ce sa fac.
Razand, ma mangaie cu staruinta,
imi zice tont si cearca la turlac.
Tarziu, beti morti, cadem in somn buimac
si-n zori, cu matele-n ghioraituri,
ma-ncaleca sa nu-i fac bataturi.
Icnesc, turtit sub ea, pan'ma ia dracu'
de-atatea dezmatate calcaturi,
in crasma asta-n care ni-i ogeacul.

Inchinare:
Vant, ploaie, ger...Ai paine, nu induri!
Is curvalau ca-mi plac ai curvei nuri.
La fel suntem? Ca doua picaturi.
La mata rea un soarec rau e leacul!
Otreapa esti, cu-otreapa te-nfasori!
Nu tii la cinste, n-ai de und' s-o furi
in crasma asta-n care ni-i ogeacul.

Francois Villon, in traducerea lui Neculai Chirica, 1983.
#18311 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Zaharia Stancu - de F16_Ghost_Rider la: 24/07/2004 00:54:47
Unii-mi spun ca esti inca frumoasa
Eu nu te mai vad azi in nici-un fel
Altadata vietuiam in coliba
Si visam ca traim in castel

Poti sa ma duci intr-o vale adanca
Si sa-mi spui ca ma porti pe campie
Ori despre-un crang de marunte vlastare
Sa-mi spui ca-i o batrana vlasie

Nu stiu in ce parte se afla apusul
Nici rasaritul incotro vine
Unii-mi spun cu cat esti mai orb
Cu-atat lumea o vezi mai bine

Nu-mi mai vad nici macar mainile
Cand le duc la gura sa mi le musc
Altadata ocheam Steaua Polara
Si trageam in ea s-o impusc
#18312 (raspuns la: #17756) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Trop beau! - de carrie la: 30/07/2004 15:47:30
Trop beau!
#18602 (raspuns la: #17488) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Emotie de toamnã - de solitaire la: 30/07/2004 17:20:35
Emotie de toamnã
Nichita Stãnescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

#18608 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Minulescu are poezii super, c - de (anonim) la: 30/07/2004 18:46:29
Minulescu are poezii super, citeste A XI-a PORUNCA si mai vorbim. OK?
#18617 (raspuns la: #17495) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
ANOREXIE - de papadie67 la: 31/07/2004 16:22:54
Cand ti-a fost sete de tine
Eu aveam foame de mine.
In fantana mea de gheata
unde-adesea ma jucam,
un pahar am desenat:
Ai venit si l-ai luat.

Ti-ai pus fata pe fata-mi de masa,
Zambind cu ochi mari, capriori,
intr-o seara la varfu-ti cu dor.

Iar noaptea: banchetul sub stele;
a noua ta moarte prin sete
si prima mea lectie de zbor -
intaiu-mi tunel prin perete
spre varfuri cu dor.

Dimineata, mahmur, mi-era sete;
m-am turnat in pahar si-am sorbit.

Si-am vazut prin doi ochi lacramati de copil,
cum din foame, prin foame, spre foame, usor
fusesem pe cale, demult, sa m-omor
rumegand in oglinda la varfu-mi cu dor.
De foamea de mine-otravit.
#18686 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
extraordinara poezie - de (anonim) la: 06/08/2004 09:23:58
strivirea sarutului mai preocupa pe cineva astazi asa de mult?totul ia o intorsatura neasteptata....unchiul meu a scris o alta realitate...daca se poate spune asa:

Test
Nu pune la indoiala iubirea
acest crin imaculat
al lumii.
Iubirea nu se-ncearca
ci se crede.

Supusa la probe
ai putea s-o distrugi
pentru vecie.
O singura iubire
a inviat
a treia zi
dupa ce a fost incercata
pe cruce.

Iubirea nu se-ncearca
ci se crede.
de Petru Lascau

va multumesc,,,,,
#19149 (raspuns la: #17512) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
anonimule - de Belle la: 06/08/2004 15:16:18
zau ca mi-a placut, asta ma face sa caut pe net si alte poezii de dl. Lascau

~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#19179 (raspuns la: #19149) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
RUMI - de giocondel la: 13/08/2004 10:11:08
"Out beyound ideas of wrongdoing and rightdoing,
there is a field.I'll meet you there.
When the soul lies down in that grass,
the world is too full to talk about.
Ideas,language,even the phrase"each other"
doesn't make any sense."
.........
Soul receives from soul that knowledge, therefore not by book
nor from tongue.
If knowledge of mysteries come after emptiness of mind, that is
illumination of heart.
.................
Sweetly parading you go my soul of soul, go not without me;
life of your friends, enter not the garden without me.
Sky, revolve not without me; moon, shine not without me;
earth travel not without me, and time, go not without me.

#19710 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
de ce au murit SBURATORII???? - de (anonim) la: 18/08/2004 02:01:13
Siteul cu ultimul SBURATOR:
http://www.geocities.com/littlegirlsknow/
http://www.geocities.com/littlegirlsknow/sburatoru

Johnny Angel...cel mai iubit dintre ingeri...
e de meserie SBURATOR...el intra noaptea in visele
fet(itz)elor (mari) si le...
le...
le......(visele)...

Tema pentru acasa

Titlu: "Sburatoru'n clasa-ntai"

Motto: "Ionica, baiatule, stau si ma intreb oare ce o sa se aleaga de o puslama ca tine? O sa ajungi in mod sigur, un bagabond, nu vad ce altceva ar putea iesi din tine..." (Tovarasa Invatatoare)


Dimineata ma ridic,
Si ma rad la soare-un pic:
"Hi, hi, hi!" si "Ha, ha, ha!",
Dupa care-o strig pe mama:
"Mami, e gata papa?"

"Cine-i mic si bea laptic,
Si-o sa creasca un voinic?"

Uf, la scoala tre sa merg,
Intarzii si tre s-alerg...
Iara scoala i-asa grea,
Mie nu-mi place de ea...

Iar ghiozdanu-atat de mare,
Iar eu, Doamne-asa de mic,
De-abia pot ca sa-l ridic...

Si tovarasa e rea,
Ma bate cu linia,
Si ma face ...puslama...
Dar tovarasa e sluta,
E batrana si urata.
Si e...nesatisfacuta!
Si se rade pe picioare,
Creca inca-i fata mare...
Pai...nici n-ar fi de mirare!

Ba chiar si fetitele,
Unele este-asa rele...
Ba ma trage de hainuta,
Ba zice ca-s: "Gagauta..."

Insa, altele, e fine...
Se poarte frumos cu mine.
Imi spune ca ma viseaza,
Ca cu mine cum danseaza,
In vartejul...dragostei...
In vartej ametitor,
Soptind soapte de...amor...
Iar eu parca-s...SBURATOR...
Ele-mi zice ca-s:...sensibil...
Nu ca altele: penibil!
Eu le spun ca sunt frumoase,
Feminine, gratioase...
Ca sunt suple si sunt...fine...
Si-s ca niste manechine...


Mama, cate-nvat la scoala:
1, 2, 3, DRAGOSTEA,
A,B,C ...s-apoi: IUBIREA...
Adunari si inmultiri,
Cu scaderi si impartiri...
Cel mai mult insa-mi doresc:
Cu carioci sa mazgalesc!

...iar atunci cand voi fi mare...
ma voi face ...SBURATOR!
...ca sa intr-un vis la fete
si s-aduc in lume...dor...

http://www.geocities.com/littlegirlsknow/clasa_intai

PS.
www.geocities.com/luca_arbore
luca_arbore@yahoo.com
0722585720
#19923 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Frumoasa poezie,mi-a placut t - de nelu1954 la: 18/08/2004 18:23:11
Frumoasa poezie,mi-a placut tare mult! E stilul acela " infantil " al poeziilor pentru copii !
Mi-am adus aminte ca am fost candva un copil care ....
#19945 (raspuns la: #11275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Si ce daca nu este o poezie... - de LMC la: 18/08/2004 19:07:15
...ceea ce am aflat in textul scris mai jos este tot la fel de poetic ca orice alta poezie indragita. Sper sa va placa
__________________________________________________________
In salonul unui spital se gaseau doi bolnavi. Unul din ei , care suferea cumplit din pricina plamanilor, era ridicat in fiecare zi de sora medicala la fereastra salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia sa stea in picioare mai bine de o jumatate de ora. In acest timp incerca sa descrie cele vazute pe fereastra, colegului sau de suferinta, un barbat paralizat, tintuit la pat. Privea pe fereastra si-i descria plastic cum primavara punea stapanire peste parcul din apropiere. Zarzarii erau in floare, iar papadiile presarau galbenul lor regal peste verdele matasos al ierbii fragede. Un vant molatec unduia pletele unor indragostiti care se zbenguiau prin parc. Pe oglinda albastra a lacului pluteau nuferii unor lebede maiestuoase...

Zilele trecea parca mai usor, si paralizatul astepta acum cu infrigurare ziua urmatoare, cand va auzi din nou cat de minuntata este lumea de afara. Incet cu incetul, dorinta de a trai se trezea din nou in el. Simtea un freamat de viata in oasele lui imobile, cu fiecare noua descriere a frumusetii de afara.

Intr-o noapte ingrozitoare, ochii sai spre lume, omul bolnav de plamani, a inceput sa tuseasca infiorator. Mana sa imobila n-a putut apasa butonul de alarma.

Spre dimineata, au scos cadavrul din camera sa. Era acum singur. I-a venit o idee. A cerut sorei sa-l multe in patul de langa fereastra. Cu sfortari supraomenesti a reusit sa se ridice intr-un cot. S-a uitat pe fereastra sa vada un crampei macar din lumea de afara descrisa atat de minunat de colegul sau de suferinta.

In fata ferestrei era un perete mare si gol...

Petru Lascau - din Intre zambet si suspin

#19947 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
LMC, lipseste ceva important!!! - de Mary la: 26/09/2004 18:46:42
Din ceea ce ai tradus tu (am primit si eu de curind originalul, in engleza), lipseste epilogul pe care il redau in original pentru ca asa mi se pare mai plin de intelesuri.

"It faced a blank wall. The man asked the nurse what could have compelled his deceased roommate who had described such wonderful things outside this window.

The nurse responded that the man was blind and could not even see the wall.

She said, "Perhaps he just wanted to encourage you."
Epilogue:
There is tremendous happiness in making others happy, despite our own situations.
Shared grief is half the sorrow, but happiness when shared, is doubled.

If you want to feel rich, just count all the things you have that money can't buy.

"Today is a gift, that's why it is called the present."




#23434 (raspuns la: #19947) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
blaga - de mychaela la: 07/10/2004 15:11:45
Din nefericire, in liceu, generatia mea nu a studiat poezia lui Blaga decat foarte putin si, din pacate, poezia care trecea de cenzura, deci nu cea reprezentativa. Parerea mea este ca Blaga ar trebui studiat intai ca filozof si apoi ca poet.
In materie de poezie, in categoria poeziilor de dragoste conduc detasat Sonetele lui Shakespeare (dupa parerea mea). Ati citit poezii de dragoste de Adrian Paunescu? Cum vi se par?
Are dreptate cel care spune ca-i place Minulescu, dar as mai adauga Stefan Augustin-Doinas, Geo Dumitrescu, Mircea Dinescu. Sa nu credeti ca am uitat vre-o clipa marile nume le literaturii noastre, Eminescu, Goga, Bacovia, Cosbuc, Alecsandri, dar cred ca ei nici nu pot fi pusi sub semnul intrebarii!
#24410 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
a venit toamna de Nichita Stanescu - de (anonim) la: 22/10/2004 12:32:58
superba aceasta poezie...eu o ador, nu credeam ca o voi gasi aici. si melodia, care acum nu mai stiu cine o canta este extraordinara. o ascult mereu in masina. fantastica.
mariana ignatov
#25927 (raspuns la: #18608) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
mariana - de Belle la: 22/10/2004 13:14:03
daca nu ma-nsel o canta nicu alifantis .... omuletulgoma (un alt cafengiu) stie mai bine, o sa-l intrebam cand mai apare pe-aici, dar cred ca am dreptate :)
#25934 (raspuns la: #25927) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Kipling- DACA - de Mariana Ignatov la: 22/10/2004 13:25:05
Aceasta poezie imi provoaca o emotie extraordinara...in classa a 8-a proff. de engleza(care intre timp a murit la numai 40 de ani) mi-a dedicat aceasta poezie.... ca un ghid in viata mea....si in orice limba o citesc...imi da aceeasi emotie. dar acum e prima oara cand o gasesc in romaneste. va MULTUMESC DIN SUFLET.
MULTUMESC Madalina.
#25939 (raspuns la: #5283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Aveni toamna- Stanescu- BELLE - de Mariana Ignatov la: 25/10/2004 17:30:41
Ai dreptate, m-am informat si eu. eu una nu prea recunosc vocile cantaretilor romani... e Alifantis.

grazie mille...
#26165 (raspuns la: #25934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Elogiu virgulei - de (anonim) la: 31/10/2004 21:14:28
Elogiu virgulei

Pe cînd surorile-ţi exprimă doar emoţii,
Tu sensul frazei poţi schimba uşor,
De tine nu ţin seamă doar netoţii –
Un sens, sau altul, ce le pasă lor?
Da, punctul pune punct la orice frază,
Zicând: Până aici. Asta e tot .
Dar tu îl pui la punnct, că eşti mai brează -
Şi punctul uneori e un netot.
Cu intuiţia ta fină, diplomată,
Tu luminezi ce-i clar şi bine spus,
Dar nu există frază terminată,
Precum nici gânduri terminate nu-s,
Decât doar nişte fraze-gânduri plate…
Iar tu, creând penumbre colorate,
Faci loc de chibzuit, timp de popas –
Ne vin adesea gânduri minunate
În scurt-acestă clipă de răgaz
Adela Vasiloi
#27098 (raspuns la: #6485) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Versuri albe - de (anonim) la: 31/10/2004 21:45:59
Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...




#27103 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Ai uitat sa semnezi! - de (anonim) la: 04/11/2004 14:32:19
Sunt Adela Vasiloi
Deoarece nimeni nu intreaba, ale cui sunt aceste versuri minunate, imi trimit un mesaj mie-insumi cu avertizarea : Doamna, ai uitat sa-ti semnezi versurile!
La care tot eu ma grabesc sa raspund in graba: Ah, da, sunt ale mele. Daca nu ma credeti, va indemn sa priviti ilustratiile la aceste poezii, desenate tot de mine in Adobe Photoshop, pe site-ul:

Gallery.md

Daca mai scrie cineva si zice ca i-au placut poeziile, va mai trimit.
Cu urari de bine, Adela Vasiloi
#27627 (raspuns la: #27103) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Ceva scurt de tot... - de giugi la: 08/11/2004 09:44:02
Poezia romaneasca este absolut superba; cu toate acestea, cred ca versurile de mai jos se constituie intr-una din cele mai frumoase poezii scrise vreodata

ALICANTE

Une orange sur la table
Ta robe sur le tapis
Et toi dans mon lit
Doux present su present
Fraicheur de la nuit
Chaleur de ma vie.

Jacques Prevert
#28023 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"GOLGOTA" de Zorica Latcu - de (anonim) la: 11/11/2004 01:29:13
GOLGOTA
de Zorica Latcu

Te vindem iar cu sarutari viclene,
Prin nepasare oarba si prin lene.
Te biciuim cu vorbe de ocara,
Te palmuim cu ura ca de fiara.
Te adapam cu suc de-amaraciune,
Din pofte rele si din stricaciune.
Te tintuim pe cruci de nedreptate,
Prin cuiele uciderii de frate.
Iar impletim blestemele de tata,
Sa-ncingem, Doamne, fruntea-nsingerata.
Tu iarasi zici, in blinda rugaminte:
"Nu stiu ce fac. Ingaduie-i, Parinte".
#28383 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Pt.d-na AdelaV. - de souris la: 11/11/2004 10:49:24
continuati sa ne mai daruiti din poeziile scrise de d-voastra ,mie imi plac foarte mult .comentariile legate de poezie in general mi se par foarte adevarate.eu am o mare durere:nu pot gandi decat in proza si nutresc o mare admiratie pt cei care pot scrie poezii.

As vrea sa pot scrie poezii ,
Sa prind cuvintele-libelule din zborul lor sinuos,
Sa le tintuiesc aripile pe petala de crin imaculat imaculat a unei foi,
Sa-mi revars in ele sufletul,
Sa le fac sa vibreze ca niste corzi de harfa,
Sa le fac sa rada,
Sa le fac sa planga,
Sa le dau numele meu.
(o incercare de a versifica durerea mea...)
#28396 (raspuns la: #27103) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Durerea de a gandi in proza - de (anonim) la: 11/11/2004 16:34:03
Pentru Souris

Sunt Adela. Iti multumesc mult pentru apreciere. Sa stii, draga, ca incercarea ta e foarte reusita. Acum, ca toti scriu versuri albe, nu e deloc greu. E suficient sa fii romantica, inteligenta, sa ai simtul limbii si...sa gandesti bine. Pentru a scrie poezie traditionala insa, trebuie sa ai simtul ritmului foarte dezvoltat si ureche muzicala. Nu e rau, daca la aceste calitati se adaoga simtul umorului si gustul paradoxului. Nu fiecare poate fi un geniu in poezie, dar fiecare poate spune ceva nou, descoperit numai de el. Mai incearca. Poti sa incepi cu versurile pentru copii.
Succes! Adela Vasiloi

Lotus

Lotus – floare şi simbol,
Ecoul unei religii străine
Al unei lumi misterioase,
Îndepărtate şi miraculoase,
Al unei muzici divine,
Monotone şi hipnotizante.
Pe acel tărâm cresc flori şi plante
Cu arome fine, necunoscute,
Zboară păsări nemaivăzute,
Se coc fructe apetisante…
Lotus, lotus, lotus -
Un nume ce tulbură şi exaltă.
Inima în piept imi tresaltă,
Când îl şoptesc în taină,
Trezită dintr-un vis luminos,
Conţinutul căruia îmi scapă –
Doar acest cuvînt îl îngaimă
Buzele uscate de patimi şi sete,
Când el cade, de surpriză şi spaimă,
Ca o lacrimă străvezie, de pe pleoapă -
Lotusul din vis, floare de apă…

Uite si o poezie pentru copi:

Soriceii
Opt soricei
Slabi, ca vai de ei
Se uita pe fereastra
In casuta noastra...

- Ce-i acolo, frate?
O fi branza, poate?
- Soareci albi, la masa
Infuleca melasa!
#28442 (raspuns la: #28396) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

#28692 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
adrian paunescu - de Mariana Ignatov la: 15/11/2004 14:34:37
nu am verficat daca cineva a publicat deja aceasta poezie.
mie imi place foarte mult, ma face sa ma gandesc la parinti si la cat trebuie sa le fim de recunoscatori.

Ruga pentru parinti

Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lânga noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.

Chiama-i Doamne înapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti întârzia
Sa o ia de la început.

Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumânari în cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pamânt,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiati-i pe parinti.

E pamântul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mâna, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.


"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#28763 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ion minulescu - de Mariana Ignatov la: 15/11/2004 14:40:31
de cand am vazut aceasta conferinta am inceput sa caut incarti, in internet, in caiete poezii ce mi-au placut. surpriza ce am avut-o este extraordinara: mi-am adus aminte multe lucruri despre Romania si despre cat de frumoasa e limba noastra. am gasit poezii cunoscute si o multime de poezii noi...
va multumesc pt aceasta conferinta....
cu stima...

Ion Minulescu
--------------------------------------------------------------------------------
Celei care pleaca

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata...

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cântec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe - calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cântec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Norfolk
Si New York,
Un cântec trist, ce-l cânta-ades pescarii
Când pleaca-n larg si nu se mai întorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodata...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!

"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#28765 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Să ne iubim, chera mu - de sanjuro la: 15/11/2004 14:56:21
să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polite plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid...
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebratul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea - sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.

venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule …
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.

Mircea Cartarescu

#28766 (raspuns la: #28763) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
minulescu - de Mariana Ignatov la: 16/11/2004 13:15:35
Minulescu... extraordinar, nu?
cu stima

Ion Minulescu
--------------------------------------------------------------------------------
A XI-a porunca

Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!

Când simti ca pacatul te paste
Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Când simti ca pacatul te paste!...

Când simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgându-ti din suflet credinta,
Asteapta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Când simti ca dusmanul te-nvinge!

Când bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatrânesti,
Ramâi tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Când bratele-ncep sa te doara!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!...
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!...

"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#28855 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"The road not taken", de Robert Frost - de Rvaan la: 16/11/2004 14:12:58
"Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;

Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that, the passing there
Had worn them really about the same,

And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.

I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference"

#28861 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cele mai frumoase poezii - de (anonim) la: 16/11/2004 15:25:20
Acestea nu sunt poezii. Putem sa ne lipsim de rime, putem sa ne lipsim de ritm, de alte caracteristici formale, dar nu ne putem lipsi de candoarea sufletului, de gratia limbajului poetic, de eleganta expresiei.
In poezie nu au ce cauta cinismul si limbajul infect al strazii. Nu intrati in templul poeziei cu cizmele murdare, dar mai ales cu sufletele patate de vicii.
Este opinia mea, dar daca toata lumea va ajunge la concluzia, ca nu am dreptate, inseamna ca Poezia nu mai exista.
#28872 (raspuns la: #28766) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
anonim 2887 - de Mariana Ignatov la: 17/11/2004 10:15:50
pt curiozitatea mea personala: la care poezii te referi? (din cele publicate de mine...nu cred ca ar putea fi ceva de genul care explici tu)
cu stima

"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#28981 (raspuns la: #28872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anonimule 28872... - de sanjuro la: 17/11/2004 13:42:13
Poezia lui Mircea Cartarescu, (pentru ca poezie ESTE), este vie, actuala, si mie imi place. Si nu numai mie. S-a evoluat nitel de la "catelus cu parul cret". Este ca si cum ai afirma acelasi lucru depre pictura lui Dali in comparatie cu Rafael, sa zicem. Cartarescu este un Dali al poeziei contemporane romanesti.
#28995 (raspuns la: #28872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sanjuro - de Mariana Ignatov la: 17/11/2004 16:13:01
imi pare bine ca cineva gandeste ca mine. se pare ca anonimul nostru 28872 are opinii diverse dar asta nu ii permite sa judece pe cineva care sigur ii este mult mai superior. eu citesc si voi continua sa caut poeziile lui Cartarescu pe este un scriitor valoros.

"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#29030 (raspuns la: #28995) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pt sanjuro - de Mariana Ignatov la: 17/11/2004 16:17:12
Mircea Cartarescu
--------------------------
Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
când esti nefericit nu are sens sa o spui.

când vrei sa strângi în brate nu ai pe cine.
când vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
când esti la pamânt cine se intereseaza de tine?
cui îi pasa? cui o sa-i pese vreodata?

fii tu lânga mine, gândeste-te la mine.
poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
nu ma parasi, caci n-as mai suporta înca o ruptura.
fii lânga mine, tine cu mine.

întelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanenta.
hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.




"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#29031 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iubire adevarata - de (anonim) la: 17/11/2004 16:33:44
Imi plac toate poeziile care le-ai trimis, dar inspecial poezia lui Minulescu. Este minunata, plina de tandrete si melancolie romantica. Multumesc!
Adela
#29037 (raspuns la: #28765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
anonim 29037 - de Mariana Ignatov la: 18/11/2004 11:45:35
imi pare bine ca ti-a placut ...
cu stima

"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#29127 (raspuns la: #29037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pentru mariana ignatov si altor "cartaresti"... - de sanjuro la: 18/11/2004 14:04:43
Tu, Nichita...
personale [ Jurnal ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Mircea Cartarescu


"Cînd am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu, (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire), eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atît de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încît vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.

"Bătrîne, gata!" mi-a spus pînă la urmă. "Ai dreptate, sînt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrîne!" "Iertaţi-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu eşti credincios?" "Da, bineînţeles." "Şi te rogi cîteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Şi cum îi spui lui Dumnezeu cînd te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zîmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. "Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrîne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi..."

De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita. "
#29136 (raspuns la: #29037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sanjuro - de Mariana Ignatov la: 18/11/2004 16:06:16
iti multumesc f. mult pt acest text. ca de obicei, tot ce trimiti este interesant. voi continua sa citesc cu multa placere textelel tale.
multumesc din suflet.
cu stima


"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#29146 (raspuns la: #29136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Emily Dickinson - de fefe la: 18/11/2004 23:42:54
Nici una din Poeziile acestei scriitoare nu au un titlu anume. Toata viata ei a stat acasa, a publicat doar doua sau trei poezii, si a trait o viata cit se poate de simpla. Poeziile ei au fost descoperite dupa moartea ei, toate erau frumos asezate si legate cu bentite. Este considerata cea mai mare scriitoare Americana. Sper sa va placa cuvintele ei simple si pline de viata. Este una din favoritele mele poezii, contine o sublimitate care foarte rar o poti gasi in poezie, sublimitatea aceasta fiind un motto al existentei mele. **Cu permisiunea gazdei, chiar daca poeziile ei sint in Engleza, as vrea sa mai listez citeva.

Emily Dickinson (1830–86).

I ’M nobody! Who are you?
Are you nobody, too?
Then there ’s a pair of us—don’t tell!
They ’d banish us, you know.

How dreary to be somebody!
How public, like a frog
To tell your name the livelong day
To an admiring bog!
#29188 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...