Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate

Cele mai frumoase poezii

de Ingrid la: 13/10/2003 10:25:35
modificat la: 15/10/2003 06:36:55
Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (490):

Emily Dickinson - de fefe la: 19/11/2004 00:09:39
Emily Dickinson (1830–86)

SHE went as quiet as the dew
From a familiar flower.
Not like the dew did she return
At the accustomed hour!

She dropt as softly as a star
From out my summer’s eve;
Less skillful than Leverrier
It’s sorer to believe!
#29190 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Edgar Allan Poe - de fefe la: 19/11/2004 00:18:43
Scuzati-ma dar mi-am adus aminte ca mai este un scriitor care il ador. Tot American, si tot unul din favoritii mei. Enjoy.

( 1849)
by Edgar Allan Poe

It was many and many a year ago,
In a kingdom by the sea,
That a maiden there lived whom you may know
By the name of ANNABEL LEE;
And this maiden she lived with no other thought
Than to love and be loved by me.

I was a child and she was a child,
In this kingdom by the sea;
But we loved with a love that was more than love-
I and my Annabel Lee;
With a love that the winged seraphs of heaven
Coveted her and me.

And this was the reason that, long ago,
In this kingdom by the sea,
A wind blew out of a cloud, chilling
My beautiful Annabel Lee;
So that her highborn kinsman came
And bore her away from me,
To shut her up in a sepulchre
In this kingdom by the sea.

The angels, not half so happy in heaven,
Went envying her and me-
Yes!- that was the reason (as all men know,
In this kingdom by the sea)
That the wind came out of the cloud by night,
Chilling and killing my Annabel Lee.

But our love it was stronger by far than the love
Of those who were older than we-
Of many far wiser than we-
And neither the angels in heaven above,
Nor the demons down under the sea,
Can ever dissever my soul from the soul
Of the beautiful Annabel Lee.

For the moon never beams without bringing me dreams
Of the beautiful Annabel Lee;
And the stars never rise but I feel the bright eyes
Of the beautiful Annabel Lee;
And so, all the night-tide, I lie down by the side
Of my darling- my darling- my life and my bride,
In the sepulchre there by the sea,
In her tomb by the sounding sea.


#29191 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Edgar Allan Poe - de fefe la: 19/11/2004 00:36:30
Inca una ca sa fie cu sotz.

( 1834 )
by Edgar Allan Poe

Thou wast all that to me, love,
For which my soul did pine-
A green isle in the sea, love,
A fountain and a shrine,
All wreathed with fairy fruits and flowers,
And all the flowers were mine.

Ah, dream too bright to last!
Ah, starry Hope! that didst arise
But to be overcast!
A voice from out the Future cries,
"On! on!"- but o'er the Past
(Dim gulf!) my spirit hovering lies
Mute, motionless, aghast!

For, alas! alas! me
The light of Life is o'er!
"No more- no more- no more-"
(Such language holds the solemn sea
To the sands upon the shore)
Shall bloom the thunder-blasted tree
Or the stricken eagle soar!

And all my days are trances,
And all my nightly dreams
Are where thy grey eye glances,
And where thy footstep gleams-
In what ethereal dances,
By what eternal streams.


#29192 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
atunci sa facem completarea de cuvinta... - de sanjuro la: 19/11/2004 10:10:12
Edgar Allan Poe

The Raven
[First published in 1845]

Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
`'Tis some visitor,' I muttered, `tapping at my chamber door -
Only this, and nothing more.'

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; - vainly I had sought to borrow
From my books surcease of sorrow - sorrow for the lost Lenore -
For the rare and radiant maiden whom the angels named Lenore -
Nameless here for evermore.

And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me - filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
`'Tis some visitor entreating entrance at my chamber door -
Some late visitor entreating entrance at my chamber door; -
This it is, and nothing more,'

Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
`Sir,' said I, `or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you' - here I opened wide the door; -
Darkness there, and nothing more.

Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before
But the silence was unbroken, and the darkness gave no token,
And the only word there spoken was the whispered word, `Lenore!'
This I whispered, and an echo murmured back the word, `Lenore!'
Merely this and nothing more.

Back into the chamber turning, all my soul within me burning,
Soon again I heard a tapping somewhat louder than before.
`Surely,' said I, `surely that is something at my window lattice;
Let me see then, what thereat is, and this mystery explore -
Let my heart be still a moment and this mystery explore; -
'Tis the wind and nothing more!'

Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately raven of the saintly days of yore.
Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he;
But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door -
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door -
Perched, and sat, and nothing more.

Then this ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
`Though thy crest be shorn and shaven, thou,' I said, `art sure no craven.
Ghastly grim and ancient raven wandering from the nightly shore -
Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning - little relevancy bore;
For we cannot help agreeing that no living human being
Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door -
Bird or beast above the sculptured bust above his chamber door,
With such name as `Nevermore.'

But the raven, sitting lonely on the placid bust, spoke only,
That one word, as if his soul in that one word he did outpour.
Nothing further then he uttered - not a feather then he fluttered -
Till I scarcely more than muttered `Other friends have flown before -
On the morrow will he leave me, as my hopes have flown before.'
Then the bird said, `Nevermore.'

Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
`Doubtless,' said I, `what it utters is its only stock and store,
Caught from some unhappy master whom unmerciful disaster
Followed fast and followed faster till his songs one burden bore -
Till the dirges of his hope that melancholy burden bore
Of "Never-nevermore."'

But the raven still beguiling all my sad soul into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;
Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore -
What this grim, ungainly, gaunt, and ominous bird of yore
Meant in croaking `Nevermore.'

This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;
This and more I sat divining, with my head at ease reclining
On the cushion's velvet violet lining that the lamp-light gloated o'er,
But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er,
She shall press, ah, nevermore!

Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.
`Wretch,' I cried, `thy God hath lent thee - by these angels he has sent thee
Respite - respite and nepenthe from thy memories of Lenore!
Quaff, oh quaff this kind nepenthe, and forget this lost Lenore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil! -
Whether tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
Desolate yet all undaunted, on this desert land enchanted -
On this home by horror haunted - tell me truly, I implore -
Is there - is there balm in Gilead? - tell me - tell me, I implore!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Prophet!' said I, `thing of evil! - prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us - by that God we both adore -
Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
It shall clasp a sainted maiden whom the angels named Lenore -
Clasp a rare and radiant maiden, whom the angels named Lenore?'
Quoth the raven, `Nevermore.'

`Be that word our sign of parting, bird or fiend!' I shrieked upstarting -
`Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!
Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken!
Leave my loneliness unbroken! - quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!'
Quoth the raven, `Nevermore.'

And the raven, never flitting, still is sitting, still is sitting
On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming,
And the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted - nevermore!
#29200 (raspuns la: #29192) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mircea cartarescu...din nou. - de sanjuro la: 19/11/2004 10:21:46

intr-un tarziu am incercat sa-ti dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am desurubat capacul microfonului
si am gasit fierul ruginit, plin de viermi;
am cautat surubelnita
si-am desfacut carcasa: de lita bobinelor
isi prinsesera paianjenii panza.
pe snurul impletit, acum putred, cu cauciucul mancat si sarma zdrelita
isi lasau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pan-a iesit din pioneze cu tencuiala cu tot,

am tras de el pana am inceput sa apropii
metru cu metru cartierul tau de al meu
turtind farmaciile, cofetariile, pleznind tevile de canalizare
incalecand asfalturile, presand atat de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case
incat deasupra a ramas doar o muchie de lumina scanteietoare
pulsand in aerul ars, ca de fulger.
trageam de fir, si ca un sfant indian facand trapezul pe ape
statuia lui c.a. rosetti aluneca spre militie
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foisorul de foc si se duse la fund cu tot cu o nunta
iar strada latina zambi; trageam de fir, incolacindu-l pe brat, si deodata
casa ta cu brauri albe si roz ca o prajitura de var
aparu cu fereastra ta in dreptul ferestrei mele
geamurile pleznira cu zgomot
iar noi ne-am trezit fata-n fata
si ne-am apropiat din ce in ce mai mult
pana ne-am imbratisat strivindu-ne buzele
pulverizandu-ne hainele, pieile, amestecandu-ne inima
mancandu-ne genele, smaltul ochilor, coastele, sangele,
ciobindu-ne sira spinarii, arzand.

arzand cu troznete, ca dati cu benzina
arzand cu gheturi albastre, cu stalactite de fum
cu ceara sfaraitoare, cu seu orbitor
pana cenusa a umplut lada de studio si chiuveta din baie
si paianjenii si-au facut plase in cosul pieptului nostru.
#29202 (raspuns la: #29200) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu ati dori sa mai inveselim un pic atmosfera,mmm? - de souris la: 19/11/2004 13:40:02
de ce spun asta? pt ca poezia lui Mircea Cartarescu ,desi imi place,nu mi se pare luminoasa,parca are in ea ceva din cenusiul blocurilor cu 10 etaje...

Rea de plata

Ea vine de la moara;
Si jos in ulicioara
Punanadu-si sacul,iaca
Nu-l poate ridica.
-Ti-l dus eu! -Cum? -Pe plata!
Iar ea,cuminte fata,
Se si-nvoieste-ndata-
De ce-ar si zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La cale jumatate
Cer plata-trei saruturi.
Dar uite felul ei:
Sta-n drum si se socoate,
Si-mi spune cate toate,ca ea nu poate,
Ca prea sunt multe trei!

Cu doua se-nvoieste,
Iar unul mi-l plateste,
Cu altul sa ramaie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am sa-l vad cat veacul!
Si iata-ma,saracul,
Sa-i duc o posta sacul
P-un singur sarutat!

G.Cosbuc ;)

ps:fefe, ma bucur enorm de poeziile lui E.A.Poe in original.Multumesc.
#29214 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Poezia 10 Agosto de Pascoli e - de Mariana Ignatov la: 19/11/2004 17:43:58
Poezia 10 Agosto de Pascoli este una din pilastrele poezii italienesti. Imi pare rau ca nu am gasit traducerea in romaneste. Poezia este o autobiografie a autorului care descrie moartea tatalui in drum spre casa; compara caderea stelelor cu lacrimile familiei sale.
10 august este sera Sfantului Lorenzo, sera in care se vad multe stele cazatoare. asa ca italienii in sera de 10 august se organizeaza pt a urmari acest minunat spectacol.
cu stima, mariana

di Giovanni Pascoli

San Lorenzo, io lo so perché tanto
di stelle per l'aria tranquilla
arde e cade, perché si gran pianto
nel concavo cielo sfavilla.
Ritornava una rondine al tetto:
l'uccisero: cadde tra i spini;
ella aveva nel becco un insetto:
la cena dei suoi rondinini.

Ora è là, come in croce, che tende
quel verme a quel cielo lontano;
e il suo nido è nell'ombra, che attende,
che pigola sempre più piano.

Anche un uomo tornava al suo nido:
l'uccisero: disse: Perdono;
e restò negli aperti occhi un grido:
portava due bambole in dono.

Ora là, nella casa romita,
lo aspettano, aspettano in vano:
egli immobile, attonito, addita
le bambole al cielo lontano.

E tu, Cielo, dall'alto dei mondi
sereni, infinito, immortale,
oh! d'un pianto di stelle lo inondi
quest'atomo opaco del Male!

"Una vita senza ricerca non è degna di essere vissuta."
#29251 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Adela, pentru Souris - de (anonim) la: 20/11/2004 18:36:23
Imi place mult George Cosbuc, e spiritual adesea, imi place si maniera lui taraneasca, cunoasterea ambiajului acesta, din care a iesit el-insusi. Dar cel mai mult imi plac "Rugaciunea din urma", "Scrisoare de la Muselim-Selo" si "moartea lui Fulger". Sunt zguduitoare, nu le pot citi fara lacrimi.
Cum iti par tie?
Cele bune, Adela
#29348 (raspuns la: #29214) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Cartarescu - de (anonim) la: 20/11/2004 19:31:08
e chiar si poezia mea preferata scrisa de el ,deji daca-l vezi la tv nu -ti vie sa-lcitesti
#29356 (raspuns la: #29031) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
d-nei Adela - de souris la: 22/11/2004 02:52:51
sigur ca postand acea poezie am fost un pic off topic( "cele mai frumoase" poezii,nu?) :) dar ideea era sa provoc un zambet pe fata celui care ar fi citit-o.Sigur ca "Moartea lui Fulger"(o citesc intodeuna cu voce tare asa cum o citeam la ora de romana in clasa a 7-a ) Scrisoare de la Muselim Selo dar si altele Zobail,El-Zorab astea imi vin acum in minte,sunt pline de patetism si continua sa faca sa se incretesca pielea pe mine chiar si la a n-a lecturare..

Ce minunate erau erau orele de lb. romana cand aveam de studiat poezii!Profesoara noastra,o persoana extraordinar de sensibila si un pedagog fara cusur,cauta intodeauna sa creeze un context prielnic pentru fiecare poet in parte mai inainte de a trece la lectia propriu-zisa.Acum,cand la Iasi avem parte de prima ninsoare :), imi amintesc cum a amanat poezia lui Alecsandri,Miezul Iernii pana cand s-a asezat un strat gros de zapada si un inghet din acela care face sa crape pietrele...Iar noi aveam cursuri dupa-amiaza,cand la ora 16.00 deja se lasa intunericul....Ei ,asa, cu perdelele date la o parte de pe geamuri citeam noi poezia Miezul iernii ....
#29447 (raspuns la: #29348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Poezii de Cosbuc si Alexandri - de (anonim) la: 24/11/2004 01:17:33
Adela pentru Souris. Imi place si mie la nebunie El-Zorab, dar Zobail nu-mi este cunoscuta. Din pacate, Cosbuc a ajuns foarte tarziu in Basarabia,
si am foarte putine poezii de ale lui Cosbuc. Cosbuc nu era nici in programul scolar. Si nu am avut norocul sa am o invatatoare de limba ROMANA atat de inteligenta si sensibila. Pe alexandri l-am studiat si in scoala, desi nu integral. Mie imi place mult - poeziile lui nu sunt totdeauna perfecte din punct de vedere structural, dar emana atata bunatate sufleteasca, tandrete, dragoste pentru tot ce este frumos pe aceasta lume, pentru natura, incat nu poti sa nu-l iubesti. Eu, cel putin, asa simt. Pastelurile lui sunt minunate, minunat este si "Concertul in lunca". Imi plac si poeziile lui patriotice, in deosebi "Penes Curcanul" si "Dan, capitan de plai" Aceste poezii cu adevarat te fac sa-ti iubesti tara si neamul.
Cele bune! Adela
#29637 (raspuns la: #29447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Poezii - de vrab la: 24/11/2004 21:56:50
Imi amintesc o poezie frumoasa ,a unei colege de liceu:

Nu traim decat atata cat iubim
In rest nu facem decat
Sa asteptam sau sa ne amintim
Daca va intereseaza,imi voi aminti cum o cheama pe autoare.
#29753 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Poezii traduse - de (anonim) la: 25/11/2004 00:45:59
Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea:


Cunună de sonete - nobil vis!
Să gust ale canoanelor mistere,
Ce modelează forma cu-al lor scris -
Pierzându-şi forma, frumuseţea piere.

Suport cu greu un chin de nedescris
Al tonului amorf, fără putere,
Până la scrâşnet, până la durere...
Mai bine-atunci tăcerea - am decis!

Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi,
Ci-al poeziei sale ritm vioi
Cadenţă dă şi undelor marine...

O, dacă eşti maestru, tu, poete,
Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete -
Cea culme-a formei pure, cristaline


Cea culme-a formei, pură, cristalină,
E floarea vie - crin, lalea, bujor,
Trifoi, garoafa, astră ori gherghină,
Ori trandafirul - floare de amor.

Orice boboc de floare ia-l in mână -
Vei fi cuprins de-un negrăit fior,
Căci n-a admis măiestrul creator
Nici un cusur - perfectă e si fină,

O mostră e de artă preacurată...
Iar noi o mai privim câte odată,
Ci drum prin suflet florii n-am deschis.

Desi e frumuseţea trecătoare,
Spre ea mă plec, când inima mă doare,
Când existenţa-mi pare un abis.


Când existenţa-mi pare un abis,
Durerea-n inimă nu-şi află loc
Şi-n colţul gurii taie-al său abris -
Atunci deschid un volumaş de Blok.

Cum sună versul aprig şi precis
Acestui trist şi mândru prooroc -
Călit e bronzul verbului la foc
Al sufletului liber şi deschis.

O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă!
Fă să renasc din lut, din aer, apă,
Din foc, din a viorilor suspine...

Curat e-al poeziei tale rod,
Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot...
Fiinţa-mi se avântă către tine!


Fiinţa-mi se avântă către tine,
O, Patrie, să fie-un vis fugar?
Depun buchetul cu arome fine
Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar,

Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine,
Şi jos, lângă cavoul mortuar.
Poeţii dorm, răpusi sau de pahar,
De greaţa lumii sau de mâini haine.

Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată.
Suntem perfizi - si sinceri câte-odată,
Acela n-are cruce, acesta n-are vis...

Sunt lucruri importante-n astă viaţă,
Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă -
Paloarea foii pure de narcis.


Paloarea foii pure de narcis -
Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală,
Şi nici un gând - tăcere de abis,
Hârtie oarbă, rece, neutrală...

Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis,
Cat ea-i nemărginită, pură, goală -
Să fii naiv sau plin de îndrăzneală,
Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris!

Teribilei porniri nu te supune,
Nu pângări cea candidă minune
Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine -

Aceasta-i calea şi destinul tău,
E roaba ta şi Doamna ta, mereu
Izvor de doruri sumbre si suspine.


Izvor de doruri sumbre şi suspine
Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit,
Ci cât n-am bea licorile divine
Am soarbe-amarul lor la infinit.

Acest coctail nu-i mestecat prea bine -
Când acru, când cu miere îndulcit,
Dar bem din zori si pân-la asfinţit,
Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne.

Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară,
Azurul cerului, parfum de lăcrămioară,
Şi pentru tril de ciocârlii, în fine!

Trăiască floarea! arborele! spinul!
Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul -
Femeia dulce cu priviri senine!


Femeie dulce cu priviri senine...
Ai planuri mari, şi treburi, şi idei,
Dar totul piere la surâsul ei,
Făcând un rob - si un erou din tine.

Eşti mare, important şi plin de sine -
Poet, ministru, jude - ce mai vrei?
Dar pleacă ea - nebun de dorul ei
Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne?

Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot,
Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot
In nopţi pustii mirajele din vis...

O rază de speranţă te mai ţine
Şi dintre nori sclipind peste ruine
O stea - al nopţii clar surâs.


O, stea, al nopţii clar surâs!
Cu tine şi cu drumul stau în faţă,
Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă,
Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis?

Trec ani, evenimente... M-am deprins
Cu-al lor şirag multicolor pe aţă,
Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă...
Acestea toate-n suflet le-am cuprins.

Veni-va Judecata pentru toţi -
Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi,
Tu - victima - răspunzi de tot ce faci,

Căci tu vei fi si propriul călău
Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu,
Nu te grăbi altora să le placi.


Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!


Tu inima-n făclie s-o prefaci!
Rezistă lesne gerului de fier
Un alb mesteacăn, bradul conifer,
Pustiului arid - un caragaci.

Primejdia-nsă veşnic s-o ataci
Al traiului sătul. Ce-i efemer -
Minciuna, proza, lenea - să n-o placi,
Salvează cântecul prin sete de-Adevăr!

Din slove e ţesut frumosul tort
Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort;
Dar dacă ai simţit vre-un grăunte

În miezul lui, mocnind încă de jar,
Prin pâcla deasă sus ridică-l iar -
De vântul vremii sufletul n-ascunde


De vântul vremii sufletul n-ascunde,
Apărătoarea coifului n-o pune,
Cu steagul Adevărului în frunte
Când zbori la luptă-n iureşul furtunii.

Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde
În inimă... Nici moartea n-o supune.
Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune,
Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe:

Cu tine-s arbori, cerul azuriu,
Şi torţa inimii mai arde viu
De chinu-acestui vaiet omenesc.

Acest miracol vezi de-l ţine minte,
Drept vrajă contra răului-nainte
Păstrează-n piept curajul bărbătesc!


Păstrează-n piept curajul bărbătesc,
Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi,
Ba şi merindea-n albele cetăţi
De mucegai cu grijă o feresc.

Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi,
A fiert în arbori mustul tineresc,
Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc -
Iar toamna rupe norii în bucăţi.

Ca-n miez de iarnă, beznă e afară,
Dar vinul vechi de casă, din cămară
Aprinde-n noi un sânge vitejesc.

Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă,
Să fie zi în inimi şi în casă -
Luminile din beznă mai sclipesc!


Luminile din beznă mai sclipesc -
E imposibil să se stingă toate:
Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate,
Cuvântul bun şi ochiul femeiesc.

Minciuni şi calomnii neruşinate,
Că e-n putere haosul drăcesc
Să-oprească-n cale soarele ceresc,
Lungind măcar cu-o oră neagra noapte.

Dar umbra creşte, vine tot mai mare -
Atomi şi suflete-n dezagregare;
Metalul ca un cancer ne pătrunde.

Dar prin această-oribilă stihie
Ard focuri vii de sfântă poezie -
În întuneric pas să se cufunde


În întuneric pas să se cufunde
Timida luminiţă ce o port
Ba viguros, ba de-oboseală mort
Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte.

Adesea singur am rămas pe punte,
Busola inimii m-a dus din port în port...
Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord
Şi soarta crunt mă clatină pe unde.

Nu pot să iau nimic de la-nceput.
Nimic să sterg, să rup... Cum am putut
De bine, de frumos am scris ce-am scris.

În zori - la drum, ci până mâine iată
Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată
Cununa de sonete - nobil vis!


Cunună de sonete - nobil vis,
Cea culme-a formei dure, cristaline...
Când existenţa-mi pare un abis
Fiinţa-mi se avântă către tine,

Paloarea foii pure de narcis -
Izvor de doruri sumbre şi suspine,
Femeie dulce cu priviri senine
Şi stea - al nopţii clar surâs.

Nu te grăbi altora să le placi,
Ci inima-n făclie s-o prefaci...
De vântul soartei sufletul n-ascunde,

Păstrează-n piept curajul bărbătesc -
Luminile din beznă mai sclipesc,
În întuneric pas să se cufunde!

Sper ca v-au placut?

#29764 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
poeziile mele preferate... - de nebunica la: 29/11/2004 14:07:10
1. E.E. Cummings - you said Is (XIII)

you said Is
there anything which
is dead or alive more beautiful
than my body,to have in your fingers
(trembling ever so little)?
Looking into
your eyes Nothing,i said,except the
air of spring smelling of never and forever.

....and through the lattice which moved as
if a hand is touched by a
moved as though
fingers touch a girl's
Do you believe in always,the wind
said to the rain
I am too busy with
my flowers to believe,the rain answered

2. E.E. Cummings - i carry your heart with me

i carry your heart with me(i carry it in
my heart)i am never without it(anywhere
i go you go,my dear; and whatever is done
by only me is your doing,my darling)
i fear
no fate(for you are my fate,my sweet)i want
no world(for beautiful you are my world,my true)
and it's you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life;which grows
higher than the soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that's keeping the stars apart

i carry your heart(i carry it in my heart)

3. Edgar Allan Poe - Alone

From childhood's hour I have not been
As others were; I have not seen
As others saw; I could not bring
My passions from a common spring.
From the same source I have not taken
My sorrow; I could not awaken
My heart to joy at the same tone;
And all I loved, I loved alone.
Then- in my childhood, in the dawn
Of a most stormy life- was drawn
From every depth of good and ill
The mystery which binds me still:
From the torrent, or the fountain,
From the red cliff of the mountain,
From the sun that round me rolled
In its autumn tint of gold,
From the lightning in the sky
As it passed me flying by,
From the thunder and the storm,
And the cloud that took the form
(When the rest of Heaven was blue)
Of a demon in my view

4. E.E. Cummings - I Am A Beggar Always

i am a beggar always
who begs in your mind

(slightly smiling, patient, unspeaking
with a sign on his
BLIND)yes i

am this person of whom somehow
you are never wholly rid(and who

does not ask for more than
just enough dreams to
live on)
after all, kid

you might as well
toss him a few thoughts

a little love preferably,
anything which you can't
pass off on other people: for
instance a
plugged promise-

the he will maybe (hearing something
fall into his hat)go wandering
after it with fingers;till having

what was thrown away
taptaptaps out of your brain, hopes, life
to(carefully turning a
corner)never bother you any more

5. e.e. cummings - the boys i mean are not refined

the boys i mean are not refined
they go with girls who buck and bite
they do not give a fuck for luck
they hump them thirteen times a night

one hangs a hat upon her tit
one carves a cross on her behind
they do not give a shit for wit
the boys i mean are not refined

they come with girls who bite and buck
who cannot read and cannot write
who laugh like they would fall apart
and masturbate with dynamite

the boys i mean are not refined
they cannot chat of that and this
they do not give a fart for art
they kill like you would take a piss

they speak whatever's on their mind
they do whatever's in their pants
the boys i mean are not refined
they shake the mountains when they dance

Ce spuneti de:
" Do you believe in always,the wind
said to the rain
I am too busy with
my flowers to believe,the rain answered..."?
#30119 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ninge - de sanjuro la: 03/12/2004 15:23:46

Când iar începe-a ninge
Mă simt de-un dor cuprins.
Mă văd, pe-un drum, departe,
Mergând, încet, şi nins.

Sub streşină, cerdacul
Se-ntunecă mâhnit;
Stă rezemată-o fată
De stâlpu-nzăpădit.

George Bacovia
#30506 (raspuns la: #30119) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Adela Vasiloi, - de Coralie la: 03/12/2004 20:30:52
mai intâi felicitari pentru traducere,
mersi pentru versuri, m-am delectat!
#30596 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
emily - de (anonim) la: 03/12/2004 23:17:35
Si mie imi place (da, inca...) emily dickinson, dar nu scriu pentru asta...iti raspuns ca unei persoane fidele si pasionate de poezia ei...
daca gasesti o culegere care se cheama "singuratate si poezie"(ed. bilingva, 1995) vei vedea ca au si titluri. Nici eu nu am stiut multa vreme de ce dickinson era asa de indepartata vietii celei agitate si de ce poeziile ei sint atit de cumplit de triste. De ce scria ea "this is my message to the world" ma mai intrebam...Pentru ca faptul ca era oarba ii dadea dreptul sa scrie asa cum a scris. Poate ca daca era altcineva suna ridicol.
De-aia statea e.d acasa.

Mie mi se pare ca poeziile Magdei Isanos se apropie intrucitva de ale ei.

Noapte buna!
#30627 (raspuns la: #29188) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Balada damelor din Cuza Voda de Emil Brumaru - de Bugsy Siegel la: 11/12/2004 22:07:24
In Cuza Voda dar si-n alte locuri
Damele-si poarta lenes aroganta
Spre-a ma intimida si-au luat pantofi
cu tocuri
Si toale-aduse de curand din Franta.

Cind le-ntalnesti,o, Doamne, ce
Te napadesc si ce emotiune
De parc-ai fi inca o data june
Si-ai astepta tramvaiul 3 in statii

De sapte ceasuri sub lumina fleata
Si sub parfumul lor profund veneric.
Tu te consumi si-ajungi curand
Si nu-nchizi ochii pana dimineata.

O, doamna de-as avea macar o
Acces la sinu-ti fraged si la gratii,
T-as darui borcanul cu salata.
Dar tu ma tii, nemernico, prin
#31452 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
R. Tagore - de alura la: 17/12/2004 14:13:09
"Mi-esti drag, iubitul meu. Iarta-mi iubirea.
Tu m-ai prins ca pe o pasare ratacita.
Inima mi se zbate asa de tare , incat valul sau a cazut.
Acoper-o cu duiosie, iubitul meu, si iarta-mi iubirea.

Daca nu ma poti iubi, dragul meu, iarta-mi durerea.
Nu ma privi de departe cu dispret.
Ma voi ghemui in coltisorul meu si acolo voi sta noaptea intreaga.
Intoarce-ti ochii de la mine, iubitul meu, si iarta-mi durerea.

Daca ma iubesti, dragul meu, iarta-mi bucuria.
Cand inima mea este furata de vartejul bucuriei,
Sa nu razi de primejdioasa mea daruire.
Cand, asezata pe tronul meu,
Te stapanesc cu tirania iubirii mele
Cand, asemenea unei zeite, iti daruiesc frumusetile mele,
Indura-mi mandria, iubitul meu, si iarta-mi bucuria
#31855 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iarta... - de (anonim) la: 23/12/2004 05:42:12
Este o mostra de simtire si gandire feminina intr--o societate dominata de o religie misogina despotica. Intr-o asemenea societate pentru femei este obisnuita si mult prea exagerata tendinta spre umilire si sacrificiu in numele iubirii, in numele barbatului. Femeia este dominata de teama de a atrage mania barbatului nu doar pentru greselile ei, ci chiar printr-o atitudine involuntar independenta si autonoma; de aceea, in poezia respectiva, isi cere iertare pentru toate - pentru iubire, pentru sentimentele de mandrie si bucurie, care le incearca. Acestea ii dau senzatia de dominatie, deci pot leza, intr-un fel, amorul propriu al barbatului, orgoliul lui. Cand iubesti, trebuie sa fii prudenta.
Daca a scris-o (aceasta poezie) Rabindranat Tagore, a fost un bun psiholog. Dar nu este exclus s-o fi compus iubita lui - ar fi fost ceva obisnuit pentru India acelor timpuri - meritele sotiei (iubitei) sa si le insuseasca sotul.
#32147 (raspuns la: #31855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Anonimei - de fefe la: 23/12/2004 21:28:27
Probabil ca esti un pic confuza, Emily Dickinson desi a avut niste probleme cu ochii, nu a fost oarba, si motivele ei pentru a trai in casa parinteasca pina la moartea ei nu a avut nimic de-a face cu sanatatea ei. Poate faci confuzie cu Helen Keller, care a fost oarba din nastere, si in acelasi timp si surda si muta. Desi Helen Keller a avut aceste handicapuri ea a vizitat foarte multe locuri, chiar si in strainatate. Cit priveste poeziile lui Emily Dickinson, este exact asa cum am spus in prealabil, ea nu si-a pus nici un titlu la poeziile ei. In toata viata ei a publicat 7-10 poezii, nu mai tin minte exact. Dupa moartea ei, sora ei a descoperit poeziile asa cum am spus, legate in teacuri. Vrind sa le publice sora ei a incercat sa le dea un "format" acceptabil, si atunci a inceput sa le clasifice si sa le dea titluri. Pina in anii 1950, cind Thomas Johnson a de-editat poeziile si le-a publicat in formatul lor original, cu greseli de ortografie si gramatica stil "emily dickinson", lumea nu a stiut ca ea nu si-a dat titluri poeziilor. Ceea ce tu ai vazut pus ca titlu, in cele mai multe cazuri este prima linie din fiecare poezie, ca sa ne fie noua mai usor sa le cautam prin carti si enciclopedii. Emily Dickinson este inca un mare mister in lumea literala, poeziile ei fiind doar jumatate din contributia care ea a facut-o publicului admirator. Cealalta jumatate fiind abilitatea ei de a comunica prin scrisori, ceva care ea considera o arta, avind grija ca cel mai mic detaliu sa fie introdus. Imi aduc aminte cind am citit una din scrisorile ei, in care descria fiecare firicel din natura care se desfasura in fata ferestrei ei. Ii scria fratelui ei care era plecat de-acasa si in scrisoare iti poti da seama ca vrea sa impartaseasca nu numai evenimentele importante petrecute in lipsa lui, dar si mirosul, ambianta, si viata rudimentara care pentru Emily era un spectacol pe viu. Si inca un lucru, nu toate poeziile ei sint pline de tristete. Este adevarat, a fost o perioada in viata ei cind foarte multi din familie, si dintre prietenii apropriati au murit, si atunci a scris foarte mult despre moarte si suferinta. Dar poeziile acestea nu au dominat. Dintre cele 2000 si ceva de poezii, doar o parte au de-a face cu acest subiect, celelalte fiind despre natura, dragoste, viata, si alte teme care o fascinau pe moment.
#32184 (raspuns la: #30627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Felicitari de Craciun - de (anonim) la: 25/12/2004 22:09:25
SUnt Adela Vasiloi
Urez la toata lumea un Craciun fericit, multa sanatate si voie buna.
Va fac cadou o poezie de iarna:Înflorirea de iarnă

Înflorirea de iarnă, în parc,
Îmi oferă minunile sale -
În sclipirile-i alb-virginale
Mă deschid şi avid mă încarc
De un dor într-atât de imens,
De-o tristeţe atât de senină,
Încât lumea de-a pururi meschină
Fără voie se umple de sens...

Universul devine rotund -
Mai rotund, mai perfect ca o sferă -
În tăcerea lui alb-austeră
Ca-ntr-o ceaţă de vis mă cufund.
Pe aleile parcului azi
Trec ca umbra, cu paşi de panteră,
Scârţâitul zăpezii mai speră
Să mă afle aici, printre brazi,

Ci eu zbor către steaua din vis,
Prinzând flori de zăpadă cu gura,
Căci mă strigă, mă cheamă Natura
În poeticul ei paradis.
Ca zgârcitul, se pleacă din mers
Şi culege, sublima stăpână,
Pe oricine absoarbe lumină
Şi-i întoarce sclipirea... în vers.
Adela Vasiloi
#32266 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
timpul calatoriei mele - de varguitas23 la: 26/12/2004 21:07:05
timpul calatoriei mele este lung
calea care ma desparte de tine este fara sfarsit...
...cred ca nu mai e nevoie sa
#32286 (raspuns la: #31855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Murim... ca mâine - de Goe la: 29/12/2004 11:46:37
Murim... ca mâine

Magda Isanos

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

#32384 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Dar este frumoasa, nu?! Ne pl - de alura la: 17/01/2005 13:00:27
Dar este frumoasa, nu?! Ne plac scrierile in care ne regasim, chiar daca nu in totalitate!
#33600 (raspuns la: #32147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
vrei sa o fac eu? pt. varquitas23 - de alura la: 19/01/2005 12:29:08
Calea cea mai lunga
ma apropie cel mai mult de tine
si modularea cea mai itortocheata
este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.
#33776 (raspuns la: #32286) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
si eu l-am tradus cindva pe a - de (anonim) la: 24/01/2005 14:20:55
si eu l-am tradus cindva pe arghezi in rusa, numai pentru mine... ("Oseminte pierdute"). felicitari la cel mai propriu mod.
#34360 (raspuns la: #29764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Imbratisarea - Nichita Stanescu - de Micul print la: 24/01/2005 23:53:46
Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
#34431 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Este foarte frumoasa. Care - de demelza la: 25/01/2005 07:17:13
Este foarte frumoasa. Care e sursa?
#34450 (raspuns la: #32384) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ultima scrisoare - Mihai Beniuc - de camyb1981 la: 10/02/2005 11:29:20
Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.


#35857 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"Calatorul trebuie sa bata la - de camyb1981 la: 10/02/2005 11:33:52
"Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici"
#35858 (raspuns la: #33776) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
N-AI DA MUCLES - Marin Sorescu - de camyb1981 la: 10/02/2005 11:52:17
Foaie verde, foaie lata
Eu ti-am spus, fa, ca mi-esti draga
Ti-am cules din cer cinci stele
Sa-ti faci salba de margele.
Uiti cind iti spuneam chiar eu
Ca-l caftesc pe Dumnezeu
Chiar pe bunul Dumnezeu
De s-ar pune-n drumul meu

Boarfo, nu ti-a fost sucar
Sa bagi mina-n buzunar
Cum putut-ai sa te-nduri
Sa ma-nseli si sa ma furi?
Stateam noaptea amindoi
Bibilica, bibiloi
Cadea luna peste noi
Bibilica, bibiloi

Fa, ce-mi spuneai mie azi
Cind sareai peste pirleaz
Caci de drag ce iti sint eu
Ai sa mori de gitul meu
Dar vazusi un barbugiu
O bufanta de gagiu
Din Obor sau mai de sus
Si te-a pus cu cracii-n sus

Sa ma-nsele o laliie
Dar si eu fusei tamiie
Cind puteam sa fiu un crai
Sa fiu craiul cel mai crai.
Dar asa am ramas bleg
Amarit si plin de jeg
Ca narozii cei mai mari
Nex piranda, nex bistari.

PS: am gasit-o pe net, imi cer scuze daca exista mici diferente, din cite mi-o amintesc eu, in varianta asta sint ceva expresii modificate, dar e haioasa :)
#35859 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nichita stanescu si ce-ar mai fi d spus?! - de veronesse la: 22/02/2005 14:31:11
ceva de genul... "spune-mi, nu-i asa ca daca ti-as saruta talpa piciorului ai schiopata putin timp dupa aceea de tema sa nu-mi strivesti sarutul", continui "sa nu fiu suparat pe mere ca sunt mere", aici, "sub cerul ferestrei, sub cerul oval, norii curgeau in luna lui marte"... si cate si mai cate versuri... da! e acea regasire in versuri, si-acea stare p care o traiesti fara sa vrei...
#37162 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Licheaua comunista.... - de kradu la: 04/03/2005 03:21:25
Si dupa "44" a inceput cu poeme idioate ca "Steme tarii" si mai devine mult mai amplu in omagiul, "Marul de linga drum" unde linge la extrem comunismul?
O pramatie ideologica, pe care cu cel mai mare drag, il numesc
"Tradator de Neam".
Minjit si liochea asa mort cum e, ca de bine NIMIC nu se poate spune despre aceasta pacoste comnunista!
Hei si s-auzim numai de bine!
#38131 (raspuns la: #35857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Antitoamna - de Honey in the Sunshine la: 25/03/2005 15:18:21
Se mai deschid din cand in cand brate de fluviu
Urland revoltate impotriva esuatelor unice...
In pamatuful sobru picura mirul de duminica dimineata
Tu esti in patul de sub toamna bobocilor de cuc
(ar trebui sa spun si curcubeu pe undeva, nu?)
pe care se scurteaza sau se alungesc hidraulic hotii de vise
Condamnati la sete de ultimul solstitiu nascut viu
pe undeva o gazela de verde naste un doi de pica
trenurile se opresc la pomi, la fructe si pe marginea zilei
Albastrul pune cerere de azil politic in tara lui Verde Imparat
In Groapa Marianelor se fac focuri de frunze
Iar mirosul lor ma imbraca in uniforma de scolar cu sapca
acum stiu raspunsul,
ridic mana
Dar cui ii mai pasa ca
mie mi-e atat de toamna in fiecare primavara?

Nu stiu nimic despre autor, doar ca are pseudonimul Nexus.

If Jesus paid for our misstakes, let's make his money worth!
#40757 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Imi placea o poezie de Nichit - de TeodoraPA la: 29/03/2005 14:19:42
Imi placea o poezie de Nichita Stanescu, dar nu mi-o mai amintesc prea bine. Era ceva de genul:

Mi-as baga in inima in mar
Ca sa nu mai bata
Ci sa stea dracului
Nu ca sa ma sting
Ci ca sa pot sa ma opresc langa tine
Si sa-ti zic:
- Ti-o fi sete?!
Ia si tu si musca un mar.

Take heed when you think you stand, lest you fall.
#41094 (raspuns la: #40757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
un mesaj privat spre "mann", honey, - de maan la: 29/03/2005 16:19:20
care te va pune in legtura cu nexus.:)
#41101 (raspuns la: #40757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Rumi: Acesta este iubirea/o posibila traducere - de carmen-mihaela la: 29/03/2005 18:38:04
Aceasta este iubirea: zborul spre cerul ocult
Topind noianul de valuri isiene, clipa de clipa,
Mai intai, stiinta de a muri vietii
In final, pasul fara picior;
Arta de a vedea invizibilitatea lumii
Sfidarea aparentului: "EU".

Inima spun: ce dar si ce poarta,
Spre cercul iubitilor
Deschis celui ce dincolo de el insusi
Ajunge in simtirea din adancul suflarii:

This is love: to fly toward a secret sky,
to cause a hundred veils to fall each moment.
First, to let go of live.
In the end, to take a step without feet;
to regard this world as invisible,
and to disregard what appears to be the self.

Heart, I said, what a gift it has been
to enter this circle of lovers,
to see beyond seeing itself,
to reach and feel within the breast.

#41117 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nexus, Nexus:) - de Honey in the Sunshine la: 29/03/2005 22:40:15
maan : astept detalii!:)
If Jesus paid for our misstakes, let's make his money worth!
#41155 (raspuns la: #41101) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
poezii - de (anonim) la: 01/04/2005 18:49:23
A citit cineva din voi poezii de Pedro Salinas?
''Iarta-ma ca te caut...'' e interesanta si urmatoarea:
''si sufletul ti-era '' de pedro salinas

si sufletul ti-era
deschis si-atat de clar
incat eu niciodata
nu am putut sa intru.
Am cautat cararea ingusta,
trecerea inalta si dificila...
Dar spre sufletul tau
duceau drumuri largi.
Am pregatit scara_
_visam ziduri inalte
veghindu-ti sufletul-
dar sufletul tau
era fara de paza,
de ziduri si zidiri.
Am cautat usa
ingusta si joasa
dar sufletul tau
de clar ce era
nu avea intrare.
#41590 (raspuns la: #29753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
break, break, break - de rembrandt la: 02/04/2005 15:32:13

Break, break, break,
On thy cold gray stones, O Sea!
And I would that my tongue could utter
The thoughts that arise in me.

O well for the fisherman's boy,
That he shouts with his sister at play!
O well for the sailor lad,
That he sings in his boat on the bay!

And the stately ships go on
To their haven under the hill:
But O for the touch of a vanish'd hand,
And the sound of a voice that is still!

Break, break, break,
At the foot of thy crags, O Sea!
But the tender grace of a day that is dead
Will never come back to me.

By Alfred, Lord Tennyson.

keep it simple...
#41688 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ceva ca rugaciunea - Marin Sorescu - de scouty_tam la: 02/04/2005 21:13:21
Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.
Surreal but nice
#41724 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Esenin - de Intruder la: 03/04/2005 01:10:20

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tînar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pin-acum
Inima racita prea devreme
S-o pornesc din nou descult la drum,
Stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
O, pierdutul prospetimei har
Cu vioiul clocot al simtirii!

În dorinti încep zgîrcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar, viata ?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.

Toti sîntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele desarte...
Binecuvîntat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.

(traducerea: G. Lesnea)

#41743 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sete - de carmen-mihaela la: 09/04/2005 04:30:51
Azi, ti-au luat portocalule,
toate portocalele tale de aur.
Le-au asezat in lazi
si le-au trimis pe mare,
spre pamanturi fara portocali.
Multi cred ca nu ti-a mai ramas nimic.
Se insala portocalule.
Iti ramane fructul drag
numai mie, iti ramane fructul rotund si des
al umbrei tale pe pamant.
Si chiar daca nimeni nu-l vrea,
eu vin pe furis,
ca un talhar, sa-mi strang sub nevazutele valuri,
atat de certe, aceasta sete
pe care niciodata
nu mi-au potolit-o fructele tale.
(din volumul Valori eterne ale poeziei hispane, BPT, 1991)
#42722 (raspuns la: #41590) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Blaga... - de TeodoraPA la: 11/04/2005 16:29:56

Vei plânge mult ori vei zâmbi? - Lucian Blaga

nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Take heed when you think you stand, lest you fall.
#42908 (raspuns la: #42722) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Elena Farago - de gabrya la: 12/05/2005 14:30:37
Elena Farago
Iubeste-mi mainile si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe,
In care n-au putut sa-ti spuna,
In care n-au putut sa-ti dea,
Atat cat ar fi vrut
Atat cat, poate,
Doru-ti le cerea...
#48262 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Mistretul cu colti de argint - St.Augustin Doinas - de Intruder la: 16/05/2005 11:45:07
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
#49278 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Lasa-mi, toamna...-Ana Blandiana - de Intruder la: 16/05/2005 11:48:13
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
#49279 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Muntele - Marin Sorescu - de no_name la: 16/05/2005 11:55:29

Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.

Au trecut peste mine
Masini mici,
Sitot felul de picioare.

Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
#49280 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Hibernam - Marin Sorescu - de no_name la: 16/05/2005 11:57:09

Traim din amintiri, hibernam în vizuina
Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza.
Intre vinovatie si - asteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Asteptam cu mana streasina la inima.
Si ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne pastram calmul.
"Nu se lipeste mancarea de mine" - zici
Uite-asa nimic n-are gust, când santem despartiti.

Sinul tau mă doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
Asa trezesti în mine speranta.

#49281 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Inscriptie pe un sarut - Sadac Fatma - de Intruder la: 18/05/2005 07:55:34
Trandafir geana de roua
Inflorit sub luna noua
Dulce boarea ta sa vina
La un vad de luna plina
Cu fiorul primei soapte
Sa ma vindece de noapte
Si sa-mi dea durerea dulce
Pe mireasma sa ma culce
Si la vad de luna seaca
Gandul rosu sa ma treaca.

#49643 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sora mea - Eugen Jebeleanu - de Intruder la: 18/05/2005 07:58:47
vaca are ochi atat de blanzi
si ma intelege mai bine
decat voi, frati ai mei, pe mine

Pentru ca voi nu m-ati mai vrea
si m-ati goni departe
mult mai aproape de moarte
decat vaca, prietena mea

care spre mine priveste
cu ochii intelegatori
de margarite si nouri usori

cu gandul la abatorul ce ni se pregateste
si ei si mie deopotriva
de nevazuta forta nemilostiva.

si fruntea sa e de zapada blanda
si nu poarta ochelari
si tampla ei de luna si ma pazeste
si nu sta la panda.

#49644 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Africa de sub frunte - Geo Dumitrescu - de Intruder la: 18/05/2005 11:36:09
Numai vesti rele mai astept.
Numai vesti proaste mai pot aduce :
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasare,
cineva si-a taiat sufletul intr-un
ciob de oglinda,
undeva, in continentul iubirii
au navalit oamenii-cangur …

Toate vanturile bat de-a-ndaratelea,
zicand ca trebuie indreptati arborii
pe care tot ele i-au strambat. Si astfel
mortalitatea arborilor
a crescut inspaimantator -
caci nimic, o, nimic nu se poate indrepta
fara incuviintarea sevelor,
si tot ce se-ndreapta cu de-a sila
se frange …

De aceea, nu mai astept decat vesti rele -
se vor distinge probabil si focurile ramase,
va creste par aspru de cal
pe ultimele frunti albe, stralucitoare,
nesfaramate inca de ciomege,
si ultimele cantece in paduri
vor fi ale gorilelor-lupi …

Pana atunci, toata lumea trebuie
sa se scarpine individual -
asa e legea, asa e obiceiul
inainte de moarte. Nu staruiti,
nu se acorda nici o dispensa -
doar ciungii au nevoie sa se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele …

Si intre timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasare,
cineva si-a taiat oglinda
intr-un ciob de suflet,
si oamenii-cangur se inmultesc
in buzunarul de la spate al lumii …

Numai vesti rele mai astept.
#49660 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
...uite - de scouty_tam la: 19/05/2005 15:15:11
Uite-te aici, apropos de 'muscat marul'...

Surreal but nice
#49820 (raspuns la: #41094) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cântecul căţelei - S. Esenin - de Intruder la: 20/05/2005 12:42:51
Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, în vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pîna-n amurg, veghind încovoiata,
I-a rasfatat, lingîndu-i ne-ntrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata,
Pe fierbinteala pîntecului supt.

Iar seara, cînd gainile s-aseaza,
Stapînul casei a iesit posac
Si unde mama pîlpîia de groaza,
El pe toti sapte i-a bagat în sac.

În urma lui, fugind dupa desaga,
Cateaua da-n nametii de pe drum…
Rapindu-i puii, apa din viroaga
Scîncea curgînd sub botul ei, acum.

Apoi, cînd se-nturna sovaitoare
Si singura înspre culcusul ei,
Deasupra casei i-aparu pe zare,
În locul lunii, unul din catei.

Straina, zgribulita si-n nestire,
Privea la chipu-i nalt si departat,
Iar luna plina, lunecînd subtire,
Dupa colini a disparut treptat.

Si cum atunci, cînd cineva-n ograda,
Drept pîine-i zvîrle-o piatra dinadins,
Ca stele mari de aur în zapada,
Cateaua ochii tristi si i-a prelins

traducerea: G. Lesnea
#49959 (raspuns la: #49660) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
In fiecare zi - Romulus Vulpescu - de Intruder la: 20/05/2005 12:53:47
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.
#49960 (raspuns la: #49959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Apropo de singuratate (Erich Kastner) - de Intruder la: 21/05/2005 22:11:10
Poti fi singur cuc la o adica.
Degeaba gulerul ti-l mai ridici,
te-opresti lang-o vitrina si iti zici:
„Frumoasa-i palaria, dar cam mica”

Degeaba intri intr-o cafenea
si-auzi cum altii rad in gura mare
Sa razi cu dansii nici o noima n-are,
si tot degeaba e sa pleci asa.

Iti salta umbra-n mers pe trotuar
si se grabeste: cica timpul trece.
O calca oamenii cu sange rece
De nu poti plange, totu-i in zadar.

Si n-are rost, acasa de-ai fugit,
sa iei bromura, ca iti face bine.
Si n-are rost sa simti ca ti-e rusine
si nici sa tragi perdelele grabit

Si-ai vrea intr-un copil sa te prefaci,
sa fii ca pruncul nou nout de mic.
Iar ochii ii inchizi, nu vezi nimic,
si singur zaci …

Traducerea: I. Cassian-Matasaru
#50346 (raspuns la: #49960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Oare cine a scris poezia asta? - de Fata Morgana la: 25/05/2005 15:03:41

În fiecare vis îţi văd făptura
Cum sfâşie distanţa şi-mi infierează gura
Cu sărutari ca focul, cu şoapte adorate
Şi mă trezesc, străină în patul meu, în fiecare noapte.

Căci nu eşti lângă mine şi totul e pustiu,
Ca haosul din jurul Pământului cel viu!
Mă doare, mă devoră o dragoste nebună
Şi te sărut cu patos, prin razele de lună.

Eu ştiu că luna blândă
Îţi intră prin fereastră
Iar razele-i senine ţi-aduc iubirea mea,
Căci inimna lor bate
La fel cum bate A NOASTRĂ!

Te mângâie pe frunte...
O, câte le invidiez!
Şi te veghează tandre,
Cum eu mi te veghez.

Căci te iubesc, copile, cu-adâncă venerare,
Iar dragostea-mi fierbinte e ca un mistic crez,
Că mă întreb adesea, când văd fiinţa-ţi scumpă: oare
Să te sărut, iubite, sau să ingenuchez?

Am scris poezia asta în urmă cu 15 ani, când eu şi soţul meu nu ne mutasem, încă, împreună.
Am scris-o "pe nerăsuflate", ca şi cum eu aş fi compus-o. Dacă da, este şi singura poezie pe care am scris-o vreodata. Ce vreţi, nu e om să nu fi scris o poezie...
Mă întreb, oare eu am compus-o? Sau a fost vorba de o poezie citită şi uitată, pe care subconştientul mi-a furnizat-o ca fiind a mea? Dacă e aşa, ştie cineva numele adevaratului autor?
#51094 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Doru Davidovici - poetul - de Fata Morgana la: 27/05/2005 14:18:38
Dezminţire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea peţitorilor,

Simplu mit
Din care Homer şi editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sunt farse
Născocite de un orb zdrenţăros
Pentru un happy-end fermecător şi duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele
Itaca stâncoasă şi marea albastră - căci asta mi-e voia,
- adunat între ziduri surpate,
Ulise rămâne la Troia!
Aţi vrut să îmi luaţi spada şi coiful
Şi scutul zgâriat şi lovit
În cărţile voastre Ulise-i un biet rătăcit
Mă reneg pentru un plug
Simbol de taur castrat care trage la jug
Nici acum nu-nţelegeţi -
E atâta de greu?!
Că Ulise e Troia, şi că Troia sunt eu...


De patru milenii amestec cu spada mortarul pe plajă
Cioplesc lespezi
ridic ziduri
Înălţându-mi în marmură voia.
De patru milenii
Ulise ridică
O nouă cetate la Troia...


Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă: "sa mă credeţi pe cuvânt?"

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frică?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile în ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mamă?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plini de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

Când un avion în aer explodează
Şi arde, ce se întâmplă cu pilotul?
De ce pe cer sunt stele numai noaptea?
De ce copiii vor să ştie totul?

Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine aşează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
Şi judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înţelept
Mai bine decât binele, binelui strică
Şi orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ţi.

Eşti încă prea crud să ştii ce e de ştiut,
Ce se întâmplă, şi cum se întâmplă,
Apa din alţii cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaşti, pocăit
Şi iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiţi, sau să-ţi aminteşti
Când trebuie să ierţi, sau să pedepseşti
Trecând peste tine.
Când singur râmâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinţi, de soţie -
Ce ţii pentru tine, ce alţii să ştie
Ce-i bun şi ce-i rău, eterna problemă.
Să poţi rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând şi deodată, cu toţii au dreptate.

Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
Să poţi să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
Să poţi să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu ştii să-noţi
Când pleci, să nu laşi doar urme de roţi.

...Şi eu aş vrea să fiu turnat
În bronzul tare şi durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...


Hai, dă-te jos de pe piatră...
#51714 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Arhimede si soldatul ( Radu Stanca) - de Intruder la: 27/05/2005 23:43:08
Sa nu te-atingi de cercurile mele,
Ostas viclean ! Si nici sa nu te-nsele
Asemanarea lor cu arcul tau.
Sunt simple jucarii si nu fac rau.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
In rotunjimea lor sta actul sacru,
Care-mplineste sanul, mingea, vasul.
Si-aceasta nu-i o lance, e compasul ...

Apropie-te mai bine cu sfiala,
In rotunjimea lor nu e greseala.
Si chiar daca le vezi intinse-n zgura
Esenta lor e tot idee pura.

Daca arunci o piatra-n lac se isca,
Le vezi starnind un lac de odalisca,
In fumuri moi se leagana agale,
Pe scoici si melci desfasura spirale.

Cerescul cerb le poarta sus in coarne.
Sunt ochiul lui atent cand el adoarme.
In forma lor tot cosmosul incape.
Priveste-le, nebunule, de-aproape !

Zadarni te-nvartesti pe langa poarta ;
Cat timp problema mea ramane moarta,
Cat ma framant sa-i aflu dezlegarea
Nu-ti parasesc, fii sigur, inchisoarea.

Caci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
Inconjurat de cercurile mele,
Fie ca dorm pe prund, ori blani de biber
Cat timp le am pe ele, eu sunt liber !
#51916 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate