In memoria lui Adrian Paunescu

În ziua când tace poetul

În ziua când tace poetul, pământul şi cerul se frâng
Iar liniştea curge din ceruri pe noi ca o ploaie de lacrimi fierbinţi….
În ziua când tace poetul, chitara ce versu-i cânta
Se opreşte căci mâna artistului cade inertă la vestea cea tristă

În ziua când tace poetul, şi muzica tace odată cu versul
Şi versul se scurge incet pe un pat de spital
Căci versul e sânge şi sângele-i versul,
E versul ce în vene şi suflet curgea...

Imagini apuse ne trec azi prin minte, când tânăr alături de bravi menestreli
Cu Flacăra în suflet şi iubire de ţară, în lung şi în lat România băteau
În vremea când bezna stăpână în ţara era şi toate erau interzise
Veneau către noi cu Flacără-n suflet şi vesele cântece şi poezii

În piaţa din centru cetăţii ei caii legau, pe scena cea veche în grabă urcau
Şi glasul poetului parcă tuna, iar Flacăra lui peste noi revarsă, iubirea în noi aprinzând
Iar astăzi în zi de noiembrie trist pe scena cea veche cortina se trase,
Tăcuta-au cu toţii…… şi ultim rămas, poetul lumina îşi stinse...

Iar calul ce ieri îl purtase în grabă spre noi
Rămasa legat lângă scena din centrul cetăţii
Copita de piatră bătând în zadar aşteptându-şi stăpânul
Nu vine.......si o lacrimă - i curge încet pe obraz.

05.11.2010