!NFERNUL & Leonard Ancuța - primele interviuri (1)

La aproximativ o lună după apariția sa pe piață, la ed. Tracus Arte, romanul !NFERNUL și autorul Leonard Ancuța au generat (și cîteodată și degenerat!!!) și primele apariții în public, mai întîi în cadrul unor seri de lectură, dar și ca protagoniști ai unor interviuri.
Mai jos veți regăsi primele două dintre acestea, un video realizat de Andrei Ruse în cadrul Clubului de Lectură nr. 3, precum și un interviu clasic, excelent condus cu întrebări-cheie de Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.

1.


2.
Ce forme alternative care provoacă o stare de autosuficienţă există, în afară de droguri? Le-ai experimenta de dragul personajelor pe care le creezi?
Propria personalitate e primul lucru la care mă gîndesc. Egoismul în forma lui ce tinde să devină materială, nu doar o stare interioară. Sunt oameni care sunt narcisiști până reușesc să se confunde cu imaginea pe care o creează, sunt personaje într-o piesă imensă, își joacă rolul cu tenacitate și-și mistifică propria existență doar de dragul de a fi întotdeauna eroul învingător. Autosuficiența apare când lumea exterioară există numai ca acest tip de personalitate să se poată exprima. Interacțiunea lui cu universul este aceeași cu a copilului care colorează o carte după propria perspectivă, având doar modelul din mintea sa. De aici decurg cazurile particulare, autosuficiența în artă, în gândirea teoretică, în alegeri zilnice, în conduita și abordarea relațiilor. Drogurile nu fac decât sa scoată la suprafață aceste impulsuri pe care le simt mai slabe sau mai puternice în mine sau în cei din jur, ele dezinhibează bariera autocontrolului și lasă bestia afară.
Dumnezeu, pe lângă faptul că-l scrii fără majusculă, are carnaţie sau textura oricărui lucru bun sau rău din jur, şi personajele tale au acces imediat la el, în anumite situaţii mai mult sau mai puţin extraordinare. Scriind acest volum, ai avut vreun cenzor interior sau exterior?
Am fost educat în spirit creștin și chiar și după ce am studiat filosofia la Universitate, am rămas cu o atitudine pro-creștină. Cum spunea Pascal în celebrul său Pariu, e mai bine să pariezi pe Dumnezeu. În fond, oricare e alegerea pe care o faci, cel mai bine e să fii constant. Voltaire- întrebat pe patul de moarte, dacă se lepădă de Satan, răspunde că nu e tocmai momentul în care să-și facă dușmani. Din perspectiva asta, dumnezeul din carte nu seamănă cu cel din Biblie, este mai degrabă dumnezeul-concept, dumnezeul filosofilor – diferit de cel al teologilor. Referindu-ne la carnație, da, el are în sine aceleași valori morale de bine și rău, dar fără a implica dogma. Dumnezeu Atotputernicul este iluminare, el se simte, nu se gândește – personajele mele îl gândesc și-l întâlnesc în manifestările sale, ele vor interacțiune directă cu el sau chiar schimbări drastice de perspectivă.
“Cine-i mai important, omul sau dumnezeu”?, se întreabă la un moment dat personajul narator.
Evident că ține de perspectiva celui care răspunde. Personajele mele sunt prizoniere autosuficienței. Felul în care acționează – unul caută să distrugă lumea pentru a oferi o nouă șansă lui dumnezeu de a o face mai bună, iar celălalt sacrifică un om pentru a accede la ceea ce există prin dumnezeu și din care dumnezeu se naște, iubirea – arată că ambele personaje își caută propria mântuire. Oricât de important ar fi dumnezeu pentru ele, scopul lor e egoist și autosuficient sinelui fiecăruia. Din perspectiva asta, poți privi romanul ori ca anticreștin, cum spunea Cosmin Perța, ori ca o satiră, cum mai degrabă am intenționat. Luată separat de roman, întrebarea asta ține de credința fiecăruia în Iubire, în Dumnezeire, în Mântuirea care vine prin dragostea lui Dumnezeu, sau, dacă ești ușor gnostic, atunci crezi doar în Existentul Supranatural, în dumnezeul-forță superioară care doar îți oferă cadrul propriei tale mântuiri, pe care ești dator să ți-o duci la bun sfârșit. În fine, dacă nu crezi nici într-una nici în cealaltă, atunci ori ești ateu și întrebarea nu face sens, ori ești agnostic și nu poți da niciun răspuns întrebării în măsura în care nu poți cunoaște suficient problema și nici orice alta problematică apropiată sau similară.
Personajul principal descoperă puterea Lum!n-ului încă din copilărie, în urma disconfortului fizic şi psihic provocat de părinţii săi. Calea spre Lum!n este asociată cu evenimentele brutale sau există şi alte metode de descoperire a sa?
Lum!n este drogul pe care personajul îl poate sintetiza prin propria dorință și credință în el. El funcționează ca substituent, atât pentru ceea ce înseamnă credință în sens teologic, cât și iubire, ca sentiment al fericirii. El este refugiul în care fiecare dintre cele două personaje își găsește liniștea, forța, aliatul, prietenul, Lum!n înlocuiește sau satisface orice dorință. Este drogul perfect, capabil să furnizeze fericirea doar prin faptul că personajul își dorește și crede că acest lucru este posibil. Lum!n este o nouă formă de manifestare a autosuficienței. Descoperirea lui apare în caz de traumă pentru unul dintre personaje, ca aliat și prieten, pentru celălalt este un filtru prin care poate să vadă lumea în modul în care-i convine, care să-i justifice acțiunile.