Bătrâne

Click-clack , click-clack alunecau pilulele verzi în borcanul de plastic când în sus, când în jos. Când în stânga, când în dreapta. Ruxi se juca.
Lumina cădea un pic pieziş prin transparenţa verde duşmănoasă. Un joc, o pantă înclinată. Icnea uşor a râs şi îl stingea-ntr-o scrumieră, ars. Vraf învechit de scrum cu iz de acru. Niciun gând nu-şi mai plimba picioruşele prin scrumul acela, nicio urmă nu se mai vedea.

Ieri, un bărbat în negru, o umbră risipită în coji de ziduri şi pe trepte de metrou. Stă-n faţa ei, cu ochii negri imobili şi-un ziar mototolit în mână. Merge spre Cote-de-Neige, pe "linia albastră". Se răsuceşte, e nervos, în colţul gurii ţine o ţigară stinsă. Se-aşează lânga Ruxi, cu un val de gheaţă. Un pic la stânga, un tânăr cu o carte se uită peste rânduri la şinele lucioase şi-ntoarce foile încet, printre înghiţiturile mărunte ale minutarului.
Cu mâna-n geanta larg deschisă, Ruxi se scotoceşte de monezi. Se-apropie zâmbind de tânar, cu o bancnotă fâlfâind: steag alb.
- Do you have change?
Niciun răspuns, doar o privire verde scorburoasă.
Apoi îşi ia monezile şi pleacă.
Valul de gheaţă pleacă după ea.
Îl simte, fuge încă doua trepte, se-ntoarce, se foieşte iar. În ochii negri un răvaş, mesaj ştiut numai de ea. Şoapte se-adună din tunel şi se strecoară-ncet în carte, întorc o pagină şi o aduc la loc. Tânărul tremură uşor cu ochii răstigniţi pe şine, omul în negru îl priveşte vag, fum risipit peste mulţime.
E pregătit, închide cartea.
O încordare numai, doua lumini înţeapă bezna şi, într-un fulger alb, tresar zeci de bătăi de inimi la trosnetul de oase din vacarm. O aruncare-n gol şi nu mai e nimic, doar Dumnezeul parca înnegrit se cerne calm de sus, de sus de tot, ca o ninsoare incredibilă la capăt de lume.

În palmă, patru monezi calde încă.

Click-clack, click-clack se juca Ruxi în halat si papuci, în mierea dimineţii. Un crin a căzut cu zgomot înfundat, stropindu-i cu polen vârful papucilor de casă. Acasă. Limanul.

Am mers totuşi să mă întâlnesc cu ea, doua săptămâni mai târziu, cu sufletul învelit în chiciură. Cineva ne-a adus cafele şi i-a zâmbit ştrengăreşte, Ruxi a chicotit. Pe masă aveam în mijloc un bucheţel de crizanteme mici şi colorate.
- Ştii, acum vor să îl omoare pe François.
Pupilele îmi scapă în lături ca o fugă şi simt din nou gustul amar, gust otrăvit cu-aromă de migdale. François îmi spusese cu numai două ore mai înainte: "Să nu i te opui, vei fi de-a lor".
Soare conspirator şi crizanteme trădătoare.
- Da, Ruxi, ai dreptate, ştiu.

Şi rânduri dragi s-au şters cuminte înapoi, doar resemnare alb pe alb.

Înec in ceaţă şi în murmur alb.
Îi regăsesc aceeaşi voce moale, un un pic grăbită, şoricel. Râsul molipsitor şi-n adieri curate nu-l mai găsesc, nu-i nicăieri. Aceeaşi voce moale, albă, din traversări gonind pe cer.