Iubire interzisa

"Suntem prea multi cei care fugim de propria fericire pentru a avea grija de fericirea altora."

ai nu, zău!
asta e nouă definiţie a prostiei?
o altă faţă a ipocriziei?

In mai toate vietile apar iubiri interzise si, da, intrebarea spinoasa e ce e de facut?! Cu atat mai mult cu cat, cum zici tu, e vorba de MAREA IUBIRE. E teribil de greu de raspuns!
Ce am facut eu cu ale mele? Le-am lasat sa se duca...Am bocit, am scris in jurnal, m-am revoltat in sinea sinelui meu dar am asteptat sa-mi treaca. Foarte greu au trecut dar au trecut. Si e bine asa. Iubirea e un drum al naibii de atragator catre noi insine, dar mai sunt si altele...Eu cred ca fericirea proprie e legata fedelesh de fericirea celorlalti. Eu nu mi-am permis niciodata sa fiu fericita fara sa ma gandesc la ceilalti. Dar e o chestiune de caracter.

referindu-mă strict la ce anume ai citat, se întâmplă...e evident că avem grijă de fericirea celorlalţi aşa cum avem grijă de a noastră: nu se oferă nimic concret deoarece nu avem nimic concret...şi atunci e doar ipocrizie? şi apoi au nevoie ceilalţi de ceva mai mult decât stare...din capitolul...intenţia contează...nu ar trebui doar susţinuţi pentru a se ridica singuri? ce e prostie şi ce e ipocrizie? voi să ştiu.

Care sunt de fapt iubirile interzise? Prima si cea mai ciudata e iubirea cu un insurat/o maritata-cu atat mai mult cu cat exista si copii. 2. Alta: cand iubesti un preot. 3. Cand, femeie fiind, iubesti un prea tanar barbat. Eu, cel putin, mi-o interzic. 4. Cand iubesti iubitul alteia-unde alteia poate fi sora, prietena, mama, fiica. Lol! 5. Cand iubesti pe cineva de acelasi sex cu tine. Se intampla. Ce naiba faci?

Mai ziceti si voi...

De unde stii ca este o iubire interzisa?
Din cauza situatiei? Nu exista asa ceva, totul e in capul nostru. Poate interzisa pentru ca nu poti sa ajungi la ea, dar in rest totul e "conditionat de?"...stai asa da, "cele zece porunci" sau poate altadata.

Si cel mai grav... avem doar o viata si noi ne mai permitem inca sa pierdem timp gandind, in loc sa fim fericiti.

cum ar veni, noi iubim, nu gandim!

cat de dramatic poate deveni atunci cand unul din parteneri interzice celuilat sa-i daruiasca iubire

si

Iubirea nu are voie sa fie interzisa

poftim?

deci poate se vrea un text literar, ce stiu eu? si-atunci as zice ca, pe ansamblu, e scris corect si usor de citit
dar daca e vreun manifest... pe langa observatiile antecomentatorilor mei as tare avea si eu una

"insa cel mai tragic si mai dureros este atunci cand este interzisa din partea unuia dintre protagonisti...cat de dramatic poate deveni atunci cand unul din parteneri interzice celuilat sa-i daruiasca iubire, acest sentiment atat de pur, de sincer...

pai adica cum adica?
militezi pentru iubire unilaterala si nu-ti pare nimic in neregula?
ai fost vreodata in situatia? sa fii vezidoamne iubita, dar absolut neinteresata de persoana in cauza? sa ti se spuna (repete, strige, cante) la toate orele zilei ca ar trebui sa fii recunoscatoare, ca iubirea nu se gaseste asa usor, ca esti cea mai meschina fiinta din lume daca nu accepti iubirea aceea? stii cum e cand ti se fac declaratii care te blocheaza, cand spui pt a mia oara "ti-am mai spus, tu esti ok, nu e vina ta, dar nu-mi doresc o relatie cu tine, nu te privesc in acest mod..." blabla, in timp ce-ti trec prin minte cele mai abracadabrante metode de a scapa cat mai repede de el, inclusiv impuscandu-te?

si daca ti s-a intamplat, si daca nu, pune-te in pielea celui care "interzice celuilat sa-i daruiasca iubire" si da-ti seama daca nu cumva ipocrizie i se cere, daca nu cumva e firesc si de dorit chiar, sa refuze

se poate si asta - iubire interzisa? nu cred ca exista asa ceva, cred ca e o notiune pur paradoxala sau pur si simplu eronata.
citandul pe httbogdan

"De unde stii ca este o iubire interzisa?
Din cauza situatiei? Nu exista asa ceva, totul e in capul nostru. Poate interzisa pentru ca nu poti sa ajungi la ea, dar in rest totul e "conditionat de?"...stai asa da, "cele zece porunci" sau poate altadata."

cam imi regasesc o parte din parere in cele spuse

parafrazand-o pe cri, intr-adevar daca e un manifest dupa mine esti defazata...undeevaaa departeeee;
dar daca e un text literar e suficient sa tina cu sufletu la gura pe oricine cu varste intre 10 si 15 ani.

Te simti mai bine dupa acest comentariu?

nici mai bine nici mai rau ci pur si simplu nu vad sensul notiunii de iubire interzisa fiindca eu unu nu cred in acea notiune. dar in alta ordine de idei iti respect parerea pentru ca stii sa ti-o sustii.

cat de dramatic poate deveni atunci cand unul din parteneri interzice celuilat sa-i daruiasca iubire, acest sentiment atat de pur, de sincer.

cum, mah, SA INTERZICA???
"draga, de-acum incolo iti interzic categoric sa ma iubesti!"
ha?
poti sa ma iubesti pana te usuci pe picioare - voie de la mine ca de la banul ghica! :PP

eu nu prea inteleg oamenii care cauta sensul vietii cand mie mi se pare ca viata are sens prin ea insasi.

deci asta cu viata fara iubire n-are sens, pe mine ma omoara! mai ales ca stiu ca se refera la dragostea romantica, de cuplu.

fata mea, te asigur ca dupa varsta de 16 ani, exista viata si dincolo de iubirea aia. ;)

ne zbatem diferit la o adica, in functie de experienta si numarul de circumvolutioni?

aha, cred ca ca ne zbatem diferit, nu stii vorba aia cu "ignorance is bliss"? :)

cu toate astea, cred ca ne zbatem la fel :))) . adica na, poate avem niste ganduri mai sofisticate, noi astia mai destepti :D, dar in final, actiunile sunt cam aceleasi. same old, same old.

Nu e vorba despre porunci. Hai s-o luam babeste, ok? E plina realitatea de intamplari de genul: sunt maritata, am o casnicie linistita, avem un copil sau n copii, dar iubesc un altul decat sotul meu. Ce sa fac?
Tu ce sfat ai da? Eu i-as zice sa se gandeasca mult si bine. Cand este vorba de copii, oricat ai iubi un alt barbat, prioritatea sunt ei, copiii, pentru ca sunt mici, pentru ca ei nu pot alege, pentru ca au mereu nevoie de doi parinti etc. Poate ca cineva va zice ca doi parinti care nu se mai iubesc nu pot da mare lucru copilului...
Complicat.

Ai completat textul. Dumnezeu este iubire, desigur. Sf. Augustin spunea: iubeste si fa ce vrei!
Dar ce e iubirea? Iisus ne lamureste: iubiti-va precum v-am iubit Eu. Sunt trei feluri de iubire, agapè, philos si eros. Cand afirmam "Dumnezeu este iubire", sensul e de agapè. Cand zicem ca ne iubim intre noi, barbat-femeie, sensul e de philos si eros..., vorbim de sentimente, de atractie fizica.
Tu spui: mi-a refuzat iubirea de dragul legilor sociale, renuntand la ceea ce l-ar putea face fericit. E de discutat, punctul probabil e tocmai asta!

"Adam Smith a spus: rezultatul optim este atunci cand fiecare din grup face ceea ce e mai bine pentru el."

De acord cu Smith...:) Dar ramane de definit BINELE. Acu' sa te vad!

ce-mi place mie cand se vorbeste codificat despre sex si-i zicem - fie! - iubire:)

"bine pentru tine, sau pentru cei de langa tine?" Smith a spus "bine pentru el" chiar daca ii va afecta pe ceilalti. Acestia din urma avand la dispozitie o infinitate de oportunitati din care sa aleaga la randul lor, intr-un final fiecare va avea ceea ce isi doreste.

"ce-mi place mie cand se vorbeste codificat despre sex si-i zicem - fie! - iubire:)"

Fiecare cu ce-l doare, asta este:)

:))))))))))))

cred ca da.

n-a zis Adam Smith ci John Nash... gasesti mai multe despre teoria echilibrului Nash aici...
http://en.wikipedia.org/wiki/Nash_Equilibrium

Smith se referea la alt aspect al economiei: "atunci când un individ urmăreşte propriul interes, el promovează indirect binele societăţii", in timp ce in cazul lui Nash "un grup de jucători este în echilibru Nash în cazul în care fiecare ia cea mai buna decizie, ţinând cont de deciziile celorlalti"
nu confuzia ta e problema ci faptul ca, in superficialitatea lor, altii incep sa construiasca ipoteze pe ea, fara a intelege macar sensul teoriei cu pricina. suspectez ca si tu ai incercat sa omori musca cu ciocanul de 10 kile.

aberezi a doua oara. citeste intai ce a scris Smith si ai sa te "reproduci" cu mai multa atentie.

"Mâna invizibilă este un concept economic și de filozofie socială introdus de Adam Smith. Metafora ilustrează cum, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societății. În cadrul mecanismului pieței, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice vor fi și cele mai profitabile."

nu exista iubiri interzise ci doar limite pe care ni le asumam.
limitele sunt la randul lor dictate ce cantitatea de lucruri bune intalnite, scoli bune facute, oameni interesanti de la care sa inveti, familia in care ai crescut, prietenii cu care ai vietuit. cu cat acestea sunt in cantitate mai mica, cu atat ai sansa ca limitele sa fie mai inguste si alegerile mai proaste. trebuie sa fi foarte "sarac" ca doua matusi apocaliptice si un post de televiziune sa-ti prescrie ce e interzis si ce nu in ale iubirii (era o presupunere).

Am facut o comparatie, macar de asta daca iti dadeai seama...si pentru tine "Adam Smith a spus: rezultatul optim e atunci cand fiecare face ce e mai bine pentru el." iar daca ai citi mai mult despre "john Nash" ai afla ca el nu a facut altceva decat sa adauge "...mai bine pentru el si grup." Iti recomand cu multa caldura macar "A Beautiful Mind." Si este o comparatie care se poate aplica atat social cat si economic.

Proletaru, atunci cand am sa "reproduc" mot-a-mot ceea ce a scris Nash sau Smith probabil voi schimba ceea ce au scris ei.

E valabil si pentru sufletul nostru cel de toate zilele? :))

Este valabil atat timp cat aplici aceasta teorie, dar la fel ca si in economie nu totul depinde doar de tine. :D
Merge suta la suta daca o aplica si cei din jurul tau. :))

Teren minat, carevasazica...Iata ca ajungem la dependenta de care vorbeam eu la inceput, la relativitatea binelui adica.

"şi apoi au nevoie ceilalţi de ceva mai mult decât stare...din capitolul...intenţia contează...nu ar trebui doar susţinuţi pentru a se ridica singuri? "

nu inteleg nimic din ce-ntrebi.

prostia ori ipocrizia sade-n faptul ca unii cred ca pot avea grija de fericirea celorlati atunci cand ei traiesc in nenorocire.

e ca si cand ai fi infometat si ai pretinde ca ii poti hrani pe altii fara ca tu sa mai mananci vreodata.
ca si cand ai avea cancer si ai spune ca iti poti creste copiii.

prostia si ipocrizia sed in minciuna.
in bratele care strang alaturi pe cineva, in timp ce-l au pe altu-n minte.

prostia si ipocrizia stau in modul scandalos de-a ne gasi scuze. nu facem aia ca ne gandim la bunastarea altora.
de fapt ne e frica, suntem lasi si nu meritam ce ni se da. sau ceva din noi e mai destept ca noi insine si ne dicteaza ce nu vrem sub nicio forma sa recunoastem: ca iubirea aia "interzisa" nu e nici pe departe ce ne dorim noi sa fie. motiv pentru care nu riscam. si numim asta ... sacrificiu.

nu ai decat doua solutii, cand iubesti: sa traiesti cu celalalt, sau sa mori incercand.
o fi iubirea pentru toata lumea, dar, din pacate nu multi pot ajunge la ea.

dumnezeu asta ne da intruna sanse sa traim drept in viata, dar nu ne obliga sa ne pastram demnitatea.

ce-i nasol, ii ca traim ca niste cartite si ne pretindem oameni de caracter, pe spinarea alora pentru care ne-am chipurile sacrificat.
mi-era scarba de mincinosii astia.
acum nici mila nu-mi mai e.

trebuie sa recunosc, cel mai clar si simplu raspuns de pana acum...daca unii nu inteleg nici acuma, la azil cu voi...:P:P:))))))

Am citit aproape toate comentariile şi oarecum, fiecare are dreptate deşi unii au răspuns altfel decât ţi-ai dorit. Poate au fost răutăcioşi, dar trebuie să priveşti mereu esenţa...ştii tu, aceea care stă în sticluţe mici :).

Şi, ca să rămân "în text", am să îţi spun că nu există iubire interzisă. Defapt nu există nimic interzis ci doar...imoral. Noi decidem dacă încălcăm vreo regulă au ba. Noi decidem dacă împingem pe cineva să iasă dintr-o relaţie doar pentru a fi noi fericţi...au ba.
Noi decidem dacă iubirea noastră e morală sau imorală şi dacă vrem să cerem un preţ sau ne mulţumim să dăruim!

Asta e părerea mea, nu e absolută şi nici de necombătut :), dar eu mi-o păstrez.

"daca ai curajul sa traiesti viata ta si nu pe a celor din jurul tau" - întotdeauna trebuie să trăieşti viaţa ta, dar să o faci în aşa fel încât să nu contravină fericirii celor dragi.

Plus că...viaţa chiar dacă pare o mare nedreptate, să ştii că e frumoasă şi e chiar interesant de parcurs prin ea. Întâmpini mereu chestii noi şi incitante, cunoşti mereu oameni, ajungi în clipe în care devii părinte, bunic, etc

Dacă există însă un impediment, trebuie să ştii că uneori părerile celor dragi se schimbă când te văd sau te ştiu fericită..., dar au nevoie de timp.
Nu trebuie să faci doar ce vor alţii, dar trebuie să înţelegi că nu poţi să le bagi pe gât dintr-o dată fericirea ta. Îi laşi să o vadă încet, încet, cu răbdare.

Fericirea însă e altceva. fericirea e ceva personal şi uneori trebuie să trecem multe impasuri (bune, rele) pentru a o simţi. Uneori ţinem cont de cei dragi, alteori nu, dar cam toate au un anume preţ în viaţă...din păcate.

Acum, am să îţi spun ceva. Eu cred că e frumos :).

Un om poate iubi un alt om o viaţă întreagă fără ca să trebuiască să fie împreună, să se atingă, să se sărute.

Dacă iubeşti, iubirea e mai presus de noi. Ea se poate măsura doar prin iubire. Şi, ce altă iubire poate fi mai mare decât aceea de a lăsa omul iubit să fie fericit?

Iubirea trăieşte în suflet, nu? Trupul doar profită de ea şi ne dă un bonus :).

Dacă iubeşti sincer şi cu adevărat, nu condiţiona, nu cere...bucură-te de fiecare moment. Eu cred că asta este cheia. Când nu mai poţi astfel ia o decizie: rămâi sau pleci!

Dacă în viaţa de zi cu zi sunt reguli de care trebuie să ţinem cont (altfel poate nu ne-am ierta niciodată), în suflet nu sunt, iar de acolo nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să "ni-l ia" pe cel/cea iubit/a.

Ştiu că pare foarte ciudat sau greu de crezut, dar eu cred că aceasta e adevărata iubire.

înţeleg...în viaţă totul e alb sau negru. deranjezi sau nu, distrugi sau nu, lupţi sau nu.

din nefericire nu-ţi oferă nimeni dreptul să judeci...să ai o părere proastă, poate, fie...însă e alegerea fiecăruia sub ce pretext se îmbracă pentru a fi împăcat cu el însuşi. e mai dificil totuşi când îi afectează pe ceilalţi, în acest punct îţi dau dreptate...

întrebarea mea era ...un om care se află pe marginea prăpastiei... trebuie să înceteze să existe pentru ceilalţi...şi să-şi vadă de ograda proprie? e atât de simplu?

Si totusi exista sacrificiu...Dar exista si ce spui tu. Eu cred ca motorul actiunilor noastre e un amestec complicat de bune si rele, greu-imposibil de separat.

eu cred ca pe cafenea mai vin si copii de 15-16 ani si se pare c-am uitat ce blegi eram noi la varsta aia!
...copilu' asta...nu-l mai vedem p-aici, cred c-a uitat si parola cu care s-a inscris.

pentru virsta ta scrii bine si gindesti bine,nimic nu este interzis atunci cind iubesti.Si daca nu iubesti este mult mai grav,ca timpul trece intr-o veselie pe linga tine.

O zi buna.

Va multumesc domnule Sami..

'cat de dramatic poate deveni atunci cand unul din parteneri interzice celuilat sa-i daruiasca iubire, acest sentiment atat de pur, de sincer'
Suna mai mult ca o iubire unilaterala ne impartasita, nedorita...si aia e intradevar dramatic si dureros. E petru ca asa zisul partner considera relatia 'interzisa'? Eu sincer cred ca iubirea reciproca razbeste pina la urma daca e adevarata.