Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Aurul bronzului românesc


de modigliani la: 20/12/2010 10:21:47
taguri: Salonul 
voteaza:

N-am deloc starea de spririt necesară pentru a scrie despre handbal. Aşa că voi scrie despre Talida Tolnai. Poate voi strecura cîteva pase şi-n direcţia Cristinei. Sau spre toţi cei care îşi amintesc, măcar din crăciun în paşte, cînd ceva bun ni se întîmplă, că România nu înseamnă doar cerşetori, corupţie, nesimţire, prostie. Ceilalţi nu contează, aici.

La Herning, România s-a clasat pe locul 3. Şi-a luat bronzul şi biletul pentru Mondiale. Dar, mai ales, a demonstrat că mentalitatea de învingător, sau de luptător, nu este monopolul unei naţiuni sau a alteia. Că putem. Că cei care mizează pe rutina de perpetuu timoraţi, reduşi la tăcere – români, se pot trezi la sfârşit, privind în gol, cu ochii plini de lacrimi. La Herning, lacrimile danezelor mi-au amintit că bilanţul se face după ultimul fluier iar diferenţa dintre învinşi şi învingători este, pînă la urmă, o problemă de atitudine.

„O să le boxăm”. Acesta a fost sloganul şi decizia danezelor. Şi probabil nimeni nu se aştepta la altceva. Mai ales cei care au văzut meciul Norvegia – Danemarca. Sau cei care au văzut o echipă a României, incoerentă, descentrată, bleagă, aproape paralizată în faţa Suediei. Cei care le-au văzut prăbuşite pe Neagu şi Geiger, pe Nechifor şi Tivadar. „O să le boxeze” – rîdeau, cu siguranţă, cei aproximativ 12.000 de fani danezi din sală. Atît că fetele nu s-au lăsat „boxate”. Nici handbal nu au jucat în Sala Sportului. S-au agăţat cu dinţii şi cu unghiile de inima lor de sportive şi românce şi au pus România la locul ei, în handbalul mondial. Pe podium.

Iar Talida-i doar portarul de rezervă al României. În ultimă instantă un om care face ce ştie cel mai bine. Fără compromisuri, fără ostentative declaraţii de intenţie. „Pentru toţi cei care ne-aţi fost aproape la bine, dar mai ales la rău, vă iubim” – cîte un cuvînt scris pe fiecare dintre tricourile fetelor, la finalul meciului. Şi bucuria.

De ce Tolnai? Pentru că-i subţirică, urîţică şi nu-i pasă. De ce Neagu? Pentru că-i subţirică, frumuşică şi nu-i pasă. De ce Reprezentativa de Handbal Feminin a României? Pentru că au învins Danemarca, ţara cu o sală de handbal la fiecare colţ de stradă. Pentru că, indiferent unde, în ţara asta mai există oameni care merg pînă la capăt. Indiferent de consecinţe, independent de şansă.

Întimplător sau nu, l-am văzut ieri pe Florin Berceanu, antrenorul lotului naţional de judo – un lot cu adevărat olimpic. „Ce aţi făcut pentru judo-ul românesc?” „Nimic. Judo de dimineaţa pînă seara”. În faţa camerei de filmat antrenorul a râs. Dar despre cît rîde Florin Berceanu, altă dată.

A fost handbal de dimineaţa pînă seara. Şi gropiţele din obrajii Cristinei Neagu.
Unul dintre momentele în care mi-aş fi aprins o ţigară, pe una dintre băncile Parcului Central din Copenhaga, purtînd un tricou cu inscripţia „Sunt Român”.



comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (23):


*** - de anisia la: 20/12/2010 11:48:23
n-o vazui pe cristina cu pricina, da-i vazui pe danezi ofticati rau ca pierdura la un punct distanta. :)
#588360 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pe naiba... - de monte_oro la: 20/12/2010 12:04:03 Modificat la: 20/12/2010 12:06:16
ca iar ma nervez...:)) trebuia sa avem mentalitatea aia...cu suedezele, pe care le-am avut in palma.. Da, suntem triumfatori mai mereu...cand suntem... dar in "finale mici"... Iar Neagu m-a enervat cumplit cu suedezele, pierzand mingi aiurea si aruncand zapauc la poarta... ca si cand deja era in pielea unei vedete... Pacat...da... de efortul si inspiratia lu Tolnai... care fu grozava in ambele meciuri. Dar aia-i... altii cu aurul... ca atare... noi ramanem cu metaforele... aurite...;)
#588366 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 20/12/2010 12:13:28
-i vazui pe danezi ofticati rau ca pierdura la un punct distanta.

ca sa vezi ce chestie!
ca si cand tot meciul ar fi fost la conducere si-abia in final ar fi pierdut.
#588368 (raspuns la: #588360) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu era - de modigliani la: 20/12/2010 12:18:54 Modificat la: 20/12/2010 12:23:26
rau sa avem mentalitatea aceea, cu suedia, dar alta a fost problema acolo
pina la meciul ala, intreaga echipa s-a sprijinit in neagu, care a dat randament maxim, a inscris substantial dar mai ales a dat pase foarte bune
cu suedia, apoi, in mare parte si cu danemarca, a avut o prestatie slaba, este greu sa fii in forma maxima tot timpul
mai ales la acel nivel
daca in meciul cu suedia, restul echipei s-a pierdut fara cristina, cu danemarca s-au adaptat foarte bine situatiei, multe dintre ele "descoperind" ca stiu sa joace handbal foarte bine

speram si eu o finala norvegia-romania si chiar se putea sa se poata
dar pina la urma textul acesta-i despre puterea de a reveni, lucru incontestabil
si premisa succesului
si despre respectul pe care-l datoram echipei, restul - medaliile, recompensele, reprosurile, sint mai putin importante

#588369 (raspuns la: #588366) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 20/12/2010 12:27:48 Modificat la: 20/12/2010 12:30:22
monte_orule,
intamplator, am facut (si) handbal.
pot sa-ti spun ca NIMENI nu pierde mingi aiurea, dupa cum pot sa-ti spun ca atunci cand toate mingile te cauta mai sutezi si-n bara, o mai dai si pe-alaturi sau nu-i imprimi efectul potrivit.
nu exista doar suturi perfecte si, intamplator, Cristina Neagu a dat cele mai multe goluri la europenele astea.
nici nu am vazut-o facand pe vedeta.
le-am vazut in schimb pe coechipierele sale ingenunchind in fata ei dupa meciul cu Muntenegru.
mi se pare ca esti cumplit de nedrept.

io una-s mandra de fetele astea si le mai multumesc o data pentru bucuria pe care mi-au adus-o la fiecare meci.
as fi fost bucuroasa chiar si pentru locul 4, o mare realizare si ala.

ps. te-asigur, nu-s omul care se multumeste cu putin. sau cu orice.
am inteles ca nu avem nici zece mii de jucatori de handbal inregistrati la vreun club. si am bautut danezele in a caror tara sunt de cel putin trei ori mai multi jucatori profesionisti.
#588371 (raspuns la: #588366) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nehhh.. - de monte_oro la: 20/12/2010 12:30:36
nu mi s-a parut ca a jucat bine cu suedezele... a pierdut, repet... multe mingi...ori a ratat. Si zic asta... avand, fireste, ca reper... jocurile ei cu adevarat bune. Dar critic tocmai pentru ca am avut si avem inca... o echipa uriasa la handbal femini... in raport cu orice alta echipa de jocuri...(precizez...de jocuri...ca sa nu fac comparatie si cu cea de gimnastica). In rest... ciocoflenderi fotbalisti cu bagare-n seama.
#588373 (raspuns la: #588369) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de modigliani la: 20/12/2010 12:31:23
de 7-8 ori mai multi
#588374 (raspuns la: #588371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nyxule... - de monte_oro la: 20/12/2010 12:35:25 Modificat la: 20/12/2010 12:37:01
Nu-s deloc nedrept... tocmai ca eu o judec cu masura fata de o mare valoare... nu fata de vreo jucatoare oarecare. Aia cu "vedeta"...noah... poate gresesc io... oricum o zisesem asa...de condimentare si de nervi..:))Fetele astera .. fura si viceampioane mondiale acu 5 ani, in Rusia... si au fost mereu in cartile mari.. ale Olimpiadelor.. Da mai mereu... un nu stiu ce... le-a impiedicat sa castige... cu adevarat... ceea ce, de fapt... chiar meritau. La nivelul acestei echipe, deci... locul 4, cum zici tu, e mai degraba dezamagitor. Bine macar ca prinzand bronzul, ne-am calificat direct si la Mondiale... Si ce daca facusi tu handbal? Io facui tenis de masa... imclusiv in echipa...noah..:))Si chiar in primii 8 din tara... la juniori II...:))...pierzand greu...in sferturi de finala... futu-i...
#588375 (raspuns la: #588371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pai aia - de modigliani la: 20/12/2010 12:38:09
am spus si eu, nu a fost in forma ei cea mai buna cu suedia
dar cu siguranta ramine tot cristina neagu, golgeterul campionatului si jucatoarea desemnata cea mai buna pasatoare (tot in acest campionat, care, dupa cum se stie este cel care conteaza, in handbal)
apoi, dupa 8 meciuri, si din fier sa fii, tot dai semne de oboseala, cind tragi dupa tine toata echipa
si sa nu uitam care-i rolul ei in echipa
nu asteapta pase in pozitii favorabile pentru a inscrie - construieste tot jocul, da pase decisive, si, in plus, inscrie
#588377 (raspuns la: #588373) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da, mah...modi... - de monte_oro la: 20/12/2010 12:39:59
da putea fi tot cea mai buna...da noi campioni europeni...tu-i ceapa ma-sii..:)) Nu-nteleji ca io ma raportez ... cioranian... la asta echipa... minunata, de altfel?..;)
#588378 (raspuns la: #588377) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
io inteleg - de modigliani la: 20/12/2010 12:44:52
dar hai sa fim putin obiectivi
tu ai vazut cum joaca norvegia, mai exact cum a jucat cu danemarca?
nu zic de ce ne-au facut rusii, ca am jucat cu rezervele
indiferent cit de roman sau turc is eu, sau tu, echipa aia (norvegia) a meritat medalia cistigata
cu virf si indesat
#588379 (raspuns la: #588378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
monte_oro - de zaraza sc la: 20/12/2010 12:49:53
Am urmarit la radio Actualitati tot ce-am prins despre ultimele meciuri de handbal.
Tragand linie, trebuie sa ne bucuram de acest loc trei, pentru ca numai gustand din victorie, o vom dori si pe mai departe. Oftand dupa locul intai nu vom ajunge prea departe. Romanii ofteaza prea mult si nu se concentreaza pe victorie.
Bravo handbalistelor!!

#588380 (raspuns la: #588375) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sc-ule... - de monte_oro la: 20/12/2010 12:51:00
Aoleoooo... ce zic io...si ce blanda mamosenie imi arunci tu in fatza... ai di capu meu...:)))
#588381 (raspuns la: #588380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
modi - de monte_oro la: 20/12/2010 12:53:52
Intr-o zi buna-buna...de gratie, adica... le putem bate si pe norvegience. Parerea mea... De fapt...pot spune ca ele... norvegiencele au fost in zile bune-bune... si de-aia s-au detasat de restul echipelor bune. Dar io ma referem si in general... nu doar de campionatul ala...cu parerea de rau ca n-am reusit inca a lua un titlu important...asa cum cred ca meritam. Sigur...mai batem prin Cupa Mondiala...da ala e, pentru altii, mai mult un antrenament cu public, in ciuda titulaturii pompoase a turneului.
#588382 (raspuns la: #588379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 20/12/2010 14:47:41
imi pare rau, n-am vazut meciul asta...de fapt, cam demult n-am mai vazut un meci de handbal cu Romania.
toti sportivii au ceva dumnezeiesc in ei...si sa n-aud pe cineva spunand ca exagerez!
#588427 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Merci, Intrusule... - de monte_oro la: 20/12/2010 15:07:38
...merci mult... Ti-am zis c-am facut tenis de masa, da?..:)) A...si Nyxu handbal, mah....
#588436 (raspuns la: #588427) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mah - de Intruder la: 20/12/2010 15:23:01
tu esti sportiv?
mno, atunci doneaza-ti calculatorul unui copil sarac si du-te in sala de antrenament.
#588442 (raspuns la: #588436) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Murafa la: 20/12/2010 16:10:22
Dintotdeauna au existat jucatorii si spectatorii care stiu mai bine cum trebuie de jucat.
Jos palaria in fata fetelor noastre!
#588449 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de rumm la: 20/12/2010 18:50:09
io mai degraba-s ofticat din pricina randamentului scazut a lui Geiger. dupa umila-mi parere, acolo nationala a scartait, pe dreapta. n-avem inca un mare inter stangaci. CRISTINA a fost senzationala, io am impresia ca la multe cluburi le curg balele dupa dansa. sa nu mai vorbim de accidentarile capitanului si a Ramonei.
eh, si io-s catranit tare ca n-am prins finala, suedezele sunt orice s-ar zice sub valoarea noastra, individual sau in ansamblu (la fete... :) )

oricum, e totusi o performanta remarcabila si acest bronz intr-un campionat care e aproape la valoarea mondialului daca am face abstractie de echipa Coreei de Sud.

Felicitari multiple fetelor noastre, poate-i de si mai bine la anul, la mondial.
#588468 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bravo - de Bucu la: 20/12/2010 19:15:11
lor ...
#588471 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Multumiri! - de Apoll la: 20/12/2010 19:33:22
Ne-au adus un strop de bucurie in vremurile cand in alte topuri de performanta suntem tot pe locul trei ,dar din coada.Meritam mai mult,cu siguranta argintul.Pacat ,ca sunt cateva jucatoare la apusul carierei.O generatie valoroasa cand te gandesti ca handbalul in Dania e sport national.Brovo,fetelor!
#588475 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intrusule... - de monte_oro la: 21/12/2010 06:42:24
faci o aroganta, a?...:))) mbeneeee... da' culmea e ca am donat...ajutat... chit ca nu ma mai duc la antrenament...de vreo 30 de ani...:))
#588585 (raspuns la: #588442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cinste - de amari la: 21/12/2010 07:23:18
lor!
#588591 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...