Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Lui daddy, cu drag (3)


de adina.petre la: 27/01/2011 03:22:23
modificat la: 27/01/2011 03:24:52 arata originalul
rezumat: chestie in proza
voteaza:
O mai ştii pe Lú?

Oamenii spun că cei mai dulci sunt cei şapte ani de-acasă, dar ei nu ştiu că viaţa mea cu Lú a început abia la şapte, şi-umpic.

Da daddy, nu te încrunta, ştiu că a trecut ceva vreme...dar voiam să te întreb.
Mai ţii minte ochii ei căprui care se mirau la orice? Şi cum i se adunau sprâncenele când se încrunta, când o prindeam de mâini şi îi furam cireşele din cerceii pe care se chinuia să-i găsească în poala rochiţei mele?
Mereu mă trimitea pe mine, şi zău dacă puteam să-i rezist daddy. Ştiam că se supără tanti Deneş de la unu, dar răsplata din partea ei, când îşi primea prada pe care o furam pentru ea, merita orice risc. Merita şi să mi te imaginez certându-mă furios, cât de haios ai fi fost, daddy.

Ştii, Lú a fost prima care mi-a frânt inima, şi a făcut-o atât de delicat, încât nici n-am putut s-o urăsc. Avea pantofiori de lac perfecţi, şi picăţele negre pe rochiţa ei albă, cu fundă. Îşi frământa mănuşile în poală, şi privirile sub borul pălăriei ăleia ridicole pe care a obligat-o, da daddy, o-bli-gat-o ! maică-sa s-o poarte la serbarea aia. Îmi amintesc şi acum, cum îi zâmbea aluniţa aia de pe obraz cu fiecare gând simpatic care-i trasa zâmbetul. Acum era tristă, daddy, era adusă mai aproape de colţul stâng al gurii, şi parcă şi bărbia se abandona unui tremur, pe măsură ce mânuţele ei delicate mi-au răscolit pieptul în căutarea inimii care avea să sfarsasca sub frumosul, delicatul, perfectul ei pantofior de lac vişiniu.
Nu mai putem fi prietene, mi-a zis. Mama... În fine... hai, nu plânge... Nu fii proastă, ştii că te iubesc!
Şi a plecat.

Dar am iertat-o daddy, pentru că ştiam că nu e vina ei. Pe măsură ce-i priveam picăţelele negre dansându-i pe fundul rochiei albe, ştiam că se va întoarce. Avea mersul ăla, de pisică trufaşă, dar care se uită din când în când peste umăr. Am închis ochii şi am zbierat în mine Lú, întoarce-te! Am zbierat continuu, daddy, până s-a întors. Vântul îi dărâmase pălăria aia ridicolă, s-a întors să şi-o ridice şi s-a uitat. S-a uitat, daddy, s-a uitat înapoi! Şi e aşa cum ai zis, dacă te uiţi înapoi înseamnă că-ţi pasă. Aşa am ştiut că e încă a mea, şi că zilele noastre încă nu s-au sfârşit.

Ni le petreceam în sufragerie la mine, dezbracandu-ne de haine, rămânând doar in ciorapi şi furouri, ascunzându-ne în spatele perdelei, pe rând, pentru a vedea cum arătăm pe post de mirese.
Prima dată, eram în bucătărie, mâncam mazăre. Ştiu pentru că mi-a scris numele din boabe de mazăre, pe marginea fafuriei. N-am să uit niciodată cât de ruşinată m-am simţit de faptul că nu observasem că ea nici nu mâncase. Se chinuise să aşeze afurisitele alea de boabe, iar eu încă îi turnam sirop, şi o bârfeam pe doamna.
Şi aşa a început ideea de răsplată. M-a pus să mă dezbrac, şi n-am s-o uit daddy, cum stătea pe canapea, picior peste picior, cu mâinile încrucişate peste pieptul ei îngust şi cu bărbia ridicată.
Hai, acum e rândul tău. Mi-a luat o veşnicie să aşez afurisitele alea de boabe, şi tu, aşa mă răsplăteşti? Jos fustiţa, obraznico! a zis, în timp ce-a lovit canapeaua cu palma.
Avea ceva năucitor în privirea aia răutăcioasă, ceva care mă făcea să râd ca o proastă şi să încep să mă maimuţăresc, pentru că ştiam că aşa o fac să râdă. În ziua aia, am făcut-o să râdă până a plâns, îi curgeau lacrimile până sub bărbie, şi ea tot râdea în hohote, ca o nebună!

Asta mi-a plăcut de fapt şi mai departe de-a lungul anilor, că râsul ei a rămas la fel ca în copilărie, sacadat, chicotit, uneori, şoricesc, hăhăit, alte ori. Dar de fiecare dată la fel de vesel, mustind a viaţă, a Lú.
Of, daddy, cât am iubit-o...

Îi iubeam toate capriciile, şi dansam pe pervazul ăla, sub perdea, pentru ea, ori de câte ori îmi cerea. Îi plăcea mai ales la prânz, când bătea soarele şi în acelaşi timp ni se vedeau umbrele proiectate pe perete. Priveam fascinate cum două siluete negre de pe peretele sufrageriei dansau şi trăiau în spaţiul ăla restrâns al ecranului ferestrei proeictate portocaliu.
Acolo m-a sărutat prima dată. Stăteam în fund, şi făceam teatru de umbre cu picioarele. Lu era în picioare, în spatele meu, mima nişte aripi, apoi un vampir. Apoi buzele ei s-au răsfrâns pe gâtul meu, m-a muşcat şi apoi am privit fascinate, cum două siluete negre de pe perete se caută, se găsesc.

Ştiu că zâmbeşti daddy, îţi sună familiar, aşa-mi reproşai că te-am sedus, muşcându-te când ne jucam cu umbrele, ştiu.
Nu te întrista dragul meu, ţi-am spus de la început...
Enchantee, je suis un collage.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (25):


*** - de nyx la: 27/01/2011 09:31:58
nu crezi ca "daddy", repetat de-o mie de ori, e obositor?
mai mult decat atat, aduce-un soi de lamentatie complet nepotrivita cu povestea.
#594034 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de irma la: 27/01/2011 09:41:25
"aduce-un soi de lamentatie"

ah, poate de-asta imi imaginez, la fiecare text catre daddy, ca fatuca le scrie de undeva din inchisoare, spitalul de nebuni sau de pe patul de moarte. mie una asa imi suna toate.
#594041 (raspuns la: #594034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mie - de Intruder la: 27/01/2011 10:17:02
imi sugereaza o tipa frivola, nu foarte tanara, dar care face pe fetiscana si care povesteste intr-una, atingandu-te cu mana si gesticuland teatral.
...si mai cred ca "daddy" e prietenul ei imaginar din oglinda.
#594053 (raspuns la: #594041) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aham, - de mazariche la: 27/01/2011 10:52:32
e patetica si melodramatica... imi place foarte mult!
#594063 (raspuns la: #594034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nyx - de adina.petre la: 27/01/2011 13:41:20
prima data m-am enervat, ca din cauza ca mereu va legati de daddy, nu mai ziceti nimic de text. apoi mi-am dat seama, in sfarsit, ca daca mereu va legati de daddy, inseaman ca mereu va deranjeaza. am recitit si fostele, si ai dreptate, e prea deasa mentionarea.

gata, promit ca urmatorul va fi amplu scuturat de apelativ, sa vedem cum iese.
multzamesc.
#594103 (raspuns la: #594034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
irma - de adina.petre la: 27/01/2011 13:43:51
ce intuitie misto ai, ce-mi place. :D trebuia sa te faci detectiv.

ma rog, da, e o poveste in spate, care abia acum incepe sa se rupa de dantelaria spumoasa. e clar ca instanta asta narativa e off, e ceva ce nu ticaie cum trebuie. o sa mai vad ce fac cu ea.
#594105 (raspuns la: #594041) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 27/01/2011 13:44:58
stai, nu te grabi.
modifica in text doar acele lucruri despre care crezi ca il impiedica pe cititor sa ajunga la esenta lucrurilor pe care vrei sa le transmiti.
cam asta-i rolul comentariilor pe care le las eu pe saitul asta: un feed back pentru cei care vor sa verifice cat din ce-au vrut sa trasmita a ajuns la cel care citeste.
#594106 (raspuns la: #594103) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de adina.petre la: 27/01/2011 13:45:07
Misto, imi place ce-ti imaginezi, cum vizualizezi tu chestiile. :)
#594107 (raspuns la: #594053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mazariche - de adina.petre la: 27/01/2011 13:48:16
da, e incarcatura aia dramatica pe care o revarsa in toate propozitiile. am de gand s-o duc mai departe, bazaconia asta, ce-o fi ea, scrierea zic, si tuturor tanguielilor astora le voi da un sens. doar ca "daddy" nu inspira asa des pe cat mi-as dori. adica am ideile generale, stiu unde se duce, dar nah..e greu. :)
#594110 (raspuns la: #594063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
adina - de Intruder la: 27/01/2011 13:56:59
imi place ca-ti place. :))
la-nceput nu suportam personajul; atunci, mintea mea a facut (fara sa vrea) o asociatie ce a picat greu intr-o conjunctura data.
nici acum nu agreez personajul, dar am reusit sa ma debarasez de conjuntura respectiva si in loc de monstru vad doar o tipa cum am descris mai sus.
#594113 (raspuns la: #594107) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nyxi - de adina.petre la: 27/01/2011 14:01:15
nu, nu, nu ma. acum ii prea cald sa intervin pe el. m-am uitat insa si la cele din urma, si ai dreptate. in primul, apare cuvantul de 5 ori, in al doilea de 11, acum de 10. :) am sa fiu atenta data viitoare sa nu am mai mult decat e strict necesar, si abia mai incolo am sa le mai puric pe astea.

e prea mult. eu stiu ca in discursul din capul meu are sens fiecare litera si virgula, dar imi dau seama ca pentru ochi straini, nu-i asa. tocmai de-aia le pun aici si ma bazez pe voi sa-mi scoateti in evidenta hibele pe care eu (de la citit si re-citit si trait cu ideile in cap, corectat, diacritice, bla) nu mai pot sa le vad.

chiar m-am bucurat azi dimineata, cand am deschis pagina, pentru ca daca vedeam iar bine, bravo, verde, si mai stim noi ce-uri si-atat, cred ca muream. de nerfi. :)))
#594114 (raspuns la: #594106) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de adina.petre la: 27/01/2011 14:02:57
stiu, imi amintesc ca mi-ai zis ca nu-l suporti, tocmai de-aia simt nevoia sa-ti multumesc ca ai facut efortul de a trece peste neplacerea aia si ai continuat lectura.

promit ca in viitor am sa-l scutur foarte bine, sa cada toti "daddy"-ii care atarna in plus.
#594115 (raspuns la: #594113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Adinu, - de PROUDFRECKLED la: 27/01/2011 14:04:54 Modificat la: 27/01/2011 14:06:53
pentru mine daddy, face parte din obsesie, deci si-n text se repeta obsesiv, suportabil. Faptul ca textele tale sunt 'fragmente' scoase dintr-un tot, face loc unor judecati care nu pot atinge esenta. Ne putem imagina, ca ex. citind foi volante dintr-un roman de Marquez, oare ce am intelege?!

imi place mult aplecarea ta spre detaliu, descriere proceselor afective in evolutie, de suflet.


sper ca nu te nerfezi!:)
#594116 (raspuns la: #594110) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 27/01/2011 14:38:52 Modificat la: 27/01/2011 14:39:32
parkinson, vorba vulpii.
#594121 (raspuns la: #594114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 27/01/2011 14:39:05
"Acum era tristă, daddy, era adusă mai aproape de colţul stâng al gurii, şi parcă şi bărbia se abandona unui tremur, pe măsură ce mânuţele ei delicate mi-au răscolit pieptul în căutarea inimii care avea să sfarsasca sub frumosul, delicatul, perfectul ei pantofior de lac vişiniu. "

reciteste fraza asta si fii atenta la impactul lui "avea sa".
nu merge deloc si o sa+ti spun si de ce.
esti in trecut, cu minte, memorezi senzatii, stari, nu fapte.
"avea sa" chiar daca e logic ca viitor in trecut e o trecere prea brutala in alt plan. rupe ritmul evocarii, cu atat mai mult cu cat e in aceeasi fraza.
ruperea asta e de efect daca ar marca trecerea la o alta etapa a discursului.
or, asa cum se prezinta acesta mai departe e-n mod clar, acelasi.

deci pune punct dupa "inimii" si rescrie restul frazei in acelasi stil.
#594122 (raspuns la: #594114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nyx - de adina.petre la: 27/01/2011 15:12:32
nu-i mai simplu sa zic "care-a sfarsit" si gata? :))

mah, inteleg, si saru-mana de puricarea detaliata, stii bine ca mie-mi joaca feste gramatica.
#594129 (raspuns la: #594122) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de nyx la: 27/01/2011 15:15:19
nu e vorba de gramatica ci de faptul ca ti-o ia imaginatia inaintea condeiului.
mai respira cateodata si invata sa pui punct frazei, chiar atunci.
nu exista niciun pericol sa uiti ideea.
daca e una importanta revine, sau pur si simplu nu se uita.
#594130 (raspuns la: #594129) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Proud - de adina.petre la: 27/01/2011 15:17:23
Da, cam asta e rolul repetitiei, sa aminteasca putin cam deranjant, sa faca un click care devine din ce in ce mai nesuportabil.

Stiu ca multe lucruri nu se inteleg, si mi-e ciuda ca nu reusesc sa asez povestile in mine, atat de cursiv incat sa iasa totul acela..din punctul meu de vedere e timpul care trece intre fragmente, daca ele ar fi in numar de zece, sa zicem, care ar aparea pe parcursul a doua saptamani, povestea s-ar inchega mult mai usor, cred eu. Pana atunci da, ramane munca de ceasornicar. :)

Ash, si daca ma, oricum imi trece la fel de repede, asa-s eu pasionata cand cetesc :)))
#594131 (raspuns la: #594116) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nyxi - de adina.petre la: 27/01/2011 15:31:06
aaaa, da, da, asaaa. incet incetisor, ca pentru blonde, si pricepe baba. :)))

saru'mana, da, ai dreptate. asta mi se zice de cand sunt mica, de cand am inceput sa citesc imi ziceau sa-mi dozez respiratia ca pana la finalul frazelor ramaneam fara suflu :)))
#594135 (raspuns la: #594130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
daddy, - de cosmacpan la: 27/01/2011 18:59:59
sa nu faci altceva decat ceea ce-ti spune tie inima...si da, daddy nu deranjeaza, pe mine unul cel putin nu ma deranjeaza atata timp cat subliniaza nevoia, foamea imensa, indaratnicia de a accepta realitatea...daddy, trebuie sa traiasca in acele litere inghesuite...nu stiu la ce-i ajuta solzii pestelui, dar stiu ca fara ei e hidos...asa ca lasa-l pe daddy acolo unde l-ai pus, in text.
deci, da, mie imi place
#594178 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mac - de adina.petre la: 27/01/2011 19:36:47
asa cum i-am zis deja si nixei, pe asta il las asa, dar la urmatoru sigur termenul va suna mai in fundal.

multumesc, si ma bucura ca-ti place.
#594193 (raspuns la: #594178) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
adina - de amari la: 02/02/2011 09:44:35
"chestia in proza" are unele repetitii care o fac sa se poticneasca insa nu foarte deranjante,eu vad ca o scrisoare trimisa cuiva tare drag ca un arc intre timpuri si lumi.

"si-umpic"--cred ca-i corect "s-un pic"
#595277 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
amari - de adina.petre la: 02/02/2011 12:13:44
te referi la "daddy" sau la alte repetitii care incurca?

da, asa se scrie, am vrut sa fac undeva o precizare ca e scris intentionat gresit. poate am s-o fac sub forma inserarii unei explicatii adiacente in text, dar venind cumva tot din partea personajului.
#595310 (raspuns la: #595277) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
adina - de amari la: 02/02/2011 13:32:16
nu ma refer strict la "daddy" desi ar putea aparea mai rar,ma refer la aceleasi cuvite care in doua randuri scrise apar de doua ori cel putin cu atat mai mult cu cat cam toate au sinonime ca ras,perete,picioare,boabe de mazare.Sunt convinsa ca vocabularul tau e bogat si sper sa nu mi-o iei in nume de rau.
Daca acel cuvant il scriai cu litere italice poate ca nu-mi atragea atentia ca fiind greseala ci-l luam ca intentie de scrie intr-un anumit fel.
Adevaru-i ca nu am luat la puricat scrierea,astea erau doar parerile la cald dupa prima lecturare.
#595327 (raspuns la: #595310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
amari - de adina.petre la: 02/02/2011 13:47:16
hey, dar contributia ta e foarte relevanta, ai dreptate. eu nu le mai vad, dupa ce le citesc si recitesc de n ori, si de-aia mi se pare util sa fie date inspre citire de cat mai multi ochi.

multumesc ca mi-ai atras atentia, foarte bine ai facut, si te rog sa nu te abtii din a o face cand iti suna ceva ciudat in textele mele. si sincera sa fiu, prefer reactii la cald, mi se par brutal de oneste. :)
#595337 (raspuns la: #595327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...