Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

MUZICA POEZIEI


de alex porc la: 16/11/2004 06:39:00
modificat la: 21/11/2004 22:50:27
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Scurt şi cuprinzător, semenilor, sunt două părţi aproximativ „beligerante” implicate în istoria de faţă. Ca să fie cât mai clar, o să le aducem în scenă mai întâi pe rând, urmând apoi să le încâlcim firele în aşa fel să nu le mai poată descurca nici măcar Brânzeus.
Prima parte, fără ureche muzicală performantă, e o fată care demult a devenit o legendă prin însăşi curgerea ei în clepsidra roşie a estului european. Acum poate aţi vrea să o descriu, dar eu mă voi mărgini să vă spun doar că nu avea ochi albaştri. Nu era frumoasă, era însăşi frumuseţea, tocmai de asta nu era genul care îţi provoacă prăbuşirea ochilor în gură şi contemplarea printre dinţi, prezenţa feminină care îţi „ia ochii” (admiţând că ar exista aşa ceva), era ceva cu mult mai greu de „prins”, prin urmare mult mai periculoasă. În sensul bun al cuvântului. Merita iubită. Şi ea o ştia, subconştient cel puţin. Micuţă, de vârstă fragedă, aproape 18 ani. Era încă la liceu, dar aştepta cu totul altceva de la viaţă. Visa să se salveze prin artă, devenind actriţă. Sau, mult mai bine ar fi fost să se salveze prin iubire. Aşa spunea uneori, cu ochii strălucind într-un mod plăcut.
Citind Nichita Stănescu simţea prezenţa vie a poetului în sufletul ei (sau, oricum, pe acolo pe undeva), dar tatăl său, poet de provincie, era foarte sarcastic în ceea ce privea lecturile ei: „Don’şoară, crezi că are vreun rost să citeşti ceva dacă nu înţelegi nimic?”. Măcar în atitudinea asta omul a fost consecvent.
Trebuie să ştiţi totuşi că o chema Marta, credea în Dumnezeu şi în Dragoste şi îi plăcea muzica folk, mai ales Valeriu Sterian. Cel mai mult îi plăcea însă Ion Leo Pescaru, fără s-o ştie, căci încă nu-l întâlnise.
A doua parte, cu aptitudini excepţionale pentru muzică (date de ascendentul în zodia Peştilor), e, cum deja cu nemărginita dumneavoastră perspicacitate aţi şi ghicit, nu Adrian Leverkühn, ci Ion Leo Pescaru, care îl cunoştea pe tatăl Martei de la un festival de literatură unde luase şi un premiu (nesemnificativ, fără îndoială). În afară de acest premiu Leo mai luase şi alte câteva (tot la asemenea festivaluri, şi cel puţin la fel de insignifiante), jucase în câteva piese, eşuase de câteva ori la admiteri în diferite facultăţi de teatru şi îşi plănuia debutul editorial la o editură bună din Ardeal. Era vorba de un volum de teatru. Leo din punct de vedere fizic: destul de urât, dar cu o faţă excesiv de expresivă, micuţ, dar bine legat, şi cu părul zburlici. Spre deosebire de Marta, Leo avea ochi albaştri foarte coregrafici. Un alt amănunt extrem de important pentru viaţa lui Leo: una dintre surorile lui (avea în total două) îi spunea mereu „Îţi miros picioarele”, lucru care îl enerva peste măsură. Îşi simţea jignite demnitatea şi mai ales inteligenţa fiindcă nu putea găsi un răspuns pe măsura afrontului primit. Psihicul lui a câştigat însă mult în relaxare din momentul în care a descoperit răspunsul potrivit, unul realmente genial. Şi anume, când sora lui, Nora, îi spunea cu totul subversiv „Îţi miros picioarele”, el răspundea „Chiar te rog!”. Excelent!
Leo credea şi el în Dragoste şi chiar o căuta, doar că încă nu aflase unde s-o găsească. Cel mai mult îi plăcea, în mod prezumtiv, Marta Zappa, apoi muzica (jazz, simfonică, trib-hop, rock progresiv – de exemplu Van Der Graaf Generator şi King Crimson, alternativ, etc.), teatrul (în mod special Beckett) şi chiar şi sportul (baschet, fotbal). Vârsta: 24-26 de ani. Profesia: inginer. Puncte slabe: mâinile, plămânii, gâtul şi sistemul nervos.
Şi s-au întâlnit, în mod inevitabil. Cum s-au întâlnit au şi intrat în acelaşi creuzet al sentimentelor şi au început să reacţioneze chimic exoterm, fără catalizatori. Doar inhibitori puteau fi de găsit, mai ales în propriii lor arbori genealogici. Crengile-mumă. Noroc că apucaseră deja să înmugurească sufleteşte şi începuseră să danseze flamenco psihedelizat. Mai ales în urma descoperirii de către amândoi simultan a bucăţii muzicale „Weeping Song” a lui Nick Cave. Ăla de cântă o piesă cu Kylie Minogue. Ce aveau părinţii Martei cu bietul Leo, cu toate că îşi dădea toată silinţa să fie ceea ce ei îşi doreau pentru unica lor fiică? N-avem cum repara ceva, aşa e mereu, generaţii diferite, gusturi de asemenea. Multe dezastre sentimentale au ca generatori părinţii „beligeranţilor”.
S-au logodit în 31 martie, ziua de naştere a lui Nichita, redându-i astfel viaţa. Şi ce şi-ar fi putut dori mai mult poetul decât să trăiască în două inimi tinere înfrăţite? Comuniunea maximă cei doi o atingeau când Leo citea poezie în timp ce Marta asculta muzică. Asta e ceea ce se numea muzica poeziei şi ceea ce a ajutat-o să scape de complexul afoneriei muzicale; nu era muzica poeziei chiar muzica iubirii lor, cea mai divină dintre muzicile pământene? Chiar dacă ei se asemănau totuşi cu doi zei, Afrodita şi Apollo. Din moment ce putea auzi muzica poeziei, Marta nu mai avea motive de nelinişte, muzica asta le conţinea pe toate. Erau fericiţi? Aşa se pare. Când Marta a terminat, cu destule emoţii, liceul, au început crengile-mumă a-şi arăta colţii faţă de Leo. Adică părinţii ei. Iar după ce au picat amândoi la admitere (la teatru), sus numiţii au devenit nişte oameni fericiţi. Sau cel puţin fericiţi. Părinţii se bucurau de eşecul fiicei la admitere fiindcă nu se mai putea întâlni astfel cu Leo, ceea ce e de-a dreptul scabros. Părinţii ei erau fericiţi, părinţii lui erau blazaţi, iar Leo şi Marta ajunseseră după două săptămâni în pragul nebuniei.
Trebuia găsită o soluţie, şi una radicală. Şi au găsit-o, fiind teoretic la îndemâna oricui: fuga. Zis şi făcut: au fugit împreună într-un oraş îndepărtat şi n-au mai dat apoi nici un semn de viaţă. Cel puţin nu direct. Iar părinţii, jigniţi fiind, nu i-au căutat. Situaţia acum se schimbase: acum ei erau fericiţi, iar părinţii (toţi patru) jigniţi, cele două „cupluri” - mumă neluând legătura. Cuplul 1 considera vinovat cuplul 2, şi invers, pe când, vezi bine, nimeni n-avea nici o vină. Şi fiecare cuplu şi-a văzut de „viaţa” lui. Inclusiv Leo şi Marta, care s-au căsătorit la 4 luni după ce fugiseră din căminele părinteşti. Au renunţat amândoi la ideea de a urma o facultate, de orice fel ar fi fost aceea, Leo s-a apucat de muzică şi Marta de pictură. După 3 ani, când ambii erau deja artişti cunoscuţi (Leo concerta lunar în State şi avea deja cinci cărţi lansate pe orbită, toate bine primite de critică, dar mai ales de public, iar Marta era numită promotoarea noului stil, pictura „abrazivă”) şi aveau venituri mari, şi-au permis să facă un copil, un băiat care a primit numele de Andru – Nichita, iardupă un an a venit şi o fetiţă, Ottla – Dora. Deşi aveau şi o trupă de teatru de „amatori” cu care mergeau pe la festivaluri, plus concerte, expoziţii şi lansări de carte, cel mai important lucru erau copiii, cărora voiau să le dea o educaţie total diferită de cea primită de ei, încercând să evite greşelile săvârşite de strămoşii cei mai apropiaţi. Nu ştiu dacă au reuşit. Ştiu că au crezut în dragostea lor şi au luptat pentru ea. Iar Dumnezeu i-a răsplătit dăruindu-le doi copii sănătoşi.
Marta şi Leo: doi copii care au avut neruşinarea să nu-şi asculte părinţii, neruşinarea de a se iubi şi de a nu urma obiceiurile, prejudecăţile şi complexele „oamenilor mari”. Exagerat de mari. Doi oameni care s-au salvat prin iubire, şi asta cu cea mai mare neruşinare. Doi neruşinaţi pe care eu îi respect, probabil din cauză că sunt la fel de descreierat şi de lipsit de bun simţ. Dar şi Aitmatov e de acord cu mine: „Ah, oare până când vechile obiceiuri o să ne distrugă viaţa, nouă, celor tineri?!...”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...