dragostea a venit pe contrasens

dragostea a venit pe contrasens
în cochilia sufletului volanul era pe dreapta
cât mai departe de linia continuă


existau doar parcări secrete în luminişul norilor
îmi amintesc că atunci, arcuiam cerul
ca pe un măr şi culegeam din el împrimăvărarea


din el cădeau frunze galbene de lumină
despicau tăcerea în mii de şoapte răsfrângându-se
o pendulă de vise ne ţintuia timpului


era atât de mult aer în jur, iar eu nu puteam respira
am ştiut că era timpul să cobor
soarele îşi făcuse deja culcuş în pâinea tăcerii tale


din cochilie, se pare că ai ieşit demult
nici nu ştiu când mi te-ai strecurat de sub piele afară
scrâşnet de nisip sub tălpi şi atât


am să o iau de aici şi am să o ascund lângă rădăcinile
unde mi-am îngropat părul
acolo nu o va găsi nimeni vântul doar ne va aminti


de cealaltă parte a drumului
cineva, întotdeauna face autostopul către niciunde
eu nici măcar nu vedeam


o singură dată am văzut pe cineva încovoiat peste cer
nici pe el nu l-aş fi remarcat
dar marea i se spărgea sub ochi şi peştii îi ieşeau din mânecă


am să dau timpul puţin înapoi
nu voi lăsa niciodată viaţa să se risipească pe o noptieră prăfuită
trebuie să ştiu ce e cu peştii


sau poate cu marea
sau cine ştie, poate voi afla
ce e cu mine de îmi ies oamenii de sub piele ca şi cum eu nici nu aş fi!