Sa nu imi spui ca am crescut...

papadia e o floare
ce pereche nici nu are
ea e galbena ca steaua
si umple verdele vara

harnicuta albinuta se trezeste pina-n zori
sa adune tot polenul din galbioare flori
mama vrea sa fiu si eu
ca si ea mereu mereu
sa cresc mare mare
sa-ntind rufele la soare
casa sa fie-ngrijita
iar eu mama fericita!

mi-ati vazut cumva copilul?
nu-l gasesc de-o saptamana
c-a fugit din mana mea
si cu el si maica-sa.

e-un copil mai nazuros
de urat dar e frumos
are insa o ureche
ca o palnie mai veche.

parca-i strans in scutece
si tot vrea sa-nfulece
hartiute, solnite
si furnici nevolnice

multe a-nvatat si stie
cum se sparge-o farfurie
pune mana si tranteste
dupa care se fereste.

"unde-i blidul?" a-ntrebat
maica-sa. "nah, ca l-a spart!
stai umpic, ca te dezvat
numa' sa ma spal pe-un ochi.
te invata muica minte..."
si i-a dat un blid fierbinte.
copilasul, cum l-a luat
pe loc l-a si lepadat
si amarnic a gandit:
"biata muica...s-a dilit!"