Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Ce ai de gând să faci cu viața ta? 4 paşi pentru a-ţi alege facultatea


de Nicutza la: 25/03/2011 00:05:51
rezumat: 4 paşi pentru a-ţi alege facultatea
voteaza:
Publicat initial pe=> http://creiercretz.wordpress.com/2011/03/19/alege-facultatea/

”Alege un job care îţi place

şi nu va trebui să munceşti

nici o zi în viaţa ta.”

Confucius

A rămas puțin timp până la sfârșitul anului de învățământ, și mulți dintre voi vor zbura din cuiburile liceelor pentru a-și continua studiile mai departe la universitate. Așa că întrebarea: ”Ce am de gând să fac cu viața mea de acum încolo?” este absolut vitală acum! Și nu e vorba numai de facultatea și universitatea aleasă – ceea ce alegi acum va influența major nu numai următorii 3-4-5-10 ani de învățământ superior – ci și viitorul tău după asta.

Și oare nu vrea fiecare dintre noi să aterizeze într-un loc frumos, cu un viitor fericit? Depinde de fiecare cum își va făuri viitorul, dacă va avea un job pe care-l va adora – și va avea succes, în același timp ajutând comunitatea. Astfel, cât nu e prea târziu, și încă nu te-ai înregistrat la o universitate pe care o vei urî eventual, e timpul să decizi ACUM să te pregătești de viitor!

Cred că ești de acord cu mine că un job de vis nu va răsări din senin – el presupune multă pasiune, dedicație și transpirație pentru ca să ajungi acolo. Hey, te-am speriat? Mai bine acum decât prea târziu.

Poate totuși nici nu vei dori un job, dar posibilitatea de a-ți construi din talpă propria afacere – te-ai gândit la asta?

Să-ți găsești pasiunea poate fi destul de evaziv, dar valorează triplu față de efortul depus! Acesta va fi lucrul care te va motiva să te dai jos din pat dimineața și să strigi: ”Sunt în viață!”, să urci trepte nebănuite în carieră, și să continui să iubești să îl faci chiar după mulți, mulți ani. Să începem:

1) BRAINSTORMING

Începe să scrii o listă cu potențialii ”candidați”, răspunzându-ți la următoarele întrebări:

La ce ești bun? (scris, vorbire în public, organizare, socializare etc.)
Ce te entuziasmează? (poate un proiect, un job de vară care ți-a plăcut, sau chiar un subiect la școală :) )
Despre ce citești? (cărți, reviste, bloguri, site-uri în care petreci ore)
La ce visezi în secret? (activități pe care ai vrut dintotdeauna să le încerci, dar ai ezitat)

2) INFORMARE

Ok, acum ai o listă. Alege un singur lucru de acolo care te entuziasmează mai mult și începe să înveți, să întrebi, să iei notițe, să te întâlnești cu oameni care au succes în acest domeniu – dar asta poți să o faci între timp ce faci pasul următor – ceea ce îl face și mai interesant! Acum, în era internetului, ai acces la extrem de multă informație chiar la vârful degetelor tale, contează numai dacă ai creier suficient de cretz ca să o selectezi pe cea mai bună.

3) EXPERIMENTARE

Uite aici are loc adevărata învățare. Găsește cât de multe oportunități poți: începe un blog despre asta, fă dezbateri sau voluntariat, găsește slujbe part-time care sunt strâns legate etc. Ai ghicit, exact asta fac acum cu Creier Cretz – în special cu ofertele gratuite de Free BRANDING și Vrei un șut în dezvoltarea ta personală? Așa că dacă vrei să mă ajuți să înțeleg dacă pot continua să fac asta toată viața, și în același timp ai nevoie de un ajutor în dezvoltarea ta personală – sau ai început un proiect nou și ai alte griji decât să te gândești la nume, logo, slogan și strategii de promovare, dă un click pe link-urile de mai sus și lasă-mă să știu.

4) DECIZIE

Întreabă-te: care dintre ele te entuziasmează cel mai tare? Care dintre acestea pot produce ceva pentru care ai putea fi plătit? Ce te poți vedea făcând ani întregi, chiar dacă nu e o carieră tradițională. Îți recomand călduros să citești articolul acesta pe zenhabits.net, intitulat: Nu-ți poți găsi un job de vis? Creează-ți unul! Alege una, maximum două, și continuă să te focusezi pe ele. Dacă la un moment dat înțelegi că totuși nu e lucrul tău, poți să încerci următorul lucru de pe listă: nu este nici o rușine să încerci ceva și să renunți mai apoi, pentru că te va învăța lucruri extrem de valoroase care te vor ajuta mai apoi în următoarea ta încercare.

Nu va fi ușor. Vei avea nevoie de multă introspecție la început, apoi mult curaj și motivație pentru experimente, și în final putere de decizie și determinare. Dar valorează absolut TOTUL – fiecare secundă, fiecare strop de efort, pentru că, în final, vei avea ceva ce îți va transforma viața în atâtea moduri – și îți va da motiv să sari din pat dimineața și să strigi: ”Sunt în viață!” și să iubești fiecare moment din cotidian.

Du-te și făurește-ți ACUM viitorul!

~ Tu știi ce ai de gând să faci cu viața ta? ~

Publicat initial pe=> http://creiercretz.wordpress.com/2011/03/19/alege-facultatea/
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: