-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Adriana mea (fragment din romanul "O dată in viaţă"-nepublicat)


de Tudor-Cristian la: 22/11/2004 09:49:00
modificat la: 06/12/2004 23:26:43
taguri: Scenarii 
voteaza:
Ieri m-am întâlnit cu Laura. Ce întâlnire ! Ne-am revăzut după şase luni de la divorţ - absolut întâmplător - şi n-aş putea spune că reîntâlnirea nu mi-a făcut plăcere... Ca doi vechi prieteni, ne-am îmbrăţişat, ne-am sărutat şi pentru o clipă parcă-mi părea rău de despărţire. O iubisem, în felul meu, dar o iubisem ! I-am spus asta, apoi la o cafea la care ea m-a invitat. Şi i-am mai spus că ea n-are nici o vină, că totul e din cauza Adrianei.
- Ai reuşit să te întâlneşti cu ea ? m-a întrebat.
- Nu... i-am răspuns îngândurat. Tu ce faci ? Aud că te-ai căsătorit, că ai rămas însărcinată...
- De unde-ai scos toate prostiile astea ? m-a apostrofat ea. Unde ai auzit, ce e cu zvonurile astea ?
- Ei, se mai aude... ce contează ? Spune, e adevărat sau nu ?
- N-ai auzit bine. În fine, a fost o poveste scurtă, dar n-a ţinut.
- Se pare că te-ai consolat repede, am glumit eu.
- Nu e vorba de asta, Adrian. Pur şi simplu am cunoscut pe cineva. Atât.
- Şi... mai eşti cu el ? am întrebat eu reţinut.
- Păi... după cum vezi acum sunt cu tine !
- Fără glumă ! Ceva planuri ?
- Adrian, credeam că ai ajuns să mă cunoşti după atâta timp. Aşa mă ştii tu ? întrebă ea alintându-se.
- Atunci ? întreb eu nedumerit. Tot nu înţeleg : te mai întâlneşti sau nu cu el ? Sau mai tatonezi ?
- Ei... mă mai sună... mai ieşim în oraş. Doar atât.
- Foarte bine ! îi spun. În fond e viaţa ta. Şi ai tot viitorul înainte.
- Iei lucrurile prea uşor, Adi. Crezi că-mi vine uşor să...
- Să ce, Laura ? Hai, spune ! am iscodit-o eu.
- Să... te înlocuiesc ?
- Exagerezi... i-am spus atins în orgoliu. Lumea nu-i chiar aşa de mică şi ai tot timpul să-ţi iei soarta în mâini ! am încurajat-o eu.
- Am dar... nu e aşa uşor... Ştii, uneori îmi amintesc de certurile noastre.
- Şi ce constaţi ? am întrebat amuzat.
- Că aveai dreptate. Cred că n-am ştiut să te înţeleg.
- Hei, ce e cu tine ? Mă flatezi... Nu, mai degrabă eu am fost de vină. Practic, ţi-am distrus viaţa ! am spus jumătate în glumă.
- Acum exagerezi tu ! a răspuns ea. Nu mi-ai distrus viaţa ! Iar cea mai bună dovadă e că, iată, ne putem întâlni şi putem sta de vorbă !
- Ştii, Laura... spun eu, privind în jos.
- Da ?...
- De fapt...
- Hai, spune, ce e ?
- Poate e nepotrivit să spun asta, dar... cred că mi-a fost dor de tine !
- Of ! Dumnezeule, dar şi mie mi-a fost ! explodă ea luându-mi mâna într-a ei.
- Laura, spun uşor copleşit, e multă lume aici... Ce-ar fi să să mergem la mine ?
- Nu... spuse ea prefăcută.
- De ce ? întreb cu teamă.
- Pentru că la tine am tot fost.... pe vremuri. Cunosc deja locul - - glumi ea. Acum am şi eu apartament. Dacă vrei, mergem la mine.
- Când ţi l-ai luat ? întreb surprins.
- De vreo două luni, m-au ajutat şi părinţii mei. Ştii tu, să mă îmbuneze. Ţii minte, ei aveau alte posibilităţi... Prea m-au văzut că sufăr aşa tare...
- Nici nu mai ştiu când vorbeşti serios şi când glumeşti, i-am spus zâmbind.
- Ai o singură posibilitate să te convingi : mergi cu mine să te convingi !
- Că ai un apartament sau că ai suferit după mine ?
- Că am apartament, bineînţeles... Dar, până la urmă ce facem, mergem sau...
- Ei, hai. Mergem !
După jumătate de an de frământări, gânduri, întrebări şi calcule, această reîntâlnire a fost neaşteptatul… aşteptat de fapt cu cea mai mare dorinţă ! Ajunşi la ea, am înţeles că, de fapt, amândoi doream acest moment la cea mai înaltă temperatură... Comunicând tacit, ca nişte animale ne-am posedat nebuneşte. Fără a ne spune vreun cuvânt, dezlănţuiţi de chemări lăuntrice, ne-am topit unul în altul, aşa cum nu o făcusem niciodată pe vremea când eram căsătoriţi ! A fost o gură de aer după îmbâcseala vieţii de zi cu zi, dar din păcate - sau din fericire - aşa cum aveam să constat mai târziu, a fost mai mult o nevoie fizică, o descărcare vulgară... Dar, în acele momente nu ne dădeam seama. Am ajuns în acea noapte cu Laura la momente cum doar cu Adriana mai trăisem odinioară.
Dimineaţa ne-a găsit pe amândoi epuizaţi fizic, dar plini de speranţe. Fără să ne promitem nimic, fără să şoptim vreo frază de împăcare sau despre sentimente, păream că ne ajutasem unul pe altul, iar acum eram amândoi bine dispuşi, cu noi puteri. De parcă nu se întâmplase nimic între noi... Dacă stau să mă gândesc, această noapte a reprezentat o cotitură în viaţa mea, căci după consumarea ei s-au deschis noi drumiri reîntâlnirii cu Adriana... Da, chiar aşa a fost, deşi pare ciudat. Providenţa, sau ce oare, au făcut ca lucrurile să aibă un anumit curs şi datorită acestei reîntâlniri să prind un fir spre Adriana mea...
Cuprinşi de toropeala plăcută după noaptea plăcut de obositoare, stăteam încă înlănţuiţi, ascunşi sub pătura nepermis de pufoasă... Trupul ei ce îmi furase ore în şir toată energia, îşi plătea acum „poliţele”, transmiţându-mi căldura lui. Stăteam aşa de mai bine de-o oră, gândindu-se fiecare la altceva, probabil. Nu era nevoie de cuvinte ! Şi deodată... telefonul ! Înapoi pe pământ ! Am tresărit amândoi uitându-ne cu un soi de teamă unul la celălalt. Ca doi adolescenţi prinşi cu fructul oprit...
- Da ! a răspuns ea cu un ton voit plictisit. Da... A... tu eşti ? Nu, sigur că n-ai deranjat... Andrei, nu mă lua aşa... pe nepregătite. Stai puţin ! Andrei... A închis ! spuse ea către mine şi închise lent telefonul.
- Cine e... Andrei ? întreb semicurios. E...
- Da ! E tipul cu care mă mai văd. Dar, aoleu ! A zis că vine aici, că vrea să mă vadă... Îmbracă-te repede ! se impacientă ea.
- Laura, ce e cu tine ? întreb nedumerit. Ţi-e teamă de el ? Doar nu sunteţi căsătoriţi ?
- Adrian, e mai bine aşa... Nu pot să-ţi explic... Te rog, crede-mă, am motive să-ţi cer asta ! Vrei să te îmbraci mai repede ? spuse ea tot mai nervoasă.
- Dacă zici tu... m-am conformat eu. Dar, unde era ? Doar nu te-a sunat din apropiere ?
- Mi-e teamă că da !
- Bine... plec imediat... am spus cu un aer uşor supărat.
- Adi... nu vreau să pleci... spuse ea cu un aer de vinovăţie.
- Atunci, rămân ! am replicat eu. Îi spui că am făcut sex toată noaptea, apoi mă prezinţi...
- Zău că n-m chef de glume ! izbucni ea. Să mă gândesc... ce să facem... Uite, am o idee ! Te ascunzi undeva ! Ce zici ? Îl expediez repede...
- Laura, nu mai suntem adolescenţi... mă faci să râd.
- Bine, n-ai decât să pleci ! Dacă vrei să-mi faci rău...
- N-o lua aşa... am încercat eu s-o îmbunez. Dar chiar să mă ascund... E penibil...
- Trebuie să luăm o hotărâre ! a punctat ea. Nu putem să ne mai lamentăm mult . Trebuie să apară din moment în moment !
- Sper să nu fie violent ! glumesc eu. Ascunde cuţitele din bucătărie. Şi mătura !
- Adrian, crede-mă, nu e timp de glume ! Ai de gând să te îmbraci ?
- Fie... am răspuns plictisit. Dar, nu văd unde m-aş putea ascunde ! intru apoi în joc.
- Mă gândesc imediat şi-ţi spun... rosti ea preocupată.
- Şi dacă mă găseşte, ce facem ? Mă pun eu şi se ascunde el ? continui eu amuzat, în timp ce termin operaţiunea „echiparea”.
- Ştiu ! exclamă ea. Te ascunzi în şifonier !
- Laura... suntem cumva la camera ascunsă ? Sau...
N-am apucat să-mi termin ideea. Brusc, s-a auzit sunetul soneriei. Acum e acum ! În fond... ce-o să fie ? E rost de puţină distracţie, îmi spun.
- El e ! spuse ea panicată. Hai, în şifonier !
- Sper că n-ai molii ! spun eu în timp ce - nu-mi vine să cred ! - intru în dulapul cu haine.
Noroc că e loc destul şi nu sunt nevoit să mă înghesui. Mă uit în jur, cercetând peisajul. Hm ! N-am ce să văd. E întuneric, nu se vede nimic, în schimb se aude totul din cameră.
- Intră Andi ! am auzit-o pe Laura. Tocmai mă trezisem...
- La douăsprezece şi un sfert ? Erai singură ? întrebă el neîncrezător.
- Da... spuse ea nesigură.
- Ce-i cu tine, n-ai dormit azi-noapte ?
- Am citit... îngăimă ea. Hai, intră.
Paşi. Zgomot uşor, probabil tipul se descalţă, îşi pune paltonul în cuier. Doamne cu câtă seninătate ştie să mintă fata asta... mă gândesc uşor revoltat. Cine ştie de câte ori m-o fi minţit şi pe mine ! Câteva clipe de linişte... Se sărută ? Ce caraghios...
- Ia loc, Andi, spuse ea.
- Mulţumesc. Dar ce e cu tine ? întrebă el bănuitor.
- N-am nimic... spuse ea neconvingător. Dar, lasă asta. Mai bine spune-mi ce faci... ce-ai mai făcut...
- Uite, vroiam să stăm puţin de vorbă. De-asta am şi venit. După câte s-au întâmplat între noi... vezi tu... ( oare ce se întâmplase ? ) poate ai fi îndreptăţită să crezi că relaţia noastră ar trebui să continue... poate crezi că ar urma să ne căsătorim...
- Cine spune asta ? întrebă ea nedumerită.
- Nimeni, doar că aşa îmi imaginam eu !
- Îţi imaginai fals ! sări ea ca arsă.
- Laura, nici nu ştii ce vreau să spun, interveni el. Stai să...
- Nu stau deloc ! Ştiu exact ce vrei să spui. Că nu ne vom mai vedea, că ne vom despărţi. Nu-i aşa ? Oricum, nu mă interesează. Nu-mi pasă ! izbucni ea, lăsându-se pradă orgoliului.
- Laura... încercă el.
- Asta e tot ?
- Laura, ascultă-mă puţin !
- N-am ce să mai ascult. Din punctul meu de vedere, poţi să pleci.
- Dă-mi măcar şansa să spun până la capăt. Se poate?
- Fie ! cedă ea. Oricum nu mai are nici o importanţă.
- Uite, azi mi s-a întâmplat un lucru uluitor. Mă asculţi ?
- Te ascult... spuse ea plictisită. Dar, nici nu te-am întrebat... te servesc cu ceva ? O cafea, poate...
- Nu... mulţumesc. Lasă-mă să continui : Azi dimineaţă m-am întâlnit cu o femeie pe care am cunoscut-o acum zece ani, la Buşteni.
Atenţia mea la cele discutate de cei doi se trezea încet, oprimat fiind de situaţia în care mă găseam... Dar, în acest punct, am devenit brusc foarte, foarte atent. Andi a continuat :
- O cheamă Adriana. Am cunoscut-o în nişte împrejurări... ciudate, aproape comice !... Providenţa, ce să-i faci ! spuse el după o pauză scurtă în care părea că zâmbise unei amintiri. Azi am reîntâlnit-o, continuă el aprins. Nu era singură, era cu o prietenă. Când am întrebat-o pe Adriana dacă-şi mai aduce aminte de mine... totuşi, sunt zece ani... dar şi-a amintit... ca de-un cal breaz. Şi prietena ei, cu care era, parcă Ada o chema, a zâmbit complice când a auzit cine sunt ! Cred că ştia mica poveste...
Asta e prea de tot ! mi-am zis eu, tot mai afectat de poziţia incomodă în care trebuia să stau ascuns. Adriana, Buşteni, Ada - prietena Adrianei... Prea multe coincidenţe !
- Nu vă legătura cu mine, cu noi ! spuse Laura uşor iritată. Vrei să treci la subiect ?
- Imediat ! Vezi tu, după întâlnrea asta - magică aş numi-o - am avut o revelaţie ! Împrejurările în care am cunoscut-o pe Adriana, acum zece ani, mă făceau să am un sentiment de vinovăţie faţă de ea...
- Probabil te-ai luat de ea ca pe vremuri, când te credeai un crai... doar tu mi-ai povestit ce făceai la început, când au început să-ţi crească acţiunile. Desigur, fără detalii, dar eu le-am dedus întotdeauna...
- Poţi să nu mai fii cinică ? Ascultă-mă până la capăt, spuse el înfrigurat. Am cunoscut-o undeva, pe aleea care duce spre hotelul „Silva” din Buşteni, iar ce a urmat mi-a demonstrat că aveam o concepţie greşită despre viaţă... Fata aceea, femeia - mă rog - mi-a schimbat viaţa. După întâlnirea aceea providenţială, mi-am schimbat modul de viaţă !
- Stai, stai, îl întrerupse Laura, mie de ce nu mi-ai povestit niciodată de Adriana ? Cu atât mai mult, cu cât susţii că te-a influenţat atât de mult !
- Nu puteam... spuse el vinovat. În fond, fiecare din noi avem secretele noastre...
- Cine ştie ce mi-ai mai ascuns ! glumi ea.
- Uite, dacă vrei, cu altă ocazie, stăm şi ne punem în palmă sufletele. Dar, amândoi !
- Ei, lasă, parcă povesteai despre Adriana. Spune-mi ce s-a întâmplat atunci, la Buşteni ?
- Eram cu maşina... mergeam la Braşov, cu treburi, şi în drum am zărit-o. Părea afectată de ceva, era înfrigurată - se întâmpla într-un noiembrie sau decembrie - ce mai, mi-a atras atenţia. Era atât de...
- Vulnerabilă ? întrebă ea tendenţios. Te-ai grăbit să o „ajuţi” ?
- Poţi să fii cât de răutăcioasă vrei. În tot cazul, am oprit şi am luat-o cu mine. Pe drum, am încercat să... înţelegi, se întâmpla acum zece ani... eram mai tânăr, mai necopt...
- Nu te mai justifica atât ! Înţeleg perfect.
- Şi... n-am reuşit ! Eram atât de sigur pe mine !
- Ha ! Ha ! râse Laura. Deci ţi s-a mai întâmplat ! Erai, tot aşa, foarte obosit ?
- Mă fac că nu te aud, spuse el uşor supărat. Ştii foarte bine ce vreau să spun. Mă refer la faptul că mi-a ţinut piept. N-am ajuns nicidecum la...
- Da, da... înţeleg... spuse ea cu un aer preocupat, vădit în băşcălie.
- În fine, fata asta mi-a dat o lecţie de viaţă ! Prin felul de a fi, prin tot. Era de-o puritate şi-o simplitate dezarmante ! M-a învins !
- Omule, pe tine nu te-a refuzat nimeni, niciodată ? Eşti chiar aşa, irezistibil ? Numai eu, dacă stau să mă gândesc, de câteva ori te-am pus la punct .
- N-ai decât să râzi de mine ! Ce îţi spun eu acum e serios ! Femeia asta m-a luminat, înţelegi ? A fost ceva aproape... paranormal ! Nici o altă relaţie din viaţa mea nu a avut revelanţa de la Buşteni !
- O fi, măi Andi, că prea spui cu foc !
- Ei, ca să termin cu întâmplarea de la Buşteni : m-a refuzat, iar eu am lăsat-o undeva, la marginea unei păduri. Seara ! Ei, atunci, ceva, o forţă din exterior m-a făcut ca după o sută de metri, sau mai puţin, să fac cale întoarsă, pentru a o duce în Braşov ! Deşi, în mod normal, trebuia să o las acolo după ce m-a respins ! Cel puţin cred că aşa ar fi procedat nouă din zece bărbaţi. Nu mai ştiu ce am discutat pe drumul către Braşov, dar am simţit un sentiment aparte... Parcă nu eram eu. Ce mai, de atunci m-am schimbat total. A fost ceva... ceresc !
- Exagerezi un pic, interveni cinic Laura. În fine, tot n-ai trecut la subiect !
- Ei bine, azi, la zece ani de la „renaşterea” mea, am revăzut-o ! Interesant este că părea tot aşa nefericită... ca atunci...
- Numai că azi nu erai cu maşina să o iei din nou cu tine, pentru consolare... În plus, înţeleg că nu era singură... continuă Laura în acelaşi ton.
- Nu e vorba de asta... În fine, le-am invitat la o cafea şi... au acceptat ! Adriana mi-a spus că e căsătorită, dar îi e dor de cineva de atunci, de la Buşteni.
- Ţi-a făcut mărturisirile astea aşa, din prima ? Nu te cred !
- Nu... mai întâi că prietena ei se grăbea şi ne-a lăsat singuri. Apoi, că am început eu primul să-i spun ce rol a jucat în viaţa mea. De aici a pornit.
- Măi, tu te-ai îndrăgostit de ea !
- Nici vorbă ! sări el. E ceva... ce nu se poate explica ! Oricum, cred că a văzut în mine o porţiune din zilele acelea, de la munte, pe care încă le râvneşte. Mi-a spus că-l caută pe unul, Adrian, acel el lângă care trăise câteva zile de dragoste şi suferinţă la un loc. M-a tulburat aşa de mult... Dar ceea ce m-a tulburat cel mai mult a fost că la sfârşit m-a întrebat : Tot de chestii de-alea te ţii ? Înţelegi, asta m-a tulburat. Ca atunci, ca acum zece ani.
- Nu înţeleg nimic, spuse Laura descumpănită. Nu înţeleg de ce mi-ai înşirat toată povestea asta. Unde vrei să ajungi ?
- La faptul că în urma acestor revelaţii, n-am mai rezistat să nu vin şi să-ţi spun adevărul despre mine.
- Dumnezeule, cu asta trebuia să începi ! spuse Laura. Hai, spune, care e adevărul ?
- Adevărul e că... sunt căsătorit !
- Ce ?
- Da, chiar aşa. N-am mai suportat minciuna. Femeia asta m-a dezarmat din nou. Am crezut că n-am să mai greşesc niciodată, dar... oricum ai fi aflat într-o zi. Am trei copii... N-am putut să-ţi mai ascund. Este extraordinar ! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine... Mă simt atât de nenorocit.
- Vai, săracul... se stăpâni Laura. Nici o problemă - continuă ea cu un uşor tremur în glas - şi aşa n-am pus prea mult suflet între noi...
- Poţi să mă ierţi ? întrebă el umil.
Interesantă poveste ! gândeam eu din locul în care eram ascuns, dar sunt prea multe coincidenţe ca să nu fie vorba de Adriana mea... Îi povestisem Laurei destule despre Adriana - ăsta a fost unul din motivele pentru care ne despărţisem. Inclusiv că ne cunoscusem la Buşteni. Îi pomenisem şi despre prietena ei, Ada. Oare Laurei nu-i dă de gândit povestea ? Nu-i trece şi ei prin minte ce-mi trece mie ?
- Şi de cine spuneai că îi e dor lui Adriana ? întrebă brusc Laura ca şi cum mi-ar fi auzit gândurile. Cum îl cheamă pe cel cu care petrecuse la munte ?
- Adrian. Dar de ce întrebi ?
- Pentru că, din cele ce mi-ai spus, cred că-l cunosc.
- Pe... Adrian ? De unde şi până unde ?
- Cred eu că e cel la care mă gândesc... spuse Laura îngândurată. Cu siguranţă, intenţia ei era de a mă provoca.
N-am mai suportat. Tensiunea ajunsese la maximum. Iată-mă ieşind din dulap brusc, nemaiputându-mă stăpâni. Nu-mi venea să cred că fac asta.
- Şi eu la fel cred ! am spus făcându-mi apariţia brusc.
- Dumneata cine eşti ? exclamă Andi uluit.
- Ce faci, n-ai mai răbdat ? întrebă ea, la fel de uimită.
- Ei, poftim, în faţa cui îmi făceam eu procese de conştiinţă ! spuse el enervat. Frumos !
- N-am mai răbdat, da ! Trebuie să vorbesc cu acest om !
Pentru moment, tipul a rămas mut. Nu-i venea să creadă. Dar eu nu aveam încotro : trebuia să aflu, cu orice risc dacă persoana despre care vorbea era sau nu Adriana mea !
- Cine eşti dumneata ? întrebă tipul, încă sub efectul surprizei.
- Eu sunt Adrian ! Pe mine mă caută această femeie ! Tu ai văzut-o, tu trebuie să mă ajuţi să o găsesc !
Izbucnirea mea fusese necontrolată. Iar omul din faţa mea continua să fie uimit. După câteva secunde de tăcere, mult mai liniştit am spus :
- Laura, fă-ne câte o cafea. Am de vorbit cu acest domn ! Apoi către el : Sunt Adrian, fostul soţ al Laurei.

Nu ştiu de ce dar, deşi eu i-am întins mâna, el a refuzat.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


Ah,Tudor! - de Adela Adriana Moscu la: 07/02/2005 21:01:29
De abea astept sa-ti citesc cartea...precis n-o voi putea lasa din mana. Te rog, nu ma lasa aspteptand prea mult! viata mi se scurge printre degete mult prea rapid...
#35574 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ptr tudor- cristian - de assiral la: 16/03/2005 22:01:20
senzational
amuzant
crud
adevarat
alert
felicitari
#39632 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...