Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Modificari aduse Codului Muncii


de juli la: 06/05/2011 07:52:38
taguri: legislatie Diverse La o cafea Salonul 
voteaza:
La data de 01.05.2011 au intrat in vigoare modificarile aduse Codului Muncii prin Legea nr. 40/2011.

Astfel :
- se instituie obligatia incheierii contractului individual de munca in forma scrisa ca o cerinta ad validitatem;
- dreptul angajatorului de a stabili obiectivele de performanta individuala si obligatia corelativa a acestuia de a informa salariatul cu privire la criteriile de evaluare a activitatii profesionale;
- obligatia legala expresa a angajatorului de a informa salariatul cu privire la fisa postului ;
- perioada de proba va putea avea o durata de maximum 90 de zile calendaristice in cazul functiilor de executie si 120 de zile calendaristice pentru functii de conducere, iar perioada maxima in care se pot face angajari succesive de proba este de 12 luni;
- pentru absolventii institutiilor de invatamant superior, primele 6 luni de la debutul in profesie se considera perioada de stagiu ;
- pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia;
- delegarea salariatului va putea fi dispusa pentru perioade succesive de maximum 60 de zile,
- dupa consultari cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor, angajatorul confruntat cu reducerea temporara a activitatii va putea, in anumite conditii, reduce programul de lucru de la 5 la 4 zile, cu reducerea corespunzatoare a salariului;
- perioada de preaviz este de 20 de zile lucratoare in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului;
- termenul de preaviz in cazul demisiei este de 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie si 45 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de conducere, sau conform clauzelor din contractul individual de munca daca s-a negociat altfel;
- contractul individual de munca cu durata determinata va putea fi incheiat pentru o perioada de pana la 36 de luni inclusiv;
- eliminarea restrictiilor privind posibilitatea angajatorului de a apela la agentii de munca temporara. Angajatorii vor putea apela la agentii de munca temporara pentru executarea sarcinilor precise si cu caracter temporar cu anumite exceptii, expres prevazute de lege;
- durata maxima legala a timpului de munca nu va putea depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare;
- munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia;
- o prevedere cu totul noua apare in art. 119 alin. 3 in sensul ca, in perioadele de reducere a activitatii, angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere platite din care pot fi compensate eventualele ore suplimentare ce vor fi prestate in urmatoarele 12 luni;
- in cazul in care programarea concediului de odihna se face fractionat, angajatorul are obligatia sa stabileasca programarea astfel in cat fiecare salariat sa efectuieze intr-un an calendaristic cel putin 10 zile lucratoare de concediu neintrerupt;
- sporul pentru lucrul pe timp de noapte creste de la 15% la 25% din salariul de baza daca timpul lucrat reprezinta cel putin 3 ore de munca de noapte;
– au fost eliminate conditiile privind durata cursurilor si stagiilor de formare profesionala efectuate la initiativa angajatorului ce permiteau in unele cazuri recuperarea costurilor de catre angajator, astfel incat in viitor angajatorul si salariatul vor avea libertatea de a stabili prin act aditional la contractul individual de munca, drepturile si obligatiile acestora privind cursurile si stagiile de formare profesionala;
- nivelurile salariale minime se stabilesc prin contracte colective de munca aplicabile. Salariul individual se stabileste prin negocieri individuale intre angajator si salariat;
- plata salariului se poate efectua prin virament int-un cont bancar;
- termenul de preaviz ce trebuie acordat de angajator este extins la minimum 20 de zile lucratoare, iar termenul de preaviz in cazul demisiei salariatilor nu poate fi mai mare de 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv nu poate fi mai mare de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere;
- in cazul concedierilor colective, in cadrul stabilirii ordinii de prioritate la concediere vor prevala criteriile profesionale;
- a fost modificata restrictionarea angajatorului in privinta efectuarii de noi angajari pe o perioada de 9 luni de la data concedierilor colective. Astfel in termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, salariatul concediat prin concediere colectiva are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reinfiintat in aceeasi ativitate, fara examen, concurs sau perioada de proba;
- sanctiunea disciplinara se radiaza de drept in termen de 12 luni de la aplicare, daca salariatului nu i se aplica o noua sanctiune disciplinara in acest termen. Radierea sanctiunilor disciplinare se constata prin decizie a angajatorului emisa in forma scrisa;
S-au stabilit noi sanctiuni contraventionale in cazul nerespectarii unor obligatii legale cum ar fi:
- primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca , potrivit art.16 alin.1, cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata;
- prestarea muncii de catre o persoana fara incheierea unui contract individual de munca , cu amenda de la 500 la 1000 lei
- nerespectarea obligatiei de a tine evidenta muncii sau angajarea fara cerificat medical se sanctioneaza cu amenda de la 1500 la 3000 lei
- nerespectarea prevederilor privind inregistrarea demisiei salariatului se sanctioneaza cu amenda de la 1500 la 3000 lei;
S-a introdus raspunderea penala a angajatorului pentru anumite fapte cum ar fi :
- se sanctioneaza cu inchisoare de la 1 la 2 ani sau cu amenda penala primirea la munca a mai mult de 5 persoane, fara incheierea unui contract individual de munca;
- se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amenda penala, refuzul repetat de a permite accesul in spatiul unitatii a inspectorilor de munca sau de a pune la dispozitia acestora documentele solicitate;
- in cazul savarsirii unor infractiuni, instanta de judecata poate stabilit sanctiuni complementare cum ar fi:
- pierderea totala sau partiala a dreptului angajatorului de a beneficia de prestatii, ajutoare sau subventii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritatile romane pentru o perioda de pana la 5 ani;
- interzicerea dreptului angajatorului de participa la atribuirea unui contract de achizitii publice pentru o perioada de pana la 5 ani;
- recuperarea integrala sau partiala a prestatiilor , ajutoarelor sau subventiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritatile romane, atribuite angajatorului pe o perioada de pana la 12 luni inainte de comiterea infractiunii;
- inchiderea temporara sau definitiva a punctului sau punctelor de lucru in care s-a comis infractiunea sau retragerea temporara sau definitiva a unei licente de desfasurare a activitatii profesionale in cauza, daca acest lucru este justificat de gravitatea incalcarii;
- au fost abrogate dispozitiile privind clauzele, efectele si nivelul la care pot fi incheiate contractele colective de munca.



comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (9):


modificari la contractul de munca - de juli la: 06/05/2011 07:59:15 Modificat la: 06/05/2011 07:59:50
Una din modificarile importante aduse de Legea nr. 40/2011 in Codul Muncii, este ca la articolul 40 alineatul (1), după litera e) s-a introdus o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
f) să stabilească obiectivele de performantă individuală, precum si criteriile de evaluare a realizării acestora.
Astfel Incepand cu 01.05.2011 trebuie facute urmatoarele modificari:
- acte aditionale la contractele de munca – in care se stabilesc obiectivele de performanta si criteriile de evaluare pentru fiecare angajat
- act aditional la Regulamentul Intern – in care se stabilesc obiectivele de performanta si criteriile de evaluare pentru fiecare functie in parte de pe statul de plata (ex: zece angajati cu zece meserii diferite – se trec toate obiectivele si criteriile acestora)
- fise de post noi pentru fiecare salariat, in care sa fie prevazute si obiectivele de performanta si criteriile de evaluare impuse in CIM.


#611714 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli - de zaraza sc la: 06/05/2011 09:03:44
Voiam sa te intreb cum ramane cu cartea de munca. Mai mi-o dau astia anul asta?

#611729 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza sc, - de juli la: 06/05/2011 09:23:16
pana la finele lui iunie da. Fiecare angajator este obligat sa ridice carnetele de munca de la ITM si sa le predea titularilor in baza unui proces verbal de predare-primire.
#611738 (raspuns la: #611729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli - de zaraza sc la: 06/05/2011 10:53:22
Multumesc! :)

#611755 (raspuns la: #611738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli - de bybya la: 06/05/2011 19:49:42
mai exista si situatii in care, carnetele de munca deschise anterior datei de 01.04.2001 sunt depuse la Casele de Pensii sau cea a Mun. Bucuresti in vederea scanarii. In acest caz,termenul limita se va prelungi pana la o data ulterioara:) ...asa cum anunta reprezentantii acestor institutii.
#611804 (raspuns la: #611738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bybya, - de juli la: 07/05/2011 07:48:15 Modificat la: 07/05/2011 07:53:48
foarte posibil sa existe astfel de situatii. Din cate cunosc s-a demarat actiunea de scanare pe la inceputul lui 2006 si termenul pentru scanare si preluare a datelor a fost de 2 ani, termen care s-a prelungit ulterior si trebuia finalizata scanarea si preluarea datelor din carnetele de munca pana la 31.12.2010.
Insa, este foarte probabil ca termenele sa se amane si prelungeasca ca orice din oricare domeniu. Noi romani in general ne pricepem al naibi de bine sa cautam scuze pentru orice, mai putin pentru indolenta si lipsa oricarui interes pentru munca bine facuta si in termenele pe care ni le-am propus.
#611852 (raspuns la: #611804) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli - de bybya la: 07/05/2011 15:58:11 Modificat la: 07/05/2011 16:37:09
da, din pacate termenul a fost prelungit de mai multe ori pana acum.Firma la care am lucrat a predat catre Casa de Pensii Bucuresti carnetele de munca la finele lunii august 2010.Pana in acest moment, nici eu nu am intrat in posesia carnetului. Spre ex: in cazul in care un angajat are nevoie de o copie dupa cartea de munca(aceasta fiid la scanat) singura posibilitate este aceea de a depune la institutia resp o cerere prin care solicita o copie.Am observat ca, bancile cer in continuare copii dupa cartile de munca, chiar daca legea privind pastrarea/completarea acestora s-a abrogat inca de la inceputul anului.
La fel, daca doresti sa renunti la scanarea carnetului de munca, trebuie sa depui o cerere la aceeasi Casa de Pensii , doar ca, in acest caz, poti suporta o amenda considerabila...atat tu ca si salariat, cat si firma angajatoare.
#611928 (raspuns la: #611852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bybya - de juli la: 07/05/2011 16:49:12 Modificat la: 07/05/2011 16:50:48
in cazul asta firma unde lucrezi este vinovata. Banuiesc ca gestiona singura cartile de munca ale angajatilor, nu le-a depus la ITM pentru verificare ori le-a depus prea tarziu. Ce nu inteleg este cum sa renunti la scanarea cartii de munca?
Scanarea se face pentru a inlatura eventualele erori pentru calculul pensiilor. Se stie ca abia din 2001 daca nu ma insel s-au depus in format electronic declaratiile la casele de pensii, ori, pentru a se calcula stagiul de cotizare anterior acestei perioade este nevoie de datele din cartea de munca, date ce au fost verificate, semnate la timpul respectiv. Mi se pare firesc sa fie amendat oricine incalca niste reguli bine stabilite. Si s-a stabilit asta pentru a evita eventualele falsuri, s-au mai intalnit cazuri de carti de munca masluite.
Probabil ca bancile in continuare vor cere copii dupa carnetul de munca o vreme. Desi nu mi se pare normal din moment ce cu fisa fiscala poti dovedi veniturile.
#611932 (raspuns la: #611928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli - de bybya la: 07/05/2011 21:22:47
termenul pana la care trebuiau depuse la scanat carnetele de munca a fost 30 sept 2010. Dar pt ca reprezentantii institutiilor statului lucreaza in ritm de melc e normal sa nu se respecte termenele impuse.Mai ales ca, spun ei, prelucrarea datelor se face in doua etape:prelucrare si scanare, arhivare.
Casele de pensii au deja o baza de date alcatuita din declaratiile lunare depuse de angajatori.Din pacate, o data cu noua declaratie 112, institutiile statului isi actualizeaza mai greu bazele de date.Si spun acest lucru intrucat mi s-a intamplat sa cer emiterea cardului european de sanatate de la casa judeteana de asigurari iar functionara sa imi spuna transant ca nu sunt asigurata din ianuarie 2011, dovada facand-o cu copii dupa declaratia depusa pe fiecare luna in parte.
Asta-i birocratia intr-o lume ce se doreste civilizata...

#611961 (raspuns la: #611932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: