Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

În așteptarea lumânării


de misterra la: 10/05/2011 05:28:37
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Mâinile au facut rădăcini,
care au crescut ca un trup într-un tablou de Picasso,
dar fără atâta culoare și mai lungi.
Unghiile s-au curbat și au facut ocolul pământului,
Așa că uneori mă scarpin la ecuator cand mă gâdila polul sud.
Din pântec mi-au crescut muguri,
apoi crenguțe,
si mai pe seară stele.
Le privesc de jos, doar cu verdele ochilor le mai pot atinge
Le-am hrănit din carnea mea, și au mușcat-o cu o poftă nebună până mi-a iesit sânge prin sfârcuri.

Un copil
m-a întrebat azi dimineață dacă vreau jumatate din sendvișul lui,
dar până să-i răspund se înserase,
iar el plecase, gârbovit, spre ochiul din mijlocul frunții.

Inima imi bate la mașina testamentul:
Ție îți las respirația mea, ‘grijește-o, că e timidă.
De câte ori imi acopeream nările,
se rușina și nu mai ieșea, nebuna.
Lor le las cerul și locul meu peticit,
un cupon de reduceri la saltele și un bilet expirat de tramvai.

S-a ros și s-a-nvechit cerul sub mine,
Iar coasa are amnezie.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (12):


*** - de andre_ la: 10/05/2011 11:56:08
Așa că uneori mă scarpin la ecuator cand mă gâdila polul sud
Asta imi suna a fraza spirituala spusa la o gluma :)

sendvișul
nu suna ok

bilet expirat de tramvai
nefolosit poate da mai bine, nu stiu, nu vad cum biletele pot expira.

Per total insa imi place, bine ai venit.
#612599 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
misterra - de Intruder la: 10/05/2011 15:55:15 Modificat la: 10/05/2011 15:56:22
"mainile au radacini" era suficinet.

Așa că uneori mă scarpin la ecuator cand mă gâdila polul sud.
inutil...plus ca suna vulgar.

și au mușcat-o cu o poftă nebună
"pofta nebuna" suna ca dracu'. imi sugereaza un miner cat un rinocer in timpul pauzei de masa.

corect "sandwich-ul".

dar până să-i răspund se înserase,
iar el plecase, gârbovit, spre ochiul din mijlocul frunții.

...mama lor de virgule cu cin' le-a inventat!

Inima imi bate la mașina testamentul:
stiu ca-i vorba de masina de scris - dar ori e poezie, ori proces verbal...

Ție îți las respirația mea, ‘grijește-o, că e timidă.
apostroful ala nu repara nimic...eventual renunti la pronumele posesiv.

și nu mai ieșea, nebuna.
iar trantesti vocabularul casnic...

Lor le las cerul și locul meu peticit,
care "lor"? tu vorbesti cu cititorul...sau cu prietenul tau imaginar...despre scarpineli, despre maini cu radacini, despre un copil garbovit si alte chestii...deci?

S-a ros și s-a-nvechit cerul sub mine,
ATAT ai frumos in poezie, restul e jale.
#612643 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
a! - de Intruder la: 10/05/2011 15:57:37
...si bine ai venit.

mno, ca uitasem de eticheta...:D
#612644 (raspuns la: #612643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de misterra la: 11/05/2011 04:55:52
Apreciez (sincer!) criticile, mi-am facut mea culpa pentru niste greseli pe care nici eu nu le-as fi iertat altcuiva (virgulele alea cred ca se dadeau la kilogram, altfel nu inteleg acum de ce am facut abuz de ele) si recunosc si eu ca nu e cea mai buna scriere a mea. Sper! Acum sa spun si versiunea mea. E prima oara cand postez aici (doh) si am ales o poezie care mie mi se parea ca suna.. asa si asa. Adica nici chiar de atelier, dar nici nu am vrut sa scriu din prima o scriere prea draga. Sper sa reusesc sa iti schimb parerea... sau macar promit sa invat ceva din critica :)
#612941 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Andre - de misterra la: 11/05/2011 05:08:54
Multumesc de primire, cum spuneam apreciez critica. Daca nu e in cantitate prea mare si prea greu de digerat.
Ok, am inteles, renunt la partea cu scarpinatul si cu polul sud. Nu mi-a iesit ce am vrut sa exprim. Sendvisul s-a vrut un fel de licenta poetica. Il taiem si pe el. Sau mai bine il mancam.
Cat despre biletul de tramvai expirat, eu am vazut ca biletele pentru transportul in comun expira (aici unde locuiesc eu). Ce am vrut sa metaforizez acolo era trecerea aspiratiilor de la parinte la copil, expirat insemnand de fapt depasit, demodat.
Poezia e scrisa acum 3 ani, timp in care nu am mai lucrat deloc la ea. Multumesc de aprecieri :)
#612942 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de mazariche la: 11/05/2011 05:44:28
Pe langa aia cu scarpinatul si asta imi pare hilara:
stelele... au mușcat-o cu o poftă nebună până mi-a iesit sânge prin sfârcuri.
Sau poate ma descarc aici de tensiunea adunata la poezia Sanchitei...
Una peste alta nu-i rea, doar cam pretioasa si mult prea incarcata de imagini care indeparteaza de ideea de inceput, perfecta dupa mine:
"in asteptarea lumanarii/
mainile au facut radacini"
#612945 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Misterra - de andre_ la: 11/05/2011 08:07:29
Am cautat un pic si am vazut ca pe al site poezia nu are decat prima parte pusa aici. Ce te-a facut sa adaugi a doua parte?

Am inteles cu biletul si apreciez explicatiile.

Ai inceput bine, mai treci pe aici :)
#612952 (raspuns la: #612942) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de misterra la: 11/05/2011 22:35:10
Nu am un raspuns clar la intrebarea ta. Nu stiu... prima parte mi s-a parut mai ok, si la a doua parte mi-am propus sa mai lucrez. Ceea ce, evident, nu s-a intamplat intre timp. Si inainte sa postez am citit aici ca scrierea postata trebuie sa fie intreaga, nu trunchiata.
Multumesc din nou, poezia e mai mult o joaca si o incercare, proza e mai pe gustul meu. O sa postez si proza, sa vedem :)
#613118 (raspuns la: #612952) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Imi place... - de adynet1 la: 11/05/2011 22:53:53
Am imaginatie sugestiva si-am parcurs poezia ca panza unui suprarealist.
La critica nu ma bag ca nu ma pricep. Ai noroc...:)
#613122 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Misterra - de andre_ la: 12/05/2011 05:21:05
Pai atunci astept cuminte sa pui proza :)

Cat despre scrieri ele sunt atat de intregi sau neintregi pe cat le vrea autorul.
#613125 (raspuns la: #613118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
trebuie - de adina.petre la: 12/05/2011 12:58:32
sa recunosc ca eu am asteptat mai intai sa vad reactiile la comentariile de pana acum, si dupaia zic buna ziua.

deci salut, si mie da-mi proza, eu citesc cu lupa. :))) dar nu sunt critic, sunt doar un cititor cu rabdare.
#613142 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de misterra la: 12/05/2011 19:20:55
Adynet si Adina: Multumesc de interes si bine v-am gasit :)
Andre: Ai dreptate, dar acum e tardiv. Ca sa-ti raspund in ton cu poezia, as zice ca lumanarea lumineaza, dar nu invie.
#613160 (raspuns la: #613142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...