Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Primul posibil deţinut politic din România postrevoluţionară: GEORGE PETROVAI (I)


de Stefan Doru Dancus la: 06/07/2011 13:26:41
modificat la: 06/07/2011 13:32:25 arata originalul
rezumat: Un text scris de George Petrovai - Sighetu Marmaţiei
taguri: Salonul 
voteaza:
Să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor!

1.Agonia României
Că România este stoarsă de vlagă de stă gata-gata să-şi dea duhul, o vede oricine: crucificarea ei a avut loc îndată după instaurarea regimului bolşevic (fatidicul an 1945) şi –după cum lesne se poate observa – agonia sa a cunoscut aceeaşi neîntreruptă linie ascendentă în toţi anii care s-au scurs de la Decembriadă până în clipa de faţă, încât foarte mulţi dintre români înclină să creadă că o amarnică fatalitate striveşte destinul bietei noastre ţărişoare.
Dar ştiinţificii (politicieni, istorici, economişti) n-au admis să înghită gogoşi gen fatalitate şi predestinare. Aşa că şi-au suflecat mânecile, s-au pus pe treabă şi la ţanc ne-au oferit explicaţii îndestulătoare în legătură cu cauzele care cu necesitate au dus la naufragierea corăbiei româneşti, dimpreună cu uriaşa ei încărcătură de suferinţe umane, pe oceanul planetar bântuit cu furie de neostoitul uragan al interesului şi trufiei învingătorilor după cea de-a doua conflagraţie mondială.
Fireşte, aceştia erau ştiinţificii de dincolo de cortina de fier a Europei şi a lumii, adică taman acei democraţi plini ochi de responsabilităţi şi neomenie, care – direct sau indirect – la masa tratativelor au jucat popice cu milioane şi milioane de destine individuale, căci la vremea respectivă (îndată după război) şi câteva decenii în continuare, locul politicienilor (decimaţi în temniţe şi lagăre de muncă) fusese luat la noi şi în tot blocul comunist de masa amorfă a politrucilor şi activiştilor, istoricii ori fuseseră convertiţi (reeducaţi), ori înlăturaţi de turma marxist-leniniştilor, aceştia din urmă fiind intens preocupaţi să rescrie istoriile naţionale conform preţioaselor şi indiscutabilelor indicaţii primite de la atotştiutorii lideri ai partidelor proletare, iar economiştii, cu toţii îndoctrinaţi şi doar puţini dintre ei răsplătiţi pentru slugărnicie, consimţeau să se transforme în nişte anexe ale nomenclaturiştilor, potrivit maximei leniniste: Politicul este forma concentrată a economicului!
Cum putea să meargă bine ţara când românii nu mai erau stăpâni la ei acasă, la început prin politrucii năimiţi de Moscova şi prin nesătulele căpuşe numite sovromuri, mai apoi prin aberantele planuri de totală independenţă politică şi economică, care planuri – departe de-a sluji interesele poporului tot mai urgisit şi timorat –, printr-un proces de-o incredibilă slugărnicie şi depersonalizare, erau aproape în întregime puse la dispoziţia viselor faraonice ale lui Ceauşescu?!...



2.Lichelismul postdecembrist
Şi a venit revolta din Decembrie ʼ89, şi odată cu ea – prin jertfa acelor inimi neînfricate care s-au opus gloanţelor şi tancurilor – au renăscut speranţele românilor. În ce mă priveşte, mărturisesc că m-am bucurat din toată inima de căderea acelui regim respingător. Aveam şi de ce. Elev fiind în ultimul an de liceu, nu numai că am scris la radio ʺEuropa liberăʺ, dar în una din scrisori aminteam (e drept, voalat şi metaforic) de nelibertatea din România.
Ei bine, taman scrisoarea cu pricina a fost interceptată de Securitate (poate că însuşi mesagerul o fi predat-o!), şi apoi – după ce au dibuit că eu sunt făptaşul – să te ţii: interogatorii peste interogatorii (primul interogatoriu a durat de la 8 dimineaţa până la 3 după-masă), înjurături, ameninţări şi declaraţii. Mă rog, tot tacâmul utilizat de siniştrii lachei ai fostului regim împotriva acelora care aveau ghinionul să le pice în gheare.
În timp ce anchetatorii se schimbau (fiecare cu metodele sale predilecte de intimidare), eu a trebuit să stau pe un taburet aşezat în mijlocul camerei de supliciu, exact sub becul aprins, să mă adresez zbirului cu ʺcetăţene anchetatorʺ, să rezist la avalanşa ameninţărilor extrase fie din H.C.M. (Hotărârile Consiliului de Miniştri), fie din căpăţânile lor de buldogi (îndeosebi unul scurt, îndesat şi cioturos semăna grozov de bine cu un buldog înfuriat) şi să mă obişnuiesc cu frecventele lor apelative la adresa mea de ʺtrădătorʺ şi ʺcontrarevoluţionarʺ.
După ce am recunoscut că scrisoarea a fost alcătuită de mine (ce altceva puteam să fac după ce zbirul şef mi-a trântit-o în faţă?) şi după ce, la anumite intervale de timp socotite de anchetatori ca fiind psihologice, eram pus să detaliez unele pasaje subliniate de ei în scrisoare (de mai multe ori am explicat pasajul cu libertatea aparentă de la noi), securiştii ţineau morţiş să afle de la mine dacă fac parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară. Se pare că în anumite locuri din ţară (posibil chiar din judeţ) tot cam atunci s-au depistat nişte focare de protest.
Dar eu m-am ţinut tare pe poziţie nu fiindcă nu-mi era teamă de ei şi de ameninţările lor, îndeosebi atunci când m-au asigurat că pentru fapta mea vor fi zburaţi din facultate fraţii mei mai mari (unul era student la Chimie industrală, celălalt la Electrotehnică), ci pentru că realmente am acţionat de unul singur.
Posibil ca tocmai fermitatea şi statornicia mea în răspunsuri, indiferent de iuţeala ori de subtilitatea întrebărilor puse, să-i fi convins cât de cât pe securişti de nevinovăţia mea la acest capitol, aşa încât ei au lăsat-o niţel mai moale cu apartenenţa mea la vreo organizaţie.
Dar asta nu înseamnă că n-am fost pedepsit. Şi cu siguranţă că pedeapsa ar fi fost mult mai aspră dacă nu eram un elev foarte bun la învăţătură. Aşa, graţie intervenţiei energice a tuturor profesorilor mei, îndeosebi a regretatului Ion Vancea, m-am ales cu o sancţiune relativ uşoară: nota la purtare scăzută şi o şedinţă publică în sala festivă a liceului, şedinţă în care eu mi-am recunoscut greşeala şi am fost beştelit fără milă de unii dintre invitaţi, după care Securitatea mi-a permis să intru în examenul de bacalaureat şi la cel de admitere. Dar nu la orice facultate (mi-aş fi dorit filosofie, istorie sau jurnalistică), ci de preferinţă la cele cu profil tehnic. Astfel am ajuns la Electrotehnica din Iaşi, prima mea facultate...
Iar Securitatea m-a avut în vizorul ei exact până la căderea comunismului. Cum mi-am dat seama de lucrul ăsta? Păi eram de serviciu în schimbul doi la Oficiul de Calcul Electronic din Sighetul Marmaţiei şi, aflându-ne în toiul evenimentelor sângeroase de la Timişoara, ascultam cu nesaţ ştirile transmise de radio ʺEuropa liberăʺ. Deodată uşa a fost aruncată până în celălalt perete şi un securist a strigat la mine: ʺÎncă nu te-ai învăţat minte?ʺ La care eu am răspuns: ʺPăi ce mai vreţi de la mine? Nu vedeţi că totul se prăbuşeşte?ʺ A plecat înjurând şi de-abia la o lună după căderea lui Ceauşescu ne-am întâlnit pe stradă, iar el – era împreună cu un alt securist – s-a apropiat de mine şi mi-a spus să nu le port pică pentru cele dinainte, întrucât ei nu şi-au făcut decât datoria. Mi-a fost silă să lungesc vorba cu asemenea indivizi, care refuză să înţeleagă că s-au făcut vinovaţi tocmai prin faptul că şi-au îndeplinit cu zel sarcinile din odiosul lor serviciu.
În perspectiva a ce vreau să scriu în continuare este cât se poate de nimerit să adaug că, reclamat de unul dintre colegii de la Oficiul de Calcul Electronic, am fost chemat de două ori la fosta Miliţie, unde mi s-au pus întrebări şi am dat declaraţii în legătură cu lipsa mea de respect vizavi de partid şi de cuceririle sale revoluţionare...
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: