te provoaca sa gandesti
Termometrul spune la umbră 33 de grade Celsius... De-afară, pe sub jaluzeaua înnegrită de fum, valuri de căldură dau şarjă după şarjă şi-aud deja strigătele unor ieniceri imaginari, pe când îmi aprind a opta ţigară. Sunt de-abia orele nouă; aşa-mi trebuie dacă m-am lăsat trezit de huruitul metalic al maşinii de la salubritate. Mai aveam şi geamul deschis - e-o nebunie să dormi cu el închis, nu pe arşiţa asta – aşa că olfactivul s-a trezit primul, şi iac-aşa, de la înjurăturile pline de coloare ale mogâldeţelor învesmântate-n roz, mirosul rânced-jilav-acru ce mi s-a revărsat pe fereastră, prin nări spre cerebel şi până la a te trezi plin de draci la ora opt de dimineaţa, într-o sâmbătă mai ales, n-a mai fost decât un pas. Dracii sunt constructivi, am observat eu după ce am băut prima gură de cafea, botezată cu niţel rom. E neagră, fără zahăr şi e foarte tare frate, de-mi pocnesc urechile ca după o schimbare de altitudine. “Under pressure” se agită de pe ecranul monitorului, un tip sfrijit, c-o mustăcioară hazlie deasupra buzelor ţuguiate, dar e imediat acoperit de urlete stridente care, din nou îmi intră pe geam, neinvitate, dinspre o maşină parcată în mijlocul străzii. Bumtzi-bumtzi îmi tremură geamurile, bumtzi-bumtzi îmi râcîie pe creier, bumtzi-bumtzi… la dracu, trântesc cu putere geamul şi beau o gură zdravănă de rom. Şi încă una şi apoi alta şi alta, până ajung la jumătatea sticlei. Observ că mi-a crescut tensiunea. Şi mi-a scăzut karma. Bine măcar ca ţin la îndemână pastilele cu nitroglicerină. Vâr repede una sub limbă şi aştept, în vreme ce inima-mi bate-n coşul pieptului, să explodeze, nu alta. Trec cinsprezece minute şi nimic, în afară de sirenele maşinii de poliţie, ce-a apărut lângă melomanii de afară. În timp ce mai iau o pastilă, ca să fiu sigur, privesc pe dedesubtul jaluzelei: maşina de poliţie e roz, un roz strident, ce se asortează de minune cu uniformele caraliilor, roz ţiclam şi ele. Parcă mă simt mai bine, constat uşurat, şi mai trag o duşcă. Bună nitroglicerina asta, n-ai ce zice. Oare dac-o scap, explodează? Privesc cutia imaculată şi-mi caut ochelarii, căci o văd ca prin ceaţă. Sunt miop ca o cârtiţă, observ din nou, şi râd ca un maniac. Până la urmă îmi aşez tacticos lunetele pe varful nasului şi mă cultiv cu prospectul ce l-am extras chirurgical, din cutie. Citesc pe litere, ca un şcolar sârguincios: Dia… aze… epam. Râd cu lacrimi, în vreme ce strig ca un apucat prin casă: Întoarce birjar!
comentarii (20):
proud
- de
sandtrout
la: 26/08/2011 14:39:31
ce mai faci?
mor de cald:P si de plictiseala Sper ca nu esti tu personajul. Nu de alta, dar "rom"?! chiar ROM? puah....:))) :)) rom jamaica:)) acu serios, romul e bun cu cafea:) si cu cola. nu-s nici miop si nici cardiac.. deocamdata:)))
***
- de
Daniel Racovitan
la: 26/08/2011 14:41:12
da' ce are? :)
un ceai negru cu rom si ghimbir, miam!
sandtrout
- de
INSULA ALTUIA
la: 26/08/2011 14:52:56
cu nitroglicerina am salvat un om la care i-a venit rau si trecatorii il ocoleau crezind ca e beat,adevarul e ca nu stiu in combinatie cu romul Jamaica ce efecte are:)
ca-i foarte cald ,dadadadadada...darladirladadadadada,glumesc pe caldura asta te apuca risu:))))
Insula
- de
sandtrout
la: 26/08/2011 14:56:38
era diazepam
nici eu nu stiu ce efecte are nitro cu alcool. da de celalalt... ahem... am citit si io si-am vazut filme:)
se vede ca-s habarnista
- de
PROUDFRECKLED
la: 26/08/2011 15:02:47
la capitolul asta! :) Romul la mine este doar pentru prajituri.
a da ! Stai asa, mi-am adus aminte c-am fost intr-o 'rhumerie' la Paris. Dar si acolo, am servit doar rum cocktail.
sandtrout
- de
INSULA ALTUIA
la: 26/08/2011 15:09:42
da ,adevarul e ca m-a derutat masina roz si karma:))))
amuzanta scriere:) O zi mai racoroasa,V.
INSULA ALTUIA
- de
sandtrout
la: 26/08/2011 15:13:09
merci:)
nickul tau are vreo legatura cu poemul lui John Donne?
***
- de
Daniel Racovitan
la: 26/08/2011 16:25:37
:))
pentru mine romul e in principal "ti punch"-ul antilez
sandtrout
- de
INSULA ALTUIA
la: 26/08/2011 17:13:36
nu, are legatura cu romanul lui Jaques Perry:)
sandtrout
- de
INSULA ALTUIA
la: 26/08/2011 17:13:39
Modificat la: 26/08/2011 17:15:09
adica Insula altuia:)
sandtrout
- de
ionbarb
la: 26/08/2011 20:59:50
am luat si eu odata o pastila de nitroglicerina...cand am intrebat doctora inainte de a o plasa sub limba, "ce-i acesta?", ea mi-a raspuns franc: "otrava!"...am simtit ca-mi plesneste capul...nu stiu ce efect ar avea combinatia nitro cu rom...n-as incerca-o pentru nimic in lume...
similar!
- de
Tot Areal
la: 27/08/2011 16:25:02
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/21870/caldura-mare/1
sandtrout
- de
cher
la: 27/08/2011 23:07:12
Da... seamana cu ce a scris maan dar ca subiect, tot dimineata tot harababura....
Aici imi place cursivitatea naratiunii dar nu are autenticitate personajul. Este aproape dusmanos cu el insusi si nu inteleg dece. :)) Daca continua cum a inceput in curand el nu va mai auzi nimic. Tu insa baga totusi o privire pe dupa jaluzele si daca vezi ca viseaza intra cu totul si arunca-i naibii jumatatea de rom care i-a mai ramas si tigarile. Neaparat si tigarile! :))
cher :)))
- de
sandtrout
la: 27/08/2011 23:57:31
nu are, nu are(autenticitate) doar e facut din pix la 40 de grade si e un pui de Scrooge, de felu' lui. Tigarile?!? Si romu'?!?!?mai bine i le pun la "Probe" intre iarba si katana ce i le-am confiscat mai devreme:)))
similar?
- de
sandtrout
la: 29/08/2011 12:33:25
sry da io nu vad alta similaritate decat numele. (m-am trezit tarziu, stiu, da mai bn mai tz dct niciodat)
***
- de
Intruder
la: 29/08/2011 17:02:41
"Da... seamana cu ce a scris maan"
...poftim? Areal a scris, nu maan.
***
- de
paula_vs
la: 29/08/2011 17:56:36
pacat de timpul pierdut
nu al meu mi-a luat 11 secunde sa parcurg textul si nu doar de sus in jos ci in ambele diagonale degeaba nimic interesant nimic spus o poveste tampa intrebarea e de ce postezi asa ceva cui foloseste intrebare retorica nu te obosi cu un raspuns la fel de fad
Ba ma obosex.
- de
sandtrout
la: 29/08/2011 19:00:31
Ce, te crezi piticu din poveste/banc, care si-a facut nevoile pe peluza si-apoi s-a uschit satisfacut?
Si ca sa-ti raspund, la fel de rhetoric si fad, alea 11 sec. puteai sa le folosesti mai cu spor, postand comentarii “condescendente” si pline de lichid de bila pe alte subiecte. Daca te oripileaza atat de crunt unele chestii din jur, e acolo jos un butonel cu “blocheaza userul”. Foloseste-l.numa' bine.
***
- de
alebaba
la: 01/09/2011 11:57:15
Modificat la: 01/09/2011 11:58:53
Bravo,sand! Hazlie rau scrierea ta!...
|
![]() ![]() cautari recente
"fise externare"
"tehnician CAD" "orez incoltit" "vigoare" "ce fata scumpa" "VICTORIA" "vasile romanciuc ursul dirijor" "pan' la" "ingrijorarea gastelor" "marae iubire nu poate fi decat reciproca" "Nane-De Ale Voastre" "scenete de craciun" "casoleta" "fructele dulci ale toamnei de lucica muntean" "otetea" "un izvor insetat vasile romanciuc" "descriere barbatul" "verbul a se opri la diatezapasiva mod indicativ timp perfectcompus" "krampa" "plaiul meu mindriea mea" "descriere unei fiinte dragi mama" "cum se scrie corect intreabal" "sfintii" "simbolistica polonicului in literatura pasoptista" "a face bine e intotdeauna mai bine decat a face rau" "paronimul lui regiment" "vloarea morfologica a cuvntului uite" "derevire-nor" "a fi cazut din luna" "prezentarea care ati ceruto" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
Sper ca nu esti tu personajul. Nu de alta, dar "rom"?! chiar ROM? puah....:)))