Caldura mare

Termometrul spune la umbră 33 de grade Celsius... De-afară, pe sub jaluzeaua înnegrită de fum, valuri de căldură dau şarjă după şarjă şi-aud deja strigătele unor ieniceri imaginari, pe când îmi aprind a opta ţigară. Sunt de-abia orele nouă; aşa-mi trebuie dacă m-am lăsat trezit de huruitul metalic al maşinii de la salubritate. Mai aveam şi geamul deschis - e-o nebunie să dormi cu el închis, nu pe arşiţa asta – aşa că olfactivul s-a trezit primul, şi iac-aşa, de la înjurăturile pline de coloare ale mogâldeţelor învesmântate-n roz, mirosul rânced-jilav-acru ce mi s-a revărsat pe fereastră, prin nări spre cerebel şi până la a te trezi plin de draci la ora opt de dimineaţa, într-o sâmbătă mai ales, n-a mai fost decât un pas. Dracii sunt constructivi, am observat eu după ce am băut prima gură de cafea, botezată cu niţel rom. E neagră, fără zahăr şi e foarte tare frate, de-mi pocnesc urechile ca după o schimbare de altitudine. “Under pressure” se agită de pe ecranul monitorului, un tip sfrijit, c-o mustăcioară hazlie deasupra buzelor ţuguiate, dar e imediat acoperit de urlete stridente care, din nou îmi intră pe geam, neinvitate, dinspre o maşină parcată în mijlocul străzii. Bumtzi-bumtzi îmi tremură geamurile, bumtzi-bumtzi îmi râcîie pe creier, bumtzi-bumtzi… la dracu, trântesc cu putere geamul şi beau o gură zdravănă de rom. Şi încă una şi apoi alta şi alta, până ajung la jumătatea sticlei. Observ că mi-a crescut tensiunea. Şi mi-a scăzut karma. Bine măcar ca ţin la îndemână pastilele cu nitroglicerină. Vâr repede una sub limbă şi aştept, în vreme ce inima-mi bate-n coşul pieptului, să explodeze, nu alta. Trec cinsprezece minute şi nimic, în afară de sirenele maşinii de poliţie, ce-a apărut lângă melomanii de afară. În timp ce mai iau o pastilă, ca să fiu sigur, privesc pe dedesubtul jaluzelei: maşina de poliţie e roz, un roz strident, ce se asortează de minune cu uniformele caraliilor, roz ţiclam şi ele. Parcă mă simt mai bine, constat uşurat, şi mai trag o duşcă. Bună nitroglicerina asta, n-ai ce zice. Oare dac-o scap, explodează? Privesc cutia imaculată şi-mi caut ochelarii, căci o văd ca prin ceaţă. Sunt miop ca o cârtiţă, observ din nou, şi râd ca un maniac. Până la urmă îmi aşez tacticos lunetele pe varful nasului şi mă cultiv cu prospectul ce l-am extras chirurgical, din cutie. Citesc pe litere, ca un şcolar sârguincios: Dia… aze… epam. Râd cu lacrimi, în vreme ce strig ca un apucat prin casă: Întoarce birjar!