-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

SANATORIUL(1)


de Tot Areal la: 07/10/2011 14:13:38
rezumat: o poveste ca atatea altele
voteaza:
„Încerc să mă obişnuiesc cu locul ăsta, cu oamenii şi cu spiritul de aici. E greu. Dacă cineva mi-ar fi spus cu un an înainte că voi ajunge aici, să cunosc această lume atât de, hai să-i spun, specială, i-aş fi râs în nas. Iar acum mă frământă două stări complet diferite, antagonice. Aş vrea să plec de aici urgent. Aş vrea să mă trezesc afară şi să fug fără să mă uit înapoi, să îmi şterg din memorie această lume cu circuit închis, dar, înţeleg unicitatea acestei lumi. Dintr-o dată parcă, mă trezesc că am ocazia, onoarea, de a face parte dintr-o familie deosebită, care, aşa cum mi-a spus femeia asta, doamna asta director, e atât de necesară, chiar dacă răsplata nu se vede şi nu se strigă la drumul mare, ci rămâne undeva în sufletele noastre, şi în faţa lui Dumnezeu.
...
Gloria luă o gură de cafea sorbind-o încet, întocmai ca un degustător de vinuri. Trage de timp, deşi ştiu că nu acum îşi caută cuvintele. Îmi dau seama că ştie ceva ce-mi
ascunse Radu. Bănuiam că Anca îşi juca rolul pe muchie de cuţit. Putea deveni eroină, dat tot atât de bine se putea întoarce totul împotriva ei. Îşi juca rolul ca pe unul dramatic, dar care putea sfârşi atât eroic cât şi în dizgraţie. Păcat că în joc este atât moartea cât şi viaţa, aproape în aceiaşi tabără.”

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (22):


1a - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:16:37
Nu atunci mi-am pierdut speranţa în a-mi realiza visul, nu atunci când am fost repartizată la sanatoriul ăsta, ci acum, acum când maşina asta ce venise special după mine, mă duce pe drumul ăsta plin de gropi şi hârtoape, înconjurat de văi prăpăstioase, printre munţii ăştia reci şi întunecaţi, acoperiţi de pădurile astea dese.
Abia acum îmi dau seama că speranţele mele s-au năruit. Nu voi mai fi doamna psihiatru într-un oraş mare, nu îi voi mai avea clienţi pe acei bogaţi ce-şi pierd minţiile de câţi bani au, nu voi fi în slujba acelor artişti, ai acelor avocaţi, ai acelor... Acum voi fi pur şi simplu într-un sanatoriu de nebuni, uitat în inima naturii. Cam grea lovitura pentru o tânără ca mine, la cei doar douăzeci şi cinci de ani plini de vise şi speranţe. Doamnee, unde mi-a fost minte când am acceptat!
Privesc cu coada ochiului la şofer. E un tip înalt, poate puţin prea slabuţ, are păr scurt, nas lung, buze subţiri... Şi degetele îi sunt lungi şi subţiri, le văd cum le ţine pe volan, unghiile îi sunt frumos tăiate şi îngrijite - admir asta la un bărbat – dar cel mai mult îmi plac ochii lui, de un albastru incredibil. Şi totuşi. Bietul de el. De ce zic aşa? Păi se vede după scrumiera plină şi după pachetul de ţigări aproape gol că-i un fumător înrăit, dar, până acum, din politeţe cred, nu şi-a aprins nicio ţigară, sau te pomeni că ştie că nu suport fumul de ţigară? Oh nuu, asta nu se poate să ştie. De unde? Aiurea... Încearcă şi el să-mi îmbuneze situaţia, căci se vede pe faţa mea, starea de spirit, negativă, care mă stăpâneşte.
Maşina, o bătrână rablă, se angajează într-o curbă prelungă. Învoluntar mă prind de mâneru portierei, nu de alta dar să nu cad în braţele cavalerului ăsta. În faţă, drumul se înşiră urcând în serpentine. Am trecut peste un mic pod de piatră şi privirea-mi descoperii, la cîţiva zeci de metri dedesubt o vale abruptă pe fundul căreia un firicel de apă, zbuciumat şi înspumat, îşi croieşte nervos, drum.
#623396 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1b - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:17:24
Pe şosea, din faţă, înconjurat într-un nor de fum negru albăstrui, cobora un autobuz obosit. Trecu pe lângă noi huruind şi îmbâcsind aerul rece cu un iz de motorină şi ulei. Cine ştie de unde vine, poate tocmai de acolo de unde trebuie să ajun eu.
Soferul îmi aruncă o privire scurtă, apoi zâmbeşte şi-şi drege glasul.
-E frumos aici vara. Iarba, florile, umbra, aerul ăsta rece îmbătător şi curat. Toamna şi primăvara e mai urît, căci plouă mult, dar iarna este iar frumos, minunat chiar. Totul e alb, de un alb orbitor, doar că, dacă ninge aşa mult, drumul poate fi blocat şi atunci numai maşinile de armată mai pot răzbate. Bine, asta n-ar trebui să vă neliniştească prea tare. Aici unde veţi sta, la sanatoriu, sau oriunde, nu veţi duce lipsă de aproape nimic.
Mă mulţumesc să-i răspund doar printr-un zîmbet care are darul, dacă nu a-l linişti, cel puţin îmi desfundă mie urechile înfundate de presiunea atmosferică, dar simt totuşi că zîmbetul mi s-a transformat într-un rictus al unui caz împlinit.
Drăguţul de şofer, îmi aruncă o privire cu coada ochiului şi mormăie ceva numai de el înţeles. Cred că şi-a dat seama că n-am chef de conversaţie. Sunt prea mâhnită în mine.
La naiba! Gândurile mi se amestecă prin cap şi nu reuşesc să mi le controlez. S-a spulberat şi visul meu la toalete fine şi de firmă, pe care să le port pe la cine ştie ce recepţii, sau kocktail-uri... Aici se pare că, cele mai la modă, mai practice şi mai indicate sunt eternele cizme de cauciuc. Oh Doamne, unde am ajuns. Ai milă de mine Doamne. De ce această pedeapsă asupra mea. Cu ce am greşit. De ce această penitenţă asupra sorţii mele? De ce Doamne, dacă îmi dai voie să te întreb? Şi drumul ăsta încâlcit care nu se mai sfârşeşte. Privesc spre cer. E senin, doar că în depărtare, agăţaţi parcă de crestele stâncoase şi ascuţite ale munţilor, precum nişte dinţi de ferăstrău, norii alb-cenusii stau parcă în aşteptare ca nişte bucăţi de vată. Pădurea dimprejur părea necălcată de picior de om, încâlcită, rece şi neprimitoare. Văzută de departe, aşa cum acoperea muntele, părea un covor imens, gros verde-maroniu. Întradevăr, în izolat loc au pus sanatoriul ăsta.
Am întredeschis puţin geamul de la portieră şi imediat un curent rece mă învăluie şi mă răcoreşte înviorându-mă brusc. Respir odată adânc şi încerc o întrebare către drăguţul de şofer.
-Mai avem mult pănâ...
-Până în sat? îmi taie el vorba. Nu, nu mai avem mult, câţiva kilometri şi am ajuns.
Îmi zâmbeşte sfios şi mă priveşte ca un copil bucuros de ceva, dar eu rămân stupefiată. Despre ce sat vorbeşte el? Pe mine mă interesează când naiba ajungem la sanatoriul ăla, nu la satul lui. Mai trag odată aer în plămâni şi-l întreb din nou:
-Vreau să întreb dacă mai avem mult până la sanatoriu, nu până...în nu ştiu ce sat. De ce nu mă laşi să termin ceea ce vreau să întreb?
-Oh, scuze, face el oacheş şi ruşinat. Sanatoriul este la doi kilometri de sat, de aceea când vorbim de el îl asemuim cu satul, cu locaţia satului vreau să zic. Credeam că ştiţi asta.
-Să ştiu?! De unde să ştiu? Acum vin pentru prima oară în locurile astea. Întradevăr, nu se prea potriveşte cu ceea ce am visat eu, dar ce să-i faci, asta-i viaţa!
-Are să vă placă aici, veţi vedea, mai aruncă el o privire zâmbăreaţă lingându-şi buzele uscate. Toată zona este super şi foarte căutată, accentuează el ultimul cuvânt. O mulţime de turişti vin pe aici. Umblă zvonul că asemenea loc frumos nu mai există în toată ţara. Aici avem şi munte şi apă şi poieni...
#623397 (raspuns la: #623396) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1c - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:18:56
-Mda. Probabil că cei care zic aşa sunt turiştii care vin, stau aici o săptămână, două, apoi se întorc în civilizaţie, unde mai pui că vin aici să se distreze. Aşa, merci! Ca turist aş veni şi eu şi poţi fi sigur că i-aş face reclamă locului ăsta.
-Aşa gândiţi acum, dar locul ăsta e cu adevărat deosebit, şi nu vorbesc prostii! O să vedeţi.
-Chiar crezi? îi arunc o căutătură încruntată.
-Normal! Cum să nu cred când stau aici de peste cinci ani. Doamna doctor care a fost până acum, Dumnezeu s-o ierte, era aici de cinsprezece ani.
-De câât?!
-Daa, da, de cinsprezece ani şi probabil că nici n-ar fi plecat vreodată dacă... Oricum, păcat de ea.
Mă foiesc pe scaunul incomod rotindu-mă puţin spre el.
-Şi totuşi, ce a păţit? sunt eu curioasă să ştiu ce s-a întâmplat cu predecesoarea mea.
-A murit.
-Bine, bine...de asta mi-am cam dat seama, dar cum a murit? Ce s-a întâmplat?
Drăguţul de şofer înghite în sec şi „mărul lui Adam” i se mişcă prin pielea întinsă.
-Cancer... Aşa am auzit, că ar fi avut cancer.
-Aha... Tipic, zic scurt retrăgându-mă din discuţie în gândurile mele.
Drăguţul de şofer deschide gura să mai zică ceva, dar când îmi vede atitudinea, se mulţumeşte să zâmbească amar şi să-şi vadă de condus.
Continuăm să rulăm pe firul drumului traversând printr-un minunat tunel natural unde copacii îşi întindeau deasupra şoselei coroanele uninduşi-le chiar desupra axului drumului. Nu ieşim bine din acest tunel verde şi zăresc în dreapta un indicator, iar pe tabla lui ruginită şi decolorată, cu greu se disting denumirea. Cum şi ierburile înalte mascau locul, iar drăguţul de şofer nu catadicsi să încetinească, mai mult am reuşit să aticipez decât să citesc ce scrie.
-Speranţa? întreb eu. Aşa-i zice satului ăsta? Speranţa?! îzbucnesc fără să vreau într-un râs nervos.
-Cum..? Nu, nu Speranţa, ci Sperata. Multă lume citeşte greşit...
-Sperata?! Păi ce nume e ăsta?
-Nu ştiu. Aşa-i zice.
-Ce nume? Şi de la ce-i vine? De la ce vine denumirea asta?
-Habar n-am. Nu m-am interesat niciodată. Aşa i se zice şi gata.
-Ha... Era şi culmea să se numească Speranţa! Prea mare ar fi fost bătaia de joc.
Drăguţul de şofer mă priveşte nedumerit, chiar mirat.
-De ce bătaie de joc?se uită cu un ochi la mine, cu unul la drum.
-Aşa...! Apropo, ăsta-i satul al cărui nume ai spus că se asemuieşte cu sanatoriul?
-Da.
-Ce chestie. Uneori nu înţeleg, de ce într-o ţară latină ca a noastră, unde există atâtea denumiri frumoase, unele locuri au câte o denumire de-a dreptul ridicolă.
-Nu vă place cum se numeşte?
-Nu!
-Mie-mi place. Mi se pare un nume normal...normal pentru un sat vechi, cine ştie de când.
-Ţi-o fi plăcând, dar mie nu-mi place de fel. E complet aiurea. Când au munţii ăştia, pădurea, pârâul ăsta...să-i spui Sperata? Aiurea.
#623398 (raspuns la: #623397) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1d - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:19:54
Drăguţul de şofer îşi mai aruncă odată spre mine privirea lui nedumerită, dar sincer, puţin mă înteresează. Destul că le am pe ale mele. Da dom’le, uite la ce-mi fac eu griji?! La urma urmei n-am nici în clin nici în mânecă cu el. Poate că el e sofer pentru că asta a vrut, să fie şofer, pe când eu... Ah, la naiba. Numai îmi fac rău gândindu-mă la asta...şi totuşi, ce ochi frumoşi are. Zâmbesc.
Intram în sat. Nu ştiu de ce, dar îmi deschid bine ochii, atentă la detaliile acestui loc nou şi straniu, pentru mine.
E un sat ca orice sat. În primul rând bag de seamă că asfaltată e doar şoseaua asta pe care rulăm noi - sau cel puţin a fost cândva, acum e un puzzle de gropi, imposibil de ocolit – restul străzilor...de fapt ce străzi, străzi e mult spus, nişte prăpădite de uliţe de pământ, noroioase toamna şi primăvara, mări de praf în care te afunzi până peste glezne, vara, iar iarna, iarna probabil un veitabil patinuar diform şi zgronţuros, acoperit de o zăpadă murdară. De trotuar ce să mai zic, vorba aceea, e sublim dar lipşeşte cu desăvârşire. Porcărie. Păi frate, în afară de şoseaua asta principală, ce taie satul ăsta în două, fără tractor, sau în cel mai bun caz, o căruţă cu un cal bun, nu ai ce să te aventurezi pe drumurile astea lăturalnice. Dacă plouă, e riscant să te bagi şi cu maşinile de teren. Ahhh... Binenţeles, nu puteau lipsi orătăniile. De toate felurile, de la găini, gâşte şi raţe, până la curcani. Ohh, dar văd cai şi binenţeles vacile. Măriile sale vacile. Stăpânele incontestabile ale spaţiului verde dintre şosea şi gospodării. Bineţeles că nici unul nici altele nu era legate sau ceva. Patrulau aşa de capul lor în acestă lume a lor. Uite şi câţiva câini ce par la fel de bătrâni ca şi satul...totul contopindu-se armonios cu mirosul de găinaţ şi bălegar pe care aerul rece şi curat de munte nu-i putea înlătura.
Aici în sat, drăguţul de şofer a încetinit prudent. După o curbă la dreapta am ajuns în aşa zis-ul centru. Pe partea dreaptă era fostul magazin sătesc universal, a cărui reclamă, spartă, se mai putea vedea încă sub stratul gros de praf şi noroi închegat de ani, magazin în care pe vremuri puteai cumpăra de la conserve de peşte până la ciorapi de lână, scări de lemn şi unele unelte agricole. Acum zăcea părăsit, ca o epavă. Lângă acesta, de fapt chiar lipit, zid în zid, era birtul. Nelipsitul şi indispensabilul birt, din interiorul căruia ieşea, atât pe uşă cât şi pe ferestre, un nor de fum albicos, înecăcios. Dinăuntru răzbătea o tentativă de muzică populară, răguşită şi plină de impurităţi de la boxele străvechi. Câteva figuri dubioase ne urmăriră de după perdelele jegoase şi găurite, ca apoi să se facă nevăzute şi să-şi trăiasc menirea sorţiilor.
În imediata apropiere, era o uşă mare de fier, încuiată cu un lacăt uriaş. Se pare că fusese o frizerie, cel puţin asta denotă după urma reclamei, zugrăvite de o mână amatoare,de deasupra.
De ce oare, până acum, nimic nu mă miră. Ba din contră, aveam sentimentul unei fericiri cinice văzând epoca străveche în care trăieşte acest sat.Biserica era pe stânga. Cel puţin aceasta arăta bine. Era înconjurată de nişte castani falnici, iar spaţiu verde din jurul ei era curat şi bine întreţinut, iar cele câteva bănci de lemn îşi aşteptau eventuali ocupanţi. Lângă biserică, era ruina fostului cămin cultural. O paragină acum. Nu avea nici geamuri, nici uşi, tocul acestora din urmă arăta ca şi cum cineva le-ar fi smuls din balamale muşcând din zidul gros de cărămidă. Acoperisul era devastat de parcă o tornadă s-ar fi abătut asupra lui, iar pe mari porţiuni ţigla fusese smulsă, furată probabil. Din cadrul gol al unui geam, o pisică gri, jigărită, începu să se spele, absolut calmă şi liniştită, ca şi cum lumea iar aparţine în totalitate.
#623399 (raspuns la: #623398) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1e - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:21:00
Nu văd nici urmă de cinema sau vreo cofetărie, doar o tentativă amară de boutique care avea în locul uşii nişte perdele colorate, iar afară, pe cele trei trepte mărunte ce duceau înuntru, stătea o femeie grasuţă ce fuma liniştită şi care ne urmări cu privirea de parcă ne-ar cunoaşte.
Sătenii... Cei pe care îi văzusem, şi care ne văzuseră şi ei, ne priviră suspicioşi. Majoritatea erau bătrâni ce-şi sprijineau anii într-un baston încovoiat. Unde şi unde, câte o femeie mai răsărită, aproape mereu înconjurată de nişte ţânci, trebăluia prin câte-o curte strigând ceva în drepata şi-n stânga.
În faţa unei porţi mari, sub un copac, o vacă scheletică rumega cele câteva fire de iarbă pe care le dibuise. Imaginea aceasta îmi aduse aminte de un clişeu din India. Ceva mai încolo, un prunc de-o schioapă, îmbrăcat deosebit de colorat şi felurit, dar desculţ şi cu capul descoperit, ce-i lăsa claia de păr bălai în bătaia vântului, iese la şosea şi ne face vesel cu mâna dezvelindu-şi într-un surâs gura stirbă. I-am răspuns zâmbind.
-Cum se distrează tineri pe aici? Întreb curioasă.
-Care tineri?
Am rămas mască.
-Cum care tineri? Tinerii!
-Păi care tineri?
-Da scuză-mă! Cum care tineri?! Aici nu sunt tineri? Oamenii se nasc direct bătrâni?! Ha?! Ce nu înţelegi?
-Nu vă impacientati aşa, face el zâmbind forţat.
-Cum să nu mă impacientez?! Eu te întreb frumos unde se distrează tinerii aici şi tu tot o dai cu : „care tineri?”. Tinerii, adică persoane, atât de sex feminin cât şi masculin, cu vârste cuprinse între optsprăzece şi treizeci de ani. Tinerii ăştia!
-Păi lăsaţi-mă să vă explic, reia el pe un ton calm. În sat nu prea mai sunt tineri de genul ăsta cum spuneţi. Aici sunt doar cei bătrâni şi copii. Cei care printr-o întâmplare au mai rămas în sat, ca să se distreze, coboară cu autobuzul în vale unde mai au acolo câte un bar, o cofetărie, o discotecă... Aici nu există nimic de genul ăsta. Nu ştiţi cum sunt satele de munte? Aici monotonia nu-i curmată decât de vre-un scandal între beţivi, ori poate o bârfă aici colo, în rest... Înţelegeţi?!
-Şi nu puteai să-mi spui aşa de la început?
-Dar nu m-aţi lăsat...
-În fine. Oricum ai lăudat locul ăsta, dar eu nu văd decât o întoarcere în timp.
-Eu am lăudat locul în sine, adică natura în toată plenitudinea ei. Aici vara e vară, iarna iarnă, toamna toamnă...
-Nu vreau să te dezamăgesc, dar mie îmi place marea. O prefer întodeauna în dauna muntelui.
Drăguţul de şofer se mulţumeşte să ridice din umeri, resemnat.
Ne apropiem de ieşirea din sat. În dreptul penultimei gospodării, pe dreapta, nişte bătrâni, de fapt doi moşi şi-o băbuţă sedeau pe o bancă de lemn, grosolan mesterită, şi sporovăiau între ei, dar când am ajuns în dreptul lor, s-au oprit brusc petrecându-ne cu vederea. Băbuţa îşi duse mâna la cap aşezându-şi baticul ce-i alunecase pe frunte. O fracţiune de secundă, privirie mea se întâlni cu a ei. Avea faţa zbârcită de vreme, dar urmele unei forme frumoase şi blânde nu se pierduseră în aceşti ani târzii ai vieţii. Nu ştiu d ece, dar am rămas cu o impresie de milă şi respect pentru acea femeie.
#623400 (raspuns la: #623399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1f - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:22:24
Brusc, cu un scrâşnet ascuţit, drăguţul de şofer frânează violent, trăgând de volan spre stânga, când un cârd de raţe cu boboci ne apare în faţă din iarba sanţului, drept în faţa maşinii. Cum n-aveam pusă centura de siguranţă şi luată prin surprindere, m-am prăvălit într-o primă fază spre el, apoi, din inerţie spre parbriz lovindu-mă zdravăn chiar în frunte. Noroc că n-aveam viteză, altfel sigur se putea sfârşi mai rău. Am simţit o arsură puternică şi involuntar pipăi locul cu mâna.
Drăguţul de şofer, mormăie o înjurătură la adresa înaripatelor şi trage pe dreapta oprind.
-La dracu! spun eu de-a dreptul foc şi pară.
-V-aţi lovit rău? mă întreabă el grijuliu examinându-mi atent faţa.
-Normal! mă răstesc.
Se pune şi cotrobăie ceva prin bord, apoi pe sub scaunul său şi scoate o trusă medicală, dar în clipa următoare o aruncă înapoi aducându-şi aminte de ceva. Caută prin mânerul de la uşă şi scoate triumfător un cuţit de bucătărie cu lamă lată.
-Ăsta-i mai bun dacă nu v-aţi spart capul. Va trage şi nu lasă să se facă cucui.
Eu deja îmi pipăiau un cucui ce-mi pare cât un ou de găină.
-Poftim, puneţi-l acolo, îmi întinde el unealta de bucătărie.
Mai mult i-am smuls cuţitul din mână, presându-l încet pe lovitură.
-Îmi pare rău, face el aproape muşcându-şi buza de sus. Au apărut aşa dintr-o dată şi n-am mai avut ce face. Bine că n-am avut viteză.
-Ce naiba nu eşti atent?! Nu puteai să fi mai atent la drum? Acum voi apărea ca un rinocer!
-Inorog, mă corectează el schiţând un zâmbet şi fără să mă privească când o spune.
-Aşa! Bate-ţi joc!
-Imi cer scuze, dar...nu e în totalitate vina mea. Dacă aveaţi pusă centura nu se întâmpla aşa ceva.
Nu i-am mai răspuns.
Pornim mai departe. Imediat cum ieşim din sat, un alt indicator cu tăblia ruginită zăcea pe jumătate răsturnat în şanţ, dar cel puţin pe acesta se putea desluşi numele satului, în ciuda dungii roşii care marca sfârşitul localităţii. Drăguţul de şofer încetini şi după ce se asigură atent, coteşte la stânga pe un drum de piatră.
Maşina începe să se scuture din toate încheieturile. Scârţâia şi trosnea din toate încheieturile de ziceai că acum se desface în bucăţi. Chiar dacă drăguţul de şofer încetini şi mai mult, tot eram aruncată de colo colo, în stânga şi-n dreapta. M-am agăţat cu putere de mânerul portierei. Nici vorbă să mai pot ţine cuţitul la rană. Mă ţin cu ambele mâini de mânerul ăsta ce mişca ca un dinte slăbit şi o clipă am crezut că voi rămâne cu el în mână, smuls din uşă. Simt cum sângele îmi inundă obrajii, iar barometrul nervilor mei scade dramatic spre o mare „furtună”. Oricum, de mult îmi luasem figura mea de ziuă proastă.
Traversăm iar printr-o pădure, dar nici pe departe atât de frumoasă şi maiestuoasă precum cea dinaintea intrării în sat. Aici copacii nu formau o boltă deasura drumului, erau mult mai rari, chiar dacă erau mai înalţi şi mai înfricoşători la vedere, înconjuraţi de liane sălbatice încolăcite pe trunchiurile noduroaseiat iarba şi tufele sălbatice de pe marginea drumului erau înecate în praf şi piatră. Chiar şi aerul e mai rece aici.
Mă gândesc cu groază la faptul că poate va trebui să trec pe aici singură. Doamne, fă să nu trebuiască să circul singură pe aici. Locul este întunecat şi ziua, atunci cum o fi noaptea? Îmi alung acest gând. O fracţiune de secundă mă gândesc şi că nu e drumul cel bun şi că drăguţul de şofer m-a dus pe aici... La naiba! Devin paranoică.
#623401 (raspuns la: #623400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1g - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:23:54
Se pare că mi-a citit nedumerirea, căci îmi zice imediat:
-Ajungem imediat! strigă el să acopere zgomotul făcut de maşină şi drum.
-Abia aştept!
În scurt timp observ că drumul se lărgeşte vizibil, iar în faţă apare o prea frumoasă grădină cu flori multicolore străjuită de jur împrejur de un gard viu înalt de un metru format din brăduţi. Grădina e chiar pe mijloc, drumul ocolind-o. Parcă era pe post de sens giratoriu.
Nu apuc să o admir prea tare, când văd castelul. Da castelul, căci exact asta si este. Un veritabil castel vechi. Cenuşiu, degradat, dar totuşi îşi păstra ceva din aura veacurilor. Văd că distanţa dintre pădurea din care tocmai am ieşit şi castel este de aproximativ treizeci de metrii. Camuflat bine acest castel.
Castelul, sau sanatoriul, căci acesta e rolul lui acum, are o poartă mare metalică, de culoarea oţelului, ferestrele de la primele două etaje aveau zăbrele groase vopsite în alb, în schimb cele de la etajul al trei-lea, şi ultimul, nu aveau, din contră, se vedeau clar perdeluţele curate care mişcau unde geamul era deschis.Faţada nu era la fel d efrumoasă. De pe mari porţiuni căzuse tencuiala ieşind la iveală pietrle masive din care fusese făcut zidul puternic. Acoperişul, de fapt o parte din acoperiş, era în genul celui folosit la orice casă, adică ţuguiat şi acoperit cu ţiglă roşie, în schimb, în cealaltă parte, probabil acolo unde nu se ajunseră cu lucrarea, era plat şi doar izolat cu un strat de bitum, după cum se vede scurs pe perete în jos. O antenă înaltă, legată cu nişte cabluri cam slăbite, juca în bătaia vântului. Trebuie săr ecunosc că mă cam cuprinse melancolia. De la un castel ce adăpostise prinţi şi prinţese, poate chiar regi şi regine, acum ajunse un simplu şi renegat sanatoriu...de nebuni. Tragic.
Drăguţul de şofer trage maşina chiar în faţa porţii mari şi opreşte motorul. Brusc se lasă o linişte ireală. Se aude doar vântul care mângâie frunzele copacilor, iar acestea foşnesc fericite... Generos, precum un veritabil gentleman, drăguţul de şofer sare jos şi vine si-mi deschide portiera. Măgulită de această neaşteptată surpriză, cobor şi-l catadicsesc cu un zâmbet sincer.
-Nu prea se deschide din interior, zice el uşor ruşinat.
Oh, asta era. Doamne, mi-a distrus vraja... Mă uit la acest castel şi nu-mi vine să cred că am ajuns. Ce filme horror s-ar mai putea filma aici, mă trezesc vorbindu-mi.
Drăguţul de şofer, îşi aprinde cu mâini înfrigurate o ţigară şi trage cu nesaţ din ea. Observ asta cu coada ochiului, dar mă sperii îngrozitor când, fără să mă anunţe, claxonează brusc prelung.
Efectiv mi s-a oprit inima în piept. N-am fost singura care s-a speriat. Un întreg stol de păsări şi-au luat zborul ciripind nervoase şi agitate. M-am întors nervoasă la el.
-Ce naiba faci?!
-Anunţ c-am venit, ce să fac.
-Data viitoare, când ai de gând să claxonezi, măcar spune înainte.
-Atunci ţineţi-vă de ureci că sun din nou, şi claxonează aproape în acelaşi timp.
Am crezut că-l şi pocnesc, şi poate c-o şi făceam dacă uşa mare de fier nu se deschidea cu un scârţâit care-mi făcu pielea găină. În cadrul ei îşi face apariţia un tip grăsuţ, trecut de prima tinereţe, ce mergea ca o raţă pe picioarele lui scurte şi crăcănate. Aveao figură uşor comică, cu o faţă rotundă şi roşie, mai ales către vârful nasului, cu fălci mari şi cărnoase, iar în mijlocul acestora un nas mic rotund. Braţele, aşa cum le văd ieşind de sub halatul suflecat până la coate, îi erau ca niste butuci şi foarte păroase.
#623402 (raspuns la: #623401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1h - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:24:51
Are pe el acest halat albastru, prins cu un ac de siguranţă lângă guler şi petrecut cu un cordon legat peste mijloc. Se vede de la o poştă că halatul îi este cu două numere mai mic. Grăsuţul vine spre mine arborând un zâmbet larg ce îi scoate la iveală lipsa unuia dintre molari.
-Dumneavoastră sunteţi noua doamnă doctor, nu-i aşa?
-Da, cred că eu sunt...dar mă întrerupe când, cu o mină stângace îmi prinde mâna în mana lui mică şi mi-o sărută într-un gest ce s-a vrut foarte curtenitor şi civilizat.
-Bine aţi venit. Vă aşteptam!
Dau din cap zâmbind în loc de răspuns în timp ce-mi şterg mâna de turul pantalonilor. Drăguţul de sofer mă vede şi zâmbeşte pe sub mustaţă. Ii răspund cu o strâmbătură.
-Vă rog să veniţi după mine, îmi spune grăsuţul de portar. Doamna director vă aşteaptă. Mi-a lăsat vorbă ca îndată ce sosiţi să vă conduc la dânsa. Abia aşteaptă să vă cunoască. De-ţi şti ce nerăbdătoare e să vă vadă.
Mda, şi eu sunt la fel de nerăbdătoare, gândesc.
Am trecut pe sub poartă şi mă trezesc într-o curte imensă, circulară. Observ că şi aici, la ferestrele primelor două etaje sunt gratii albe. La demi-sol sunt nişte geamuri, tot cu gratii... Văd că şi o parte din curte e în construcţie, dar existau de asemenea bănci curate şi spaţii verzi bine întreţinute, cu mici rondouri cu flori, şi curate alei pietruite.
Grăsuţul de portar merge înaintea mea, jumătate întors spre mine cu mâna stângă întinsă spre mine, iar cu cealaltă întinsă spre direcţia în care înaintam. Era numai un zâmbet. Dacă n-aş fi ştiut ce urma şi dacă aş fi fost doar în vizită, cred c-aş fi râs cu poftă, dar aşa, am rămas serioasă şi mă străduiam să par plină de mine.
Îl urmez pe grăsuţ pe un culoar slab luminat. Mă uit în urmă să văd dacă drăguţul de şofer ne urmează, dar văd că nu. Mă lăsase singur cu grăsuţul de portar pe care îl urmez constinciosă printr-un labirint de coridoare reci, umede şi dubioase ale căror pereţi cuprinşi de igrasie miroseau greu. Partea de jos a coridorului era zugrăvită în alb, dar cred că cu mult timp în urmă. După ce am dat, cred, al zecelea colţ, m-am trezit în faţa unei scări. Aşa scară n-am mai văzut decât în filme. Era de piatră şi lată încât ar putea urca câte cinci persoane odată, unii lângă alţii. Treptele, nu prea înalte urcau în spirală. Aici pereţii erau vopsiţi în alb până sus la tavan şi probabil daţi cu var, căci mirosea aşa, specific. De balustradă era prinsă o plasă metalică, cu ochiuri mici ce nu lăsa să cadă nimic, nici măcar accidental. Mi-am dat seama de ce.
Am luat-o pe scări în sus tot urmândul pe specialul meu ghid. În ciuda faptului că era aşa durduliu, portărelul ăsta era tare sprinten şi urca uşor. Trebuie să recunosc că l-am urmat destul de greu, condiţia mea fizică nu era un punct forte. Iată-ne la primul etaj. Grăsuţul mi-a deschis uşa şi s-a dat elegant la o parte lăsându-mă să trec prima.
Un fapt curios. După ce am intrat, grăsuţul de portar a scos o legătură de chei şi a încuiat uşa în urma noastră.
Binenţeles, dădusem tot peste un hol, doar că acesta era mult mai curat şi bine luminat. Văd că becurile cu neon din tavan sunt protejate cu un grilaj subţire de fier, iar pe jos e gresie, sau aşa ceva, oricum totul strălucea de curăţenie.
Pereţii erau ornamentaţi cu nişte tablouri ieftine, de fapt nişte simple poze puse în ramă şi toate exprimau cam acelaşi lucru, natura. Încăperi erau de-o parte şi de alta. Uşi albe având câte un număr înscris pe ele, plus o etichetă mică metalică care explica natura fiecarei încăperi...magazie..toaleta... Ciudat, nu mai este nimeni pe acest hol.
Grăsuţul de portar se opreşte în faţa unei uşi capitonate şi mă aşteaptă să ajung lângă el. Citesc pe etichetă: - DIRECŢIUNE.
#623403 (raspuns la: #623402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal, - de juli la: 07/10/2011 20:30:12
tu ai scris asta?
Citind mi-am amintit, m-a dus gandul nu stiu de ce la Adina Petre, fata frumoasa si cu minte din cafenea.
Amu, despre text nu voi spune multe. Ideea e buna, m-a incitat. Doar ca te-ai intins prea mult, te pierzi in detalii inutile. Si mult, mult prea des apare scris "dragutul de sofer" si "grasutul de portar". In rest razbate simtul umorului...
Astept continuarea, este o lectura usoara.:)
#623420 (raspuns la: #623403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli, - de Tot Areal la: 08/10/2011 09:50:56
Am toate cartile lui Max Blecher scrise intr-un sanatoriu, fiind aproape imobilizat de boala, poate aici a fost sursa de inspiratie!
Multumesc de trecere, va continua!
PS. Imi asum apriori toate criticile privind inadvertentele gramaticale care au scapat la corectura!
#623435 (raspuns la: #623420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
inceputul - de sandtrout la: 08/10/2011 13:57:14
m-o dus cu gandul la Sucker Punch:)
#623448 (raspuns la: #623435) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
impresionant! - de zaraza la: 09/10/2011 21:39:58
prevad o noua lansare! intereseaza-te care-s tarifele la eminescu, acolo se lanseaza noul val!
#623557 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza, - de Tot Areal la: 10/10/2011 07:12:42
mai am inca mult de munca!
si eu cred ca fac parte din vechiul val, o sa debutez la batranete!
#623563 (raspuns la: #623557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ce am eu ca nedumerire este faptul - de Tot Areal la: 10/10/2011 07:20:21
ca nu pot sa vad cati useri au accesat aceasta confa ( spre deosebire de alt site!) si sa-mi fac o parere cat de cat!
daca aceasta proza ar fi un material prost as simti asta din comentarii, daca ar fi un material bun, tot ati posta ceva, asa vad doar imensa INDIFERENTA!
si astfel nu pot concluziona nimic!
sa merg mai departe sau nu?
daca plictisesc, spuneti!
#623564 (raspuns la: #623563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal, - de juli la: 10/10/2011 07:34:14
iar incepi?
Tu de fapt de ce scrii? Din placere ori pentru osanale?
Wow! Te pomenesti ca vrei sa devii scriitor! Tu chiar te iei in serios cu scrisul? Pffffff, las-o balta, foloseste-ti timpul pentru ceva mai util decat sa te iluzionezi ca...!
Scuza-mi franchetea! Da' singur o ceri.;)
#623565 (raspuns la: #623564) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Hans Castorp ...arealu - de munteanu rodica la: 10/10/2011 14:43:52
şi crezi că traficul pe o anume conferinţă certificăcalitatea ei?accesează omul din curiozitate, din obisnuinţă.
si apoi..."asa vad doar imensa INDIFERENTA",de unde se poate deduce că, este doar o imensă indiferentă.deci concluzia este gata formată.
nu ştiu dacă plictiseşti dar ştiu că întotdeauna fiecare sac îsi găseşte peticul şi probabil cei care sunt pe aceiasi undă cu tine te admira.asta vrei nu ?
editurile te aşteaptă !
#623579 (raspuns la: #623564) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
munteanu rodica, - de Tot Areal la: 10/10/2011 15:07:00
Crezi ca-mi lipseste din biblioteca Thomas Mann=Magic Mountain sau Max Blecher?
Cei care acceseaza in alta parte imi semnaleaza unele inadvertente, ilogisme si chiar greseli de gramatica ce mi-au scapat la corectura!
Iar aici se asterne praful, desi sunt multi cafegii ale caror comentarii pertinente le citesc pe alte confe!
#623580 (raspuns la: #623579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
areal - de rumm la: 10/10/2011 20:30:30
iar pui semnul exclamarii dupa orice litera !!!! :)))

#623618 (raspuns la: #623580) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
rumm, - de Tot Areal la: 11/10/2011 09:00:57
la corectura romanului cel mai mult timp imi ia sa sterg semnele de exclamatie, scapand astfel unele inadvertente gramaticale.
#623653 (raspuns la: #623618) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 11/10/2011 16:13:48
Poate c-ar fi mai constructiv dacă te-ai duce la pescuit sau ai face goblenuri. În loc de!

Verbul literaturii e la fel de departe de tine precum Alfa Centauri.
Mdeh, salam cu soia, cafea din orz sau proza de ambâţ... totuna!
Însă e posibil să produci, pe scara intensivă, cireaşa fără sâmbure... Caz în care cu greu vei face faţă avalanşei gospodinelor, a angrosiştilor, a samsarilor, a procesatorilor de legume-fructe şi a văduvelor taciturne, peltice şi saşii.
#623733 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
picky, - de Tot Areal la: 11/10/2011 16:37:40
eu merg inainte, ca picatura chinezeasca si caut sa ocolesc cioturile...
#623741 (raspuns la: #623733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 11/10/2011 16:51:00
Normal. Clar. Nici nu-mi imaginam altfel. Doar n-o să abandonezi tocmai acum, când eşti atât de aproape de-a lăsa urmaşilor tăi moţoceşti aşa o operă monumentală...
Păcat că anu' ăsta ai scăpat Târgu' de la Frankfurt şi înNobelarea. Da' nu dispera, or să mai hie d-astea, d-ambele... Le eşti sortit! Doamne apără şi păzeşte!!!
#623744 (raspuns la: #623741) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...