-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Zenovia


de dumbo la: 05/12/2011 09:01:41
rezumat: oameni care lasa urme...suflete puternice...
taguri: Salonul 
voteaza:
Mi-e dor de Zenovia.Atat de dor incat uneori simt o durere surda in zona inimii.Cine spune ca sufletul nu are locas, cred ca se inseala.Daca nu se inseala, sa ma lase pe mine sa ma insel.
Uneori am senzatia ca ma priveste zambind, ca e acolo, la locul ei, in Imparatia Tatalui si face minuni pentru mine.Alteori am senzatia ca-mi ia mainile in palmele ei, asa cum obisnuia s-o faca, de bucurie ca ma vede.Era momentul in care-mi opream cu greutate lacrimile si ele ascultau.Jucau, pentru o clipa, dansul specific, apoi se retrageau.
Zenovia avea un chip de sfanta.Chipul purta semnele batranetii si suferintei, dar expresia ii era senina, de om curat si bun.Hainele ii erau ponosite, saracacioase, dar mereu ingrijite.Statea linistita, cu chipul impietrit, fara sa intinda mana, fara sa se tanguie, fara sa ceara ceva cuiva.Era doar o prezenta intunecata, firava.
Am remarcat-o intr-o iarna.Mergea greoi si parca in deriva.Se sprijinea in baston si incerca cu disperare sa-si mentina echilibrul pe o portiune de gheata, pe care nu prea putea s-o evite.Din instinct am intins bratul s-o ajut.M-a apucat cu delicatete de brat, in timp ce-mi zambea si-mi multumea pentru gest.Apoi am remarcat sacosa ponosita in care avea cateva alimente, un mar, o paine, un covrig.Am intrebat-o cu teama daca nu doreste cateva portocale, astea erau targuielile mele.Nu a refuzat.Mi-a marturisit ca ii plac, dar lumea nu prea ii da altceva, decat paine si bani.
Asa au trecut cativa ani.Zenovia...batrana Zenovia.Nu stiu cand si cum s-a insinuat in sufletul meu, cert este ca mi-am dorit cu ardoare s-o iau acasa, sa am grija de ea, sa-i spun bunica sau cum si-ar fi dorit, sa-i ascult povestea ce intuitia imi spunea ca ar fi fost interesanta...pentru mine.
Am vazut-o imbatranind tot mai mult.Zambetul ii era din ce in ce mai amar, durerile din ce in ce mai puternice.In ultima perioada aproape ca nu ma mai recunostea.Ma cunosteau cei care-i stateau in preajma, adica o tanara cu un cantar, o alta care vindea zarzavaturi, un nene care vindea inele de argint si obisnuitii unei crasme din apropiere.
Ma privea pret de cateva secunde dupa care i se lumina chipul si reusea sa-mi atinga mainile cu palmele-i reci.Era randul meu sa-i iau mainile in palme sa i le incalzesc.Nu am vazut-o niciodata imbracata cu lucrurile ce i le-am dus.Uneori manca imediat ce-i duceam, incet si acoperindu-si gura cu palma.Spunea ca-i este jena, dar foamea e prea puternica.
Uneori lipsea zile intregi, alteori nu ajungeam eu in timp util.Acum doua veri a lipsit mult, cateva saptamani.Mi-am luat inima in dinti si am intrebat.Murise.Avea 98 de ani.
Uneori mi-e dor de ea.Am iubit-o.As fi vrut sa accepte sa mearga la mine.A refuzat spunand ca-i este jena.Ea isi face serviciul fiindca trebuie sa se intretina, atat cat va vrea Dumnezeu s-o tina aici.Avea un baiat si un nepot.Nu mi-a spus povestea lor si nici nu am insistat.Mi-a fost teama sa nu aud lucruri greu de suportat.Am fost lasa.
Nu stiu cum e posibil sa iubesti o necunoscuta.Poate pentru faptul ca nu mi-am cunoscut bunicii, poate pentru faptul ca mama mea a imbatranit si e capricioasa.Poate pentru faptul ca am vazut, dincolo de umilinta, o demnitate pe care nu o vezi in ochii oricarui batran.Poate pentru zambetul ei, pentru blandete, pentru tristetea ei, pentru hotararea de a se intretine...habar nu am.Cert este ca am iubit-o si recunosc asta pentru prima data.Si mi-e dor de ea si vreau sa stie multa lume ca a existat o batrana pe nume Zenovia, care si-a petrecut ultimii ani din viata pe o piatra, la intrarea in piata de legume, asta atunci cand nu statea in bucataria ei micuta, in care avea chiar si aragaz :).Nu mi-am luat ramas bun, nici macar nu stiu unde e inmormantata.Stiu doar ca era o necunoscuta, in fond, dar care avea putere, in suferinta ei, sa ma intrebe daca sunt bine.Se vedea ca sunt bine, dar ea ma intreba.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

subiecte similare:
Te uită cum plouă, Bacovia

comentarii (3):


*** - de Baby Mititelu la: 05/12/2011 10:29:52
Foarte frumoasa! Multumesc de dar...
#625737 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de dumbo la: 06/12/2011 08:38:29
imi cer scuze ca am intrat in cafenea pe furis, lasand pe masa o poveste adresata tuturor celor ce-au fost curiosi s-o citeasca.firesc ar fi fost sa dau binete si sa-mi arat bucuria ca sunteti inca aici.asta de fapt si gandesc.
nu sunt genul care da de pomana oricui sta la colt si intinde mana.nu sunt atat de milostiva, nici pe departe.extrem de rar ma impresioneaza cate o batrana, dar nu in aceasta masura.
batrana asta, insa...e o poveste reala si atat de iesita din comun pentru mine!
in lumea celor ce asteapta mila celorlalti, ea a constituit o poveste, pentru mine a fost o batrana si nu o cersetoare.am pretuit-o si am simtit ca nu e suficient sa stiu doar eu despre ultimii ei ani de viata...
doresc tuturor sarbatori dericite si linistite.
#625770 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Baby Mititelu la: 06/12/2011 12:23:08
Eu am luat aceasta poveste de viata adevarata ca dar. Mi-ai transmis emotia si adevarul acestei frumoase intalniri. Parerea mea e ca te vegheaza din cer. Sarbatori cu bine, frumos si lumina si tie!
#625781 (raspuns la: #625770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...