-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Knox


de paulweith la: 05/12/2004 18:05:00
modificat la: 06/12/2004 23:42:21
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Paul Weith
Decembrie 2002
Knox


Calatorul se opri in dreptul unei inscriptii pe scoarta unui copac. Era un simbol pe care il mai vazuse candva, demult, probabil in colpilarie. Ii arata foarte cunoscut acest simbol, desi nu stia ce reprezinta. Curios , insa, ca in trei saptamani de mers calare prin acele tinuturi mlastinoase, nu vazuse nici un semn de viata. Incepuse sa creada ca era singurul supravietuitor dupa epidemie, insa acest semn proaspat scrijelit in scoarta copacului il punea pe ganduri. Speranta incepea sa renasca in el si porni inainte pe carare, atent sa nu-i scape din vedere nici o miscare, nici o urma de asezare umana. Peisajul insa era acelasi oricat ar fi inaintat. Prin ceata neobisnuit de deasa pentru acea perioada a anului, nu se desluseau decat crengile negre si amenintatoare ale copacilor desfrunziti timpuriu si covorul gros de frunze moarte care acoperea cararea abia vizibila. Din cand in cand se mai vedeau animale moarte sau chiar oameni morti de o zi, doua, o saptamana, nu se stie. Toate vietuitoarele au fost afectate de o boala misterioasa aparuta ca din senin pe la inceputul lui septembrie.
Calatorul nostru sa tot fi avand vreo saisprezece, saptesprezece ani. Parintii lui, amandoi murisera de aceasta boala incurabila cu mai putin de o luna in urma. Toti vecinii lui, pe rand, la fel au murit, doar el si Ariel, calul sau pareau sa fi supravietuit urgiei. Timp de trei saptamani nu vazusera nici un fel de viata in jur. Animalele toate erau intinse pe spate cu burta-n sus si cu ochii privind fix spre un punct oarecare. Intreaga vegetatie era uscata, adancita parca intr-o stare de hibernare al carei sfarsit nu se cunostea, nu se putea banui. Cerul nu se vedea din cauza cetei oarbe, care raspandea o lumina rosiatica atat in timpul zilei cat si in timpul noptii. De fapt, in afara de ceasul de pe mana stanga a calatorului, nu era nimic care sa poata stabili daca era zi sau noapte.
- Ariel, mi-e somn. Trebuie sa dorm , mi se inchid deja ochii de oboseala. Sa ma trezesti daca e nevoie.
- Bine, dormi. Merg eu inainte, tu tine-te bine numai.
Imbratisand calul, Daniel inchise ocihii si se lasa dus inainte de animal.
………………………………………………………………………………………………
- Mai vrei vin?
- Da, mai toarna-mi un pahar te rog.
Ametit de vinul rosu, Daniel depunea un foarte mare efort sa nu vorbeasca in versuri. Toate gandurile sale devenisera poezie dupa al treilea pahar si nu se mai satura privind umerii goi de un alb imaculat al femeii din fata, zambetul discret de pe buze, gratioasele rotunjimi ale pieptului sau. Asemenea lui Daniel, Ioana avea parul lung, negru, contrastand cu fata foarte alba si cu buzele poate putin prea rosii.
Dupa ce-i sopti Ioanei cateva versuri, Daniel se ridica de pe scaun, sufla usor in lumanarea deja pe jumatate stinsa si o lua pe femeie in brate, in timp ce genunchii i se inmuiau din ce in ce mai tare de emotie si de betie. Pe vremea aceea, Daniel nu avea mai mult de paisprezece ani, vizibil mai tanar decat Ioana, si in stangacia sa se observa faptul ca era prima data cand atinge un corp femeiesc.
- Vino dupa mine, Dani.
Iesind din casa, fara sa se intoarca pentru a verifica daca Daniel o urmarea sau nu , Ioana strabatu holul lung al scarii blocului si se indrepta spre Parcul Privighetorilor. Daniel o urmarea cu pasi repezi, atent sa nu se impiedice de vreo bordura iesita din planul trotuarului. Observand cu atentie trotuarul, isi ridica incet privirea spre locul in care ar fi trebuit sa o gaseasca pe Ioana umbland desculta, in camasa alba de noapte, spre parc. Insa Ioana nu era nicaieri. Disparuse. Daniel o lua la fuga in speranta ca o va gasi dupa ce va trece de coltul strazii, insa Ioana nu era de gasit. Fugi disperat in stanga si in dreapta, intreba cativa oameni daca nu au vazut-o, insa raspunsul era mereu negativ. Descumpanit si oarecum rusinat de aceasta experienta ciudata, Dani porni inapoi spre casa, de aceasta data mai putin grabit decat plecase.

- Daniel, cum te simti?
- Ma doare foarte tare capul. Spune-i mamei sa vina.
- Sa-i spun mamei? Mamei cui?
- Mamei mele! Cheam-o pe mama! Porunci Daniel cu indignare.
- Dani, revino-ti! Eu sunt mama ta, nu vorbi prostii!
Copilul se facu tot rosu si incepu sa planga smulgandu-si parul din crestetul capului si urland cu toata puterea.
- Vreau sa vina mama!
Auzind aceasta, domnul Knox intra indata in camera si se uita intrebator si mirat cand la Daniel, cand la doamna Knox.
- Ce este?
- Se simte rau. Cred ca are febra foarte mare. Nu stiu daca nu ar fi mai bine sa chem un doctor. Stai tu cu el si da-i o ampicilina. Fa-i un ceai pana ajung eu cu doctorul.
- Nu omorati cainele! Lasati cainele in pace! Urla Dani ingrozit.
- Daniel, calmeaza-te! Ia-l pe ursulet in brate si incearca sa dormi! Incerca tatal sa-l linisteasca.
- Du-te de aici, nebuno! Nu mai am bani! Du-te ca nu aud stirile!Du-te!

- …Ioan 8…Daniel 3…Diana 7…
- Ar trebui sa te rogi inainte de extemporale, Dani. Sa stii ca nu te poate ajuta nimeni decat Dumnezeu. Bineinteles, trebuie sa inveti in primul rand, dar daca ai sa te rogi, vei avea rezultate mult mai bune. Vei avea mai mult noroc macar la impartirea subiectelor…
- Stii ce, Raul? Sa te ia dracu’ si pe tine si pe toti dumnezeii tai! Esti un dobitoc! Ce? Daca ma rog o sa primesc la extemporal subiectul pe care l-am invatat? Si daca se roaga toata clasa, Dumnezeu il va anunta pe professor din timp ca trebuie sa pregateasca subiecte diferite pentru fiecare din clasa? Esti prost!
- Nu vorbi asa, Dani, ca Dumnezeu te aude! Odata, cand eram mai mic, vroiam sa-mi ung o felie de paine cu unt si am injurat painea ca oricat as fi incercat, nu o puteam taia drept. Si in momentul urmator m-am taiat la deget.
- Adica te-a pedepsit Dumnezeu? intreba Daniel cu ironie.
-Intocmai.
- Uite, eu nu am fost niciodata credincios si am injurat toate crucile de pe bisericile pe langa care am trecut ; dar inca nu am patit niciodata sa fiu pedepsit. Mi se pare ca dumnezeul asta al vostru va cam ia de fraieri. Prefer sa fiu necredincios si sa-mi duc traiul plictisitor si neinteresant in stilul meu, dupa propriile mele legi, decat sa ma lingusesc la dumnezei nerecunoscatori. Aminteste-ti de Iov, despre care se spune ca era cel mai credincios om de pe fata Pamantului. Decat sa fiu credincios si sa patesc ca Iov, nu mai bine il injur pe Dumnezeu si traiesc ferit de orice nenorocire? Tatal meu este cel mai sincer crestin din cati cunosc si a fost batut si jefuit de niste talhari acum o saptamana, la miezul zilei, in buricul targului. Nimeni nu a intervenit ca sa-l ajute, desi erau multi oameni in apropiere. Ce motiv as avea eu sa cred in Dumnezeu?
- Este datoria fiecaruia dintre noi sa il slujim pe Dumnezeu, el ne-a dat viata si el ne-o poate lua oricand.
- I-am cerut eu sa-mi dea viata? M-a intrebat cineva daca vreau sa ma nasc? Nu, nimeni. Nu datorez nimic bun celor care imi fac rau. Daca dai dupa mine cu paine, eu dau dupa tine cu pietre, spre deosebire de tine care faci exact invers, dupa cum te invata religia ta patetica.
- Esti satanist, Dani? Nu te credeam asa…
- Nu sunt satanist. Deloc chiar. Sincer sa fiu eu nici nu cred ca exista Dumnezeu sau Satana. Nu exista nici un personaj biblic, toata Biblia e fictiune. E o carte reusita, trebuie sa recunosc. Si imi pare rau daca am exagerat mai devreme.

In ziua aceea se faceau trei zile de la pornirea lui Dani cu Ariel. La cateva ore dupa plecare intrasera intr-o padure care nu parea sa aiba capat. Aceeasi imagine dezolanta, stearpa se repeta din cinci in cinci minute. Beat de spaima si de disperare, Daniel avea impresia ca se invartea intr-un cerc din care nu putea iesi, intalnind mereu acelasi peisaj oriunde l-ar fi indreptat pe Ariel. Bineinteles, aceasta era doar o impresie.
Foamea incepea sa-i macine stomacul si gandul ca nu va putea pune nimic in gura in viitorul apropiat il facea sa planga ca un copil caruia i se refuza un capriciu.
Daniel nu vazuse nici un om mort pana la aparitia bolii necunoscute, si imaginile pe care le vedea in aceasta calatorie il ingrozeau, il cutremurau. Avea fata alba de spaima, si daca nu ar fi clipit si nu si-ar fi sters lacrimile cu maneca dreapta din cand in cand, ar fi putut fi confundat cu acele cadavre bolnave care zaceau sub ramurile copacilor, sau cu figurile holbate ale spanzuratilor ce atarnau de crengile negre si putrede de deasupra cararii.
Oamenii alegeau sa se spanzure probabil datorita durerii cauzate de pierderea unei rude sau a unui prieten apropiat . Altii neputand sa faca fata bolii.
De ochii spanzuratilor ii era lui Daniel cel mai frica. Il urmareau tot timpul, chiar si in somn. Se holbau la el oriunde s-ar fi ascuns.
- Ariel, tu ai vreo idée unde duce cararea asta? Ai mai fost vreodata pe aici?
Daniel punea deseori astfel de intrebari, mai mult din dorinta de a vorbi decat din alte motive. Aceste scurte discutii cu Ariel il faceau sa mai uite de figuriile macabre ale spanzuratilor.
- Nu. E prima data cand strabat aceasta padure, e prima data cand vad aceasta carare, insa pentru cineva fara nici o destinatie concreta nu cred ca poate fi altfel decat buna. Nu-i asa?
- Asa este…asa este…
Si-au continuat drumul in tacere taind ca un cutit ceata deasa de deasupra cararii acoperite de frunze. Dupa un timp, insa, lui Daniel i se paru ca aude un sunet indepartat si il ruga pe Ariel sa se opreasca si sa ciuleasca si el urechile…
- Ai auzit? Intreba baiatul in soapta dar cu o voce tremurata care trada o bucurie deosebita
- N…nu cred.
- Nu auzi!? Mergi incolo! Grabeste-te! Si arata cu degetul spre adancul padurii. Ariel porni in gallop si incet-incet incepu si el sa auda un ras de femeie. Radea ca un copil. Insa Dani recunoscu de indata glasul Ioanei si inima ii crescu brusc, aproape uitand de situatia tragica in care se afla de cateva zile. “Dar ce poate sa-i cauzeze atata bucurie? De ce-o fi razand? Eu nici sa zambesc nu cred ca as fi in stare acum…”
Prin lumina opaca incepu sa se contureze silueta unei tinere femei. Era intr-adevar Ioana. Ca si in seara in care disparuse fara urme, spre dezamagirea lui Daniel, Ioana purta o camasa de noapte alba si avea parul despletit. Acum, insa nici nu l-a observat pe Dani venind calare, sau, cel putin s-a facut ca nu observa. Ioana lua in brate flori albe de pe jos si le arunca spre cer, facand apoi piruete si dansand in ploaia de flori pe care o provoca. Era nemaipomenit de frumoasa. Daniel era rosu de furie. Acest spectacol il fascina, insa, in acelasi timp il revolta cumplit faptul ca Ioana nu-i dadea nici o atentie. De trei zile cauta un om in viata, si acum, cand gaseste fiinta pe care o dorea cel mai mult de pe Pamant, ea nici nu vroia sa-l vada. Ar fi omorat-o, ar fi strivit-o cu pumnii, cum strivesti un tantar imediat dupa ce iti suge sangele, insa nu se putea misca. Era inmarmurit. Era atat de fascinat de dansul Ioanei incat incet-incet chiar incepu sa-i fie rusine ca a intentionat sa intrerupa spectacolul. Stand si privind mut la desavarsirea corpului ei atat de feminin, la gratioasele sale miscari, se gandi sa coboare de pe cal si sa mearga langa ea, sa o admire mai de aproape. Dupa ce se dezmorti putin, isi sterse ultimele lacrimi cu o maneca si cobori de pe cal. Facu un pas inainte si ridicand privirea observa ca Ioana nu mai era. Nici florile albe nu mai erau nicaieri. Daniel se arunca pe jos si incepu sa planga cu hohote, dand cu pumnii de pamant si blestemand toate cele sfinte.
………………………………………………………………………………………………
Incerca sa deschida ochii, dar o lumina orbitoare il lovi cu putere-n fata si fu nevoit sa-i inchida din nou. Incerca din nou, insa razele fierbinti ale Soarelui il orbira din nou si inchise ochii imediat. Se ridica in picioare si, incercand pentru a treia oara sa deschida ochii, o puternica ameteala il izbi la pamant lesinat.
Nu se stie cat timp zacu Daniel in lesin. Poate doar o clipa, sau poate o ora, o zi, poate un an. Trezindu-se, isi lua inima-n dinti si deschise ochii mari. Obisnuindu-se cu lumina, incepu sa priveasca in jur cu gura cascata. Era pe o pajiste intinsa, cu iarba scurta, parca proaspat tunsa. Probabil plouase recent, caci pamantul era moale si umed, desi nu era nici o urma de nori. Cerul era senin de un albastru imaculat. Nu era foarte cald, era chiar placut, mai ales la umbra castanului batran unde sedea Daniel in pielea goala . Ridicandu-se in picioare, observa ca nu mai era nici un alt copac pe intregul camp. Numai iarba.
Facand un ocol al copacului, Daniel vazu initial o masuta acoperita cu o fata de masa alba, pe care se aflau doua cesti de ceai. Mai facu doi pasi si vazu coltul unui cearceaf galben bej, apoi, inaintand vazu o femeie tanara sezand goala pe cearceaf. Femeia avea parul negru, lung, asemenea lui Daniel, contrastand cu pielea foarte alba si cu buzele poate putin prea rosii. Avea o privire de femeie matura, desi dupa trasaturile ei fine, nu putea fi cu mult mai in varsta decat Daniel. Avea probabil vreo nouasprezece – douazeci de ani.
- Ti-am pregatit ceaiul. Ma bucur ca te-ai trezit. De mai bine de o ora dormi bustean.
- Bine, dar…nne…ne cunoastem?
Daniel era foarte mirat. Nu intelegea nimic din ce se intampla. Ii era greu sa vorbeasca, parca nu gasea cuvintele. Mersul ii era chiar si mai complicat. Femeia insa parea sa fie destul de amuzata de stangacia lui.
- “Mai vrei vin?”; “Vino dupa mine, Dani.”? Nu se astepta ca Daniel sa-si aminteasca, insa tocmai aceasta o distra de minune, neputandu-si ascunde un zambet rautacios.
- Poftim? Intreba Daniel vrand sa inteleaga
- Nimic important. E doar un joc. Imi place sa ma joc. In fond, cu asta ma ocup. Voi, barbatii aveti o mare slabiciune pentru femei ca noi. Noi suntem, lipsite de griji, mereu vesele si jucause.
- Voi? Nu inteleg nimic.
- Incercam sa-ti amintesc de o seara de 24 iunie, cand am baut vin impreuna la tine acasa.
- La mine acasa?
- N-are oricum nici o importanta. De fapt, nici nu ai cum sa iti amintesti. Pe mine ma cheama Ioana. Pe tine?
- Pai…
- Nu te obosi…iti dau eu un nume…iti voi spune Daniel.
Ioanei ii placea la nebunie acest joc si radea aproape tot timpul. Avea acelasi ras de copila, pe care, insa, Daniel nu si-l mai putea aminti. Era complet strain.
- Ia-ti ceaiul, ca se raceste! Si aseaza-te langa mine, prostutule, de ce stai acolo cu gura cascata? Hai mai bine sa-ti spun ceva la ureche.
Daniel se apropie sfios. Tremura tot si inima-i batea sa-i sara din piept. Respira foarte des si nu stia cum sa-si ascunda emotiille “Va rade de mine. Ce caraghios sunt”.
Asezandu-se langa Ioana, aceasta se intinse pe spate si ii facu semn lui Daniel sa se apropie. Acesta o imbratisa si toata teama sa de la inceput pieri.
- N-am sa mai plec, Dani. Promit.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...