-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Apartamentul


de Tot Areal la: 31/12/2011 14:33:23
rezumat: fantome
voteaza:
-Vino! Vino...! Şi ţine ochii închişi. Să nu trişezi!
-Nuu...
-Hai că e aici, imediat.
Carmen zâmbeşte şi-şi simte obrajii îmbujoraţi. Şi-a încleştat mâinile de braţul lui Ştefan şi se lasă condusă ca un orb. Urcă scările încet în urma lui păşind cu grijă pe fiecare treaptă. Emoţiile o fac să-şi simtă stomacul de parcă şi l-ar avea în gât de aceea înspiră aer cu nesaţ respirând adânc şi rar. Treptele urcau într-o spirală, cu toate acestea, după primul etaj simte o stare de ameţeală. Se opreşte brusc lovind-se de el. Îşi ridică capul şi încearcă să zărească ceva pe sub legătura de la ochi, dar locul e prea întunecos ca să vadă ceva. În orice caz, locul mirosea puetrnic a mucegai.
-Am ajuns, zice Ştefan.
Chiar dacă nu îl vede, Carmen simte că faţa lui zâmbeşte.
-Pot să-mi scot asta?întreabă ea ducându-şi mâna spre nodul ce-i ţine şalul legat peste ochi.
-Daa...
Cu mişcări stângace îşi desface legătura prinzându capătul şalului între degete
-Wow...!face ea surprinsă.
-Îţi place? Asta am găsit. Ştiu că nu-i nu ştiu ce, dar eu zic că e bună pentru noi.
-Oh dragule... Dar ce-i aici? Pare...pare un loc părăsit, îşi roteşte ea privirea de jur împrejur.
-Acum..., ai văzut şi tu că n-am mai găsit nicio cameră la hotel. Întradevăr, acolo aveam alte condiţii, dar asta e mult mai romantică şi cred că e perfectă pentru noi.
-Nu zic că e rău, dar, parcă suntem într-un vechi castel.
-Păi da. Exact aşa mi-a spus şi tipul ce mi-a recomandat apartamentul. Mi-a zis că locul e special tocmai prin imaginea asta.
-Nu mi-ai povestit, se întoarce ea spre el. Cum ai făcut rost de locul ăsta?
-Eram în hotel încercând să găsesc o cameră, dar nu mai era nimic liber şi atunci, un tip ce era acolo pe hol, mă întreabă dacă nu vreau ieftin un apartament. I-am spus de la început că n-am bani, aşa, de stat la particular, că suntem proaspăt căsătoriţi, bla, bla, bla... Şi tipul îmi zice că mai bine vorbesc după ce văd apartamentul, că putem veni la orice oră noaptea, că nu ne deranjează nimeni, chestii din astea. Sincer, am rămas pe gânduri. Nu prea l-am crezut la început, dar părea un tip sincer, serios, nu arăta dubios, era curat îmbrăcat, simplu... Mi s-a părut că merită să încerc, că e un tip ok. Am venit cu el aici şi am văzut apartamentul. Problema cea mare e că n-are apă caldă, iar toaleta din casă e inutilizabilă, dar este una de serviciu, un etaj mai jos, în capătul holului.
-Curent are?
-Ăăăă...da, dar nu peste tot! Adică în ultima cameră nu este, ceva probleme cu cablurile...
-Şi zici că dacă vreau să merg noaptea la toaletă, trebuie să cobor jos?strâmbă ea din nas privind fără mare drag de-a lungul culoarului întunecos.
-Mămică, şti foarte bine că nu te las să vii singură, zâmbeşte el galeş. Nu las eu dă-i fie urât iubirii mele, o îmbrăţişează încolăcindu-şi braţele în jurul ei precum nişte tentacule.
-Şi nu avem vecini? Adică nu mai stă nimeni aici în ditamai casa asta? Apropo, cât ne costă? Nu mi-ai spus?!
-Nimic. Ab-so-lut nimic. Când i-am spus tipului că nu avem decât un weekend la dispoziţie, că am venit să facem doar câteva plimbări, că suntem aici să ne relaxăm, a spus că ăsta va fi cadoul lui de nuntă pentru noi.
-Poftiiim...?! Chiar aşa a spus?! ţopăie ea pe loc exuberantă. Deci facem şi ceva economie de bani?! Super, suuper!
-Pe cuvântul meu, nici eu nu credeam că o să iasă asa bine. Ştii, la început m-am temut că n-are să-ţi placă, dar cred că eşti mulţumită ok, nu?
Carmen râse uşor.
-Sunt foarte mulţumită, dragul meu, îl cuprinde ea acum în braţe lipindu-şi obrazul de pieptul lui. Îşi ridică ochii spre el dând la o parte o suviţă de
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (10):


2 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:34:29
păr ce-i juca pe tâmplă. Chiar şi aşa, fruntea ei abia ajungea a bărbia lui.
-Dar de unde are apartamentul ăsta? O fi stat el aici? Nu ţi-a spus?
-Ba da. Cică toată casa a fost a familiei lui ,din partea mamei. Până nu demult aici a stat o bunică de-a lui care a murit.
-Aici a murit? face ea un pas înapoi scuturându-se sub un fior .
-Nuu măi ... Fi serioasă. La spital o fi murit. Casa i-a rămas lui şi nu ştie prea bine ce să facă cu ea. De vândut, repede nu poate, aşa că i-a venit ideea de a o închiria, mai ales că în sezon nu se prea găsesc locuri la hotel.
-Deci am avut un pic de noroc. Ai fost în locul potrivit la momentul potrivit, nu?! Oare mai aduce ceva turişti, sau rămânem numai noi?
-De ce? Ţi-e teamă că vom fi numai noi?
-Teamă, nu, de ce?! Întrebam doar.
-Chiar nu ştiu. Poate că mai aduce, dar tot atât de bine putem fi numai noi. Oricum, asta e... Hai, întrăm, să vezi cum e înăuntru?
-Tu ai văzut?
-Am aruncat o privire aşa, din prag când am venit cu el aici.
-Hai să vedem atunci.
Ştefan învârti uşor cheia în broasca ruginită şi uşa de lemn se deschise cu un pocnet sec, scârţâind uşor. Păşiră încet într-un mic hol ce dădea într-o cameră întunecoasă din pricina perdelelor trase ce acopereau geamurile. Şi aerul era greu, stătut, dovadă că nimeni nu aerisise de mult timp.
-Las’ uşa deschisă, zice Carmen mai mult pentru ea.
Ştefan nu-i răspunde. În primul rând se duce lângă geam şi încearcă să tragă de perdele, dar face un pas în lateral strâmbând din nas când un nor de praf se ridică ca un val de fum. Carmen descoperă întrerupătorul şi aprinde lumina. Camera era mare şi înaltă, cu două geamuri mari pe peretele ce dă spre curte, în mijlocul camerei e o masă mare din lemn masiv, înconjurată de patru scaune cu spătar înalt, o canapea zăcea lipită de perete din stânga, acoperită cu o folie de plastic împotriva prafului, iar pe celălalt perete, sub un tablou ce înfăţisa portretul unei tinere pe jumătate dezbrăcate ce stătea întinsă pe un pat, se găsea un dulap scund cu două uşi. În celălalt colţ al camerei era o altă uşă. Ştefan o deschide şi se trezeşte într-o altă cameră mai mică. Şi aici e întuneric şi miroase la fel a mucegai şi a stătut, doar că aici pare a fi bucătăria.
În ochii lui Carmen licări un zâmbet când descoperi aici o sobă deasupra căreia trona un ceaun vechi. Întodeauna îi plăcuseră genul acesta de antichităţi, cum le numea ea. Ştefan deschide geamul. Curentul stârnit ridică o clipă perdelele. Aici aveau o chiuvetă cu un singur robinet, o masă mai mică cu două scaune fără spătar, un dulap înalt şi îngust, iar lângă dulap o uşă la fel de îngustă care dă în cămară pe ai cărei pereţi de cărămidă zăceau prinse mai multe oale de diferite mărimi, capacele lor metalice şi câteva tigăi. Carmen aprinde becul ce atârna din tavan. Remarcă că dacă nu ar fi fost chestiile astea pe pereţi, camera ar semăna leit cu o celulă medievală. Strâmbă din nas şi închide uşa la loc. Descoperi apoi, că pe jos, în anumite locuri, în special lângă uşa dintre camere, parchetul scârţâia. Se opreşte-n loc şi se mişcă de pe un picior pe altul amplificând enervantul sunet.
-Ce faci?o întreabă el privind-o peste umăr.
Ea zâmbeşte, dar nu răspunde. Apucă ceaunul greu şi-l ridică cu greutate. Se uită-n el şi i se pare curat.
-Ar trebui să mergem să facem nişte cumpărături şi dacă am avea nişte vreascuri, am putea aprinde focul în sobă, că uite, ceaun avem. Putem face mâncare aici, nu?
-Da, cred că da... Dar hai mai întâi să terminăm inspecţia.
Din bucătărie dădură peste un alt hol, mai lung, iar în capăt se zărea umbra unei uşi. Oricât pipăiseră pereţii din acest hol, nu descoperiră niciun întrerupător.
-Şti ce cred că e acolo? zice Ştefan într-un sfârşit. Camera aia fără curent. Mi-a spus că acolo nu avem oricum ce căuta, aia nu intră în închiriere.
-Deci acolo nu avem voie să mergem şi n-o să ştim ce e acolo? se miră Carmen oarecum dezamăgită dar şi curioasă.
-Cred că nu. Dealtfel nici nu avem ce să căutăm acolo.
-Ciudat, completează ea.
-Dacă vrei să mergem să facem cumpărături, hai acum. Numai bine până ne întoarcem se aeriseşte şi despachetăm după, se uită el la bagajele pe care le lăsaseră lângă intrare.
-Lăsăm geamurile deschise?se miră ea.
-Păi...să se aerisească.
#626567 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
3 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:35:38
-Şi dacă intră cineva?
-Eeee... Cine să intre aşa, ziua în amiaza mare, mai ales într-o casă din asta. Eu zic că nu-i nicio problemă.
-Ok! Dacă spui tu!
Vremea era nespus de călduroasă pentru acest sfârşit de septembrie. Cerul se menţinuse mai mult senin deşi uneori norii cenuşii, grei, par că se vor abate cu urgie asupra pământului, acompaniaţi de un vânt sălbatec ce ridică praful, frunzele şi ierburile uscate aidoma unei mici tornade.
Trecuse de ora şapte seara când se întoarseră cu cele cumpărate. Carmen smulge folia de pe pat şi se trânteşte fără fasoane rămânând aşa fără să mişte. Se vedea cum respiră doar după spatele care i se ridica şi cobora ritmic.
-Vezi, acum ştiu ce ne lipseşte cu adevărat, zice ea cu vocea estompată de pătura groasă în care îşi vârâse nasul.
-Ce?
-O baie. Un duş.
-Mda... Acum, trei zile n-om muri. Ne spălăm şi noi cum putem.
-Mă i-a cu frig, se plânge ea ridicându-se greu.
-Şi normal. Ai venit încălzită şi aici e răcoare. Casa asta ţine frig dar nici afară nu-i mai aşa cald.
-Vrei să încercăm să facem focu’ în sobă?îi vine ei ideea.
-Vrei să faci ceva de mâncare?
-Ştiu şi eu...
-Sau vrei mai mult să vezi dacă merge soba?
-Şi una şi alta. Ai văzut ce fain îi ceaunul ăsta, îl pipăie ea ca pe nu ştiu ce lucru de preţ. Oare nu-l vinde?
-Nu ştiu. Dacă vrei o să-l întrebăm.
-Mi-ar place să-l am, de ce să mint, se uită ea la obiect ca la un lucru de mare preţ.
-N-avem nici o crenguţă aici, dar merg să adun din curte, oricum trebuie să merg la baie.
-Mergi acum?
-Păi...
-Aaa, ok. Numai bine despachetez.
Ştefan ieşi fluierând pe casa scărilor, ecoul amplificând melodia ce-o fredona. Carmen trânti pe pat cele două rucsacuri răsturnându-le şi golindu-le de toate lucrurile ce le căraseră după ei.
Începu să le aranjeze. Abia sfârşi cu hainele că şi începe să aranjeze în bucătărie cele cumpărate plus ceea ce aduseră cu ei. Câteva minute mai târziu îl aude pe Ştefan cum fluieră din curte. Aruncă o privire pe geam şi-l vede cum aduna ceva de pe lângă tulpina groasă şi scorojită a unui copac înalt şi bătrân. Zâmbeşte şi deschide gura să-l strige...
Bruummm...!! Bumm...!!
Tresare speriată. Ceva căzuse undeva cu atâta forţă încât parchetul îi trepidă sub picioare. Îi trebui câteva clipe până să înţeleagă de unde se auzise. Din camera încuiată, cea fără curent. Un fior de frig îi străbătu sira spinării făcând-o să se scuture ca pătrunsă de un şoc electric. Se îndreaptă cu paşi mici şi temători spre uşa ce dă spre hol şi spre camera aia. Nu are curaj să se apropie şi se uită de departe, dintr-o parte. Uşa neagră a camerei se vede nemişcată pe fundalul întunecos. O linişte de moarte a pus stăpânire pe loc. După ce o mai scutură un fior ca de frig, închide încet înapoi uşa bucătăriei. Fuge la geam, dar Ştefan nu mai e în curte. Vede doar vântul ce parcă se joacă ridicând de la pământ frunzele ruginii şi praful adunat cu anii din tencuiala căzută de pe clădire. Spre liniştea ei, lasă totul deoparte şi iese pe casa scărilor unde îl vede pe Ştefan că urcă mai mult gâfâind decât fluierând, dar cu braţele pline de crengi, frunze şi alte vreascuri.
-Gata masa? strigă el de la un etaj mai jos, zărind-o.
-Cum să fie gata dacă abia acum aduci lemne alea!
Ştefan râde. Duce braţul de vreascuri şi-l varsă în bucătărie lângă sobă, îndreptându-se apoi greoi de spate. Ve de faţa ei ce parcă forţează un zâmbet. I se pare ciudat.
-Ce ai? o întreabă el, stergându-şi cu braţul bruboanele de sudoare ce-i lunecau pe frunte, netezindu-şi apoi spre spate cu degetele firele de păr ce-i coborâseră până peste ochi.
-Am auzit ceva, face ea nesigură.
-Ce anume? devine el curios.
-Ca şi cum ar fi căzut ceva greu la pământ. Nu ştiu ce a fost, dar a tremurat podeaua sub mine.
-Ce-a căzut? Unde?
#626569 (raspuns la: #626567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
4 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:36:50
-Nu ştiu...dar mie mi s-a părut că de acolo vine, arată ea cu mâna spre camera încuiată.
Ştefan se uită la ea chiorâş zâmbind în colţul gurii.
-Mă! Tu vrei să mă faci cu tot dinandinsul să deschid uşa aia, nu-i aşa?!
-Ce zici?! Nu măi, nuu! Ţi-am spus că de acolo s-a auzit, acum ce să fac. A bubuit ceva, de două ori, ca şi cum ar fi căzut ceva jos aşa, din două mişcări. M-am uitat dar nu s-a mai auzit nimic.
Ştefan se întoarce pe călcâie, deschide uşa şi se uită se uită. Trec câteva secunde, apoi ridică din umeri.
-Se pare că nu-i nimic. Cine ştie, poate că întradevăr o fi căzut ceva. Habar n-avem ce e acolo. Poate că o fi picat ceva. Dumnezeu ştie.
-Dragul meu, eu m-am speriat, dacă vrei să ştii.
-Offf, măi Carmenuţa, o cuprinde el în braţe. La urma urme-i nu-i decât o casă veche. Îţi dai seama că se mai poate să pice câte ceva. Acum...
-Mda, cât de uşor e să zici... Dar să fi fost aici să auzii.
-Nu zic nu, probabil m-aş fi speriat şi eu, dar asta e, ce să facem acum. Trecem peste. Hai mai bine să mâncăm ceva că altfel ce vei auzi vor fi maţele mele cum chiorăie de foame.
Carmen răsuflă adânc şi nu mai comentează nimic.
Noaptea se lăsa ca un linţoliu, încet şi greu peste întreaga natură. Pe cerul senin apăruseră zdrenţe de nori negri ce păreau a se unii cu fiecare minut formând o perdea opacă. Luna, ce răsării aruncându-şi lumina albăstruie, începu să se recunoască învinsă de aceşti nori ameninţători. Aerul se răci, iar vântul se înteţii.
Ştefan se ridică de la masă ţinându-se cu mâinile de burtă şi închise geamul. Carmen, după ce abandonă tacâmurile în farmurie, îşi aprinde tacticos o ţigară.
-Bine că acum îţi aprinzi, după ce am închis geamul, o dojeneşte el părinteşte.
-Las’ că nu mori, se ridică ea greoi târşiindu-şi leneşă picioarele.
-Te-a moleşit masa asta, nu?râde el de ea.
-Cam aşa ceva. Acum m-aş băga în pat şi gata!
-Păi cine te opreşte?
-Şi cine strânge? Strângi tu?!
-Strângem mâine amândoi.
-Las’... Lasă că strâng eu după ce fumez. Nu lăsăm pe mâine, şti că nu-mi place, mai zice ea sprijinându-şi coatele pe pervazul geamului deschis suflând fumul albăstrui afară unde fu împrăştiat pe loc de vânt.
Aproape că înghiţi al doilea fum când vede, pentru o fracţiune de secundă, prin geamul întunecat ce dădea tot spre curte, al camerei încuiate, o siluetă albicioasă.
Se îneacă şi tuşeşte tare oprindu-i-se respiraţia. Ştefan din doi paşi e lângă ea şi după ce o loveşte uşor după ceafă o face să-şi revină. O ajută să se ridice lângă geam ca să respire câteva guri de aer proaspăt.
Ochii ei roşii şi înlăcrimaţi începeau să-şi revină.
-Vezi ce păţeşti dacă fumezi, o ceartă el.
-Am văzut ceva în camera aia, se agaţă ea de gulerul lui cu amândouă mâinile. Sincer îţi spun, de aceea m-am înecat. A fost cineva în dreptul geamului. Când m-am uitat acolo s-a ferit brusc, dar tot l-am văzut!
-Un bărbat?!
-Nu ştiu...! Pe cuvânt, îţi spun, doar nu mă joc acum! Era îmbrăcat cu ceva ce părea un halat descheiat sau aşa ceva, în orice caz, deschis la culoare. Nu te mint l-am văzut. Parcă stă şi mă urmăreşte pe oriunde merg. Mai întâi când ai coborât tu cu bubuiala aia şi acum aici!
Fără să stea să se gândească prea mult, Ştefan, cuprins d eun val de adrenalină şi furie, deschide nervos uşa ce dă spre holul întunecat, îl străbate cu paşi repezi şi apăsaţi, apoi bate cu pumnul în uşa camerei încuiate.
Bum..! Bum..! Bum..!
-Băi, care eşti acolo! Te-ai pus să te joci cu noi, bă! I-a ieşi tu afară să stăm de vorbă, să vorbim aşa, ca între bărbaţi! Bum...! Bum..! ,mai dă el cu pumnul în uşă apăsând totodată pe clanţa, dar uşa rămase închisă, iar dinăuntru nu răzbăte niciun zgomot. Ascultă, bă amărâtule!continuă el pornit. Dacă mai te joci de-a sperietoare cu noi, trec şi prin uşa asta şi prin tine! M-ai auzit, laş nenorocit!îşi varsă el năduful şi încheind cu un picior bine plasat în mijlocul uşii ce se scutură din încheieturi.F___ţi mama ta de nenorocit!!
Carmen îl apucă de mână trăgându-l până înapoi în bucătărie.
-Opreşte-te! Acum indiferent cine-o fi sper c-a înţeles mesajul!
Ştefan mai trage câteva înjurături ameninţând cu pumnul încleştat uşa ce abia se mai vede din întunecimea holului.
#626570 (raspuns la: #626569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
5 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:37:43
Câteva minute bune se lăsară amândoi pe pat incapabili să-şi spună ceva. Se uitau unul la altul şi într-un sfârşit Ştefan zâmbii.
-Ce m-a luat valul, zice el...hihihi... Oare cu cine m-am certat. Poate nu-i nimeni acolo...hahahaha...
Carmen râde şi ea, dar nu cu aşa încredere.
-Eu îţi spun că am văzut pe cineva. Acum, că se joacă cineva, sau sunt nişte aurolaci din ăstia ce-şi petrec noapte p-aici, asta nu ştiu. Oricum, peste noapte vreau să punem un scaun la uşă la bucătărie, aşa, ca să fiu eu liniştită.
-Ei că asta le-ar mai trebui, să încerce să vină aici. păi nu-i fac praf! Dacă întradevăr e un idiot din ăsta, păi mai întâi îl fac praf şi apoi îl dau pe mâna poliţiei.
-Îmi trebuie la baie, schimbă ea subiectul. Vii cu mine?
-Normal! se ridică el.
-Şti ce, eu pun scaunul la uşă acum, zice ea fixându-l în aşa fel încât uşa care se deschidea spre interior să nu poată fi deschisă decât forţat.
Încuiară uşa şi ieşiră. Pe casa scărilor era lumină, aşa că nu întâmpinară greutăţi să ajungă la baia de rezervă. Nici aici nu era decât apă rece, dar asta nu mai conta atât de mult. Pe drum, Ştefan glumi iar legat de lupta asta a lui cu „morile de vânt”. Îşi râde singur de el, dar recunoaşte că şi-a ieşit din fire.
-Când cineva se leagă de tine, va avea de-a face cu mine, o copleşeşte el cu atenţia ce i-o acordă.
Ea îl bate pe spate râzând.
-Aşa bărbat mi-am dorit întodeauna. Unul care să mă apere!
-Asta şi ai, întăreşte el umflându-şi pieptul ca un cocoş înaintea luptei.
Se întoarseră cu dispoziţia schimbată în bine. Totul trecuse şi se pare că acordaseră prea mare atenţie ceva ce nu există. El se trânteşte pe pat care scârţâi jalnic sub greutatea lui.
-Hai aici, tu, comoară a mea, face el către ea semn din deget să vină lângă el făcându-i şi complice din ochi.
Ea îşi scoate pantofii aruncându-i cât colo prin cameră.
-Stai o secundă, îi răspunde ea veselă scoţându-i limba. O gură de apă să beau şi... dar se întrerupse brusc rămânănd ca o stană de piatră în pragul bucătăriei.
-Ştefan. Hai aici, zice ea sec, pe un ton serios.
-Ce mai e? se ridică el ca împins de un arc
Vine lângă ea şi pe moment nu înţelele nimic. Bucătăria era aşa cum o lăsaseră.
-Ce e? întreabă nedumerit.
Ea dă din cap arătând ceva în faţă.
-Ce e?
-Scaunul.
Un scaun era lângă masă, celălalt răsturnat în mijlocul bucătăriei.
-Scaunul...?repetă el mecanic
-Când am ieşit l-am fixat bine lângă uşă. Cum a a juns aici? ridică ea privirea rece spre el.
Ştefan împinge cu piciorul scaunul din drum şi cu o mână sigură deschide uşa ce dă spre camera încuiată. Totul era aşa cum lăsaseră. În afară de scaun, totul era normal.
-Sigur ai pus scaunul la uşă? o întreabă el să fie sigur.
-Da!
Încet, se apropie de uşa camerei şi apasă brusc pe clanţă. Uşa se zgâlţâie doar rămânând nemişcată, încuiată.
-E încuiată, îi spune el întorcându-se lângă ea.
-Am văzut, dar cineva a mişcat scaunul. L-am pus bine. Ca să-l mişte de aici trebuia să forţeze uşa, să se audă zgomot..
Ştefan se apleacă asupra scaunului privindu-l atent şi pipăindu-i picioarele fragile de lemn, dar nu se vedea nicio urmă de violenţă. Dă din cap în sens negativ, ca să înţeleagă şi ea că nu a găsit nimic.
-Ce naiba se întâmplă aici? mormăie ea.
-Fi liniştită. Indiferent cine ne face asta, vom afla noi.
-De asta mă şi tem, răspunde ea surprinzându-l. Zici că bătrâna aia, bunica lu’ ăsta, a proprietarului ăsta, a murit la spital?
-Da, aşa mi-a spus, minte el. Era internată de ceva timp... Stai puţin! Doar nu vrei să spui că... Nuu, nu există aşa ceva... nu exista aşa ceva, dă el din cap rânjind ironic.
-Cum îţi explici atunci?
-Nu ştiu... Chestia cu bufnitura e explicabilă. Că ai văzut ceva la geam,e explicabil, dar şi îndoielnic.
-Deci tot nu crezi ce am văzut?! sare ea cu gura răţoindu-se la el.
-Te rog, lasă-mă să continui ce am de spus, apoi zici tu, da?!
Ea gesticulează nervoasă întorcându-i o clipă spatele.
#626571 (raspuns la: #626570) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
6 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:38:45
-Deci, cum am spus, ceea ce ai văzut la geam e explicabil, dar la fel de bine te puteai înşela.
-Şi cum o explici?! îşi întinde ea nervoasă bărbia spre el.
-Simplu. Cineva îşi râde de noi. Cineva o fi dincolo, dar nouă ni s-a spus că nu putem intra, dar e posibil ca dincolo să fie cineva care râde de noi, sau îşi bate joc de noi. Simplu, nu!
-Şi asta cu scaunul?!
-Asta nu o pot explica încă, dar sunt sigur că şi asta are o explicaţie logică.
-Vrei să spui că nu am pus eu scaunul? Crezi că-s nebună?!
-N-am spus asta! Nu te cred nebună, dar nu cred nici prostia asta cu spirite sau...fantome, ori cum le vrei zice! Bazaconii care prind...
-Prind ce?
-Prind minţilor limitate, şopteşte el fără să vrea.
-Aşaa..! Exact cum am bănuit! Mă faci nebună şi proastă.
Zicând asta ea îi întoarce spatele trântindu-se în cealaltă cameră pe un scaun şi rămase acolo cu genunchi ridicaţi până sub bărbie. El vine ruşinat după ea vorbindu-i blând.
-Carmen... Şti bine că n-am vrut să te jignesc... Acum înţelege şi tu, ce vroiai să spun? Cum să existe fantome din astea. Şti bine că doar bătrănii noştri mai credeau în aşa ceva. Noi suntem, sau ne pretindem a fi, oameni cu şcoală, nu mai credem în prostiile astea.
-Te rog să taci! Îi zice ea scurt. Ai vorbit destul.
Ştefan ridică din mâini în semn de neputinţă şi se lasă să cadă cât îi de lung pe pat. Astfel iniştea pune stăpânire peste tot apartamentul.
Că trecuse o jumătate de oră, sau o oră, nici unul nu ştia, doar că Ştefan se ridică mânat de un gând bine pus la punct.
-Am să deschid blestemata aia de uşă!
Carmen se trezeşte ca dintr-un vis.
-Ce vrei să faci?
Dar Ştefan deja îşi cântăreşte în palmă un cleşte briceag ce-l purta mereu când pleca în excursii.
-Nu fă o prostie Ştefane. Nu e casa noastră.
-Voi deschide uşa aia.
-Nu fă prostia asta. Dacă e întradevăr cineva dincolo?
-O voi deschide încet, fără să o forţez prea tare. Dacă ei îşi permit să se joace cu noi, atunci să ne jucăm şi noi cu ei.
-Şi dacă nu-i nimeni dincolo?
-Dacă nu-i, cu atât mai bine. Măcar ştim că nu avem de ce să ne mai temem, mişcă el braţele cleştelui evident în ceea ce vrea să facă.
-Ok. Hai, zâmbeşte ea cu accent sadic. Hai să lămurim problema.
Încet, fără să facă gălăgie şi fără să mai aprindă lumina în bucătărie, se strecoară păşind rar şi fără zgomot. Îşi lipesc uşor urechea de uşa camerei misterioase, dar liniştea era atât de adâncă, de reală, încât părea palpabilă. Cu degetele întinse, Ştefan pipăie broasca de la uşă. Se uită pe gaura cheii, dar îşi dă seama că e blocată cu ceva. Cu infinite precauţii apasă pe mânerul clanţei. Milimetru cu milimetru. Brusc pare că începe să scârţâie, aşa că îi dă drumul la fel de uşor. Desface partea cu surubelniţă de la briceagul polivalent şi desface suruburile. Spre uimirea lui, partea cea mai grea, desfacerea suruburilor se pare că merge cel mai uşor. Trei din patru şuruburi îi cad în palmă şi le bagă frumos în buzunar, să nu le piardă.
Carmen repiră tot mai precipitat cu fiecare clipă care îi duce mai aproape de deschiderea uşii. În schimb el transpiră. Un fir de sudoare îi coboară de pe frunte pe nas gâdilându-l îngrozitor. Se scarpină cu năduf aproape julindu-şi pielea.
Carmen se lipeşte de el strângându-i antebraţul în mâinile ei.
-Dă-mi drumul, îşi smulge el mâna încet. Am cam terminat,îi şopteşte la ureche.
-Gata? Întreabă ea tremurând fără să-şi poată stăpâni emoţiile. Putem intra?
-Trebuie să-i trag una, dar destul de uşor şi se va deschide.
-Şi dacă e cineva...?
-Dumnezeu cu mila. Asta e. Ei au început. Dă-te un pic înapoi, o împinge el cu mâna să-şi poată lua avânt.
Din scurt, cu forţă, se izbeşte cu umărul de uşă în dreptul broaştei şi uşa se deschide brusc. În primul rând un miros greu, de mucegai, aer închis şi hoit îi izbi în nas încă înainte să păşească înăuntru. El tuşi şi cu piciorul împinge uşa larg către perete. Carmen îşi duce instinctiv mâna la nas.
-E cineva?! întreabă el cu voce tare.
În cameră era o dezordine de nedescris. Pe un pat de lângă peretele opus trona un morman de haine aruncate talmeş-balmeş unele peste altele. Pe jos alte haine, hârtii şi resturi străvechi de mâncare. Un dulap
#626572 (raspuns la: #626571) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
7 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:39:46
gol, zăcea cu uşile deschise. Într-un colţ, o mică măsuţă era şi ea încărcată cu ceva nedefinit, părea a fi totuşi resturi alimentare. Carmen scoate un ţipăt scurt când observă o sfoară ruptă , din care ieseau fire, atârnând de lustra din tavan. În toată camera puţea îngrozitor. Mai exista o uşă, întredeschisă, care pare să fie sursa principală a putorii. Imediat îşi dădură seama că acolo trebuie să fie toaleta nefuncţională. Altă uşă care să facă legătura din această cameră şi altă ieşire nu mai era Totul seamăna a depozit. Exact la asta se gândi şi Ştefan.
-Să ieşim naibii de aici, zice el. Camera asta-i un depozit. Ăsta a adunat aici tot ce nu a putut încă arunca. Să ieşim naibii de aici!
Carmen ţine de uşă până ce reuşi el să refacă cât de cât încuietoarea. Puse suruburile înapoi doar pe jumătate şi scutură uşa. Vede că ţine şi o lasă aşa, apoi trecură în bucătărie închizând uşa dinspre hol. Carmen se repezi la geam şi începu să respire adând, cu nesaţ aerul rece şi curat.
-Bleahh... Doamne ce puţea!
-Cred că foloseşte camera pe post de depozit sau ce. De asta nu închiriază tot apartamentul.
-Ce dracu atârna acolo de tavan? Ai văzut?
-Da... Cred că e de la lustră, ceva cablu... Acum eşti mulţumită?! Ai văzut că nu e nimic deosebit acolo. Totul nu-i decât un afurisit depozit.
-Am văzut. Totuşi...
-Totuşi ce?
-Eu ce am văzut atunci?se scarpină ea în creştetul capului ca şi cineva care se gândeşte la rezolvarea unei probleme. Căci ştiu că am văzut ceva.
-Nu începe iar. Te rog. Ai văzut acum că nu e nimic acolo, o atenţionează el cu un deget ameninţător îndreptat spre ea.
-Am văzut...am văzut...
Reuşiseră să lămurească oarecum problema. Un timp se mai fâţâiră prin cameră, apoi oboseala îşi spuse cuvântul . Carmen, îşi mai aprinse o ţigară în timp ce Ştefan se strecoară cu mare desfătare sub cearceaf. Se făcuse frig de-a binelea afară, aşa că, tremurând, Carmen îşi aruncă ţigara pe jumătate fumată şi se retrage, nu înainte de a fixa cu coada ochiului geamul camerei depozit. Privirea i fixă oarecum irezistibil pe geam, cu toate că simţea încă o teamă profundă, dar acum nu vede nimic în afară de un geam murdar. Zâmbeşte. Se bucură că avuse curaj să se uite acolo unde înainte văzuse ceva inexplicabil. Poate aşa s-a ridicat valul fricii. Închide geamul şi se strecoară, ca un şarpe, în pat lângă Ştefan, lipindu-se adânc la pieptul lui. Oricum lăsaseră lumina aprinsă.
Amândoi tresăriră în aceiaşi clipă. Apa care curge trasă la baie se aude foarte clar preţ de câteva secunde bune. Aşa cum sunt întinşi se uită unul la altul.
-O mai fi adus ăsta nişte turişti, face el ridicând din umeri.
-Ştefane..!
-Ce-i?
-Baia de jos nu se aude aici!
-Ce vorbeşti?! În clădirea asta şi pe aşa o linişte... Fi sigură că de jos s-a auzit. Măcar acum poţi fi liniştită că nu mai suntem singuri în clădire.
O undă de îndoială străfulgeră totuşi prin sufletul lui. Acum îşi dă seama că s-ar putea ca nu de jos să se fi auzit. O lucidă şi scurtă gândire îl face să se cutremure, dar nu-i spune ei. De ce să o înfricoşeze mai mult decât e cazul, nu destul e speriat el acum. Îşi aduce aminte că jos, după ce fusese la baie, el aruncase apa cu o găleată pusă acolo exact în acest scop căci sistemul normal de tras apa era defect. Care să fie şansele ca cineva să fi reparat toaleta acum în toiul nopţii.. Se uită la ceas. Era ora unu şi douăzeci de minute.
-Cât e ora? întreabă şi Carmen ridicându-se în capul oaselor.
-E unu şi douăzeci... Culcă-te la loc. Vedem dimineaţă cine sunt cei ce s-au mutat aici, o minte el frumos.
La început uşor, apoi tot mai tare, se aud nişte bocănituri, ca şi cum cineva bate ceva în zid, în perete. Loviturile curg monoton şi ritmic, apoi se opresc brusc.
Ştefan se dă jos din pat cu alura unui om ce se trezeşte dimineaţa să meargă la muncă. Rămâne o clipă pe marginea patului apoi îşi îmbracă pantalonii şi îşi i-a bluza.
-Unde mergi?îl întreabă ea.
-Să-mi fac o cafea.
-Acum?
-Da’ ce are?
Minte. Nu are nevoie de cafea, dar nu-i venise altă idee.
-Păi îţi fac eu!se oferă ea.
#626573 (raspuns la: #626572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
8 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:40:45
-Stai numai liniştită, o forţează el să rămână în pat. Rămâi aici, nu plec decât dincolo.
Trecând dincolo, Ştefan se repede la geam. Îl deschide şi se uită spre camera misterioasă, dar nu vede nimic. Întuneric şi linişte. Îşi duce mâinile la faţă în încercarea de a alunga acest coşmar, de a şterge imaginea ce o simte în minte.
Afară, vântul sufla cu putere suierând sinistru, mai ale prins în în capcana de caramidă a curţii. Face câţiva paşi spre uşa ce dă pe holul întunecat, dar nu are putere să deschidă uşa. Consideră că e mai bine s-o lase aşa. Las’ că vine dimineaţa şi va rezolva el problema, gândeşte punându-şi mecanic un pahar de apă. De dincolo o aude pe Carmen cum se foieşte în pat. Îşi prinde fruntea în mână, deşi nu-l doare capul, dar aşa nu mai merge. De continuă cu frica asta, îşi va pierde minţiile La urma urmei nu e decât o casă veche, deci e normal să pocnească din toate încheieturile şi să se audă tot felul de sunete. E o casă goala, ce naiba. Orice zgomot , chiar din vecini poate fi amplificat între aceste spaţii mari libere. Dă pe gât fără poftă paharul de apă şi se reîntorce în pat cu sufletul uşor. Se aşează lângă ea întinzându-se cât e de lung. Carmen se joacă mângâindu-i bărbia ţepoasă, apoi îl priveşte blând zâmbind oarecum forţat.
-Vreau să plecăm de aici. E întradevăr o casă mare, nu plătim nimic, dar nu-mi place locul. Poate dacă mai erau şi alţii în casa asta, mai zic, dar aşa, şi cu toate ciudăţenile astea... Vreau să merge la un hotel motel ce-o fi, oriunde găsim loc, măcar astea două zile să le stăm liniştiţi.
-Hai să-ţi spun, se răsuceşte el spre ea cuprinzând-o cu braţul peste mijloc. De fapt nu este nimic aici. Gândeşte-te că dacă cineva, vre-un vecin, din casa alăturată ar bate la el în casă, aici s-ar auzi la fel, căci e mult spaţiu gol, înţelegi?! E ecoul... Acum ai văzut şi tu că nici în camera aia nu e nimic. Suntem oameni maturi, doar nu ne speriem de aşa ceva, unde mai pui că stăm tot timpul cu lumina aprinsă.
-Atunci cum îţi explici?
-Crezi că-mi mai bat capul cu asta? Nuu, nu mă mai interesează. Mi-e greu să dau o explicaţie logică şi exactă, aşa că mai bine nu-mi mai bat capul şi gata.
-Bună gândire ai. Eu sincer cam îmi fac griji. N-am venit aici să vânez fantome, ci ca să mă simt bine, doar că ... În fine, s-o lăsăm moartă. Ai făcut cafea?
-Nu. N-am mai avut chef. E prea frig acolo.
-Fac eu. Acum că mi-a trecut somnul chiar am chef de o cafea caldă, sare ea peste el şi îmbrăcându-şi la repezeală, înfrigurată hainele ce zăceau azvârlite pe jos.
Ştefan îi urmăreşte paşii unduitori fluierând admirativ după ea, apoi râzând îşi trage pătura peste cap să nu-i vadă reacţia.
Focul ardea încetişor sub ibricul în care apa începuse să se încreţească mărunt. Carmen îşi strânse mâinile la piept să se mai încălzească. Se învârte prin bucătărie şi încearcă cu disperare să nu se uite pe geam, cu toate că o atrage ca un magnet. Cedează ispitei şi aruncă o scurtă privire pe furiş. Nu vede decât întunecimea nopţii. Se întoarce cu spatele gândind la cele spuse de Ştefan. E oare poşibil ca ea, om normal şi cu mintea întreagă să cedeze în faţa unei asemenea idei absurde. Îşi zâmbeşte. Se uită iar pe geam. Îi vine să strige sus şi tare că nu-i e frică... Cafeaua se umflă în ibric şi cât p-aci să de-a pe-afară. O i-a de pe foc învârtind cu o lingură. Aburii calzi şi plăcut mirositori împânzesc aerul în ambele camere.
-Miam , miam, ce bine miroase, strigă Ştefan din vârful patului.
-Vrei?!
-Păi, normal! La cum miroase...
-Stai că-ţi pun să se răcească puţin, zice ea turnându-i într-o cană apoi deschide larg geamul punând cana pe pervaz în bătaia vântului rece. În două minute se răceşte şi-i aduc.
-Chiar te rog!
Ochii ei se plimbă prin curtea măturată de rafalelel vântului. Îşi imaginează că ar fi chiar frumos aici dacă cineva ar avea grijă şi ar amenaja locul. Clădirea nu-i chiar urâtă, doar că nu e întreţinută. Privirea i se urcă de-a lungul pereţilor scorojiţi. Toate încăperile sunt cufundate într-un întuneric greu şi tăcut. Învârte uşor în cana lui Ştefan. Inevitabil privirea îi alunecă spre camera învecinată.
Ochii i se măresc de groază, buzele i se contractă iar inima încetează o clipă să-i mai bată, şocul smugându-i un spasm, cana cu cafeaua aburândă răsturnându-se peste geam, căzu în curte. Din spatele geamului, o arătare o privea direct, cu faţa semadă lipită de geam. Părul cărunt împrăştiat îi cădea peste umeri, faţa osoază, alb-cenuşie, cadaverică, cu ochii mari înfundaţi în orbite o fixau demonic. O pelerină
#626574 (raspuns la: #626573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
9 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:42:01
albă îi acoperea umerii arătării căreia nu i se vede decât jumătate din trunchi.
Ţipătul ei prelung îl face pe Ştefan să sară din pat. Ţâşneşte spre bucătărie alunecând pe podea şi julindu-şi genunchiul. O vede pe Carmen cum stă cu mâna întinsă spre geamul vecin, tremurând din toate încheieturile şi incapabilă să spună ceva. Era albă ca varul. Reflexul lui îl face să-i tragă o palmă pentru a o scoate din acest şoc. Ea reacţionează şi cade grămadă la picioarele lui. Lăsând-o jos pentru o clipă, se repede să vadă, doar că nimic nu este acolo. Camera e învăluită în întuneric şi linişte. O ridică cu greu apucând-o de subsuoară şi o duce pe pat. Era plânge încetişor, are ochii tulburi plini de lacrimi. Tremură încă scuturată de frisoane. El îi prinde faţa în palme forţând-o să se uite în ochii lui.
-Ce s-a întâmplat?întreabă încet. Îmi poţi spune ce ai văzut? Eu n-am mai văzut nimic.
Carmen dă din cap că nu, iar Ştefan nu înţelege.
-Ce, nu? N-ai văzut nimic acolo?
Ea dă din cap că da.
-Deci ai văzut ceva dincolo? În camera acolo?
Ea dă din cap afirmativ cu lacrimile siroindu-i încet pe ambii obraji.
-Ce a fost, eu n-am mai văzut nimic?!
-Ci...ci...cineva...bâlbâie ea. Se..se uita la mine.
-Ai văzut pe cineva acolo, la geam care se uita la tine? Ce era, bărbat, femeie...
După ce le zice „femeie” ea dă din cap mai tare.
-Femeie...?!
-Bătrână, şopteşte ea trăgându-şi sufletul şi respirând adând. O bătrână, lângă geam, se uita la mine. Părea ca una moartă.
-Moartă se uita la tine? Adică arăta ca o moartă?!
Ea dă din cap că da.
-Uite cum facem. Linişteşte-te acum, mâine la prima oră plecăm de aici, bine? Eu n-am mai văzut nimic, dar te cred. Am să urmăresc, poate mi se arată şi mie. Orice ar fi, nu ai de ce să te temi, sunt cu tine şi nu poate să-ţi facă nimic. Aici nu are putere.
Nici nu apucă el să-şi ducă vorba la sfârşit când o izbitură puternică se aude în uşa din camera depozit. Lovitura se repetă la fel de puternic, cu violenţă.
Ştefan sare în picioare şi apucă un picior de lemn rupt cine ştie de unde, ce zăcea lângă uşa de la intrare.
-Vă arăt eu vouă cum să vă bateţi joc, îşi mârâie înfuriat la culme.
Deschide cu brutalitate uşa ce dă spre hol... Scaunul din bucătărie îl loveşte cu putere sub genunchi aproape răsturnându-l. Prostit se uită la scaunul ce fusese o clipă înainte în mijlocul bucătăriei. Nu mai înţelege nimic! Geamul deschis se trânteşte brusc, cu violenţă, rupându-se, iar sticla sfărâmată căde ploaie asupra lui şi-l răneşte uşor pe obraz şi nas. Se târăşte de-a buşilea către perete la adăpostul uşii, dat uşa, ca posedată îl prinde într-o serie de lovituri cel rănesc la tâmplă şi aproape să-i frângă graţul cu care încearcă să se apere. Se ridică ca împins de un resort. Carmen, care nu înţelege nimic, se uită la el incapabilă să înţeleagă.
Ştefan se repede şi o cuprinde de umeri. Ea îi şterge cu palma câteva firicele de sânge ce-i siroiau din obraz şi nas.
-Plecăm acum! Îmbracă-te!
Noaptea rece îi învăluia făcându-i să tremure, dar avea darul de a-i ţine treji. Trăgeau după ei bagajele împachetate la nimereală într-o grabă ce friza nebunia. Abia îşi luaseră cele câteva haine uşoare pe ei. Strada pustie era bătută de rafale de vânt, iar picuri mici le cădeau în creştet , apoi pe braţe, pe faţă... Începuse să plouă mărunt. Un taxi opri lângă ei, şoferul măsurându-i atent şi circumspect.
-Ne puteţi duce la cel mai apropiat motel sau motel? îl întreabă Ştefan cu o voce stinsă.
-Urcaţi...le, răspunde acesta după câteva secunde.
În spate, Carmen se ghemui în braţele lui tremurând. Ochii ei, roşii, i se închid obosiţi obosiţi şi grei. Ştefan priveşte înainte prin parbrizul stropit de ploaie. Ştergătoarele îl prind ca într-un joc stupid, urmărindu-le mişcarea ciclică şi acel scârţâit specific al cauciucului uzat.
-Ştiu un motel ieftin, vă pot duce acolo...
-Bine, răspunde Ştefan încet.
-Nu ştiu cine sunteţi, de unde veniţi, dar mai bine că nu v-a venit ideea să înoptaţi în casa aia mare de acolo de pe dreapta. Aia se zice că-i bântuită. Acolo s-a spânzurat o bătrână, cu mult timp înainte. Casa rămase acum fiului sau nepotului ei, aşa ceva, doar că ăla a fost găsit mort seara trecută... Despre casă se spun numai prostii din astea.
#626575 (raspuns la: #626574) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
10 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:43:52
Acum, sincer eu nu cred că-s adevărate, vorbe bune să sperie copii, sau să atragă amatorii de senzaţii tari.
Soferul nu se mai oprea. Turuia încontinuu vorbe pe care ei nu le auzeau. Carmen aţipise. Ştefan îşi întoarce capul. Priveşte cum maşina se depărtează de casă. Undeva, la etaj o lumină pâlpâi preţ de o fracţiune de secunde, apoi se stinse cufundând totul în negura nopţii.

Sfârsit


PS. Nuveleta este scrisa in 1996, iar toate greselile, de orice natura, imi apartin exclusiv!
#626576 (raspuns la: #626575) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de INSULA ALTUIA la: 31/12/2011 20:53:46
o sa citesc cind timpul imi permite,LA MULTI ANI !!!

Cu sanatate!
#626580 (raspuns la: #626576) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...