Vacanta la bunici

Sora mea era soferul, ca era mai priceputa intr-ale cirmuirii:), si de cele mai multe ori reusea sa ne scape de gardurile vecinilor suparati ca tot reparau dupa noi, ca eram o ceata in toata puterea cuvintului...

Sanie, zapada, batai cu bulgari, pina am amortit de frig; m-am intors singura acasa (la bunici), ca ea era mai rezisenta si n-am putut-o dezlipi de pirtie:) am intrat in casa, iar bunica, dojenindu-ma blind ca nu mai ispraveam cu sania, imi framinta miinile intre ale ei sa ma incalzesc... bunicul mi-a dat cana lui sa iau o gura vin fiert, un vin aproape negru, puternic si care umplea camera cu aroma lui...

Ca sa nu mai fiu suparata ca gerul si umezeala din incaltari m-au impins in casa, bunica mi-a impletit doua codite negre si vesele, din care ieseau suvite, parul fiind mult prea scurt, iar eu mult prea incapatinata sa renunt la ideea de a fi o adevarata domnisoara:))

Lemnele trosneau in soba, iar eu priveam afara cu nasul lipit de geam, abia asteptind a doua zi sa o iau de la capat, bucuroasa ca n-aveam altceva de facut decit sa ma joc in zapada si sa stau cu bunicii...

Ma apropii de colinele copilariei mele si simt emotia, nostalgia, ca de fiecare data. Acum imi amintesc de o iarna geroasa... inghetase bocna lacul de langa satul bunicilor mei, iar eu tocmai primisem o pereche de patine. Tare mult imi doream sa plutesc pe gheta, asa ca, dupa ce m-a infofolit bunica intr-o broboada maronie, sa nu-i inghete gatul si urechile copilului, am fugit spre lacul inghetat. Acum, cand ma gandesc, cred ca eram tare caraghioasa, dar niciodata nu m-am simtit mai libera ca atunci. Lacul ere pustiu, nimeni nu se incumeta sa iasa afara pe asa un ger si nici nu aveau de ce. Alunecam pierduta in visele mele , din cand in cand ma ancoram in prezent, ma bucuram din plin de fiecare clipa si ma simteam Craiasa Zapezii, Zana Zanelor, cea mai frumoasa balerina... lumea toata era a mea si eu eram a lumii, si nimic nu tulbura atunci fericirea mea de copil...

>:D<