-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Interviu cu Cristina Nemerovschi realizat de Ioana Vighi (partea a doua)


de morgothya la: 22/02/2012 18:37:39
voteaza:
(continuare)

Pe lângă fanii pe care mi i-a câștigat cartea, ea a mai făcut un lucru minunat, și anume a fost foarte pe sufletul unor oameni pe care îi admir de pe vremea când nu-mi trecuse prin cap că voi scrie o carte sau că voi scrie în general. Mulți dintre scriitorii mei preferați au citit cartea și au apreciat-o. Asta înseamnă enorm pentru mine, și este fără-ndoială unul dintre motivele pentru care mă bucur tare mult că am publicat-o. Emoția pe care am avut-o citind impresiile acestor oameni despre romanul meu va fi mereu una dintre cele mai frumoase amintiri ale anilor ăștia. Și, pe lângă amintire, va fi și o certitudine de un anumit tip… chiar dacă asta ar putea să sune ca o afirmație arogantă.


La capitolul dezamăgiri, mult mai mult decât reacțiile nejustificat și gratuit agresive la apariția cărții, venite din partea necititorilor ei, m-a deranjat descoperirea gradului uriaș de prostie care subzistă la periferia literaturii. Sunt acolo acei oameni care țin de ani de zile piciorul ridicat, pregătit să pășească fix pe granița care, odată trecută, îi transformă în autori. Oamenii care au impresia că se pricep la literatură, că știu să deosebească valoarea de nonvaloare – aici intră indivizi care se chinuie de 10 ani să păcălească un editor să-i publice, diverși așa-ziși critici cu mentalități provinciale, comentatorii pe diferite forumuri/site-uri, o faună destul de diversă. Chiar a fost o revelație pentru mine chestia asta, nu-mi imaginam că oameni atât de proști și cu atât de multe prejudecăți se țin cu dinții de fusta literaturii. Nici până în prezent nu mi-am dat seama care ar fi, totuși, scopul pentru care o urmăresc cu atâta aviditate, din moment ce e evident că nici n-o înțeleg, nici nu-i pasionează cu adevărat.

Am avut polemici foarte dure cu astfel de indivizi, și nu doar în legătură cu cartea mea. Aș lua oricând apărarea oricărei cărți bune sau aproape bune în fața unor astfel de specimene, indiferent cine e autorul cărții, chiar dacă nu-mi e prieten, chiar dacă poate nici nu mă dau în vânt după el. Asta pentru că un om fără lecturi, fără discernământ, fără cunoașterea corectă a limbii în care se exprimă, fără inteligență și intuiție nu are o VOCE și nu trebuie lăsat să creadă că o are. M-am trezit brusc, după publicarea cărții, în fața unei grămezi de excremente foarte urât mirositoare, excremente care vociferau jignite că “am avut tupeul și nesimțirea” să scriu o carte altfel. Multe lucruri pe care le-am experimentat din interacțiunea cu ele nu le-aș fi crezut în veci dacă mi-ar fi fost povestite de altcineva. Le-aș fi crezut pur și simplu proiecțiile unei minți bolnave.

România trăiește în multe privințe – în special când vine vorba despre moralitate și despre discrepanța uriașă între ceea ce simțim/gândim de fapt și ceea ce vrem să creadă ceilalți despre noi că simțim/gândim – într-un dulce și deconcertant, prin naivitate, medievalism. Mă amuzam de curând amintindu-mi ceva ce spusese Ștefan Bolea într-un interviu mai vechi: că i-ar fi plăcut să trăiască pe vremea vânătorilor de vrăjitoare, pentru că ura și opacitatea maselor față de ceea ce nu înțeleg l-ar fi motivat foarte mult. Dacă stăm să ne gândim, nu ne-am îndepărtat, ca structură spirituală, prea mult de acele vremuri.

Adevărul este că lumea literară e foarte diferită atunci când o privești din afară, față de ceea ce descoperi când o privești pe dinăuntru. Odată ce intri în interiorul ei, chiar e o nebunie, se întâmplă niște lucruri pe care nici nu ai cum să le povestești celor de afară, pentru că te-ar crede nebun și ar începe să-și facă griji pentru tine. De asta, un număr mare de scriitori, după debut, sunt pe bună dreptate dezamăgiți și se întreabă dacă are rost să continue pe drumul ăsta. Cei nu tocmai rezistenți ajung la concluzia că e o luptă care în final nu merită și abandonează, ceea ce e foarte trist, pentru că talentul nu ține (și nici nu ar trebui să țină) de rezistența la imbecilitatea altora, de capacitatea de a te detașa de ea. Mă întreb uneori câtă literatură adevărată s-o fi pierdut din cauză că a avut neșansa să se nască într-o minte ce trăiește (poate printr-o ironie a sorții) într-o țară de retardați.


3.-Cum a fost experiența de a te pune în locul unui bărbat și a scrie atât de masculin? Mi se pare că surprinzi foarte exact și credibil mintea unui mascul de vârsta lui M., personajul principal din Sange satanic.

Nu a fost dificil, a decurs foarte natural. Ca o paranteză, acum am ceva dificultăți în a mă pune în pielea unui personaj feminin! Cu M. a fost foarte ușor și firesc, practic personajul este miezul cărții, de la el a pornit toată ideea și nici nu mi-am pus problema să scriu altfel decât din perspectiva masculină, a acestui personaj.

Am vrut inițial o provocare pentru mine, cu acest scris din perspectivă masculiună; mi-am dorit să nu fie facil, la îndemână, să fie mai degrabă ficțiune, transpunere, de la un capăt la altul, dar o ficțiune coerentă. Presupun că, până la urmă, obișnuindu-mă atât de mult cu personajul și intrând atât de bine în pielea lui, fiindu-mi ușor să văd lumea prin ochii lui, provocarea s-a evaporat undeva pe traseu… Sau nu, naiba știe.

Misoginismul lui M. l-am asimilat foarte natural, asta pentru că, pe de o parte, mă deranjează puternic feminismul și falsitatea pe care o propovăduiește iar, pe de altă parte, cred că orice tip superinteligent nu poate fi, măcar într-o anumită măsură, altfel decât misogin.

Firește, au apărut și vreo 2-3 voci care au susținut că personajul nu e credibil, pentru că romanul e scris de o femeie care nu are „coaie reale”. Sunt convinsă că, dacă aș fi semnat cartea cu un pseudonim masculin, nici prin cap nu le-ar fi trecut să-i conteste veridicitatea din perspectiva asta. Dar deh… oricum, la români o carte despre al cărei autor nu se știe mai nimic e judecată în proporție de 80 la sută (aici sunt optimistă, altfel aș fi dat un procent chiar mai mare) după copertă, titlu, editură, recomandarea de pe spate și poza autorului, dacă reușesc s-o dibuie pe net. Așa că, odată ce au văzut că ai nume feminin, automat vor porni cu prejudecata că scrii ca o femeie. Bine, asta nu e în întregime o prejudecată, experiența lecturii te învață că multe autoare chiar scriu altfel din cauză că sunt femei și au o viziune tipic feminină, dar mai sunt și excepții.

Explicația, sau cum să-i spun – poate secretul… intrării mele atât de ușor în pielea lui M. a fost că nu mi-am imaginat nici măcar o secundă, în timp ce scriam, cum va fi citită cartea. Scrisul la ea a fost în permanență menținut la stadiul de experiment, dacă iese ceva bine, dacă nu, asta e. Nu am simțit că mă privește cineva peste umăr, că are așteptări să scriu într-un anumit fel, și asta a însemnat libertate și joacă. Îmi mărturisea recent un scriitor că nu poate concepe o carte fără să aibă în minte figura unui potențial cititor… Ei bine, eu cred că tocmai fără figura asta în minte poți scrie necenzurat și autentic.


4.-Am văzut undeva, într-o recenzie, că Sânge satanic era, după spusele autorului recenziei, recomandat persoanelor insensibile. Eu, personal, aș zice că dimpotrivă, este recomandată tocmai persoanelor sensibile datorită nevoii de reîntoarcere la inocență, o nevoie care răcnește dincolo de toată nebunia și revolta lui M. Tu cum crezi/vezi că stă treaba, din inside?

Sunt complet de acord cu tine, este o carte în special pentru persoane sensibile; eu cred că unul din meritele ei este potențialul ăsta de a trezi cititorul, de a-l agresa dar cu o finalitate, cu un beneficiu, or asta nu poate funcționa decât dacă cititorul este deschis, permeabil. Unui individ care suferă de autosuficiență, care crede că deține toate răspunsurile fiindcă i le-au oferit alții pe tavă, nu aș avea de ce să-i recomand Sânge satanic. Și tocmai acest tip de individ, cu răspunsurile notate pe ușa frigiderului, este cel insensibil, cred eu. Iarăși, cartea are multe pasaje sentimentale, romantice și așa mai departe… deci e clar cam pe unde își întâlnește cititorii.

Bine, acum depinde și cum definim toată treaba asta cu sensibilitatea. Pentru mine, a fi sensibil înseamnă să te lași impregnat de tot ce există în jurul tău, să trăiești deschis la orice tip de provocări, să fii capabil să înveți ceva nou în fiecare zi din viață, să descoperi mult și intens. Dacă prin sensibil înțelegem doar o persoană care vomită când urmărește trailerul de la Saw (ăsta cred că este sensul în care autorul recenziei avertiza potențialii cititori), sau ca ăia care leșinau când citea Palahniuk din Bântuiții, atunci nu știu, poate că are dreptate:). Aici simt că este necesară o digresiune: dacă aș fi avut neșansa să mă număr printre acești oameni cu “stomăcele sensibile”, cum bine i-ai denumit tu, aș fi făcut tot posibilul să depășesc acest neajuns fiziologic, pentru că este inacceptabil să renunți de bunăvoie la o parte însemnată a artei doar din pricina unei indisponibități ce poate fi lesne educată și depășită.

Cred că arta va deveni din ce în ce mai agresivă, atât în ce privește conținutul, cât și prin forma sa și prin modurile prin care își atrage publicul. Nu pot decât să salut această direcție, deoarece numai prin ea arta își va putea recupera locul ei de drept în viețile oamenilor care s-au grăbit s-o dea pe ușă afară, ca pe ceva de care se pot lipsi. Numai fiind agresivă și insinuându-se în existența oamenilor, ea va reveni la rolul ei esențial. Arta trebuie să fie copilul care urlă și cere atenție, altfel părinții îl vor uita într-un colț și își vor urmări netulburați emisiunea preferată la televizor.

În plus, chiar dacă arta nu s-ar afla în situația asta ingrată de a fi nevoită să-și recucerească locul meritat în viața oamenilor, loc ce a fost luat între timp de supermarket, mall, reality show-uri, ea oricum ar trebui să fie agresivă, pentru că arta este o oglindă a vremii în care este concepută.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (3):


Cristina - de Baby Mititelu la: 23/02/2012 08:03:40
Am citit si partea a doua, cu interes, placere si curiozitate. Sunt uimita ca o fiinta asa tanara ca tine reuseste sa monteze si sa demonteze adevaruri respectiv falsitati intr-o lume atat de complexa ca cea de azi...Mi-e clar ca ai o minte luminata ce usor va face strada. Si, mai ales, ai curaj! :) Musai sa citesc cartea! Sunt in relatii complicate cu tara mea dar asta nu ma impiedica sa ascult si sa admir o voce ca a ta. Sunt de acord ca literatura trebuie sa urmeze o linie agresiva, sa fie un urlet, un strigat, un plans intr-un timp in care oamenii stau comod pe mediocritate, subcultura, pe o prostie aroganta...Intre un prost arogant si un destept arogant il voi alege pe destept, macar de la el am ce invata...
PS. Nu subestima invidia!!! Ea exista, se vede cu ochiul liber si mare parte dintre reactii au ca substrat aceasta pacoste omeneasca. Ti-ai ales un drum fascinant...sau poate ca drumul te-a ales pe tine...
#629953 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
baby - de morgothya la: 01/03/2012 22:56:29
multumesc pentru cuvintele frumoase :)

e adevarat, incerc pe cat pot sa ignor invidia, dar de multe e foarte agresiva si, chiar fara sa vrei, n-o poti trece complet cu vederea. cum spuneam si in interviu, am primit pana si amenintari cu moartea daca "voi mai indrazni" sa public o carte :)

in acelasi timp, nu pot sa am deloc respect si intelegere pentru omul invidios. poate si pentru ca niciodata pana acum nu mi-am dorit sa fiu in pielea altcuiva, indiferent daca acea persoana era mai bogata, mai faimoasa, mai tanara, mai sanatoasa, samd... eu cred ca invidia e o mare prostie, fiindca te impiedica sa evoluezi - in loc sa te schimbi pe tine, sa te faci mai bun, te consumi degeaba pentru reusitele altuia.

seara frumoasa, baby m. :)
#630255 (raspuns la: #629953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cristina - de Baby Mititelu la: 02/03/2012 08:00:17
Invidia e satanica! :) Nu ai ce intelege si respecta la ea, ajunge sa o recunosti, sa stii ca exista ca o cauza a agresivitatii. Eu am aflat tarziu in viata de existenta acestei bestii si mi-am tocit sufletul si nervii sa inteleg multe de ce-uri cand puteam foarte bine face altceva cu energiile...
Lipeste-te de oameni valorosi! De oameni buni, de oameni inteligenti, de oameni cu adevarat culti in adevaratul sens al culturii! De oameni educati! Ca sa ai forta sa mergi mai departe, caci drumul e lung.
Amenintari cu moartea? Nu ezita sa le denunti! Si nu te lasa intimidata de nimeni! Esti libera sa scrii, sa publici, sa ai succes, sa te faci auzita...
Stiu ca Romania e primitiva in mentalitate si cultura sufleteasca dar sunt convinsa ca exista, torturati, romani frumosi, curati, crescuti din tot ce a avut mai bun neamul asta...Deci, nu te poticni si mergi mai departe!
#630256 (raspuns la: #630255) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...