De-a mama si de-a tata

Cum se formează relaţiile între oameni şi mai ales acele complicităţi în care numai cei doi înţeleg despre ce e vorba?
Cât de mult ne suportăm unii pe alţii şi totuşi avem grijă unul de celălalt?
Câtă furie se poate acumula la o despărţire şi cât timp ne ia să ne revenim?
De ce ne refuzăm între noi pentru ca să ne răzgândim după aceea şi să complicăm totul?
Ne-am jucat de atâtea ori de-a mama şi de-a tata când eram mici şi singurele lucruri pe care le făceam era că femeia gătea şi avea grijă de bebeluş, tata mergea la muncă şi seara se termina în dormitor unde se proiectau copiii. Nimic altceva.
Lucrurile par extrem de simple prin ochii unui copil care nu vede subtilităţile. Pentru el sunt importante doar lucrurile principale, vede imaginea de ansamblu şi nu înţelege de ce se strică la un moment dat.
Suntem complicele celuilalt în fiecare zi în acest furt numit viaţă de familie. Şterpelim universului zile frumoase pe care ulterior le abandonăm ca să ne schimbăm partenerii de crimă existenţială.
Universul însă ne oferă tot ceea ce ne dorim, doar că pentru unele lucruri trebuie să aşteptăm foarte mult timp. Nu trebuie să ne fie frică să cerem ci doar că nu vom avea suficientă răbdare.
Să învăţăm să apreciem intimităţile, privirile cu subînţeles, zâmbetele scumpe sau gratuite, gesturile mărunte şi orice moment între el şi ea, pentru că este singurul nostru secret faţă de ceilalţi.
Jucaţi-vă frumos, să nu vă certe copiii! :)
http://rusbianca.wordpress.com/2012/03/08/de-a-mama-si-de-a-tata/