Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

“Sânge satanic ar putea chiar să devină o carte-cult” (recenzie de Radu Voinescu) - prima parte


de morgothya la: 11/03/2012 23:18:29
rezumat: recenzie la romanul Sange satanic
voteaza:
Romanul de debut al Cristinei Nemerovschi, Sânge satanic (Editura Herg Benet, 2010), a declanşat repede controverse. Să fi fost numai titlul – care duce către o sub-cultură principial indezirabilă, despre care ne-am deprins să aflăm mai cu seamă din materialele difuzate la detestatele (pe bună dreptate) ştiri de la ora 17.00 – şi tot ar fi fost de ajuns pentru a determina a priori mefienţe, aprehensiuni, respingeri. Atmosfera absurd-mizerabilă, ca în Trainspotting, de Irvine Welsh, extracţia periferică sau joasă a personajelor, caracterul şi conduita lor, mai ales ale celui principal, care este şi naratorul, dar în mod deosebit limbajul şi transcrierea lui au oripilat chiar şi scriitori cu nume azi, dar care, mai în urmă cu douăzeci de ani, militau fervent pentru un limbaj neacademic în literatură şi în anumite reviste.
Adevărul este că romanul acesta fără un fir epic propriu-zis (cum i s-a reproşat, între altele, şi e de neînţeles de ce ar fi trebuit să aibă neapărat unul, iar asta nu doar pentru că romanul modern – într-un anume fel, ne aflăm încă în modernitate, chiar dacă, eventual, aşa cum am mai scris în altă parte, prefixăm termenul cu „post-” – este, nu-i aşa!?, un gen proteic, ci şi pentru că nu ar fi deloc primul de acest fel) are toate ingredientele pentru a provoca şi reacţii de bună întâmpinare, mergând până la entuziasm, dar şi de respingere, chiar în notă vehementă. Noutatea cărţii, care propune o tehnică şi un limbaj (oricât de „crud”, nu frust şi, în ciuda tuturor durităţilor şi a vulgarităţilor abundente, deloc lipsit de ideatică), de o anumită inovaţie la nivel artistic, constituie pentru unii motive de a-i saluta apariţia. Aceleaşi elemente care aduc noutatea – cum se întâmplă adesea în literatură – pot să stârnească şi împotriviri furioase. Ceea ce face parte din dialectica impunerii formelor sau formulelor inovative, mai ales atunci când par mai radicale.

Ce se mai putea detabuiza în literatura noastră după visceralitatea ostentativă, susţinută de un limbaj pe măsură, a poeteselor anilor ’90? După asaltul Generaţiei 2000, acuzată, cum ne amintim, de curată pornografie de către însăşi conducerea breslei scriitoriceşti a anului 2004? Iată, subiectul! Care ţine de o lume pe lângă care trecem fără să o observăm sau să o cunoaştem decât superficial, în cazul cel mai bun. Aceea a unei generaţii de tineri trăind fără să mai creadă în valorile clasice, să le spunem aşa, care nu-şi întrevăd un viitor, refugiindu-se în alcool, drog, sex, construindu-şi atitudini şi conduite în răspăr cu normele unei societăţi corupte funciar, dar tot funciar ipocrite, ce predică o morală la suprafaţă şi profesează, în fond, o alta, cinică şi dezumaniza(n)tă.
Eroii sau, mai bine spus, anti-eroii Cristinei Nemerovschi trăiesc într-o stare cvasi-animalică. Paradoxal, sunt însă la fel de complecşi ca oricare altă fiinţă umană. S-a spus despre romanul acesta, Sânge satanic, ba că e metalist, ba că e gothic, ba că ar fi emo, toate acestea fiind forme ale culturii subterane, un întreg etaj de popular culture, în terminologia anglo-saxonă, aduse la suprafaţa mainstream-ului în diferite etape, între finalul anilor ’60 şi începutul anilor 2000. Într-o anumită măsură, textul ţine de fiecare dintre aceste orientări, şi poate şi de altele, între care nu este de exclus curentul punk, din care, după unele teorii, satanismul s-ar revendica la origini (cât priveşte curentul satanist însuşi, el mi se pare mai mult o banieră, un stindard, decât o referinţă reperabilă cu adevărat, ceea ce ar trebui să o salveze pe tânăra scriitoare de pedepsele infernale la care ar condamna-o cei care nu o plac), iar dacă există controverse între adepţi, ele vin din faptul că nu se pot fixa graniţe clare între aceste curente, sau sub-curente, ce interferează adesea.
Pentru publicul neiniţiat, nici nu este atât de important cum cred fanii respectivelor orientări, care se agaţă cu obstinaţie de o ramură sau de alta, manifestând, nu o dată, exclusivism şi multă emfază în afirmarea propriilor opţiuni.
Romanul este compus din secvenţe aproape impecabil articulate. Navigând, cu o abilitate ce denotă un talent absolut remarcabil, între realism sau hiperrealism şi coşmaresc, între halucinaţie şi magma tenebroasă a peisajelor interioare din mintea unui personaj beat sau drogat, Cristina Nemerovschi săvârşeşte veritabile tururi de forţă în schimbarea registrelor stilistice. Absurdul în care trăieşte personajul principal, cel prin ochii căruia avem în esenţă, viziunea asupra lumii din jur, este unul aproape palpabil. De la Kafka la Camus şi de la Dostoievski la Bulgakov, cu sensibile tuşe din Boris Vian, este încorporat un întreg univers literar în acest roman.
Capitolele poartă moto-uri dintre cele mai deconcertante pentru cei din afara lumii tinerilor care şi-au făurit o altă cultură, paralelă, subversivă sau doar au aderat la ea la modul total, existenţial. Un mod de a trăi, unul asumat conştient, deşi din dezabuzare dar poate şi din convingeri motivate ideatic, textul abundând, de altfel, în trimiteri filosofice, ceea ce pune în mişcare un arsenal ideatic din punctul meu de vedere admirabil ca eşafodaj pentru o astfel de construcţie literară. (Ajunşi aici, sunt obligat să semnalez că, spre deosebire de dezinhibaţii autori ai generaţiilor ’90 şi 2000, precari, de multe ori, la nivelul lecturilor, Cristina Nemerovschi e tobă de carte.)
Aceste moto-uri, în engleză sau în română, sunt alese din autori dintre cei mai eclectic adunaţi, de la Mircea Eliade şi Cărtărescu, la Sade şi Ch. Bukowski, dar şi din necunoscuţii, practic, criticii de mainstream, Ştefan Bolea (autor al câtorva volume de poezie în aceeaşi paradigmă cu romanul Cristinei Nemerovschi, ba chiar mai întunecată, scrierile lui fiind, s-ar înţelege, un model pentru autoare) şi Stancu Marius Iulian. De asemenea, din texte ale unor formaţii de black metal – Tiamat, Marduk (se observă câtă mitologie babiloniană e aici), Mayhem, Nargaroth (s-ar părea că vine de la un cuvânt despre care se zice că ar fi latinesc şi ar semnifica „homosexual” sau, mai precis, „căruia îi place seva bărbatului”) –, ceea ce nu ştiu dacă înscrie cartea neapărat în black metal culture (aş zice, totuşi, că nu, şi e suficient să amintesc reproducerea integrală a unor minunate poezii de Arghezi, „Nehotărâre” şi „Morgenstimmung”), sau replici din filme precum Candy (după un roman de Luke Davies şi cu Heath Ledger, dacă asta vă spune ceva) ori Velvet Goldmine (cu Ewan McGregor, protagonist şi în Trainspotting).

Radu Voinescu

Articol aparut in http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4719&Itemid=99

Site-ul scriitorului Radu Voinescu: http://radu-voinescu.lydo.org
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


*** - de Daniel Racovitan la: 12/03/2012 15:14:53
numai timpul va confirma
#630558 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de Baby Mititelu la: 13/03/2012 08:22:36
Si daca vei fi-sau chiar esti!-o deschizatoare de drumuri?
#630588 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...