te provoaca sa gandesti
Florile sufletului meu
„Tot ceea ce a fost comun cu începutul lumii Sunt Florile Tot ceea ce vor lăsa oamenii pe pământ Sunt Florile Plantele au pus viaţa pe pământ Şi tot ele vor însemna sfârşitul...” Povestea o soră mică, cu nume de Lalea ! Şi mi-a şoptit dintr-o grădină: Eu sunt lăsată aici pe pământ Să măsor timpul stabilit Pentru aflarea mea într-un buchet Eu le întind mâna celor disperaţi Arătându-le drumul iubirii. Eu, de când m-am născut am iubit florile Pentru că eu le consider fiinţe vii La fel de raţionale ca şi oamenii. La 15 ani, când am dăruit prietenei mele prima floare , Am înţeles pentru prima oară că ea, floarea parfumată A vorbit pentru mine. Şi ea, fată tânără şi frumoasă ca o floare A înţeles esenţa gândurilor mele, transmise prin frumuseţea petalelor… Nu, nu este o vrăjitorie şi nici o minciună Florile au memorie şi inteligenţă , Pentru că , odată când eram eu mai mic Am întrebat o Muşcată, dacă ştie ceva de mama Pentru că, puţin timp mai înainte am întrebat Soarele Dar l-am întrebat degeaba. Noaptea târziu, am întrebat şi Luna: - Lună dragă eu te întreb dacă ştii de mama? Abia atunci am auzit o voce, care venea de la Muşcata din fereastră - Mama ta este bine, doar eu şi surorile mele O încălzim şi o iubim cu dragoste. Uneori florile îmi povestesc multe lucruri. Mereu îmi şoptesc poveşti frumoase.. Şi chiar interesante O dată , o Lalea râdea de mine şi-mi spunea : - Ce-ţi pasă! La noapte ai să iubeşti, făcând dragoste Simţind parfumul dăruit de mine. Ai şanse mult mai multe, datorită mie. Altă dată le-am răspuns enigmatic Celor două buchete de Lalele Ştiţi ce le-am răspuns? - Pentru faptul că înţeleg perfect limba voastră Vă promit că în curând, imediat ce am să cumpăr o casă cu grădină Am să umplu grădina mea cu voi Cu voi, frumoasele mele… Şi am să sădesc chiar şi cea mai scumpă floare de lalea Pe Sempre Augustus, moneda naţională a Olandei Care cu două secole în urmă Cu o singură ceapă de lalea, se putea cumpăra o casă. Mie florile îmi aduc inspiraţie şi bogăţie. În primul rând vă spun aşa ca să nu fiţi invidioşi pe mine Că cele mai bune ambasadoare ale mele, au fost florile Cu ele am avut succes şi chiar am câştigat teren Pe câmpul vieţii, unde viaţa este-o luptă. . O dată ,aveam migrenă, o migrenă dureroasă Am luat medicamente, dar nu mi-au fost de nici un folos Tot florile m-au salvat, Da ! florile, plante medicinale Şi am avut emoţii, când am mirosit-o Atunci mi-a zis cea mai frumoasă floare de Cais - Dormi liniştit. .
comentarii (7):
Sami
- de
amari
la: 22/07/2012 18:41:03
![]() #634013
comenteaza . modifica .
semnaleaza adminului
.
blocheaza userul
sami
- de
INSULA ALTUIA
la: 22/07/2012 19:04:33
Mie florile îmi aduc Si mie imi plac mult :) Si am mai zis-o daca nu primesc imi cumpar singura :)) Fain.
am
- de
sami_paris74
la: 23/07/2012 08:47:47
multumesc foarte mult,un gest care semnifica mult pentru mine si leaga o prietenie fata limita.
Cu tot respectul.
Insula Altuia.
- de
sami_paris74
la: 23/07/2012 08:49:57
Daca trec anul acesta prin Timisoara,mai mult ca sigur ca vei primi din partea mea un buchet de flori.
Cu tot respectul.
sami
- de
INSULA ALTUIA
la: 23/07/2012 22:42:15
Iti multumesc anticipat :)
***
- de
parola.uitata
la: 15/09/2012 14:39:57
"Atunci mi-a zis cea mai frumoasă floare de Cais
- Dormi liniştit." :) Frumos! Dar cum să mai dormi liniştit după prima scuturare a florilor de cais?
parola .uitata
- de
sami_paris74
la: 15/09/2012 14:51:50
chiar daca se scutura florile de cais,tot flori frumoase ramin.
Multumesc pentru trecere parolo,te imbratisez cu drag. Sami.
|
![]() ![]() cautari recente
"mas obijnui"
"mai multe sensuri ale cuvantului frunza" "insusiri umane pentru cuvantul campie" "cerul de traian demetrescu explicarea figurilor de stil" "flori uitate" "a tine bani la ciorap" "despre vraji" "defectele unei persoane" "ora 20" "creatura bizare" "admiratia prostilor" "enunturi in care cuvantul vii sa aiba intelesuri diferite" "exemple de omofone si lamurirea" "dialog intre copil si catelus" "nichita stănescu" "FILM CINCI PENTRU INFERN" "inocenta musulmanilor" "isi facura semnul cruci" "dialog furnica si greier" "galbenusul de ou" "la bine ti se raspunde cu bine" "femeia trebuie sa ucida dorinta barbatului" "masturbare" "fulgerare" "ma casatoresc" "frizerii si coafezele" "iti bagi mortul in casa" "cum se desparte cuvantul cutivati-va" "la pescuit 2" "enunturi cu iluzie" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|