Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

inalte


de Homo Stultus la: 11/09/2012 10:28:37
modificat la: 11/09/2012 10:37:00 arata originalul
rezumat: nu-i
taguri: Diverse 
voteaza:
Afară se pornise furtuna. Întru început lucru ăsta nu părea să aibă vreo importanță. Cum orele treceau și dumneaei nu dădea niciun semn că ar binevoi să își dea obștescul sfârșit, am realizat cu îngrozire că devenisem captiv. Eram într-adevăr prizonier într-o adunare simandicoasă. Nu știu dacă ați observat, dar când se adună multă lume importantă sub același acoperiș, începe să pută.

Încercam fără niciun succes să evit conversația spirituală cu două doamne. Dacă aș spune că erau trecute de prima tinerețe, ar fi destul de neadevărat. De fapt, mă gândeam privindu-le că e foarte posibil ca și primul corăbier al lumii, Noe să li se fi adresat cu „sărut mâna doamnelor” în vremea prunciei sale. E destul de trist că au interpretat privirea mea disperată ca fiind un îndemn sigur de a hrăni dialogul dincolo de „ce vreme urâtă avem astăzi”.

Cum doamnele făceau parte din societatea oamenilor înalți (de doi metri), nu puteam să le ignor brusc. Mi-am închipuit că ar fi un moment bun să încep să fiu un adept devotat al stoicismului și am încercat, cu oarecare delicatețe, să duc discuția spre subiecte înfiorător de aride. Poate că nutream naiva nădejde că doamnele se vor plictisi curând și mă vor elibera de povara sisifică de a le fi partener într-o discuție pentru care nu aveam nici interes, nici înclinație.

S-ar cuveni să fac o mică paraneză. Sunt foarte mulți oameni (respectabili de altfel) care au impresia că micile lor date biografice pot să fie interesante pentru ceilalți. Probabil că v-ați întâlnit cel puțin odată în viață cu o persoană care simțea că are datoria de onoare de a vă relata în cele mai mici amănunte ce a mâncat când a fost ultima dată la Paris, ce locuri a vizitat, cât costa biletul la teatru și alte ejusdem farinae. Cei care s-au întâlnit cu o astfel de situație pot să înțeleagă extazul meu când am observat că Fortuna îmi făcuse hatârul să mă binecuvinteze cu două astfel de persoane deodată. Se poate spune orice despre mine, de noroc însă, nu mă plâng.

Mă agățam cu disperare de paharul de cognac în timp ce aflam cât costa biletul de autobuz în Munchen în 1977. Trebuie să recunosc că era o informație vitală. Nici până azi nu știu cum am putut să trăiesc fiind un ignorant absolut în ceea ce privește acest aspect.

Se întâmplă de multe ori în viață ca salvarea din situațiile dificile să fie la îndemână. Avem nevoie doar de spontaneitate.

În timpul patimilor mele am avut suficientă ticăloșie încât să făuresc un plan care l-ar fi făcut mândru și pe Machiavelli. (îmi veți ierta lipsa de modestie). În grupul din vecinătatea noastră se afla o distinsă persoană față de care nu aveam sentimente cordiale. În situația în care mă aflam, am realizat totuși că acea persoană are o calitate pe care nu i-o observasem până atunci: locuia în Munchen de douăzeci de ani. Nu vă reproduc cuvintele cu care m-am mustrat pentru scăparea asta din vedere. Deși nu se face, l-am invitat să se alăture discuției noastre fiind convins că, dat fiind subiectul, persoana domniei sale ar fi un adaos neprețuit. Mi s-a părut că s-a simțit chiar flatat când am spus asta cu voce tare.

Cu prima ocazie am părăsit grupul cu un pretext banal. Doamnele erau încântate de noul interlocutor. Dumnealui le putea pune la curent cu toate schimbările care se petrecuseră în faimosul oraș bavarez în ultimii douăzeci de ani. Pentru moment toată lumea era mulțumită. De dragul adevărului trebuie spus ca la vreo zece minute după asta, când mi-am aruncat privirea asupra ilustrului grup, am putut citi în ochii stibabilului domn același tip de disperare care în cazul meu fusese luată drept îndemn la vorbă.

Din compasiune, nutream speranța că domnul va avea inspirația să aducă vorba despre Veneția și să o invite la discuție pe o domnișoară ce tocmai se întorsese de acolo și avea aerul că se simte prea bine, nebăgată fiind în seamă de nimeni din onorabila adunare.

Greșeli.



Notă: Orice asemănare cu persoane și situații reale este accidentală.

Da doamnelor, cu dumneavoastră vorbesc. :)
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (8):


mda - de paula_vs la: 11/09/2012 16:55:32
vorbarie goala,te astepti cumva la aplauze?
#635344 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mda - de sami_paris74 la: 11/09/2012 17:26:06
obscura treaba cu Sisif,poate bati la alte tobe.
#635345 (raspuns la: #635344) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de zaraza la: 11/09/2012 17:30:42
eu am ramas nesatisfacuta: cine trebuia sa-si dea obstescul sfarsit? :)

am avut senzatia ca-i o adunare la patul de moarte al cuiva, dar acolo nu se face conversatie mondena si nu se bea coniac, he he...

oricum, mi-a placut decupajul.
#635346 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Baby Mititelu la: 11/09/2012 18:29:55
Lasa ca si barbatii pot fi plictisitori si neinteresanti! Dar da, femeile parca mai tare si mai mult...Depinde de noroc adica de ghinion plonjarea in astfel de minunate conversatii. Eu iesirea o fac la inceput. Las sa treaca un minut, doua trei, inainte asteptam mai mult dintr-un soi de politete-jena. Acum nu-mi mai e jena si nici foarte politicoasa nu-s. M-am maturizat.
#635347 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aici - de paula_vs la: 11/09/2012 20:40:44
nu e vorba de ce s faci in atare situatie,e postat un text ce este extrem de banal incat imi vine sa casc si la Nore dupa ce m-am straduit sa-l parcurg
#635348 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de munteanu rodica la: 12/09/2012 06:40:47
Si pînă la urma FURTUNA şi-a dat obştescul sfîrşit ?
Că de scăpat de captivitate sunt aproape sigura că ai scăpat :)
No,cu întîlnirile simandicoase şi înalta societate e mult mai simplu.
#635349 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de parola.uitata la: 15/09/2012 14:05:28 Modificat la: 15/09/2012 15:01:17
"e postat un text ce este extrem de banal incat imi vine sa casc"


Bulă, în autocar, răsfoind un calendar
Despre Luvru si Paris, Afrodita, Odalisque,
Dădea foaie după foaie,
Mâncând pastramă de oaie.

Grăsimea i se scurgea
Din bărbie pe podea
Şi cădea în picături
Pe Gioconda din picturi.

Văzându-l tipa din spate,
- damă bine, neam aparte,
Cu hăinuţă din porfiră,
Diamante pe măsură -,
Cuvântă oripilată:
- Domnule, chiar nu permit,
Ridiculizezi cumplit
Prin atare maniere
Arta a jdemii de ere.

Bulă nu s-a sinchisit,
A scăpat un râgâit,
Răspunzându-i plictisit:
„Ce atâta tevatură?
E maculatură pură!”


Morala:

Dacă Bulă-i om banal,
Cum să vadă genial
Torsul de pe piedestal?

Morala particularizată:

Cum să vadă genială
Scrierea din astă coală
Când doamna e doar banală?


Cu permisiunea domnului H.S. ale cărui "coli" mereu mi-au furnizat zâmbete şi mirări noi.


LE 2: greşeală eliminată. :)
#635378 (raspuns la: #635348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Stultuse, - de proud la: 15/09/2012 15:21:54
Se întâmplă de multe ori în viață ca salvarea din situațiile dificile să fie la îndemână. Avem nevoie doar de spontaneitate.

iesirea din captivitatea imaginara la indemana oricui, se pronunta 'NU' exact asa, cu limba in cerul gurii si buzele tuguiate. Se invata de mic si scuteste de multe neplaceri ... si de o parte si de cealalta. Ca vezi tu, atare situatie este bine a fi privita din ambele perspective. Nu pot sa nu observ ca cele doua doamne comunicau intre ele :) problema erai tu :)singur singurel cazut din luna.

Ar mai fi o iesire din situatie. Daca tu nu esti in stare sa spui 'NU' ca-n paragraful anterior, revine sa cada magareata pe distinsele cucoane. Ma intreb ce reactie ar fi starnit si cum suna acuma scrierea ta daca ele se intorceau usurel pe calcaie si spuneau raspicat privind de sus peste umar, din start, ca n-au comunicare cu tine din rarunchi sau amigdale de exemplu.

Ahhhaha fiul ploii. :)))

mi-a facut placere sa te citesc, ca de obicei
#635383 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...