Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

"Frînghie" la vizita medicală


de Victorian Silă la: 08/12/2012 03:33:58
rezumat: armata partea 2-a, la vizita medicală
voteaza:
Din grupul celor respectaţi însă, aceia care aveau trecere la dame erau adevăraţii idoli ai plutonului iar poveştile lor erau aşteptate cu mai mult interes decît bancurile cele mai tari.
Aici liderul era un alt moldovean micuţ de înălţime pe care-l poreclisem Frînghie pentru că se spunea că-şi ţine sula înfăşurată în chiloţi precum o frînghie. De fapt Frînghie nu era numai idolul plutonului ci al întregului batalion pentru că reuşise să se cupleze din prima zi cu infirmiera de la cabinetul medical al unităţii, o curviştină după care şi la căpitani li se scurgeau ochii.
În prima zi ne aşteptaseră cu vizita medicală, iar cei care veniseră cu părul mai lunguţ erau tunşi zero alături, în frizerie. Toţi ne dezbrăcasem de hainele civile şi de pantofi, le împachetasem în lada de lemn aşteptînd consultaţia, aliniaţi în chiloţi, unul în spatele celuilalt. În cabinet era un doctor mai în vîrstă şi infirmiera de care spun, Coca. Frînghie era mult în faţa mea, pentru că eram aşezaţi în ordine alfabetică şi oricum intram cîte doi, aşa că nu am văzut cu ochii mei faza, dar ne-a povestit-o mai tîrziu Coman, cel puţin o dată pe lună. De fiecare dată Frînghie rîdea alături de noi, de parcă era vorba de altcineva nu de el, fără să confirme sau infirme vreodată povestea şi poate că făcea aşa intenţionat, ca să audă cum sînt adăugate înflorituri de la o lună la alta, ca şi cum povestea avea propria viaţă, asemeni unui embrion în formare, pe cînd dacă ne-ar fi spus el exact ce şi cum, povestea şi-ar fi sfîrşit acea viaţă proprie.
În cea mai tare variantă pe care am ascultat-o – dar era deja spre sfîrşitul armatei şi toţi începuserăm s-o cam luăm razna după atîtea luni petrecute numai între bărbaţi – Coman a spus că asistenta făcuse ochii mari imediat ce-l văzuse pe Frînghie intrînd în chiloţi.
« Nu mai putea să-şi dezlipească ochii de pe slipul lui Frînghie şi cînd a deschis gura să ne întrebe numele şi prenumele, a început să bîiguie ceva fără noimă, de parcă era mută. Cum să vă spun… se uita la Frînghie de parcă toţi cei de pînă atunci, inclusiv eu, intraserăm în cabinet îmbrăcaţi gros, de iarnă şi acum o şocase singurul neam prost care intrase în chiloţi. Cînd s-a mai dezmeticit puţin s-a ocupat întîi de mine, ca să-mi ia greutatea şi înălţimea, dar se vedea că tot la Frînghie îi era gîndul, pentru că în loc să mă întrebe ce înălţime aveţi, a spus ce lungime aveţi. »
Ajuns aici Coman îşi lua o pauză bine studiată, chipurile doar ca să-şi clătească gîtul cu o duşcă de alcool.
« Şi tu ce ai răspuns Comane, zi bă din nou ce ai răspuns! » întrebau băieţii tăvălindu-se de rîs.
« În metri sau în centimetri, vă rog? » răspundea Coman şi atmosfera din dormitor ajungea la paroxism.
« Şi mai departe, ce s-a întîmplat mai departe, dar nu te mai grăbi şi spune toate detaliile, dar-ar dracii în tine şi în cine te-a învăţat să povesteşti! »
« Mai departe doctorul şi-a dres glasul aruncîndu-ne o privire scurtă şi atunci Coca s-a înroşit puţin încercînd să se adune. Apoi a continuat să mă examineze iar la sfîrşit m-a întrebat dacă am platfus, pentru că forma tălpii ar arăta cam ciudat.
Iarăşi părea că uitase de Frînghie şi iarăşi vagaboanta nu uitase! Mie nu-mi spusese nimeni niciodată că aş avea platfus, şi pot merge ore în şir fără probleme, dar ştiam că ăsta e un diagnostic care te poate scăpa de armată, aşa că imediat am aprobat că da – şi încă ce platfus am, de gradul trei – fără să-mi cadă fisa că ea punea ceva la cale şi voia să rămînă singură cu noi. Doctorul a intrat în cabinetul de alături să aducă şablonul pentru verificat laba piciorului şi nici măcar cînd am văzut-o îndreptîndu-se spre Frînghie şi pregătind acul fin între degete, nu m-am prins ce test îi pregătise ea amărîtului ăsta! Vezi, ea crezuse că a descifrat enigma umflăturii neobişnuite din slipul lui Frînghie şi voia să pedepsească golanul care-o făcuse de rîs în faţa doctorului.
Frînghie a ignorat-o, absorbit de-o planşă colorată despre prevenirea cariilor şi numai cînd a simţit înţepătura a tras un răcnet straşnic, holbîndu-se pentru prima oară atent la femeia din faţa lui. Se uita îngrozit la ea şi se ţinea cu amîndouă mîinile de sex, speriat că nebuna o să încerce să-l înţepe din nou, gîndindu-se c-o fi vreun test nou la vizita medicală, unul de care el nu auzise. Mi-a aruncat şi mie o privire, mai mult speriată decît întrebătoare, adică mă chestiona din priviri dacă asistenta mă căutase şi pe mine cu acul pe la testicule. »
Cînd ajungea cu povestea aici, Coman trebuia să ia o pauză mai lungă şi era evident satisfăcut că reuşise să aducă din nou dormitorul numărul trei în delir.
« Şi cum a reacţionat ea? Ea ce a făcut atunci? »
« Păi ce să facă? S-a speriat mai tare decît Frînghie, pentru că se aşteptase să audă o pocnitură de balon spart şi pe farseur cerîndu-şi respectuos scuze şi cînd colo tot ea se făcuse de cacao. Ne-a spus pe un ton spăşit că se întîmplase din greşeală şi că n-ar trebui să mai umble cu ace prin buzunare, pentru că se pot întîmpla tot felul de accidente idioate – ca şi cum noi eram ultimii cretini să înghiţim minciunile ei… dar ne-am prefăcut că o credem. Apoi l-a invitat pe Frînghie într-un separeu să-i acorde primul ajutor. »
« Ia zi Frînghie, cum te-a ajutat în separeu? »
« Băi Frînghie, cîţi kilometri de tifon i-au trebuit să te bandajeze, ia zi! »
« Şi tu ce-ai făcut Comane acolo după separeu? Hai mai povesteşte, zi mă fir-ai al naibii pînă la capăt, că doar nu te-oi opri în mijlocul poveştii ! »
Şmecheri erau destui, problema, cum spuneam, era că duceam lipsă de clovni, iar în armată viaţa e dură, instrucţia e grea, te seacă şi ai nevoie să rîzi puţin la sfîrşitul zilei, ca să nu înnebuneşti de plictiseală. Aşa că începusem să rîdem pe ascuns de cei din cadrul armatei şi Femeia era favoritul nostru, pentru că nici un alt căpitan sau maior nu avea atîta potenţial de ridicol.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (21):


*** - de Baby Mititelu la: 08/12/2012 13:59:18
Astept dragostea! AMR...? :)
#636922 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
victorieeeeeeeeeee - de paula_vs la: 08/12/2012 15:18:39
am citit pana la intepatura si ma umfla un ras ca-mi lacrameaza glandele mamare si lacramatoare laolalta asa ca bag un coment sa-mi treaca hohoteala
#636934 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Victorian Sila - de paula_vs la: 08/12/2012 16:07:41
naiba sa te ia ca mi-ai facut dupamiaza vesela si eu vroiam sa fiu incordata ca ma muscau de cur vre-o doua...viespe deodata iar acum dusa-i pe p...asune tata agoniseala de nevricoaie si m-ai lasat cu garda jos,dar garda moare da nu se preda vive l'empreur,bun, capitalul tau de talent creste ca fat frumos,sa traiesti
#636940 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
paula - de Victorian Silă la: 08/12/2012 21:06:02
sint coplesit! :)
#636956 (raspuns la: #636940) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mult mai bine scris - de beatlemaniacul la: 08/12/2012 21:22:48
acum asteptam sa citim si despre marele futai
#636959 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
victorian - de paula_vs la: 08/12/2012 21:40:09 Modificat la: 08/12/2012 22:01:50
rar mi s-a intamplat sa ma prinda un text pe cafeneaua in modul asta are tot ce-i trebuie si nu doar umor desi indubitabil este punctul tau forte si cred ca poti aborda multe genuri si diverse subiecte,franghie e bestial sper sa continui povestea,imi amintesc ce povestea o colega ,fosta colega de facultate,se lasase in anul doi si ajunsese rau,era clujeanca dar parintii erau foarte aaraci si nu isi permiteau sa o tina la faculta,se apucase de baut si lucra sezonier,intr-o seara niste fosti colegi de la o alta sectie au dat de ea intr-un bar si i-au propus sa mearga in camin la o posta,in marasti erau camine noi si tot la doua camere era un grup sanitar intre ele,in fiecare camera eau cate patru si nu toti 8 s-au inscris la lucratura,doi s-au retras asa ca au chemat alti doi din alta camera sa intregeasca numarul,mi-a povestit dupa doua zile cand m-a cautat sa-i imprumut niste bani,cu primi zice ca a mers usor,unu iesea altu intra in camera,ceilalti asteptau in camera libera iar ea singura in cealalta ii astepta pe rand,timpul era dramuit fiecare avea max zece minute,primi patru au terminat rapid,ca asa era cu tineretul ,al cincilea s-a razgandit in ultimul moment si ceilalti l-au bgat cu forta,asta doar a povestit cu ea pana la impins ea jos din pat,vroia sa termine odata sa mearga la bar si la zece se inchidea,nr 6 i-o tras-o ca lumea de a avut primul orgasm din seara aia si a intrat nr 7,ala era pulos il stia tot caminu de baieti,il poreclisera trepiedul,no cu ala s- ngrosat gluma,dupa juma de ora se ruga de el sa o crute,spunea ca simtea de parca nastea la fiecare penetrare si a inceput sa tipe,era la etajul unu din zece si portaru nu era departe la parter cativa din cei ramasi inca in camera si trecuti pe la ea au tabarat pe trepied sa-l smulga afara,ala un pic baut tipa ca abia a inceput si ca el a platit,aia s-a refugiat in baia dintre camere si portaru bate la usa,astia iau repede un pachet de carti si se arunca pe scaune,mnezeii vostri jucati pokar in camera si io imi mananc pita,dati cartile si bani,se confiscaaaaaaaaaa,bani nu erau pe masa ,ala urla sa-i scoata ,aia ca jucau pe chibrite da inca nu le scosesera,doi din cam cealalta o scot pe aia goala pana in capu culuarului unde era fereastra si o pun sa sara aia se teme de la etaju unu si o tin de maini asa goala cum era pana ajunge aproape de sol si-i daudrumul,ii arunca hainele pe geam inchid fereastra si tusti in camera,portaru inca spumega ca unde-s banii de la carti.se potoleste si astia inchid camera si trag un poker pana spre dimineata,bilant,opt inscrisi ,sapte rezolvati,un orgasm doi balcesti plata,strict autentic povestit de protagonista mie..daca am greseli scuze,nu mai recitesc
#636960 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
post scriptum - de paula_vs la: 08/12/2012 22:43:31
Victorita ,ca asa o cheama e in Australia acum,lucreaza in IT la o multinationala,are 2000 de parai pe luna,a fost in vara asta in tara si mi-a dat 200 de parai in contul imprumutului de atunci si mi-a promis ca la anu de sarbatori imi face invitatie sa merg si sa stau la ea o luna,depune cautiune de zece mii de dolari australieni si ma costa doar drumul
#636962 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
paula - de Victorian Silă la: 09/12/2012 00:43:20
Acum imi dau seama ca tu chiar ai putea scoate un roman care sa concureze cu "ani cu alcool si sex".
Romanul meu este un fel de thriller psihologic care urmareste un escroc in peregrinarile lui prin Europa in anii '90. Tipul nu suporta bancile, cazinourile si societatile de asigurare, deci in asta loveste. Am parti de aventura, paralela (din situatii) intre scietatea (fosta) comunista si cea capitalista, o mica poveste de dragoste samd. Romanul e construit pe situatii si personaje reale, crezul meu fiind ca "viata bate fictiunea".
#636963 (raspuns la: #636962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Baby Mititelu - de Victorian Silă la: 09/12/2012 00:47:18
Nu ma prind cum se posteaza un text mai lung. Site-ul ma limiteaza la max vreo doua pagini de-ale mele. Am incercat sa postez un pasaj misto - personajul principal agatind o tipa, gen dragoste la prima vedere - dar ma enerveaza sa sparg povestea in trei bucati.
Capitolul asta de Armata mi-a venit usor sa-l sparg pt ca e format din mici povestioare.
#636964 (raspuns la: #636922) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
neata Victorian - de paula_vs la: 09/12/2012 05:16:03
la mine sunt multe fapte autentice vii in memorie,eu insami am fost o bucatica buna pan m-am maritat
#636966 (raspuns la: #636963) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Victore - de proud la: 09/12/2012 12:52:16
dupa bucata de text permis in confa. fa tu primul, al doilea comentariu etc ... cu textul ramas. Astfel relatarea are continuitate. Nu exista alta rezolvare.
#636969 (raspuns la: #636964) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
neata - de Victorian Silă la: 09/12/2012 15:56:08
Cum Victorian Silă e pseudonim, poti sa-mi spui Vic, Victor sau cum ti-e mai usor.
Am inceput sa pun continuarea la "Cateaua" in josul paginii ca si comentariu, dar tot trebuie ca unul din voi sa-l moderati ca sa mearga si sa pun tot pun asa cite o pagina.
Clar, cine a conceput site-ul s-a gindit mai mult la poezii si mai putin la proza.
Prin "bucatica" vrei sa spui ca aratai bine sau pramatie? :) (Vezi ca eu vorbesc mult la misto, fiind crescut in Dristor, ma-ntelegi, asa ca nu te enerva)
#636973 (raspuns la: #636966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sara buna Victor - de paula_vs la: 09/12/2012 16:25:25
cred ca toti folosim pseudonime sau aproape ,hai sa lamurim un aspect,tot ce scriu aici este fictiune cu aspecte din realul prelucrat asta insemnand ca au fost intr-un anume fel traite sau auzite de la altii dar nu o sa gasesti aici elemente autobiografice doar crezi ca in nebunuia mea creativa ma expun? ,construiesc construiesc caramida cu caramida totul desigur pe matricea sistemului meu de valori asa ca ma distrez copios cand diverse personaje de aici ma ataca,ei in definitiv ataca o paula avatar,pot o fi o foarte cumsecade gospodina cu veleitati literare nerecunoscute..inca
#636977 (raspuns la: #636973) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud - de Victorian Silă la: 09/12/2012 17:09:36
In cazul meu nici asta nu e usor, pt ca textele mele trebuiesc moderate de altcineva, ca sa apara. Dar am prins ideea :)
#636982 (raspuns la: #636969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud - de Victorian Silă la: 09/12/2012 17:09:37
In cazul meu nici asta nu e usor, pt ca textele mele trebuiesc moderate de altcineva, ca sa apara. Dar am prins ideea :)
#636983 (raspuns la: #636969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
si ale mele sunt moderate - de proud la: 09/12/2012 17:27:27
traim vremuri grele! dar merem inainte ... ca inainte era mai bine. :)
#636986 (raspuns la: #636983) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
proud - de paula_vs la: 09/12/2012 17:30:30
are vechime parca,e proudfreked sau asa ceva dinaine sau ma insel?
#636988 (raspuns la: #636986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
dupla - de proud la: 09/12/2012 17:37:27 Modificat la: 09/12/2012 17:43:02
.
#636990 (raspuns la: #636988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
paula - de proud la: 09/12/2012 17:37:28
io-s!
#636991 (raspuns la: #636988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ar trebui - de paula_vs la: 09/12/2012 17:40:24
sa va confirme,pe tine pe parola cred si pe pescador din cati cred eu la o prima strigare,e penibil
#636992 (raspuns la: #636991) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
penibil - de paula_vs la: 09/12/2012 17:43:28
nu admin ,doar ce se intampla cu voi
#636993 (raspuns la: #636992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...