E uşor a scrie versuri…

V-o spun, fără bǎşcǎlie:
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine versuri poate scrie
Când nimic nu are-a spune!

De vreo lunǎ şi jumate,
Nici o strofǎ chiar n-am scris,
Rime am, şi pix, de toate,
Ce nu am…nimic de zis,

Însǎ azi, veni de sus
Parcǎ o hemoragie
De catrene ce le-am pus
Într-o mică poezie;

Acum, de rimat, rima
Poezia mea vioaie,
Însǎ mama de-o citea
Nu scǎpam fără bǎtaie,

Dar ce-am zis, cǎ la derutǎ
S-o tromit la un ziar,
Curios cam câţi la sutǎ
Mǎ vor înjura mǎcar,

Ori sǎ-mi spunǎ cel puţin
Sǎ mǎ las, nene, de scris,
Plini de draci şi de venin
Cǎ-n poem nimic n-am zis;

Iatǎ dar c-am fost şocat,
Versurile mele-apoase,
Criticii le-au comentat,
Parcă se înviorase:

Ce metafore, culoare,
Ce imagini paralele,
Ce condei, ce-ndemânare,
(Şi-asta pusǎ-n ghilimele)

Ce aprecieri, ce stimǎ,
Viaţa-mi devenise rozǎ,
Una mi-a cerut, sublimǎ,
Sǎ-i trimit chiar şi o pozǎ,

Fi’ndcǎ, fǎrǎ modestie,
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine poate versuri scrie
Când nimic nu are-a spune!

Valeriu Cercel