Amintirile-s coşmaruri

Amintirile-s coşmaruri

Fugea. Toţi muşchii corpului îl ardeau îngrozitor, dar nu se putea opri, nu voia. Alergă în continuare. De după zidul de ceaţă tulbure ce-i înconjură mintea, un ecou şoptit încercă să pătrundă, un gând străin prea îndepărtat pentru a-l putea auzi îndeajuns de clar. Renunţă a mai încerca să descifreze şoapta, care încet, pe nesimţite, pieri.
Acum se concentră asupra mediului înconjurător. Zgomotul îi inunda urechile iar privirea îi era amorţită, totul era neclar şi confuz. De ce nu se putea opri? Era extenuat peste limită, iar povara ce-o căra în mâini îl trăgea în jos cu greutatea a zeci de suflete. Se opri. Fulgerător, amintirea îl lovi, iar el ştiu. Ştiu totul. Unde se afla, de ce se afla în acel loc şi ce urma să se întâmple.
Totul se ilumină, iar el se afla din nou, negreşit, pe câmpul de luptă. Privirea i se limpezi, zgomotul asurzitor se stinse, iar povara din mâini deveni o armă rece. Deocamdată se ştia la adăpost, întocmai de aceea se oprise din fugit. Se afla într-o casă distrusă a vreunui oarecare nefericit, însă zgomotul nu-l putea ajunge acolo. O casă necunoscută, totuşi el ştia fiecare fereastră, fiecare perete, fiecare colţ.
Sunet de paşi răsună în spatele lui. Tresări şi se întoarse cu faţa la o cameră întunecată, din interiorul căreia auzea podeaua scârţâind în continuare. Se îndreptă spre pragul camerei cu arma înainte şi toate simţurile în alertă. Cu fiecare pas încordarea creştea şi sudoare ii umplea fruntea încruntată. O singură fereastră permitea luminii să pătrudă în cameră. Era prea mică iar lumina abia se strecura prin ea. Deodata auzi răset de demon şi văzu umbre jucând chiar sub nasul lui. Instictele animalice puseră stăpânire pe reflexele lui, iar arma o îndreptă asupra umbrelor înfiorătoare şi împuşcă.
Umbrele cad la pământ, în acelaşi timp lumina inundă camera prin fereastra mica şi-l orbeşte timp de câteva secunde. Abia apoi observă: din tavan plouă cu pene albe iar umbrele-s înaripate cu aripi angelice şi înconjurate cu a Domnului aura a inocenţei. Sufletul i se sparge, pieptul şi-l simte zdrobit, râuri de lacrimi îi curg pe obraji iar el se-neacă-n întuneric.
Când durerea devine de nesuportat şi e pe cale să-l inghită pe de-a-ntregul, se trezeşte din visare...