-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

La ciuperci in Poiana lui Dumitru ( o aventura a unui amic, povestita la pers 1-a)


de Victorian Silă la: 01/02/2013 18:58:13
modificat la: 02/02/2013 00:05:40 arata originalul
taguri: Salonul 
voteaza:
Am regasit poiana lui Dumitru, locurile prin care fecior fiind, cutreieram cu tata prin padure dupa ciuperci si apoi o luam in jos, pe cararile dintre vai cautind drumul ce ducea la stina, unde ne abateam dupa cas si urda. Am lasat de multa vreme meleagurile astea maramuresene, anii s-au scurs si amu tatamiu iaca-i un batrinel, eu sint ditamai omul si trebuie sa ma uit la copilu’ asta de linga mine, ca sa-mi aduc aminte cum eram odata. Conduceam ce a mai ramas din masina lui tata-meu pe drumul forestier si ei nu-i placea deloc. Am lasat-o mai domol, ca doar eram in vacanta si privelistea parca-i mai faina cind mergi cetinel. Mirosul de brad, soarele cald de amiaza, finul proaspat cosit, pina si praful pe care-l lasam in urma pe sosea, toate imi facea inima sa-mi zbata in piept si mai ca-mi venea sa scot capul afara sa chiui cuprins de-o bucurie fara rost.
“Mai Simion, vrei sa te invat cum se aleg ciupercile, care-s bune de mincat si care-s otravitoare, cum m-a invatat si pe mine tataie-tau?”.
Am tras masina pe dreapta si am lasat-o pe nevasta-mea cu fetita mai mica, linga masina. Eu cu Simion si cu taica-meu am pornit-o urcus pe cararea din padure, dupa ciuperci.
“Nicolae, tigarile!”am auzit-o pe navasta-mea ca striga de jos. Eram chiar pe culmea dealului si deja umplusem un sfert de punga cu hribi galbiori. Plouase zdravan zilele trecute si luminisurile erau napadite de ciuperci.
“Intr-o ora ne intoarcem, n-am nevoie de tigari!” i-am strigat cu miinile pilnie dupa care am trecut culmea si lasind in urma panorama pe care ne-o oferea elevatia solului, ne-am afundat mai adinc in padure.
Si am mers si ne-am oprit, dupa care iar am mers si iar ne-am oprit, mereu cu privirea in jos, dind la o parte brusturi, rasturnind cite o coaja de copac, si cintarind din cind in cind cu satisfactie greutatea plasei cu ciuperci.
“Eu zic ca am cules de ajuns” zice dupa o vreme tata-meu. “Inca putin, sa-mi umplu si eu punga” a zis Simion.
Am mai stat pina a gatat si el, dupa care am facut cale intoarsa. Intre timp mi se facuse pofta de-o tigare si imi parea rau acum ca nu m-am intors dupa ele. Am marit o tira pasul. Dupa ceva vreme, am ajuns la o bifurcatie.
“Prin mijloc” zice taica-meu.
“Ba prin stinga” zice fi-miu.
Culmea, ca eu mai degraba imi aminteam ca venisem pe a din dreapta.
“Nu-i nimic” le-am zis, “stati voi un pic aicea sa va trageti sufletul, iar eu o sa o iau la fuga sa cercetez unde duce drumul din dreapta. Si am luat-o repejor pe drumul din dreapta. Dupa douazeci de minute, m-am convins ca nu venisem pe acolo. Nu arata familiar. M-am intors cit am putut de repede.
“Hai s-o luam prin mijloc” le-am spus gifiind, “ca asta-i drumul si mintenas se insereaza”.
Si am mers pe carare, sus la deal si-n jos la vale, cu tata-meu primul, Simion la mijloc si eu ultimul, pina ce am ajuns la un piriu. Desi eram insetati si nadusiti, piriul nu ne-a trezit nici o bucurie, pentru ca la venire nu trecusem nici un piriul ma-sii. As fi fost de-o mie de ori mai bucuros sa vad drumul forestier decit piriul asta nenorocit. In fine, am baut, dar de ingrijorare parca ne trecuse si setea. Trecusera patru ore de cind plecasem de linga masina. Soarele inrosea deja apusul cu ultimele lui raze.
“Mergem mai departe” am zis. “Cararea asta trebuie sa duca undeva, la o stina sau la o cabana, vedem noi”.
Mi-am privit pentru a suta oara mobilul: ca de obicei, nici urma de semnal. Simion trecuse cu bine din piatra in piatra de jumatatea piriului cind brusc aluneca si intra cu sandalele in apa. Am trecut si noi, taica-meu direct prin apa, pentru ca purta cizme de cauciuc. Simion si-a scos imediat ciorapii uzi din picioare, iar taica-meu i-a dat imediat ciorapii lui – ca doar deaia-i bunic. Am pornit mai departe pe carare. Intunericul ne impresurase de peste tot, mai ales ca-n padure se intuneca mai repede.
Tot mergind, imi dau seama ca nu mai sint obisnuit sa merg mult. Pe buna dreptate, in ultimii ani m-am obisnuit sa ma urc in masina si pentru un drum scurt de cinci minute. De ce sa ma mir acum ca fiecare ligament, muschi si tendon comploteaza sa ma lase cu toti impreuna? Ma uit cu mindrie la taica-meu care la cei saizeci e ani trecuti ai lui, este in fruntea noastra. Ii spun si lui, iar el imi raspunde ca ar merge el inca si mai bine, daca n-ar avea piciorele pline de rani, de la atitat mers fara ciorapi in cizme de cauciuc. Imi spune ca stringe din dinti ca sa mearga asa. String si eu bita mai tare in mina si continui. Cred ca s-a speriat si Simion, cit e el de aventuros, ca nu mai scoate nici un cuvint.
“Ia uite o luminita, acolo tre sa fie o stina” zice taica-meu la un moment dat.
“Hai spre ea ca ne-or omeni ciobanii, si ne-or si spune pe unde-i drumul”.
De cum ne-am apropiat de stina, cinci ciini mari ciobanesti, au inceput sa latre furiosi, impresurindu-ne.
Am incercat sa-i tin la distanta cu bita, dar cit mai pasnic, ca sa nu-i enervez si mai tare decit erau deja. Simion statea in spatele meu, dar cred ca era alb ca varul.
“Sintem oameni buni, ma luati ciinii de pe noi!” "Plecati de aici!” s-a auzit printre latraturi de ciine, raspunsul dat din usa stinii.
“Mai omule, fii bun, ne-am pierdut si sintem si cu un copil dupa noi. Da-ne ceva de mincare. N-avem bani la noi, dar ti-om plati miine!”
“Ba!” raspunde ciobanul “tu chiar n-ai auzit ca pun ciinii pe voi daca nu plecati imediat!?Hai valea de aici ca nu-i hotel!”
Am facut stinga imprejur. fara sa-mi vina sa cred. Crescusem aici, noi toti morosenii sintem oameni de omenie, oricine stie. Inca n-auzisem pina acum de cineva sa fi fost tratat ca un netrebnic fara sa fi facut nimic rau.
“O fi fost beat” zice taica-miu. “Hai sa-i zicem inainte”
Catre 11 noaptea, mi-am verificat pentru a mia oara mobilul si minune – aveam o liniuta de semnal. Il sun imediat pe varu-meu Sarmis. Sarmis cred ca era la o petrecere ca nu se auzea mai nimic.
“Bai Sarmis, sint intr-o situatie groaznica!”
“No da’ care-i baiu’?”
“Ne-om pierdut in padure ma! In zona poiana lui Dumitru!”
“Ho! Ho! I-auziti fratilor: s-or ratacit niste americani prin padurile noastre! Or uitat de unde s-or dus amu vre-o zece ani!"
” Bai Sarmise, tu n-auzi ca sint intr-o situatie disperata?! Ne-om veseli mai tirziu, amu suna la maica-mea si spune-i sa nu se macine, ca sintem bine, mi-e sa nu faca infarct ca n-am venit pina acum, cum sufera ea cu inima….”
N-am apucat sa spun mai mult pentru ca am pierdut semnalul. “Fir-ai al naibii Sarmise!” am zis printre dinti si am pornit mai departe. In juma de ceas am vazut iar lumina. De data asta era cabana. Am ajuns in fata ei si mai ca ne venea sa ingenunchem ca in fata unei biserici. Apoi am observant o umbra care urina pe peretele din dreapta a cabanei. Din intimplare era chiar ajutorul de canabier. Am intrat in vorba cu el.
“N-avem locuri, nu primim pe nimeni, imi pare rau!” mi-a spus, dar se vedea clar ca nu-i parea nici bine, nici rau. Ii eram indiferenti. Am intrat dupa el in cabana. Toate mesele din sala centrala erau ocupate de barbati galagiosi, toti cu cite o sticla de bere in fata. I-am explicat mai clar situatia, ca sintem rataciti, ca nu avem bani, nevasta-mea nu stie nimic de noi de vre-o zece ore. Ca sintem cu un copil dupa noi nu trebuia sa-i spun ca doar vedea si el. Ca taica-meu era un biet batrin la capatul puterilor si asta se vedea. El mi-a repetat ca n-are locuri, ca toate camerele sint ocupate de muncitorii care fac o lucrare de drenare la barajul Runcu din apropiere si ca-i pare rau. Atunci mi s-au umflat venele, ochii mi s-au inrosit in cap si am mugit din toti rarunchiii. Vorbele mele au acoperit galagia oamenilor din sala.
“Mai oameni buni, chiar nu pricepeti ma ca mi-s intro situatie disperata! N-am pus nimic in gura de zece ore, nu eu, dar nici macar copilul asta! Sint printre oameni de omenie sau intre salbatici, mai fratilor?! Ne e sete, ne e foame, mergem in continuu de la amiaza!”
La vorbele astea, un barbat de la masa cea mai apropiata, s-a tras intr-o parte si ne-a facut loc. A cerut doua beri si un suc, pe care le-a platit pentru noi si mi-a dat o tigare. A fost cea mai buna bere pe are am baut-o vreodata. Apoi ne-a spus ca ne da camera lui si ca el o sa doarma in sala de mese, oricum o sa petreaca pina spre ziua. Ne-a dat ceva de mincare, cheile de la camera si ne-a spus sa mergem sa ne odihnim. I-am multumit ca unui frate si inainte sa urcam in camera, am cerut cabanierului telefonul sa-mi sun nevasta.
Ea ne asteptase cinci ore linga masina pina cind i se oferise o mina de ajutor din partea unei familii care detinea un motel in zona. Barbatul fusese foarte cumsecade, le dusese cu masina intii la motel, unde fusese anuntata si politia apoi acasa, la maica-mea, in Baia Mare. Doi politisti inregistrasera cazul si fusesera deasemenea foarte de treaba, dar fara sa poata ajuta prea mult. “Unde domiciliati?” fusese intrebata sotia mea – care numai de completat formulare nu-i ardea.
“In Quebec” daduse ea raspunsul. Politistii, evident nu auzisera de satul, judetul sau orasul asta.
“Pe unde vine Ghebecul asta?” cerusera ei precizari. “Cum intri in Canada, prima pe dreapta!” rapsunsese nevasta-mea cu naduf, dar ei nu s-au suparat. Intelesesera probabil in ce stare se afla nevasta-mea. Dupa completarea formularului, politistii se ridicasera plini de energie de la masa. Iesisera grabiti pe usa:“De unde incepem cautarea?”intrebase primul. “Eu nu stiu, ca nu cunosc deloc zona” fusese raspunsul. “Eu nici atit ca tocmai am fost detasat aici” a spus celalalt.
M-am intors inapoi aici unde timpul a facut ca intimplarea de asta vara sa-si piarda din grozavie si sa devina un fel de poveste cu tilc, pe care – nu stiu de ce - de fiecare data cind o spun sint luat la misto. “Nicolae, cind mergem dupa niste ciuperci?” sau “Nicolae, au bagat ciuperci la Metro!”. Raspunsul meu este intotdeauna acelasi” “Fratilor, mie nu-mi mai trebuie ciuperci toata viata, mai bine minc picioci si papara, ca-n rest toate or fi bune!”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (3):


*** - de Victorian Silă la: 01/02/2013 19:18:04
Povestea mi-a fost spusa de un amic, 100% reala, desi el fiind pe jumatate pilit si eu la fel (cind am auzit-o, nu cind am scris-o) nu exclud sa se fi strecurat vreo "infloritura" prin ea.
M-am chinuit sa redau "dulcele grai ardelenesc", dar eu fiind bucurestean, nu stiu cit de bine mi-a iesit :) Am o varianta lunga si una scurta. Din consideratie pentru rabdarea cititorului am postat varianta scurta.
#640341 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de RSI la: 01/02/2013 22:50:01
a se pieptana pls.
#640352 (raspuns la: #640341) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Baby Mititelu la: 02/02/2013 13:13:40
Tocmai ce-am facut niste ciuperci panè, spune-i prietenului tau sa vina sa-i dau! :)))Locuiesc in padure.
Dar nu-i de ras. Mi s-a intamplat si mie, umblam dupa urzici si m-am ratacit. Nu-i de ras deloc!
#640366 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: