Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

fara titlu 1


de kitten kitty la: 15/02/2013 21:33:49
rezumat: o scrisorica
voteaza:
Aș fi vrut…
Mi-aș fi dorit…
Dacă s-ar fi putut… Și totuşi, nu? Nu-i aşa că bat câmpii și că nu înţelegi nimic? Nu am mai scris pentru tine; nu am mai scris pentru tine de când… nu contează, nu-i aşa? Cui îi pasă de când nu ți-am mai scris dacă doar Laurenţiu a apucat să citească ultima mea răbufnire de dor. Nu, nu i-am dat eu să citească, a fost doar o chestie scrisă și uitată în recepția în care lucram singură, cu gândurile grele de tine.
Ştiu că nu îţi pasă și sinceră să fiu nu cred că ți-a păsat vreodată dar… mi-e dor de tine. Am o dorinţă cronică să te ating. Cu toate că mă întreb de multe ori dacă nu cumva tânjesc după tine, cel care ai fost atunci. Bineînţeles că nu pot tânji după cel care eşti acum din moment ce nu ştiu cine ai devenit. Ultima oară te-am văzut acum cinci sau șase ani, din greşeală. Nu te-ai schimbat deloc sau poate, doar că nu am reuşit să îţi văd mai mult decât ochii și m-am cam pierdut în privirea ta. Ştiu că m-ai recunoscut și ştiu că aș fi cerut prea mult de la viață să stau de vorbă cu tine. Nu după felul în care ne-am despărţit ultima oară.
Poate că nu îmi aduc aminte tot ce ne-am spus (îmi aduc aminte și e banal) dar sentimentul că nu am să aflu niciodată cum s-a terminat povestea nu l-am uitat; sau poate sentimentul că nu am să te mai văd niciodată, sau poate chiar sentimentul că mi-am pierdut jumătate din inimă. Poate toate astea (sigur toate astea) plus durerea căreia nu i-am permis să izbucnească nici acum, mai bine de 15 ani de atunci.
Am spus tot timpul că dacă ar fi să mai spun cuiva cele două cuvinte magice – aș face-o fără să clipesc – nu mă doare gura! Mai mult, ştiam că te iubesc din prima secundă; mai ştii? Noi și perechile noastre false la cel mai penibil chef la care am fost vreodată. Probabil pentru că nu am reuşit să schimbăm două vorbe pană la sfârşit. De fapt, a fost o discuţie, un monolog, o predică pe care mi-ai ţinut-o: „Să nu mai vi la ăștia în casă – nu sunt de tine.” Ştiam. Și ți-am luat bricheta din mână.
Doamne, ce relaţie tâmpită! Doamne, ce patru ani duşi pe apa sâmbetei! Doamne, cât te-am iubit și Doamne, cât de dor îmi este de tine! Vine iarna Neluțu! E vremea să te văd. Câteodată mi-aș dori să existe în lume magie și să reuşesc să dau de tine doar ca să te văd; nu să îţi vorbesc, nu să te ating – să te văd.
Poţi să crezi că gândul la tine m-a făcut să îmi doresc mai mult de la mine? Nu îţi dai seama, cred, cât de mare impact ai avut în viața mea. Să iţi explic pe scurt: ştiam că cineva aproape de mine îţi spune tot timpul ce mai fac, cine devin. Și asta pentru că mă întreabă de câte ori mă vede. Ştiu că nu o face din politeţe și nici din prietenie, ci din pura dorinţă de bârfă. Nu o mint și nici nu îi spun totul. Spun exact cât vreau să ajungă la urechile tale. Da, am terminat liceul … Da, sunt în ultimul an la Litere, mai am puțin până am Licenţa. (și tu care îmi spuneai să mai las româna în pace și să încerc și la alte materii – poftim! Nu ți-am spus că îmi place literatura?) da, m-am căsătorit, da, soțul meu a fost un tip incredibil, nu, nu mă certam cu el; nu, nu am copii… bineînţeles că l-am iubit, i-am dat totul.
Da, ți-am dat tot ce am avut. Nu contează cât de mult ai meritat sau nu, pentru că ai fost făcut să te iubesc. Sper că observi cuvintele greţos de romantice pe care le scot din mine. Ce mă izbeşte de fiecare dată când îţi scriu este faptul că nu scriu doar ca să mă aflu în treabă, pe cât scriu ceea ce simt și astfel am neplăcuta surpriză să descopăr ce vorbe mari pot scoate din mine. Mai mult, cred că e mai bine că m-ai lăsat. Spun asta pentru că încep să îmi dau seama cum ar fi fost să continuăm o relaţie dacă nu mă iubeai.
De multe ori îmi spun în gând ce aș vrea să îţi reproşez și pentru ce aș vrea să îţi mulţumesc. Oh, da! Am să îţi reproşez multe pentru că m-am chinuit să trăiesc o viață normală și fără tine e goală. Știu, mi-am dat prea mult silinţa, am ajuns să fac unele lucruri în viață doar ca să îmi demonstrez că pot trăi fără tine. Am ajuns să îmi formez un mod ideal de a trăi – pe cât de ideal – pe atât de fals!
Dacă ar fi fost să fim împreună, cine aș fi fost? Cu siguranţă nu aș fi făcut multe în viață. Probabil că m-aș fi încuiat într-un sat și nu aș fi ştiut altceva în afară de tine și de mine, de noi și orice altceva ar fi intervenit. Cu siguranţă nu aș fi terminat facultatea. Cu siguranţă aș fi scris în continuare, măcar un jurnal. Cel mai sigur m-aș fi certat cu tine la fiecare două zile, sau două luni; sau poate nu, poate că aș fi spus ca tine și aș fi devenit una dintre femeile alea fără creierul lor propriu. Dar te-aș fi iubit până când aș fi ajuns în pragul nebuniei. Mă rog, poate că am să înnebunesc, până la urmă, mai ştii?
Te întrebi ce am acum? Nimic. O viață goală. Am sentimentul că fac umbră pământului degeaba și… știu – e prea târziu.
La început mă întrebam cum ar fi să trăiesc fără tine. Acum trăiesc fără tine și ştiu – e rău, e peste rău două zecimi, e crâncen, nimicitor, searbăd… nu știu exact dacă nu ar trebui să fiu recunoscătoare că te-am cunoscut și să o las baltă. De cele mai multe ori sunt și reușesc să îmi ascund sentimentele de mine însumi. Dar sunt momente ca ăsta când – când simt că pleznesc fără tine, când nu sunt altceva decât o mare farsă, pentru că nu trăiesc așa cum mi-a fost sortit. Sunt convinsă că nu aș fi făcut atâtea boacăne (babane) în viață dacă ai fi fost aproape de mine. Ai avut tot timpul cel mai bun instinct în ce mă priveşte și ai profitat de faptul că te iubeam ca să mă împingi, cu blândeţe, în direcţia în care trebuia să o iau.
Observi că de când am început nu spun nimic de buzele tale? E ciudat cum ne aducem aminte doar de momentele plăcute, nu-i aşa? Și totuşi, câte momente neplăcute au fost. Da, și uite-aşa am ajuns la cel mai mare mister al relaţiei noastre. Unde dispăreai când dispăreai? Nu ți-am cerut niciodată explicaţii și poate că te întrebi de ce nu am făcut-o. Nu cred că îmi era frică să te pierd pe cât de mult mă bucuram să te revăd și, mai mult, cât de surprinsă (plăcut surprinsă) eram să văd că mă căutai, că dintr-un motiv sau altul îmi căutai prezența. Oh, aveam întrebări, dar nu reuşeam să ți le adresez. Eram de o dobitocie înfiorătoare – oare cum mă suportai? Sigur te oboseam și, între noi fie vorba, cred că e singura relaţie în care nu am reuşit să sclipesc cel puţin ca o lanternă cu bateria goală. Mândrie –da! Din plin și pentru toată lumea; îmi dădeam prea mult silinţa. Nu ştiu cum se face că după atâta timp nu am reuşit să găsesc nimic urât la tine. Poate că erai vulgar, îngâmfat și cu fumuri de tinereţe în cap, probabil erai fluşturatic și la fel de fals când îţi arătai sentimentele, ca toţi băieţii la vârsta ta. Tot ce mi-ai arătat, în schimb, a fost respect, bun simț, bunătate și încă ceva. Ceva ce nu reuşesc încă să numesc. Cu toată superficialitatea ce transpira de la tine, încă am sentimentul că îmi spuneai altceva din priviri, de parcă din ochii tăi inima își arăta zâmbetul în fața mea. Mă întreba cineva cum am reuşit să te iubesc când atâtea întrebări nu își găseau răspunsul sau când dispăreai cu lunile din viața mea? Ei bine – nu ştiu! Am trecut, de mult timp, de faza în care îmi comparam iubiţii cu tine, având în vedere că niciunul nu a reuşit să îmi pătrundă în inimă în felul în care ai făcut-o tu. Da, au fost tot felul de iubiri după tine, trebuie să recunosc, dar după tine nu am mai oferit aproape nimic. Am investit în relaţiile mele respect și tot ce ține de acesta. Am încercat să iubesc din nou și chiar am reuşit să te uit pentru perioade lungi de timp, dar… ești tot acolo. Chiar în momentele cele mai fericite mă simt incompletă. Mi-a plăcut să te iubesc! Uite că am spus-o. Mi-a plăcut să te am aproape și mă întreb cum am reuşit să fiu atât de naivă încât să cred că și tu simţi ceva pentru mine, că trebuia să simţi ceva, la rândul tău. Porneam de la convingerea că ar fi practic imposibil să te iubesc în halul în care o fac și ca tu să nu simţi absolut nimic. Asta pentru că nu iese foc fără fum. Într-un fel cred că …
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (7):


*** - de Baby Mititelu la: 16/02/2013 10:14:36
Intr-un fel crezi ca...? Astept continuarea. Asta e genul de scrisoare "de pe timpuri" :) Mi-o imaginez scrisa frumos de mana pe o coala infinit de alba iar pe tine mi te imaginez scriind-o fumand intr-o garsoniera. Afara e toamna neaparat, se vad dealtfel niste frunze si niste pasari, in garsoniera miroase a cafea proaspata si bineinteles fondul e muzical. Muzica, ce muzica? Cred ca Vivaldi dar aici nu-s foarte sigura...
#641823 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
continuarea - de kitten kitty la: 16/02/2013 12:31:14
nu, continuare nu are scrisoarea, am decis ca am sa o las in aer, oarecum. da, in general muzica e clasica, colile de hartie au fost albe, garsoniera a fost un apartament si a fost toamna! „Vine iarna...„ urmarea scrisorii e o poveste.
#641827 (raspuns la: #641823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de 1brasovean la: 16/02/2013 15:55:09
apoi, trece. doar sa mai ai nitica rabdare, atat.
si sa incepi sa demontezi statuile din capu-ti:) ca sa faci loc... altor statui iubite intr-un hal..., in halul in care o faci, nu?:)
#641833 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
trece - de kitten kitty la: 17/02/2013 09:35:32
Trece, trebuie să treacă, nu-i așa? scrisoarea e începutul unui roman. Dar, da, a trecut între timp. Am simțit toate astea mult timp, și nu am făcut decât să îmi copii unele gânduri pe care le scrisesem cu mult timp înainte și să le adaptez la situațiile pe care le descriam mai târziu. Mulțumesc pentru încurajare!
#641846 (raspuns la: #641833) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anadaria la: 17/02/2013 09:46:33
'scrisoarea e începutul unui roman'

vrei sa scrii un roman dupa 15 ani irositi? Treaba ta!
#641849 (raspuns la: #641846) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Daniel Racovitan la: 18/02/2013 14:47:51
"vrei sa scrii un roman dupa 15 ani irositi? Treaba ta!"

niciodata nu e prea tarziu
#641887 (raspuns la: #641849) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
esti - de adina.petre la: 20/02/2013 00:04:32
fan sandra brown?
#641975 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...