-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Vinatorul de iluzii


de Victorian Silă la: 22/05/2013 16:39:40
rezumat: inceput de roman
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Mă plimbam de nebun pe străzi cu scopul de a-mi obosi picioarele. Afară aerul se mai răcorise un pic şi dinspre grădinile dintre blocuri se auzeau greieri ţîrîind. Făceam ture, din cînd în cînd ajungeam din nou în faţa blocului meu şi priveam ferestrele apartamentului de la etajul trei. Aşteptam ca ea să stingă lumina, după care aveam de gînd să urc. Mai bine să o evit decît să mă cert cu ea, îmi spuneam. Strada era slab luminată de felinare şi îi înjuram pe toţi ăştia care nu strîng rahaţii după ce îşi plimbă cîinii, cînd mi s-a părut că-l văd pe Gonzo mergînd agale pe trotuarul celălalt. M-am uitat atent, ca după o stafie, dar era ca şi cum aveam ochii împăienjeniţi de la puful de păpădie care plutea prin aer şi care se amesteca cu mirosul de fecale de cîine. Mă usturau ochii şi nu avem picăturile la mine.
Nu puteam fi sigur că fusese el. Era cam prea bine îmbrăcat. Şi mai ales, în urma cu trei ani se auzise despre Gonzo c-ar fi murit de la o supradoză – poate n-aş fi reţinut detaliul dacă n-aş fi celebrat o noapte întreagă de bucurie. Fuseseră prea multe fricţiuni între mine şi el, iar dacă ar fi apărut una în plus, în mod sigur tot eu aş fi ieşit cel şifonat. Rupt, terfelit, poate distrus.
Nu mi-ar fi făcut nici o plăcere să-l văd aparînd dintr-odată, oarecum în regulă. “Oarecum”, adică tot descărnat, cu pieptul scobit pe dinăuntru şi cămaşa atîrnînd pe el de pe sîrma claviculelor. Doar nasul ăla mare, coroiat, înfipt într-o faţă palidă, care dădea o notă caracteristică. Gonzo. Singurii care ar fi ştiut ceva despre chestia asta ar fi fost Poliţistul – care fusese detaşat cu serviciul într-o comună de ţigani din Buzău, renumiţi pentru iuţeala cu care furau orice fel de legume, dar în special pepeni – sau Yoghinul.
Yoghinul locuieşte la două blocuri de mine, tot cu maică-sa, ca şi mine, şi am fost colegi de generală şi de liceu, dar la clase paralele. Totuşi, socotisem că-i mai indicat s-o las pe a doua zi. Mi-era nu ştiu cum să dau buzna peste el după zece noaptea, cînd de fapt nu-l băgasem în seamă vreo două luni.
Am revenit la scara blocului după vreo jumătate de oră şi m-am bucurat să văd lumina stinsă nu numai în bucătărie, ci şi în camera ei. Ştiam că nu doarme, că stă în pat aşteptînd îngrijorată scîrţîitul uşii deschise de mine, ca să poată adormi imediat după aceea.
Prin urmare, am intrat în casă lăsînd uşa să scîrţîie în voie.
Am plonjat în pat cu gîndul să adorm cît mai repede, nereuşind, ca de obicei, decît contrariul.
De cîţiva ani am tulburări de somn. Ţin minte odată, eram în facultate în timpul unui curs. Scriam. Copiam, cred, ceva de pe tablă şi mi se închideau ochii de oboseală. Apoi următorul lucru de care îmi amintesc sînt cărţile pătate de sînge. Un centimetru mai într-o parte dacă mi-ar fi căzut capul şi ramîneam chior. După acel incident, am renunţat pentru totdeauna la pixuri. Chiar şi acum scriu cu un creion consumat, al cărui capăt nu iese din căuşul palmei. Am primit de ziua mea un stilou de comandă de dimensiunea creionului ăsta, dar l-am pierdut. Era de la o fată care m-a iubit mult, dar asta e, mie nu mi-a plăcut de ea. N-am refuzat totuşi nici stiloul şi nici alte cadouri pe care mi le-a făcut.
Facultatea am terminat-o cum laude, în ciuda problemelor de somn, pentru că sînt înzestrat la matematică. (Asta nu o spun eu, ci diplomele de la olimpiade, agăţate pe pereţi. Maică-mea le-a agăţat, în anii cînd încă se mîndrea cu mine).
Tata a fost prof de mate şi pe vremea cînd eu aveam cinci-şase ani, ei încă nu divorţaseră. Tata obişnuia să-şi petreacă serile corectînd lucrări de control care păreau fără număr. Foile stăteau în teancuri, aranjate pe biroul lui şi mi-era interzis să mă apropii de ele. Mă fascinau, pentru că îmi imaginam că sînt un fel de turnuri inaccesibile, albe şi cu formele în continuă schimbare; cîteodată răsucite spre dreapta, alteori invers, albe, abrupte şi cu muchii tăioase. Mi-ar fi plăcut la nebunie să le darîm, dar mi-era groază să încerc. Cînd îl întrebam de ce trebuie să le ia la mînă un cîte una (dar de fapt mă miram că îşi pierdea o oră ca să reconstruiască acelaşi turn zece centimetri mai încolo de locul iniţial), îmi răspundea pe-un ton uşor ameninţător că altfel nu primim bani şi fără bani nu putem cumpăra de mîncare şi nici jucării. Chiar şi cînd am mai crescut, pentru o lungă perioadă a copilăriei am crezut că tata trebuia să trimită mii de scrisori la diverse persoane cu scopul de a-i convinge să ne trimită bani, mîncare şi jucării.
Îmi amintesc totuşi că odată, cînd am întrebat-o pe mama cui sînt adresate scrisorile, mi-a răspuns că mii de prinţese, răspîndite în toate ţările din lume aşteaptă scrisorile tatei, dar el numai le amăgeşte.
“Dintre toate m-a ales deja pe mine!” a rîs ea.
Atunci el s-a ridicat de la birou şi a sărutat-o, iar eu m-am bucurat ca şi cum mă sărutase şi pe mine. Pe vremea aia tata o iubea foarte mult pe mama şi începuseră să vorbească despre “un frăţior” care urma să vină.
Mie îmi plăcea pe atunci să colorez şi din cînd în cînd mă duceam la el să-mi dea coli de hîrtie. Ca să nu irosească din hîrtia bună, îmi dădea ciornele lui sau lucrări de control mai vechi. Şi astfel, datorită lucrărilor de control, mi-am petrecut eu anii de preşcolară cu ochii în formule, simboluri matematice şi funcţii trigonometrice peste care mă chinuiam să colorez. Π, ƒ, µ, √, Ω, ∑, sin sau cos, deveniseră la fel de familiare că ala bala portocala. Noaptea le visam, chiar dacă la început nu ştiam ce reprezintă. Îmi imaginam că sînt nişte semne vrăjitoreşti, semne pe care puţini oameni le puteau înţelege, iar cei care reuşeau, căpătau puteri neobişnuite. Tata mi-a confirmat că exact aşa stăteau lucrurile.
“Odată ce înţelegi aceste semne, vei face parte dintr-un cerc select de oameni – cunoscuţi sub denumirea de savanţi sau oameni de ştiinţă – care sînt deosebit de respectaţi, pentru că ei reuşesc să explice lucruri care nu se simt, nu se văd şi nu se aud. Cînd cei mai iscusiţi dintre ei reuşesc să potrivească semnele într-o anumită ordine, atunci ştii sigur că lucrul care nu se vede, nu se aude şi nu miroase se află totuşi acolo. Pricepi?”
“Ca o baghetă magică care dă viaţă?”
“Nu, ca o baghetă magică care face să apară răspunsuri acolo unde mai înainte erau întrebări. E admirabil să poţi face asta, nu crezi?”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (7):


continuare - de Victorian Silă la: 23/05/2013 17:16:20
Nu după mult timp, m-am dus la tata şi l-am întrebat ce înseamnă o fracţie, semnul de radical, teorema lui Thales, iar el îmi explica tot ce ştia. Avea multă răbdare cu mine. Petrecea uneori toată după-amiaza explicîndu-mi probleme de matematică. Uşor-uşor, la opt ani, am ajuns să cunosc axiomele geometriei euclidiene, funcţiile trigonometrice, matricele, sistemele de ecuaţii şi cîteva probleme simple ce ţineau de teoria probabilităţilor.
E de la sine înţeles, că la orele de matematică de la şcoală mă plictiseam groaznic şi îi plictiseam şi pe bieţii colegi, cu întrebări ce uneori chiar şi învăţătoarei îi sunau a limbă străină. Directoarea ar fi vrut să fiu transferat la o şcoală specială pentru copii avansaţi, dar învăţătoarea nu a fost de acord, ba chiar s-a înfuriat, susţinînd că însuşirile deosebite le prezint doar la matematică, în timp ce la alte materii sînt foarte slab. Soluţia temporară a constat în mutarea mea cu cinci clase mai sus, dar numai la orele de matematică. Astfel, cînd eram a doua, pentru o singură oră pe zi, colegii mei erau a şaptea, iar cînd am trecut a patra, trebuia să traversez strada de mînă cu directoarea, apoi să alerg aproape un kilometru pînă la Gheorghe Şincai – cel mai apropiat liceu. Din păcate Gheorghe Şincai era un liceu teoretic şi asta făcea ca tot eu să fiu cel mai bun şi acolo, o chestie teribil de jignitoare la adresa întregii clase, dar mai ales a băieţilor care, imediat ce ieşea profesorul afară, mă înjurau de mamă şi îmi spuneau tot felul de porcării care la vremea aceea nu mă deranjau, pentru că nici măcar nu bănuiam ce înseamnă. Apoi, după ce ora de mate lua sfîrşit, printre picioare în fund şi castane în cap, trebuia să iau startul înapoi spre şcoala generală numărul 14. Şi, în concordanţă cu zicala “minte sănătoasă în corp sănătos”, ora de matematică m-a făcut să ies primul pe şcoală la maraton, eu fiind singurul copil cu adevărat antrenat pentru competiţie. Kilometrul zilnic alergat între cele două şcoli îşi lăsase amprenta asupra firavelor mele picioare.

Visul meu este să dezleg o anumită conjencturtă la care lucrez de cîţiva ani. Cînd am declarat odată asta într-un grup de prieteni, Poliţistul, că la el acasă eram, a scos DEX-ul dintr-un sertar, la deschis la “C” şi s-a pornit să-l răsfoiască tacticos. Îşi umezea degetul cu limba şi citea cu voce tare, de parcă chiar era interesat de studiul cuvintelor, cînd, de fapt, se vedea de la o poştă că tot ce voia era să mă ia peste picior. “Compactor”, “compostor”, “concesie”, “conchistador”, “condoleanţe”, “conjentură”. Conjenctură, vine din latină, e substantiv feminin şi înseamnă părere bazată pe presupuneri, ipoteze. Bineînţeles, au continuat să rîdă de mine şi atunci cînd am încercat să-i scuz pe autorii dicţionarului, pentru o scăpare, evident de înţeles, fiind definiţia unor oameni înclinaţi mai mult către litere şi mai puţin spre cifre. Dar Poliţistul nu a cedat cu miştourile pînă nu am explicat semnificaţia cuvîntului, pe înţelesul lui.
Conjenctura este un fel de teoremă care nu poate fi demonstrată. Ca urmare, părerile specialiştilor în domeniu pot fi împărţite şi uneori se creează o adevărată controversă. Unii cred că respectiva conjenctură este adevărată, alţii, din contră, susţin că opusul enunţului de acolo este cel adevărat.
Poate cel mai cunoscut exemplu este cel a marii teoreme a lui Fermat: xn + yn = zn, care nu are soluţii decît pentru n = 2 (cînd devine teorema lui Pitagora: x2 + y2 = z2). Se spune că Fermat a rezolvat teorema printr-o metodă foarte simplă, la sfîrşitul unui caiet pe care scrisese multe alte chestii. Din lipsă de spaţiu, a scris acolo doar începutul, apoi, pe marginea ultimei foi a menţionat că demonstraţia continuă pe caietul următor. Dar caietul următor nu a fost găsit niciodată, aşa că a durat încă trei sute cincizeci de ani pînă cînd teorema a fost (re)demonstrată, în 1994. Un profesor englez, de la universitatea Princeton, a reuşit rezolvarea după şapte ani petrecuţi numai cu asta.
#645460 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Victorian Silă la: 23/05/2013 19:01:34
De cele mai multe ori, cînd cineva reuşeşte să demonstreze o conjenctură, are loc un adevărat cutremur în lumea matematică. Eu m-am nimerit într-un auditoriu, cînd un matematician genial îşi expunea ultima lucrare de cercetare. Era o somitate în domeniul lui şi toată lumea stătea cu urechile ciulite. Nu se auzea decît scrijelitul cretei, al stilourilor care luau notiţe sau vreun foşnet de foaie îndoită. Din cînd în cînd, glasul distant, un pic batjocoritor, al invitatului evreu. Erau în sală numai profesori universitari, asistenţi, studenţi la doctorat şi cercetători.
În ciuda nivelului extrem de ridicat de la seminar, teoria expusă la tablă era extraordinar de complexă, cu trimiteri spre atîtea ramuri ale matematicii încît era evident că puţină lume înţelegea în profunzime despre ce era vorba. Cîţiva din sală făcuseră nişte feţe de te umfla şi rîsul. Bineînţeles, după cum e obiceiul, tipul genial de la tablă, întreba des dacă sînt întrebări, dar, din jenă, nimeni nu spunea nimic şi atunci profesorul spunea tărăgănat “păi, dacă totul e clar, să mergem mai departe”.
La final, după ce a pus ultimul punct pe tablă, s-a răsucit zîmbitor spre audienţă şi – pentru cei care nu înţeleseseră deja – a eliberat “bomba”:
Dacă totul a fost clar, atunci nu mă îndoiesc că toată lumea a înţeles că tocmai am rezolvat conjenctura cutare şi a dat numele respectivei ipoteze.
Nu era una dintre cele mai cunoscute dar, orişicit, în sală se aflau îndeosebi cei care studiau domeniul respectiv – unii, experţi în teoria dezvoltată pe valabilitatea conjencturii, iar ceilalţi, munciseră de-o viaţă pe teoria opusă, ramura care susţinea că ipoteza era falsă.
Şi, bineînţeles, veţi înţelege că toţi cei care aţi publicat, sau vă pregătiţi să publicaţi, lucrări pe ideea că ipoteza era falsă – ei bine – din momentul ăsta conjenctura a devenit teoremă şi, din păcate, puteţi să aruncaţi toată munca voastră la gunoi.
În afară de mine, nu cred că au fost mai mult de cinci oameni în sală care au înţeles din prima demonstraţia evreului.

Din punct de vedere academic, nu aş fi ajuns să obţin performanţele de care vorbesc fără ajutorul tatei – sînt conştient de asta. Dar la fel de conştient sînt că tata a fost unicul vinovat pentru dezastrul care a urmat.
Mama nu a fost întotdeauana acră şi arţăgoasă, deşi nu cred că i-a luat mai mult de o saptamînă să ajungă aşa cum este. Proces ireversibil, ce mai!
Aproape că am uitat cum era… mama a fost o femeie frumoasă, curată şi senină, dar taică-meu nu a ştiut să o păstreze aşa. Ea a făcut parte din acel grup al femeilor – acum pe cale de dispariţie – care iubesc un singur bărbat şi care fac din fericirea lui singurul ideal al vieţii. Cînd eram mic, îmi amintesc că era glumeaţă, vorbea mult şi îi plăcea să danseze cu tata. Dansa foarte bine, dar după ce el ne-a lăsat, nu a mai dansat niciodată.
Taică-meu arăta bine dar era o mare puşlama, altfel cum să laşi o femeie cu burta la gură ca să te duci la ştrand, om la treizeci de ani, însurat de opt? În ziua aia la ştrand a dat peste o piţipoancă de nouăsprezece ani şi asta a fost, maică-mea m-a crescut singură după aceea. A pierdut sarcina, ea zice că de supărare, dar poate şi din cauză că nu mai era aşa de tînără.
Divorţul a durat puţin, pentru că el nu a vrut să lupte nici pentru mine, nici pentru apartament. A cedat apartamentul, mamei. Cu tot cu mobilier, covoare persane, colecţia de muzică şi cărţile din bibliotecă. De cîte ori s-a despărţit după aceea – şi s-a mai despărţit de două ori – tata a lăsat totul în urmă şi a reînceput de la zero. Aşa era felul lui. Ştia că e vinovat şi că merită să piardă toată agoniseala de pînă atunci. Probabil că-i părea rău de ce făcea, dar nu putea să se schimbe.
În vacanţe, taică-meu venea după mine, să mă tîrască vreo săptămînă pînă la vreo cabană. Odată am făcut chiar şi o excursie la Paris. Cică să recuperăm timpul pierdut. Şi maică-mea care zicea: “Du-te mamă, că cine ştie, ţi-o lăsa şi ţie mai tîrziu ceva moştenire.” Aşa a ajuns ea după divorţ, să se gîndească numai la bani, în special cum să-i economisească.
#645461 (raspuns la: #645460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anadaria la: 24/05/2013 15:32:08
Am citit pe fuga. Personaj clasic, cu sclipiri de geniu dar dezadaptat social. Si labil emotional. Nu stiu daca-mi place. Personajul, nu scrierea:)
#645472 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadaria - de Victorian Silă la: 24/05/2013 22:46:12
rece.caldut.fierbinte.fierbinte. (ca-n jocul ala din copilarie)
Per total nu-i rau deloc, anadaria.
#645474 (raspuns la: #645472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anticena la: 06/06/2013 14:25:42
La inceput e placut sa citesti, apoi in prima parte nu mai are cursivitate expunerea, lasi deoparte Yoghinul si incepi sa povestesti viata personajului;

Am senzatia ca ai foarte multe idei si scrii prea repede, uneori par ca vin navala ideile si din aceasta cauza exprimarea sufera; nu cred ca te uiti cu atentie in urma; detaseaza-te de text si citeste cu atentie; cred ca scrii usor si asta e un avantaj.Asta e opinia mea.Succes
#645571 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anticena - de Victorian Silă la: 18/06/2013 18:40:31
Am fraza "Am plonjat în pat cu gîndul să adorm cît mai repede, nereuşind, ca de obicei, decît contrariul..." care are rolul de punte de legatura intre cele doua texte/planuri.
Ce urmeaza de aici incolo sint gindurile personajului care sta in pat fara sa poata adormi, si-ti debiteaza niste motive, coerente sau nu - aici e vorba de stil si de ce urmeaza in restul romanului. Avem aici vreo 15 pagini, iar eu sint la pagina 170...
Imi dau seama ca e greu sa iti formezi o opinie cit de cit clara, pe baza acestei mostre.

Textul, ca si restul cartii, l-am citit de aproximativ 35 de ori, cum iti dai seama, e destul de greu sa ma detasez de el.
Ca sa poti face asta ca scriitor, trebuie sa lasi complet textul citeva luni, dupa care sa revii dar inca nu am ajuns la etapa asta.
#645893 (raspuns la: #645571) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anticena - de Victorian Silă la: 19/06/2013 16:58:26
Retractez: opinie sigur ti-ai facut, voiam sa spun parere:)

Si merci mult pt citire.
#645911 (raspuns la: #645893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...