te provoaca sa gandesti
Când eram încă mică,
o degeţică, mama spunea: "-Ia uitaţi-vă la ea! N-are ce face, e cu capu-n nori şi scrie versuri şi scrisori!".. şi.., ocărându-mă, apoi râdea. Pe mine însă mi-amintesc că mă durea.. Ce ştia mama că sufletul meu mic cât un pitic se-nvolbura şi-acolo lăcrimau deja sălcii pustii, frunze târzii uscate şi uitate, larve de fluturi sterpe, moarte, florile neudate, soarele ne-nsorit, cerul nealbăstrit şi ploile secate, zdrenţe de nori ca sfâşiate vele, vântul: un sclav mânat orbeşte, apele fără albie şi peşte, cerul prădat de lună şi de stele, ..sau, c-altădată, toate acestea la un loc fiind exact pe dos, în mine se-amuzau cu foc?.. Oh, dacă-acuma mama m-ar vedea cred că din nou s-ar întrista, că numai anii mi-au crescut tumult, în timp ce eu, eu sunt cam tot aşa, ba poate chiar mai rea decât atunci când ea mă dojenea. Şi iată, azi mă regăsesc gândind şi mult mai mult scriind. Scriu orişice mă răsfoieşte şi-n rime mă-mboldeşte, scriu timpul ars de anii toţi, scriu inima, aleanul meu de doruri cânt, scriu gândul nerostit de tot ce-am fost, de tot ce sunt şi ..încă scriu de câte ori îmi amintesc de ea, de mama mea...
subiecte similare: Povestea unei Mame... O lumanare pentru mama! Iubirea de mama Confesiunile unei mame (3) comentarii (0):Nu exista comentarii
|
![]() |