Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

EVADAREA


de Tot Areal la: 23/07/2013 08:28:40
rezumat: din sine
taguri: depresia La_o_cafea 
voteaza:
Din fasa sintem bombardati cu modele ale fericirii aproape imposibil de atins. Pas cu pas capatam convingeri ca intotdeauna exista ceva mai bun decit avem sau ca cineva e mult mai apreciat decit noi. Asadar, sintem educati sa devenim depresivi si culmea este ca sintem invatati ca aceasta este starea naturala a omului. Depresia, de la cea mai banala manifestare si pina la climaxul ei - suicidul, este intretinuta si incurajata de mediul ostil al omului civilizat. Nici nu ti-ai insusit bine limba materna si milioane de mesaje publicitare, subliminale sau explicite, ti-au croit deja lantul dorintelor de acum sau mai tirziu, dorinte aducatoare de frustrari. Din frageda pruncie ti se ofera modele ale fericirii si ce trebuie sa faci ca sa o obtii, astfel incit depresia, efect secundar, se dezvolta si creste in ritmul celulelor tale. Si chiar de ai avut o copilarie fericita, la un moment dat incepi sa te indoiesti de starea ta de bine. Mai poti gindi despre tine ca esti fericit cind vezi cum un seaman de-al tau isi petrece concediul pe un tarim de vis? Sau cind auzi cum crema minune iti poate intineri instantaneu obrazul? Sau cind vezi domnul acela cum isi rasfata iubita cu bijuterii de iti iau ochii, ca semn de maxima pretuire? Dintr-o data simti ca tu ti-ai petrecut un concediu plictisitor, simti cum pielea ta atirna pe pometi precum siropul pe o inghetata topita, simti cum iubita ta a devenit iremediabil insensibila la farmecele tale. Simti mai precis ca esti trist, nefericit, fara sa iti articulezi cu precizie cauzele. Daca ai timp si ceva bani, tragi o fuga la specialistul care tocmai iti confirma banuiala ta: esti depresiv, un diagnostic consacrat, care este sinonim cu nefericirea. Nefericirea de a cara pe umeri prea multe dorinte neindeplinite. Singura diferenta este aceea ca nefericirea te face oarecum responsabil de starea pe care o ai, iar depresia este o boala, pentru care se face vinovat mediul, adica ceilalti. Mai ramine sa afli la ce nivel te situezi pe scala celor 6 miliarde de nefericiti: la extreme sau undeva, in zona de mijloc, acceptata ca fiind a majoritatii, adica a normalitatii depresive. Platesti asa cum se cuvine consultatia si uite cum mai capeti doua motive in plus sa fii nefericit: unul este acela ca tocmai ai aflat ca esti bolnav si cel de-al doilea este ca banii pe care ii pastrai pentru o mica bucurie personala ii vei lasa acum specialistului care te-a ajutat sa te dumiresti. Pina si specialistul tau are ceva motive de frustrare, in mod cert are si el un loc bine determinat pe scala nefericirii. Chiar si cei care, aparent, isi pot indeplini toate dorintele (dorinte care tie ti-au creat boala) au nefericirile lor: in mod cert au si ei frustrarile lor, chiar daca sursele sint de cu totul alta natura. Poate ca isi doresc mai mult timp liber sau poate o iubire reala. Dorintele sint aceleasi otravuri, dar cu alt ambalaj.
Iata asadar ca flagelul secolului nostru nu este cancerul asa cum stiam cu totii, ci depresia, prima boala pe care, latent, o capata pruncul, inainte de bolile banale ale copilariei. Este insa boala cea mai tainica. Ea traieste in simbioza cu celulele noastre pina la momentul in care reuseste sa le sugrume, in semn de protest ca nu i s-a acordat atentia cuvenita. Lovitura ei capata atunci diverse nume: atac cerebral, stop cardiac, blocaj renal, etc. Sintem o lume depresiva, in care fiecare dintre noi, cu cit este mai depresiv, cu atit are mai multa nevoie de alti depresivi cu care sa-si impartaseasca experientele. Ii numim simplu prieteni sau rude, insa nu sint decit colegii nostri de salon, salonul unui urias si invizibil spital de boli nervoase. Un spital in care si medicii sint deopotriva pacienti. Dar un spital in care fiecare pacient isi poate fi siesi medic. Doar sa isi doreasca asta. Nu este de fapt o dorinta, este o necesitate. Eu am vrut asta. Am sarit gardul si am aflat ca eram inchis intr-un sanatoriu invizibil abia cind m-am departat mult de el. Abia cind am vazut pe strada oameni fericiti. Erau putini, dar fericiti. Lor nu le pasa ca sint prost imbracati si nici ca lumea nu ii apreciaza. Nici macar nu se cunosteau intre ei. Erau fericiti si sanatosi, traind plenar, in totala armonie cu ei insisi. Si atunci am inteles ce inseamna libertatea mea, atunci am inteles ce inseamna sanatatea mea, atunci am inteles ca fericirea pe care o cautam se afla in propria-mi acceptare. Si-am plins de bucurie. Si acum tot de fericire pling. Fiindca lacrimile incep sa vorbeasca acolo unde cuvintele devin neputincioase. Paradoxul care m-a uluit a fost atunci cind mi-am observat fostii colegi de celula cum strigau printre gratiile ospiciului la fericitii de pe strazi: ,,Nebunilor!!!” In felul lor, aveau dreptate. Cum poti fi fericit cind exista atita tristete in jurul tau? Cum poti fi atit de insensibil incit sa nu-ti pese de durerea celor de linga tine? Este inuman sa nu fii partas la cataclismul numit depresie colectiva! Poate este inuman, dar este sigur alegerea fiecaruia dintre noi. Este cert singurul prilej in care oamenii pot dovedi ca au discernamint: atunci cind se folosesc de dreptul lor de a alege intre depresie si bucurie.
De mult nu imi mai doresc lucruri marete. Am filtrat cu minutiozitate care-mi sint nevoile si care-mi sint dorintele, apoi cele din urma s-au evaporat treptat. Asa a disparut din corpul meu depresia. Si in felul acesta nu-mi mai otravesc semenii cu suferintele mele, nu le mai fur timpul pretios pentru a-mi despovara ce numeam odata inima grea. Nu mai simt nevoia sa fiu consolat pas cu pas, in numele prieteniei. Iar ei nu mai gasesc o consolare in bucuria mea si merg sa-si impartaseasca durerile cu cei care le simt la fel de acut. Mi-am devenit in felul acesta cel mai bun prieten al meu. Ma accept cu limitele mele, nu ma condamn ca nu plac altora, nu simt vinovatii ca n-am devenit ce si-a dorit mama si nici nu ma mai doare ca n-am ce au altii. Intr-un cuvint, mi-am schimbat optiunea. Am ales fericirea in locul nefericirii. Oricine o poate face oricind.
Nu stiu despre ce consecinte practice ale experientei mele creative as putea vorbi. Stiu doar ca m-am re-creat pe mine insami, mi-am re-creat sanatatea, odata cu evadarea din ospiciu. Sanatatea care nu se limiteaza la a fi absenta bolilor, ci sanatatea pe care o vezi mereu in ochii copiilor. Sanatatea care iti da pofta de joaca si de ris.
Nu stiu ce fel de beneficii poate aduce transformarea mea lumii, cred insa ca o noua celula care se insanatoseste devine promisiunea pentru sanatatea intregului organism bolnav.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (13):


Areal - de zaraza sc la: 28/07/2013 17:32:31
Am citit de aici incolo: "De mult nu imi mai doresc lucruri marete." Azi n-am rabdare. :)
Cum vezi tu butonul de panica, avand in vedere ca persoana locuieste impreuna cu familia?

#646457 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
AREAL - de zaraza sc la: 01/08/2013 10:51:03
Nefericirea de a cara pe umeri prea multe dorinte neindeplinite.

Dar un spital in care fiecare pacient isi poate fi siesi medic. Doar sa isi doreasca asta.

Bine gandit! Si, in plus, ai avut curajul sa incerci ceva nou pe pielea ta!

Am sarit gardul si am aflat ca eram inchis intr-un sanatoriu invizibil abia cind m-am departat mult de el.

Asta se cheama detasare. E un mijloc de a deveni constient de ceea ce esti de fapt, dincolo de convenientele sociale.

Si atunci am inteles ce inseamna libertatea mea, atunci am inteles ce inseamna sanatatea mea, atunci am inteles ca fericirea pe care o cautam se afla in propria-mi acceptare.

Acceptare, iarasi un termen care trebuie folosit des, dar cu discernamant.

Fiindca lacrimile incep sa vorbeasca acolo unde cuvintele devin neputincioase.

Cuvintele imbraca simtamintele si le fac adesea false, cu sau fara voia noastra.

Paradoxul care m-a uluit a fost atunci cind mi-am observat fostii colegi de celula cum strigau printre gratiile ospiciului la fericitii de pe strazi: "Nebunilor!!!”

Si eu zic -bine ai venit printre cei constienti!

Este cert singurul prilej in care oamenii pot dovedi ca au discernamint: atunci cind se folosesc de dreptul lor de a alege intre depresie si bucurie.

A alege, tot timpul putem alege! Si de fapt suntem liberi. Noi alegem sa devenim sclavii unor prejudecati.

Asa a disparut din corpul meu depresia.

Corpul-durere, explicat pe indelete de Eckart Tolle, in cartea "Puterea prezentului". Chiar daca ai fost inspirat de texte, meritul iti apartine pe deplin! Ai trecut dincolo de iluzia realitatii. Toata viata ne lasam furati de iluzia banilor, confortului etc.

Ma accept cu limitele mele, nu ma condamn ca nu plac altora, nu simt vinovatii ca n-am devenit ce si-a dorit mama si nici nu ma mai doare ca n-am ce au altii.

Nu exista limite, nu exista vina, decat daca noi hotaram asta.

Am citit cu mare atentie tot. :)
Inainte de a vedea prima data textul, tocmai citisem ca cei nascuti dupa 1940, dar nu toti, au anumite "abilitati" sa le zicem. Nu mai intru in amanunte, lasam viitorul sa scoata la iveala adevarul. :)
#646591 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de zaraza sc la: 01/08/2013 10:53:30
Si acum, dupa ce ai vazut ca limitele exista doar in imaginatia noastra, te intreb - ca stiam ca esti ateu - cum vezi omul? Este el pamant, in care se intoarce? Are el ceva din infinitatea Universului, din maretia lui? Ce este universul pentru om?

#646592 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Tot Areal la: 05/08/2013 13:18:04
Dumnezeu l-a creat pe om în ziua a VI-a:

-după Chipul Său: “a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”(Fac. 1:27).

- l-a făcut printr-un act direct si personal, deosebit de tot ceea ce a creat până atunci: “luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om si a suflat lui suflare de viată si s-a făcut omul fiintă vie”(Fac.2:7). Desi aici sunt prezentate ca două momente separate, trupul si sufletul au fost făcute simultan.

-omul a fost creat bărbat si femeie: “a făcut bărbat si femeie” (Fac.1:27). După ce a fost creat Adam, Dumnezeu i-a făcut si un“ajutor potrivit”(Fac.2:18). Eva(viată) a fost făcută din coasta lui Adam(din pământ). Desi în Sf.Scriptură spune că lui Adam i-a fost luată o coastă pentrua fi făcută Eva, noi vedem că nu ne lipseste nici o coastă. Totusi nu trebuie să ne îndoim de acele cuvinte deoarece abia după căderea în păcat trupurile li s-au transformat în cele pe care le avem si noi astăzi.

Pentru că în v.26 se spune “să facem om după chipul si după asemănarea Noastră” iar în v.27 nu se mai mentionează nimic despre asemănare( “a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” ), ne dăm seama că aceasta a devenit scopul creării omului: omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său si cu scopul de a deveni sfânt.

Chipul lui Dumnezeu în om înseamnă: gândire, sentiment, vointă liberă (trăsăturile sufletului).

Înainte de a păcătui, trupul lui Adam si al Evei era un trup luminos, asemănător cu trupul lui Iisus, după ce a înviat din morti, cu care a trecut prin usile încuiate. După ce au păcătuit, trupul lor li s-a schimbat (au primit îmbrăcăminte de piele Fac.3:21), devenind muritor, slab, bolnăvicios (printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea Rom 5:12).



Sufletul omului:

-Este imaterial, rational si nemuritor.

-Ecclesiast 12:7 trupul“ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”.

-Matei 22:32 “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul mortilor ci al viilor”.

-Cele trei însusiri ale sufletului sunt: ratiunea, simtirea si vointa liberă.



Trupul omului:

- Omul se ridică deasupra celorlalte vietuitoare nu numai prin suflet ci si prin trupul său deoarece, după cuvintele Sf.Ap.Pavel, “trupul vostru este templu al Duhului Sfânt”(I Cor.6:19).

Întregul neam omenesc se trage din Adam si Eva: “a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc”(F.A. 17:26) “Tu ai făcut pe Adam si tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a născut neamul omenesc.”(Tobit 8:6).

Numai prin prisma strămosilor comuni, putem întelege universalitatea păcatului strămosesc si universalitatea mântuirii în Hristos.





STAREA PRIMORDIALĂ A OMULUI



De la creatie, Dumnezeu i-a asigurat omului tot ceea ce avea nevoie pentru a-si atinge scopul pentru care a fost creat:

Ecclesiast 7:29 “Dumnezeu a făcut pe om drept”

Facere 1:31 “toate erau bune foarte”

-Ratiunea era mult mai luminată (Adam numeste toate animalele, plantele, lucrurile).

-Vointa era curată, dreaptă si nepervertită; era o perfectă armonie între trup si suflet.

-Trupul era sănătos: nu cunostea boala, suferinta, moartea. Prin stăruinta în bine putea ajunge nemuritor.

-Natura si animalele nu erau ostile omului.

-Munca nu constituia o corvoadă.








#646872 (raspuns la: #646592) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Tot Areal la: 05/08/2013 13:18:50
CĂDEREA ÎN PĂCAT



Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său, cu scopul de a se asemăna cu El, prin stăruinta liberă si constientă în bine.

După ce au fost creati, Dumnezeu le-a dat poruncile: “Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l supuneti”(Fac.1:28) si “Din toti pomii din rai poti să mănânci, iar din pomul cunostintei binelui si răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit!”(Fac.2:16-17).

L-a încercat cu porunca de a nu mânca din pomul cunoasterii binelui si răului, pentru a vedea dacă într-adevăr omul pe care l-a creat vrea si merită să rămână în Eden. Ispita este necesară: “vasele olarului le lămureste cuptorul; iar ispita omului cugetul lui” (Is.Sirah27:5), “nu era folositor omului să dobândească mântuirea fără să fie ispitit si încercat”(Sf.Ioan Damaschin).

Din mândrie, omul încalcă unica lege si se răzvrăteste împotriva Creatorului său. Desi gresiseră, Dumnezeu i-ar fi iertat dacă si-ar fi recunoscut vina. În schimb ei dau vina unul pe celălalt: Adam pe Eva si Eva pe sarpe.

Acest episod arată că răul din lume nu este propriu esentei sale, ci a pătruns în lume prin vointa omului.

Cei 2 pomi din grădina Eden (pomul cunoasterii binelui si răului si pomul vietii) sunt adevărati/reali dar au un scop hotărât de Dumnezeu: primul, ca mijloc de exercitare prin virtute, iar al doilea, ca plată a virtutii câstigată prin exercitiu moral si prin respingerea ispitei. Unii Sf.Părinti văd pomul cunostintei binelui si răului ca pe o momeală prin care diavolul încearcă să-l însele pe om. Răul nu-si arată niciodată adevărata fată, pentru că l-ar speria pe om. Din această cauză, diavolul prezintă răul sub înfătisarea aparentă a unui bine: înainte de a face răul, omul încearcă să găsească argumente care să-i justifice fapta.

Cel care se ascunde sub înfătisarea sarpelui este diavolul: “…sarpele cel de demult care se cheamă diavol si satana”(Apocalipsa 12:8).

Păcatul săvârsit de strămosii nostri poartă numele de păcat strămosesc si cu el ne nastem toti. Prin taina Sfântului Botez acesta este sters. Dar ce este păcatul strămosesc care ni se transmite nouă? Acesta este tendinta necontrolată de a păcătui. Nu mostenim fapta lui Adam, ci starea lui. Din acest motiv, nici unul dintre evrei(poporul lui Dumnezeu) nu s-a mântuit până ce nu i-a scos Iisus din iad pe cei drepti, când a înviat.

Prin păcat a dispărut armonia omului cu sine, cu semenii si cu natura înconjurătoare. Întelepciunea sa scade atât de mult încât crede că se poate ascunde de Dumnezeu în tufis. Vointa îi slăbeste într-atât încât înclină mai mult spre rău, omul devenind rob al păcatului.

Mărturisirea de credintă spune că, “omul s-a prăvălit prin păcat până la asemănarea cu cele necuvântătoare, i s-a întunecat mintea…Prin păcat nu s-a distrus chipul lui Dumnezeu din om, ci doar a fost întunecat, rămânându-I încă tendinta de cunoastere si voire a binelui”.

Universalitatea păcatului este arătată de Sf.Scriptură: “Precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru că toti au păcătuit în el”(Romani 5:12).

Singurul Om care s-a născut fără păcatul strămosesc a fost Omul-Dumnezeu Iisus.

Pedeapsa primită pentru păcat este, după cum ne spune Sf.Ap.Pavel, moartea: “Plata păcatului este moartea”(Romani 6:23). Moartea poate fi trupească (despărtirea sufletului de trup), sufletească (ruperea comuniunii cu Dumnezeu) sau vesnică (separarea vesnică de Dumnezeu).

Această pedeapsă a fost desfiintată de Mântuitorul Hristos: “Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are viată vesnică, si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6:54).
#646873 (raspuns la: #646872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Tot Areal la: 05/08/2013 13:24:26
Problema centrala a filosofiei o constituie intelegerea si explicarea fiintei umane. Maxima socratica ( Cunoaste-te pe tine insuti!) si cele patru intrebari kantiene, care circumscriu domeniul filosofiei, indica faptul ca reflectia asupra umanului constituie nucleul demersului filosofic si sustin centralitatea antropologiei in raport cu alte teme. Fara sa indeplineasca o conditie de exhaustivitate, religia si stiintele particulare vizeaza omul unilateral, fara sa releve sensul existentei umane, iar filosofia vizeaza noi trasaturi ale esentei umane, prin interogatiile asupra naturii omului cautand sa afle care raspunsuri rezista unei probe critice relativ la cunoasterea conditiei umane. Conditia de comprehensiune asupra naturii umanului presupune conjugarea unor pozitii conturate in istoria filosofiei. Astfel, Descartes considera ca trasatura esentiala a omului o reprezinta cugetarea, pentru Bergson omul este o fiinta care fabrica obiecte artificiale, pentru Blaga creatia culturala constituie distinctia ontologica a omului, iar Pico della Mirandola sustine ca omul nu are trasaturi definitorii. Karl Jaspers afirma ca “ Demnitatea omului este de a fi reprezentantul nedefinitului”, demnitate pe care Kant o afirma in formula omului ca scop in sine, insistand asupra faptului ca antropologia trebuie sa tina cont de perfectibilitatea umana, ceea ce implica ideea pascaliana a tragismului conditiei umane. Blaise PASCAL – “Cugetari” : omul este o trestie cugetatoare. “ Ce himera mai este si acest om? … depozitar al adevarului; ingramadire de incertitudine si eroare; marire si lepadatura a universului. [ …] Omul este asa de mare, incat maretia lui reiese si din aceea ca el se stie nenorocit. […] astfel, toate nenorocirile omului dovedesc maretia sa. Sunt niste nenorociri de mare senior, de rege deposedat… Omul nu este decat… o trestie cugetatoare. […] Insa in cazul in care universul l-ar strivi, omul ar fi inca mai nobil decat ceea ce-l ucide; pentru ca el stie ca moare; iar avantajul pe care universul il are asupra lui, acset univers nu-l cunoaste. Adept al jansenismului de la Port-Royal, Blaise Pascal (1623/1662) marcheaza epoca sa prin natura si aria preocuparilor sale. Considerat cel mai important antropolog crestin al secolului al XVII-lea, Pascal asociaza sentimentul orgoliului ratiunii cu cel al nimicniciei, provocat de infinitatea universului. Conceput ca proiect al unei apologii a crestinismului, textul “Cugetarilor” constituie o interogatie pasionala asupra conditiei umane, afirmand statutul ontologic contradictoriu al omului in univers: in pofida imposibilitatii de a atinge absolutul, prin constiinta sa omul se superiorizeaza infinitatii oarbe a universului incapabil de a se cunoaste.
#646876 (raspuns la: #646873) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Tot Areal la: 05/08/2013 13:25:12
Situarea in intervalul ontologic limitat de neant si infinit face din om o fiinta contradictorie: este tot in raport ci neantul, dar este nimic in raport cu infinitul. Omul posseda facultatea de a rationa, ceea ce-l face maret, dar judecata sa este limitata, ceea ce-l face sa se simta nenorocit. Aceasta nenorocire este insa dovada maretiei sale, o nenorocire de de rege deposedat care are constiinta propriului destin tragic. Metafora trestiei cugetatoare sugereaza ideea alcatuirii simultane de trup si suflet: omul este un corp fragil al universului, dar este si spirit destinat sa cunoasca adevarul, chiar daca nu-l va gasi pe deplin. Pascal considera omul o mare enigma, pe care gandirea nu o poate descifra. Filosofii care s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcand fie maretia, fie nenorocirea sa. Fiinta mizerabila, incapabil de adevar absolut, omul se superiorizeaza prin raportare constienta la infinitatea oarba a universului. Concluzia lui Pascal este legata de necesitatea recunoasterii maretiei conditiei umane, deoarece partajul mizeriei si grandorii, constitutiv naturii umane, are ca unic remediu credinta. Reflectia pascaliana implica fundamentarea umanului pe propriile limite, astfel incat conditia umana este pusa sub semnul tragicului. Convertit in angoasa existentiala, rationamentul pascalian are ca dominanta superioritatea ontologica a fiintarii umane. Ca si Descartes, Pascal afirma statutul principial al constiintei, dar afirma augustinian primatul credintei si iubirea ca esenta a umanului. Dincolo de Kierkegaard, care avea sa reitereze legaturile pascaliene dintre viata, credinta si ratiune, existentialismul se revendica de la Pascal. Rene Descartes – “Meditatii metafizice” : fiinta cugetatoare. “ Dar ce sunt, prin urmare? Un lucru ce cugeta. […] unul ce se indoieste, intelege, afirma, neaga, vroieste, nu vroieste, totdeodata imagineaza si simte; […] din simplul fapt ca stiu de existenta mea si … absolut nimic altceva nu apartine firii sau esentei mele … inchei pe drept ca esenta mea consta in aceea doar ca sunt fiinta cugetatoare. […] pe de o parte, am o idee distincta si clara a mea insumi ca fiinta cugetatoare doar, neintinsa, iar pe de alta parte, o idee distincta a corpului ca lucru intins doar, cugetator […] Dar nimic nu ma invata mai lamurit natura decat ca am un trup, caruia I-e neplacut atunci cand simte durere … prin urmare, nu trebuie sa ma indoiesc ca se afla ceva adevarat aici.”
#646877 (raspuns la: #646876) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de zaraza sc la: 06/08/2013 09:33:40
Ultimele doua texte le-ai gandit tu? Pune niste pauze, subliniaza niste idei, ca nu pot citi/inghiti bax-urile astea de litere. Te rog!! Trebuie sa ma agat de ceva, altfel... am altceva mai bun de facut.

Ca de exemplu sa iti spun ca nu iau de bun tot ce spune biblia... ca sa fac din ele dogma. De fapt dogma nici n-ar trebui sa existe. Omul este liber sa gandeasca asa cum vrea! Ideal ar fi sa fie si constient de ceea ce este el, parte din constiinta divina. Pentru mine divin este tot. Nu mai despart divinul de profan. Nu mai exista "lucruri murdare".

#646947 (raspuns la: #646877) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de zaraza sc la: 06/08/2013 10:08:51
De unde stii ca trupul si sufletul au fost facute simultan? Daca sufletul exista deja si numai a fost "suflat" atunci?

Te intreb pentru ca asa luam de bun dogma bisericii, si apoi ne miram ca oamenii se departeaza de Dumnezeu. Pai daca incepe sa miroasa a fals... Sufletele exista independent de trup. Sufletele preiau un trup ce urmeaza sa se nasca, il preiau in timpul primelor saptamani de sarcina. Ca exista reincarnare, hai sa trecem acum peste asta, nu despre asta e vorba. Sufletul e de fapt constiinta, una cu Dumnezeu. Ele se desprind/se nasc din constiinta=Dumnezeu in diferite momente. Cu mult inainte de aparitia pamantului sau dupa aparitia lui.

Sa nu ne indoim de ce spune biserica? De-a lungul timpului si-a mai revizuit afirmatiile...
Sa nu uitam ca si "imaculata conceptiune" e acum perfect posibila in spitale. De ce as crede ca Eva a fost creata dintr-o coasta? Pentru ca n-am auzit ca biblia se exprima prin metafore? Si de ce e asa? Pentru ca adevarul asupra creatiei nu il putem exprima in cuvinte. Nu are stiinta inca disponibile cuvintele samd.

Stii ce zic eu despre "chipul si asemanarea"? Ai auzit despre fractali? E un model care se repeta de la foarte mic la foarte mare. Si a fost utilizata aceasta imagine din geometria cosmosului in desenul animat. Iar peisajele obtinute arata foarte real. Iei schita unui munte, din trei linii si multiplici si obtii un munte, cati vrei, cu detalii, cu stanci etc. Acolo e descrierea fractalilor in cuvinte pe intelesul omului de atunci. Natura e organizata pe aceasta baza. Se vede intr-un copac, oriunde, daca ai spirit de observatie.

Pacatul nu exista. E inventia oamenilor care au vrut sa tina pe ceilalti sub ascultare. Trupul nu ni s-a schimbat din cauza pacatului, acolo se poate referi la alta dimensiune a existentei, dimensiuni care difera intre ele prin nivele de vibratie. Totul in natura vibreaza: de la vibratii grosiere - natura minerala, la vibratii fine, natura spirituala.

A face dintr-un sange tot neamul omenesc...
Pai ce! Voiai sa iti spuna acolo despre ADN?

Mantuire sau iluminare. Omul sa constientizeze ca e spirit si ca aici pe pamant a venit sa acumuleze experienta. Nu e nimic de castigat sau de pierdut inafara experientei. Sinucigasul nu pacatuieste cu nimic, decat ca renunta la viata voluntar, inainte sa afle pentru ce a venit.

Nu pacatul a stricat omul, ci exacerbarea ego-ului. Biserica spune sa iti pierzi Sinele, ca sa castigi viata vesnica. Aici e chestie de cuvinte, de inteles. Prefer sa denumesc ego-ul acea "energie" care e prea puternica si ne intuneca spiritul. Ego-ul e asa-numitul diavol. Ego-ul trebui redus la ceea ce a fost proiectat initial, sa slujeasca omul pe pamant. El ne ajuta sa ne vedem separati de restul, caci constiinta care ne insufleteste pe toti e una.

#646953 (raspuns la: #646872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Tot Areal la: 07/08/2013 05:09:24
Credinta ne duce spre adevar, dar adevarul nu are nevoie de credinciosi; pentru ca adevarul nu are nevoie de credinta, in timp ce credinta are nevoie de adevar.
#647048 (raspuns la: #646953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de zaraza sc la: 07/08/2013 08:02:15
Credinta are nevoie de adevar? Ce-i aia credinta? Oamenii au demonstrat nascocind milioane de credinte, pentru ca fiecare are adevarul lui.
Pentru mine adevarul e singura credinta si in numele lui sacrific celelalte credinte, dar nu si iubirea. Iar adevarul egal iubire. Asta daca intelegem ca fundamentul universului este ceea ce numim iubire neconditionata.

Tot crispat te simt, Areale. Ce parere ai ca ar trebui sa ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt, absolut pe orice fiinta umana? (sau poate simt crisparea pe care o mai am in mine...)

#647069 (raspuns la: #647048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza_sc, - de Tot Areal la: 08/08/2013 07:12:29
La granita dintre religie, stiints si filozofie se pot purta discutii nesfarsite si uneori inutile.
Cat despre crisparea mea, ea ramane intrinseca, asa sunt eu croit, un pic mai introvertit!
#647152 (raspuns la: #647069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de zaraza sc la: 09/08/2013 08:42:41
Unde e butonul de like? :D

#647183 (raspuns la: #647152) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: