Rădăcini

Am plecat de acasă hăituit de nevoi
doar c-o samă de boarfe pe umerii goi
către-un drum fără ţintă, nebulos şi stingher
să-mi salvez viitorul şi-ncercând să mai sper.

Rădăcinile-mi frânte poticnite in lut
de instinct îmboldite din nou au crescut
căutând leac şi tihnă şi-ncolţind spre senin
undeva... într-o vatră, pe meleagul străin...

Dacă azi umilinţe şi răni ce-s departe
dorm în mine cuminţi aşa, ca-ntr-o carte,
când bogat mă-npresoară cu albastru senin
cerul rece şi straniu din meleagul străin,

rădăcinile-mi şchioape încarnate-n alt lut
încă bat in al sarbei ecou din trecut
şi zvâcnesc cu-armonii zvăpăiate de horă
şi doinesc de-a Carpaţilor tainică floră..